Ordin de protecţie. Sentința nr. 3407/2014. Judecătoria CÂMPINA
Comentarii |
|
Sentința nr. 3407/2014 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 05-11-2014 în dosarul nr. 5923/204/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA
Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova
Operator de date cu caracter personal nr. 7527
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
SENTINTA CIVILA Nr. 3407
Ședința publică de la 05 Noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE JACLY MIHĂIESCU
Grefier M.-C. B.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile având ca obiect revocare ordin de protecție formulata de reclamantul N. C. in contradictoriu cu pârâta N. G. și P. DE POLIȚIE AL COMUNEI FILIPEȘTII DE P..
Prezența și concluziile pe fond ale părților au fost consemnate în ședința publică din 4.11.2014, conform mențiunilor Încheierii de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta, când judecătoria pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea pentru acest termen, astfel:
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față,
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ reclamantul N. C. în contradictoriu cu pârâta N. G. și P. DE POLIȚIE AL COMUNEI FILIPEȘTII DE P. a solicitat revocarea ordinului de protectie emis prin Decizia Tribunalului Prahova in dosarul nr._ .
In motivarea cererii, reclamantul a arătat că în fapt, prin sentința civilă nr. 2252/08.07.2014, Judecătoria Câmpina a dispus respingerea cererii modificată, formulata de reclamanta N. G. motivat de faptul că din probele administrate nu a subzistat la acel moment o stare de pericol la adresa reclamantei sau a copilului minor.
Reclamantul a mai arătat că urmare a apelului formulat de reclamanta, Tribunalul Prahova, prin Decizia civila nr. 603/21.08.2014 a dispus admiterea apelului, schimbarea in tot a sentinței in sensul admiterii in parte a cererii precizate, emițându-se ordin de protecție, cu caracter provizoriu, pe durata de 6 luni, dispunându-se evacuarea temporara a sa din locuința, obligarea la păstrarea unei distante minime fata de N. G. si fiul său, precum si de domiciliul acesteia. De asemenea, s-a dispus încredințarea minorului mamei reclamante.
A mai menționat reclamantul că, pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a apreciat ca actele sale sunt de natură a crea o stare de pericol pentru reclamanta si copilul minor.
Reclamantul a subliniat faptul că a respectat decizia instanței de judecata si masurile impuse prin ordinul de protecție, considerând că nu a prezentat si nu prezintă un pericol pentru parata sau fiul său iar discuțiile si neînțelegerile ce au avut loc intre acesta și parata, au fost izolate, nu au avut loc in domiciliul conjugal ci in locuința fratelui acestuia și nici nu și-a agresat vreodată copilul.
Ca urmare a solicitat a se dispune revocarea ordinului de protecție.
In dovedirea cererii reclamantul a solicitat probele cu acte, interogatoriu paratei și proba cu 2 martori
In drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe disp. art. 34 din Legea 217/2013 și a solicitat atașarea dosarului_ .
In susținerea cererii reclamantul a depus la dosar adresa 425/8.09.2014 eliberata de Gradinita cu program prelungit nr 2 Filipestii de P. și ancheta psihosociala nr_/2.09.2014 efectuata de Autoritatea Tutelara din cadrul Primăriei Filipestii de P. in dosarul nr_ al Judecătoriei Câmpina (f 5-7)
La solicitarea instantei privind atașarea dosarului nr_ al Judecătoriei Câmpina s-a depus la dosar de către compartimentul arhivă referat in sensul ca dosarul_ in care s-a pronunțat sentința civila nr 2252/8.07.2014 și in care s-a formulat cerere de apel la data de 10.07.2014 din partea reclamantei N. G. a fost înaintat la Tribunalul Prahova in data de 16.07.2014 și pana la aceasta data nu a fost restituit, fiind anexat și extras din programul Ecris al instantei.
Parata a formulat întâmpinare in cauza (f.16-19 ) prin care a solicitat respingerea cererii, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecata.
In cuprinsul intampinarii, parata a arătat că s-a căsătorit cu reclamantul la data de 25 iulie 2009, din căsătoria acestora rezultând minorul N. D.-A., născut la data de 08.10.2009 iar in urma cu circa patru ani, reclamantul a început sa întrețină relații extraconjugale cu o persoana de sex feminin din localitatea Florești, județul Prahova.
A descoperit aceasta relație in anul 2014, cu ocazia plecării intempestive din domiciliul comun, când reclamantul a declarat in fata mai multor martori că vrea sa fie singur, sa-si refacă viata si ca nu-l interesează de minor. Totodată, fata de reproșurile si insistentele sale, reclamantul a început sa manifeste un comportament violent fizic si verbal fata de aceasta.
