Plângere contravenţională. Sentința nr. 3461/2014. Judecătoria CÂMPINA

Sentința nr. 3461/2014 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 10-11-2014 în dosarul nr. 4123/204/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA

Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova

Operator de date cu caracter personal nr. 7527

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

Sentința civilă Nr. 3461

Ședința publică de la 10 Noiembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE E. D.

Grefier C. I.

Pe rol fiind soluționarea sesizării formulată de petenta P. . Primar privind înlocuirea sancțiunea obligării contravenientei B. S.- M. la prestarea unei activități în folosul comunității pe timp de 20 ore cu sancțiunea amenzii contravenționale de 500 lei aplicată prin procesul verbal de contravenție ., nr._ din 29.08.2012 de către Poliția mun.Câmpina.

Sesizarea este scutită de plata taxei judiciare de timbru.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită .S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,învederându-se instanței că a fost atașat dosarul de fond nr._ , că petenta a solicitat soluționarea sesizării și în lipsa reprezentanților săi, iar intimata nu a formulat întâmpinare.

În conformitate cu disp.art. 131 alin.1 noul cod pr.civilă ,instanța din oficiu verificându-și competența, constată că a fost în mod legal sesizată fiind competentă general, material și teritorial, în raport de prevederile art.94, 107 noul cod pr.civilă

Instanța, în temeiul disp. art. 238 NCPC, având în vedere poziția părților, precum si împrejurarea că intimata nu a formulat întâmpinare, estimează durata cercetarii procesului la un singur termen, respectiv termenul de azi.

În baza art. 258 rap. la art.255 ,237 alin.2, pct. 7 NCPC instanța încuviințează proba cu înscrisurile aflate la dosar ca legale, concludente și pertinente soluționării cauzei

Constatând terminată cercetarea judecătorească instanța rămâne în deliberare:

INSTANȚA,

Asupra cauzei civile de față,

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ petenta P. C. POIANA CÂMPINA, prin Primar, în contradictoriu cu intimata B. S.- M. a solicitat înlocuirea sancțiunii obligării la prestarea de activități în folosul comunității de 20 ore aplicată intimatului prin sentința civilă nr. 3287 din 13.12.2013 a Judecătoriei Câmpina, cu sancțiunea amenzii contravenționale în sumă de 500 lei.

În motivarea cererii, petenta a arătat în esență că intimata a fost înștiințată și invitată la sediul Primăriei . începerea executării sancțiunii, dar acesta nu s-a prezentat pentru desfășurarea activităților în folosul comunității.

În drept petenta a invocat art. 21 din O.G. nr. 55/2002, iar în temeiul disp. art. 150 NCPC a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În susținerea sesizării a atașat înscrisuri (f.3-8).

Prin Rezoluția din 15.09.2014 s-a dispus comunicarea cererii de chemare în judecată intimatului cu mențiunea că are obligația de a depune întâmpinare în termen de 25 de zile de la comunicare, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică, potrivit art. 208 al. 2 N.C.P.C.

Intimata B. S.- M. deși legal citată, nu s-a prezentat în instanță.

La prezenta cauză s-a atașat dosarul civil nr._ al Judecătoriei Câmpina.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin sentința civilă nr.3287 din 13.12.2013 pronunțată de Judecătoria Câmpina în dosarul nr._, s-a admis cererea formulată de petenta, P. . contradictoriu cu intimata B. S.- M. și s-a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 500 lei aplicată contravenientului prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ din 29.08.2012 de către Poliția mun.Câmpina cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată de 20 ore, la dispoziția Primăriei .>

La 03.03..2014 Judecătoria Câmpina a emis mandatul de executare nr. 572 a sancțiunii obligării la prestarea unei activități în folosul comunității, prin care a ordonat prezentarea contravenientei la P. . a executa o activitate în folosul comunității pe o durată de 20 ore.

Potrivit art. 21 din O.G. nr. 55/2002 privind regimul juridic al sancțiunilor prestării unei activități în folosul comunității, în cazul în care contravenientul, cu rea-voință, nu se prezintă la primar pentru luarea în evidență și executarea sancțiunii, se sustrage de la executarea sancțiunii după începerea activității sau nu își îndeplinește îndatoririle ce ii revin la locul de muncă, judecătoria, la sesizarea primarului, a unitarii de poliție sau a conducerii unității la care contravenientul avea obligația să se prezinte și să presteze activitatea în folosul comunitarii, poate înlocui această sancțiune cu sancțiunea amenzii.

Având în vedere că intimata contravenientă nu s-a prezentat cu rea-credință la sediul Primăriei Poiana Câmpina în vederea stabilirii condițiilor în care urma să presteze activitatea în folosul comunității, deși a fost înștiințat în acest sens, fapt ce reiese din mențiunile adresele nr. 4920 din 05.06.2014, nr.3599/22.04.2014 și nr.3599/22.04.2014 și 2759 din 25.03.2014 emise de P. . - față de dispozițiile legale mai sus menționate - urmează a dispune înlocuirea sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității pe o durată de 16 ore aplicată intimatei prin sentința civilă nr. 3287 din 13.12.2013 a Judecătoriei Câmpina, cu sancțiunea amenzii în cuantum de 500 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite sesizarea formulată de petenta P. C. POIANA CÂMPINA,prin Primar- cu sediul în Poiana Câmpina, .. 462, jud. Prahova în contradictoriu cu intimata B. S.- M. – CNP_ , domiciliată în Poiana Câmpina, .. 769 jud. Prahova, și în consecință:

Înlocuiește sancțiunea obligării la prestarea de activități în folosul comunității pe o durată de 20 ore aplicată intimatei prin sentința civilă nr. 3287 din 13.12.2013 a Judecătoriei Câmpina, cu sancțiunea amenzii în cuantum de 500 lei.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Câmpina.

Pronunțată în ședința publică azi, 10.11.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

D. E. I. C.

Red. DE/ SL

5ex

11.11.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3461/2014. Judecătoria CÂMPINA