Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 3934/2014. Judecătoria CÂMPINA

Sentința nr. 3934/2014 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 11-12-2014 în dosarul nr. 6355/204/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA

Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova

Operator de date cu caracter personal nr. 7527

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3934/2014

Ședința publică de la 11 Decembrie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: D. L.-I.

Grefier: D. I.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta P. C. C. PRIN PRIMAR și pe intimatul N. VICTORAȘ, având ca obiect înlocuire amendă cu muncă în folosul comunității PV . NR._/18.04.2011.

Cererea este scutită de taxa judiciară de timbru.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța, verificându-și din oficiu competența, în temeiul disp. art. 131 alin. 1 NCPC, constată că este competentă general, material și teritorial în conformitate cu disp. art. 9 alin. 3 din OG 2/2001.

În baza art.258 rap. la art. 255 și 237 alin 2. pct 7 NCPC, instanța încuviințează petentei proba cu înscrisurile aflate la dosar, ca probă concludentă, admisibilă și necesară cauzei și, constatând cauza în stare de judecată o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ /13.10.2014 petenta P. C. C.-PRIN PRIMAR a înaintat procesul-verbal de constatare a contravenției . NR._/18.04.2011, privind pe intimatul N. VICTORAȘ, solicitând înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.

In motivarea cererii a arătat că intimatul nu a achitat amenda în termenul legal de 30 zile și, așa cum rezultă din înscrisurile emise și înaintate de organele de executare competente din cadrul Primăriei C., nu există posibilitatea executării silite.

În drept a invocat disp. OG nr. 2/2001 și OG nr. 55/2002 .

În susținerea cererii a atașat înscrisuri (f.3-34).

Intimatul nu a formulat întâmpinare.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare a contravenției . NR._/18.04.2011, intimatul N. VICTORAȘ a fost sancționat contravențional, în baza Legii nr. 61/1991, cu amendă în cuantum de 300 lei.

Intimatul nu a achitat amenda în termenul de 30 zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu figurează în evidențele Primăriei C. cu bunuri urmăribile, neexistând posibilitatea executării silite a acestuia, astfel cum rezultă din coroborarea actelor depuse la dosar.

Potrivit art. 9 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001 „În cazul în care contravenientul nu achită amenda în termenul prevăzut la alin. 4, instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.”

Cum amenda aplicată intimatului nu a fost achitată, iar acesta este în stare de insolvabilitate, apreciază că operațiunea juridică de înlocuire a sancțiunii amenzii contravenționale în muncă în folosul comunității solicitată prin prezenta sesizare este întemeiată.

În consecință, văzând și disp. art. 13 din OG nr. 55/2002 ce prevăd că instanța stabilește prin hotărâre, natura activităților ce vor fi prestate și față de Hotărârea Consiliului Local C. nr. 25/19.06.2009 (f. 4) privind stabilirea domeniilor, serviciilor publice și locurile în care contravenienții vor presta activități în folosul comunității, urmează a se admite sesizarea și a se înlocui sancțiunea amenzii în cuantum de 300 lei aplicată prin procesul-verbal de contravenție cu sancțiunea prestării unor lucrări în domeniile de activitate privind lucrări de întreținere curățenie și igienizare localitate, pe o durată de 30 ore la dispoziția Primarului comunei C..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de petenta P. C. C.-PRIN PRIMAR, cu sediul în com. C., ., jud. Prahova, în contradictoriu cu intimatul N. VICTORAȘ, CNP_, domiciliat în com. C., ., jud. Prahova.

Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 300 lei aplicată intimatului prin procesul verbal . NR._/18.04.2011, cu sancțiunea obligării acestuia la prestarea unei activități în folosul comunității în domeniile de activitate privind lucrari de intretinere curatenie si igienizare localitate, pe o durată de 30 ore, la dispoziția Primarului ..

Cu drept de apel, ce se depune la Judecătoria Câmpina, în termen 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11.12.2014

P.,GREFIER,

D. L. I.

Red. DLI

4 ex./12.01.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 3934/2014. Judecătoria CÂMPINA