Astfel, reclamantul a părăsit domiciliul conjugal la data de 11.05.2014, data la care, pe fondul unor discuții contradictorii, a fost jignita, agresata verbal si apoi lovita de soțul său fapt ce a determinat-o sa formuleze plângere la Politia comunei Filipestii de P. împotriva reclamantului pe care l-a acuzat de săvârșirea infracțiunii de loviri si alte violente insa Politia Filipestii de P. nu a dat curs plângerii sale invocând că nu este competenta sa intervină in actele de violenta in familie.
Încurajat de această pasivitate a organelor de politie (apelate prin numărul de urgenta 112), la data de 28.06.2014, reclamantul a mers la Grădinița cu program prelungit din Filipestii de P., la care este înscris minorul D. si, fara aprobarea sa, l-a luat pe minor si l-a dus la domiciliul fratelui sau, in .> A apelat din nou la Politia . si iarasi i s-a spus că nu vor interveni in litigiu (in mod greșit fiind apreciat de polițiști ca fiind unul civil), astfel că s-a adresat telefonic soțului său amintindu-i că minorul se afla sub tratament si că întreruperea tratamentului va avea efecte nocive asupra stării de sănătate a acestuia, insa acesta i-a spus ca îi returnează copilul numai daca îi va preda autoturismul Skoda, celalalt autoturism (microbuz Volkswagen) fiind tot in posesia acestuia.
In seara aceleiași zile, s-a deplasat împreuna cu verisoara sa, R. E., la locuința din Magureni a fratelui reclamantului pentru a-l lua pe minor, insa acesta i-a aplicat câteva lovituri in prezenta părinților sai si a dat-o pe poarta afara.A apelat iarăși la 112, in prezenta verisoarei sale, insa nici de aceasta data politia nu a intervenit.
Nemaiputand suporta lipsa minorului si gândindu-se la starea de sănătate a acestuia, lipsit de tratament medical, la data de 30.06.2014, s-a deplasat la locuința fratelui paratului, in ., unde a găsit minorul sub îngrijirea soției fratelui reclamantului- N. R., care nu s-a opus sa-i predea minorul, ba mai mult, i-a spus ca de abia o aștepta.
La scurt timp după ce a ajuns cu minorul la locuința sa (domiciliul conjugal) a venit si reclamantul care a început sa o jignească, sa o amenințe si a încercat sa o lovească, fapt pentru care a apelat iarăși la numărul de urgenta 112. La fata locului s-a prezentat un echipaj al Politiei Filipestii de P. chiar in momentul in care reclamantul o izgonea din apartament si încerca sa schimbe încuietoarea de la ușa.
A mai menționat parata că după data de 11.05.2014, când a intervenit despărțirea in fapt, reclamantul îi trimite tot felul de mesaje pe telefon, prin care o amenința că daca nu-i da autoturismul Skoda vine si se muta înapoi in apartament pentru a o omorî, recunoaște că a lovit –o si exista si amenințări la adresa acesteia, ca in cazul in care va promova divorțul, va fi pedepsita. De aceea a formulat un ordin de protecție fata de soțul violent.
Cererea pentru emiterea ordinului de protecție a fost respinsa de instanța de fond, insa instanța de apel a admis apelul si a schimbat hotărârea apelata, in sensul admiterii acțiunii privind emiterea unui ordin de protecție, apreciind ca in cauza sunt întrunite cumulativ condițiile pentru emiterea ordinului de protecție, potrivit art. 4 din Legea nr. 217/2003 fiind constatată chiar de către instanța de judecata existența mai multor acte de violenta fizica si psihica săvârșite de intimat asupra apelantei si asupra minorului.
Prin Decizia civila nr. 603/21.08.2014, pronunțata in dosarul nr._ de Tribunalul Prahova, instanța a dispus: evacuarea temporara a reclamantului N. T. C. din locuința familiei, situata in ., . A, ., jud. Prahova; obligarea acestuia sa păstreze o distanta minima de 50 m fata de aceasta si de minorul N. D. A.;încredințarea minorului acesteia; N. C. sa nu aibă voie sa ia contact telefonic, prin corespondenta sau in orice mod cu aceasta
A mai arătat pârâta că acțiunea reclamantului nu îndeplinește condițiile impuse de art. 34 din Legea nr. 217/2003, conform căruia, revocarea ordinului de protecție se poate dispune, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: agresorul a respectat interdicția sau obligațiile impuse;agresorul a urmat consiliere psihologica, psihoterapie, tratament de dezintoxicare ori orice alta forma de consiliere sau terapie care a fost stabilita in sarcina sa ori care i-a fost recomandata sau a respectat masurile de siguranța, daca asemenea masuri s-au luat potrivit legii;daca exista indicii temeinice ca agresorul nu mai prezintă un real pericol pentru victima violentei sau pentru familia acesteia.
