Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1554/2015. Judecătoria CÂMPINA

Sentința nr. 1554/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 24-04-2015 în dosarul nr. 1554/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA

Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova

Operator de date cu caracter personal nr. 7527

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

JUDECĂTORIA CÂMPINA

SECTIA CIVILA

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1554/2015

Ședința camerei de Consiliu de la 24 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. C. A. T.

Grefier M. M. M.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C I. T. S.R.L. ÎN F. și pe pârâtul B. I., având ca obiect cerere de valoare redusă.

Cererea este scutită de taxa judiciară de timbru.

Procedura legal îndeplinită, fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța, verificându-și din oficiu competența, constată că este competentă general, material și teritorial în conformitate cu disp. art. 1027 rap la art. 94 pct. 1 lit. j și art. 107 alin.1 C.p.c., încuviințează proba cu înscrisurile aflate la dosar, ca probă concludentă, admisibilă și necesară cauzei și, constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. _ /27.01.2015, reclamanta . – prin lichidator judiciar a solicitat în temeiul art. 1025 cod proc. civ. obligarea pârâtului B. I. la plata sumei de 158,76 lei reprezentând debit principal pentru perioada 31.03._13 din care 135 lei reprezentând contravaloare facturi neachitate și 23,76 lei penalități de întârziere, calculate până la 31.11.2014.

În motivarea cererii a arătat că între părți s-a încheiat la data de 24.10.2005 contractul de prestări servicii salubritate nr. 267 iar pârâtul nu a achitat contravaloarea serviciilor de salubritate prestate, înregistrând un debit în valoare totala de 158,76 lei.

Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1025-1032 din codul de procedură civilă.

În dovedirea cererii a atașat sentința civilă nr. 1069/2014 a Tribunalului Prahova, contractul de prestări servicii de salubrizare nr. 267/24.10.2005 și facturi fiscale (f. 6-16).

Deși pârâtului i-au fost comunicate la data de 02.02.2015 cererea reclamantei și înscrisurile atașate, potrivit dovezii de înmânare (f.19), acesta nu a completat formularul de răspuns, astfel că prin rezoluția din 10.03.2015 s-a fixat termen de judecată la data de 24.04.2015, fără citarea părților conform art. 1029 alin. 2 din codul de procedură civilă.

În cauză sa fost administrată proba cu înscrisuri.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin contractul de prestări servicii de salubrizare nr. 267/24.10.2005, reclamanta s-a obligat să presteze servicii de salubritate, iar pârâtul să plătească contravaloarea acestora în termen de 30 de zile de la de la data emiterii facturilor, conform art. 8.1 din contract. In caz de neachitare a facturii în termen de 30 de zile de al emiterea ei au fost prevazute, potrivit art. 8.2 din contract, majorări de 0,1% din suma restantă pentru fiecare zi de întârziere, fără ca acestea să depășească cuantumul debitului.

Din facturile fiscale emise în perioada 31.03._13, rezultă contravaloare serviciilor de prestare în sumă de 135 lei, la care au fost calculate penalități de întârziere în sumă 23,76 lei.

In cauza sunt incidente dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat contractul, conform art. 102 din Legea nr.71/2011.

Având în vedere înscrisurile depuse la dosar, precum și pozitia procesuala a pârâtului care nu a contestat pretențiile reclamantei, instanța urmează ca în baza art. 969 cod civil, să admită acțiunea și să oblige pârâtul să plătească reclamantei suma de 158,76 lei, reprezentând contravaloare debit principal si penalizari de intarziere.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamanta S.C I. T. S.R.L. ÎN F., având J_, CUI_, cu sediul ales în Ploiești, ., jud. Prahova, prin administrator judiciar EUROINSOL CONSULTING SPRL, cu sediul în Ploiești, ., ., ., împotriva pârâtului B. I., domiciliat în ., sat Drăgăneasa, ., județul Prahova .

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 158,76 lei din care 135 lei reprezentând contravaloare facturi neachitate și 23,76 lei penalități de întârziere .

Executorie.

Cu drept de apel, ce se depune la prezenta instanță, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24.04.2015.

Președinte, Grefier,

A. C. A. T. M. M. M.

Red.ACAT/MMM

4ex./25.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1554/2015. Judecătoria CÂMPINA