Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3081/2014. Judecătoria CÂMPINA
Comentarii |
|
Sentința nr. 3081/2014 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 15-10-2014 în dosarul nr. 4822/204/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL P.
Câmpina, ., nr. 14, jud. P.
Operator de date cu caracter personal nr. 7527
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3081/2014
Ședința publică de la 15 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE - CIMPOIAŞU-TANISLAV CARMEN ANDREEA
Grefier - D. A.
Pe rol fiind judecarea cauzei Civile privind pe reclamanta S.C.HIDRO P. S.A. și pe pârâtul S. I., având ca obiect cerere de valoare redusă.
Acțiunea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în 50 lei ( fila 3 dosar) .
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că, din oficiu, a fost atașat extras din baza de date a MAI - DEPABD de unde rezultă că pârâtul a decedat la data de 08.04.2013.
Instanța în temeiul prevederilor art. 131 alin. 1 N.C.P.C., verificându-și competența, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cerere potrivit art. 1027 NCPC rap la în baza art. 94 alin.1 lit. j și art. 107
Invocă din oficiu excepția lipsei capacității de folosință a pârâtului S. I., raportat la data decesului acestuia, conform extrasului din baza de date a MAI - DEPABD, și rămâne în pronunțare pe excepția invocată.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub număr unic de dosar_, reclamanta S.C.HIDRO P. S.A. a solicitat obligarea pârâtului S. I. la plata sumei de 438,68 lei reprezentând contravaloare apă livrată și 50 lei cheltuieli de judecată.
In motivarea cererii, reclamanta a arătat că în urma relațiilor contractuale desfășurate între părți în baza contractului de furnizare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr._ a furnizat apă pârâtului, iar acesta nu și-a îndeplinit obligațiile de plată potrivit prevederilor contractuale refuzând plata facturilor emise acestuia.
In drept, cererea a fost întemeiată pe disp. Legii 241/ 2006.
In dovedirea cererii reclamanta a depus, în copie, la dosar, contractul de furnizare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr._, facturi fiscale și borderou facturi (f.10-30).
La termenul de astăzi, instanța in baza disp. art. 56 alin.3 N.C.P.C. din oficiu, a invocat excepția lipsei capacității procesuale de folosință pârâtului S. I., raportat la extrasul din baza de date MAI - DEPABD fila 38 dosar, potrivit căruia acesta a decedat la data de 08.04.2013.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 56 NCPC, poate fi parte in judecata orice persoana care are folosința drepturilor civile, iar lipsa capacitații procesuale de folosința poate fi invocata in orice stare a procesului .
In cazul persoanelor fizice, capacitatea de folosință începe de la nașterea lor și încetează prin moartea acestora.
Se constată așadar că la momentul introducerii cererii de chemare în judecată (04.09.2014) pârâtul S. I. nu avea capacitate procesuala de folosință, aceasta fiind decedat din data de 08.04.2013.
Față de aceste considerente, in temeiul art 56 alin 3 NCPC, instanța va admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a paratului și va respinge acțiunea ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de capacitate procesuală de folosință.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei capacității de folosință a pârâtului S. I., invocată din oficiu de instanță.
Respinge acțiunea formulată de reclamanta S.C.HIDRO P. S.A., CUI_, cu sediul în Ploiești, .. 1, jud. P. în contradictoriu cu pârâtul S. I., cu ultimul domiciliu în Băicoi, ., jud. P., decedat la 08.04.2013, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de capacitate de folosință.
Cu apel ce se va depune la această instanță, in termen de 30 zile de la comunicare .
Pronunțata in ședința publica azi 15 Octombrie 2014.
PREȘEDINTE,GREFIER,
C. T. C. A. D. A.
Red. 3 ex.
CTCA/A.D 16 Octombrie 2014
← Cereri. Sentința nr. 2097/2014. Judecătoria CÂMPINA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 136/2014.... → |
---|