Parata a precizat ca niciuna din aceste condiții nu a fost îndeplinita de către reclamant acesta nu a respectat obligațiile si interdicțiile impuse, nu a urmat nici o forma de consiliere psihologica iar paratul continua sa fie un real pericol pentru familia sa.
In drept,pârâta a invocat dispozițiile Legii nr. 217/2003.
In dovedirea acțiunii parata a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriu si proba cu martori.
La întâmpinare, parata a anexat în copie Decizia civila nr. 603/21.08.2014 pronunțata de Tribunalul Prahova Secția I civila (f. 21-29 )
La solicitarea instanței Politia comunei Filipesti de P. a comunicat cu adresa nr_/23.10.2014 ca de la data de 21.08.2014 parata N. G. nu a formulat plângeri împotriva reclamantului (f.38).
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri, interogatoriul paratei (f.39-40) și interogatoriul reclamantului (f.42-43) precum și proba testimonială, fiind astfel audiați martorii B. A. G., D. I. la cererea reclamantului (f.44,53) si Ș. C. A. și R. E. la cererea paratei (f.45,46 )
De asemenea în cadrul probei cu înscrisuri parata a depus plângerea penala formulata la P. de pe lângă Judecătoria Câmpina împotriva paratului și trei planșe fotografice (f. 54-56) iar cu ocazia amânării pronunțării s-a depus de către reclamant adeverința 723/5.11.2014 eliberata de Gradinita cu Program Prelungit nr 2 Filipestii de P.(f. 59).
Examinand actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarele:
Prin sentinta civila nr.2252/8.07.2014 a Judecatoriei Campina s-a respins cererea modificata formulata de reclamanta N. G. (parata in cauza de fata) impotriva paratului N. C. (reclamant in cauza dedusa judecatii) prin care solicita emiterea unui ordin de protectie impotriva acestuia.
Apelul declarat de reclamanta impotriva acestei sentinte a fost admis prin Decizia civila nr. 603/21.08.2014, pronunțata in dosarul nr._ de Tribunalul Prahova fiind schimbata în tot sentința atacată în sensul că s-a admis în parte cererea precizată formulată și în temeiul disp. art. 23 alin. 1 din Legea nr. 217/2003 republicată, s-a emis ordin de protecție prin care, cu caracter provizoriu, pe durata de 6 luni de la data emiterii prezentului ordin, s-a dispus evacuarea temporara a pârâtului N. T. C. din locuința familiei situată în ., ., . A, . și reintegrarea apelantei reclamante N. G. și a minorului N. D. A. în această locuință; obligarea pârâtului N. T. C., să păstreze o distanță minimă de 50 m față de reclamanta apelantă N. G. și de minorul N. D. A. ; obligarea pârâtului N. T. C., să păstreze o distanță minimă de 50 m față de domiciliul reclamantei N. G., respectiv cel din ., ., . A, . ; încredințarea minorului N. D. A., născut la 08.10.2009, mamei reclamante.
De asemenea s-a interzis pârâtului luarea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod cu reclamanta N. G..
In speta instanta retine că potrivit art. 34 din Legea nr.217/2003 revocarea ordinului de protecție se poate dispune, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: agresorul a respectat interdicția sau obligațiile impuse;agresorul a urmat consiliere psihologica, psihoterapie, tratament de dezintoxicare ori orice alta forma de consiliere sau terapie care a fost stabilita in sarcina sa ori care i-a fost recomandata sau a respectat masurile de siguranța, daca asemenea masuri s-au luat potrivit legii;daca exista indicii temeinice ca agresorul nu mai prezintă un real pericol pentru victima violentei sau pentru familia acesteia.
