Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1002/2014. Judecătoria CÂMPINA

Sentința nr. 1002/2014 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 20-03-2014 în dosarul nr. 587/204/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA

Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova

Operator de date cu caracter personal nr. 7527

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1002/2014

Ședința camerei de consiliu de la 20 Martie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: D. L. I.

Grefier: D. I.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C.GDF S. ENERGY ROMANIAN S.A. prin mandatar S.C. ASSET PORTOFOLIO SERVICING ROMANIA S.R.L. și pârâta L. R., având ca obiect cerere de valoare redusă.

Cererea a fost legal timbrată cu suma de 50 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, conform chitanței aflată la fila 4.

Procedura legal îndeplinită, fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța, verificându-și din oficiu competența, în temeiul disp. art. 131 alin. 1 C., constată că este competentă general, material și teritorial în conformitate cu disp. art. 1027 rap. la art. 94 pct. 1 lit. j și art. 107 alin.1 C., încuviințează reclamantei proba cu înscrisurile aflate la dosar, ca probă concludentă, admisibilă și necesară și constatând cauza în stare de judecată o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ /31.01.2014, reclamanta . România SA, prin mandatar S.C. ASSET PORTOFOLIO SERVICING ROMANIA S.R.L. a solicitat, pe calea cererii de valoare redusa, obligarea pârâtei L. R. la plata sumelor de 841,61 lei, reprezentând contravaloare obligație principală (fără dobânzi, cheltuieli de judecata si alte venituri accesorii); 968,01 lei, reprezentând cerere neevaluabila in bani; 51,60 lei – dobândă contractuală și 74,80 lei cheltuieli de judecată.

In motivarea cererii, reclamanta a arătat ca debitul provine din neplata facturilor.

In drept a invocat disp. art. 1025-1032 cod proc. civ.

În dovedirea acțiunii, a atașat la formularul de cerere, următoarele înscrisuri: notificare, contractul cadru pentru furnizarea gazelor naturale nr._/17.11.2011, extras de cont, fisa de calcul majorări/dobândă/penalități, facturi fiscale, contract de mandat, procura speciala aut. nr. 1072/31.07.2013, deciziile consiliului de administrare nr. 7/03.04.2012 si 9/03.04.2012 (extras) si adresa (f. 13-43).

Pârâta, căreia i-au fost comunicate formularul de cerere, înscrisurile si formularul de răspuns la data de 05.02.2014 nu a răspuns pretentiilor reclamantei.

In cauza a fost administrata proba cu inscrisuri.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține urmatoarele:

Potrivit art. 1.025 alin. 1 și art. 1026 alin. 1 C. pr. civ. procedura cu privire la cererile de valoare redusa se aplica atunci când valoarea pretentiilor reclamantului, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței, acesta având posibilitatea alegerii între procedura specială și cea de drept comun.

Instanța constată că între părți s-au derulat relații contractuale având ca obiect prestarea serviciului de furnizare a gazelor naturale in regim reglementat de către reclamantă, in calitate de furnizor, pârâtului, in calitate de consumator, cu obligatia corelativa a acestuia de a achita contravaloarea facturilor in termen de 30 de zile calendaristice de la data emiterii lor, astfel cum rezulta din contractul cadru nr._/17.11.2011.

Conform ultimei facturi fiscale depuse la dosarul cauzei, nr._/31.05.2013, scadenta la 31.05.2013, pârâta datorează reclamantei suma totală de 841,61 lei, din care 17,12 lei reprezentand contravaloare furnizare gaze naturale aferentă perioadei 25.04._13, 55,80 lei - diferenta pret promotional, 6,20 lei – rata lunara verificare; 169,73 lei deplasare 8,97 lei majorari de intarziere la 31.05.2013, precum si 642,50 lei - sold precedent și majorari de intarziere/penalitati, în sumă de 46,69 lei.

In cauza sunt incidente, prevederile art. 1350 alin. 1 cod civil, potrivit cărora orice persoană trebuie să își execute obligatiile pe care le-a contractat

In consecință, fata de clauzele contractuale si pozitia procesuala a paratei care nu a contestat debitul prin transmiterea formularului de răspuns sau prin orice alt mijloc adecvat, instanta apreciaza ca intemeiate, in parte, pretentiile reclamantei.

Astfel, reclamanta justifica pretentii in valoare totala de 841,61 lei, care includ si dobanda contractuala in suma de 51,60 lei mentionata la pct. 3.3.1 din cererea introductiva.

De asemenea, se constata că reclamanta s-a aflat in eroare cu privire la obiectul mentionat la pct. 3.2. din cerere, investind instanta și cu un capăt de cerere neevaluabil in bani, cu o valoare estimata de 968,01 lei. In realitate, această sumă reprezintă cumularea pretentiilor reclamantei indicate la pct. 3.1.1, 3.3.1 si 3.4.3.

In ceea ce privește cheltuielile de judecata, instanta retine că partea interesata are obligatia de a face dovada existentei si intinderii lor, cel mai tarziu pana la data inchiderii dezbaterilor.

In speta, reclamanta desi a solicita cheltuieli in cuantum de 74,80 lei, nu a facut dovada decat a sumei de 50 lei reprezentand taxa judiciara de timbru (f.4).

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 1030 cod proc. civ. rap. la art. 1350 alin. 1cod civil si clauze contractuale, instanta va admite in parte actiunea si va obliga paratul să plătească reclamantei suma de 841,61 lei, reprezentand contravalore furnizare gaze naturale, servicii si penalitati de intarziere.

În temeiul art. 1031 alin 1 cod proc. civ. urmează a obliga paratul să plătească reclamantei cheltuieli de judecată in suma de 50 lei, reprezentând taxa de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite in parte cererea formulată de reclamanta S.C. GDF S. ENERGY ROMANIAN S.A., J_, C. R13093222, cu sediul procesual ales în București, .. 9, ., prin mandatar S.C.ASSET PORTOFOLIO SERVICING ROMANIA S.R.L. împotriva pârâta L. R., CNP_, domiciliată in Câmpina, ., jud. Prahova.

Obliga pârâta sa plateasca reclamantei suma de 841,61 lei, reprezentand contravalore furnizare gaze naturale, servicii si penalitati de intarziere.

Respinge cererea in rest.

Obliga pârâta sa plateasca reclamantei suma de 50 lei, cheltuieli de judecata.

Executorie.

Cu apel, ce se depune la Judecătoria Câmpina, in termen de 30 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica azi 20.03.2014.

P.,GREFIER,

Red. DLI

4 ex./27.03.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1002/2014. Judecătoria CÂMPINA