In speta martora B. A. G. (f.44) audiata la solicitarea reclamantului a aratat ca dupa data de 21.08.2014 reclamantul nu a mai avut nici o manifestare violenta fata de parata sau minor, nu a mai luat legatura telefonică si nu s-a mai intalnit cu parata si nici nu s-a dus la gradinita de ziua minorului, aceasta ultima sustinere fiind contrazisa chiar prin declaratia celeilalte martore audiata la solicitarea reclamantului, D. I. (f.53) care a aratat ca pe data de 8.10.2014 reclamantul s-a dus la gradinita la copil sa-i dea un cadou si a vorbit efectiv cu acesta,martora precizand ca in aceea zi reclamantul a avut o comanda de mobila la gradinita facuta de directorul gradinitei, fapt cunoscut de la reclamant .
Martorii Ș. C. A. și R. E. audiați la cererea paratei (f.45,46 ) au aratat că pe data de 8.10.2014, de ziua minorului, reclamantul s-a dus și la vizitat pe acesta la gradinită spunandu-i că vine sa-l ia dupa program,martorul Ș. C. A. mentionând că acest fapt i-a fost spus chiar de minor iar martora R. E. precizand că la sfarsitul programului cand parata a venit să-l ia pe minor de la gradinită acesta nu a vrut sa mearga spunand ca il asteapta pe tatal sau care i-a promis că o să-l ducă la plimbare.
Sub acest aspect, fata de declaratiile martorilor audiati in cauza, nu poate fi primită sustinerea reclamantului in sensul că in acea zi a fost, in fapt, solicitat, ca reprezentant al ., pentru remedierea unor mici defecte ale unor obiecte de mobilier procurate de la acesta firmă, reclamantul depunând in acest sens la dosar adeverinta nr.723/5.11.2014 eliberata de Gradinita cu program prelungit nr.2 Filipeștii de P. (f.45) intrucat chiar martora D. I. audiata la propunerea sa a aratat ca pe data de 8.10.2014 reclamantul s-a dus la gradinita la copil sa-i dea un cadou, fapt ce i-a fost spus chiar de reclamant iar martorii Ș. C. A. și R. E. au precizat ca acesta s-a dus și la vizitat pe minor la gradinită spunandu-i că vine sa-l ia dupa program, declaratii in raport de care instanta apreciaza adeverinta nr. 723/5.11.2014, ca fiind depusă pro cauza.
De altfel sub acest aspect instanta retine că, chiar reclamantul la interogatoriul luat de parata (f.42-intrebarea 5) recunoaste că de ziua de nastere a fiului său a încălcat ordinul de protectie si a mers la gradinita frecventata de acesta, motivând ca a fost ziua minorului si a trebuit să meargă.
De asemenea martorii C. A. și R. E. au precizat ca, la sfârșitul lunii august, respectiv pe 27,28 august reclamantul s-a dus la magazinul din curtea părinților pârâtei unde se afla si aceasta și minorul și a avut o altercație cu parata, reclamantul recunoscând la interogatoriul luat de parata ( f.42-intrebarea 2) că a venit la domiciliul părinților acesteia in timp ce parata se afla acolo, in magazinul unde desfasoara activitati comerciale, reclamantul motivând că este magazinul sau și are tot dreptul să meargă acolo .
Mai mult in sedința publică de astazi in raport de planșele fotografice depuse la dosar de parata (f.54-56) reclamantul personal a confirmat ca a sunat-o pe parata pentru a întreba de minor.
Pentru considerentele expuse mai sus retinând in raport de ansamblul materialului probator administrat in cauza că in speta nu sunt indeplinite cumulativ condițiile impuse de disp. art. 34 alin.2 lit a și c din Legea nr.217/2003 privind revocarea ordinului de protecție, cu referire la conditia privind consilierea psihologica prev de art.34 alin.2 lit.b reținându-se ca aceasta masură nu a fost stabilita in sarcina reclamantului, instanta constata ca prezenta cerere este neîntemeiata urmând a fi respinsa, ca atare.
In baza disp.art.453 C.p.c va obliga reclamantul să plătească pârâtei suma de 300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulata de reclamantul N. C., CNP_,domiciliat in ., ., ., ., jud. Prahova cu reședința in ., . jud. Prahova în contradictoriu cu parata N. G. domiciliata in ., ., ., . jud. Prahova și P. DE POLIȚIE AL COMUNEI FILIPEȘTII DE P. cu sediul în ., jud Prahova ,ca neîntemeiată.
Obligă reclamantul să plătească pârâtei suma de 300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 3 zile de la pronunțare.
Apelul se depune la Judecătoria Câmpina.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 5.11.2014.
Președinte, Grefier,
M. J. B. M. C.
Red MJ/BMC
5 ex/5.12.2014
← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr.... | Pensie întreţinere. Sentința nr. 2791/2014. Judecătoria CÂMPINA → |
---|