Întoarcere executare. Sentința nr. 1557/2015. Judecătoria CÂMPINA

Sentința nr. 1557/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 24-04-2015 în dosarul nr. 1557/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA

Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova

Operator de date cu caracter personal nr. 7527

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

JUDECĂTORIA CÂMPINA

SECTIA CIVILA

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1557/2015

Ședința publică de la 24 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. C. A. T.

Grefier M. M. M.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe contestatoarele U. A. TERITORIALĂ . și P. C. ȘOTRILE PRIN PRIMAR și pe intimata AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ-CENTRUL JUDEȚEAN PRAHOVA, având ca obiect întoarcere executare.

Prezența și concluziile pe fond ale părților au fost consemnate în ședința publică din 17.04.2015, conform mențiunilor Încheierii de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta, când judecătoria a amânat pronunțarea pentru acest termen, astfel:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpina sub nr._ /27.03.2014 contestatoarele U. A. TERITORIALĂ . și P. C. ȘOTRILE PRIN PRIMAR a chemat în judecată pe intimata AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ-CENTRUL JUDEȚEAN PRAHOVA, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța restituirea sumei de_,45 lei, sumă încasată necuvenit de pârâtă, urmare a anulării parțiale a Somației nr. SCES_ din 08.02.2013 și a Titlului Executoriu nr. SCES_ din 08.02.2013, emise de Administrația Finanțelor Publice Câmpina, prin Sentința civilă nr.2679/07.11.2013, pronunțată de Judecătoria Câmpina în dosar nr._ .

În motivarea cererii, contestatoarele au arătat că prin Sentința civilă nr.2679/07.11.2013, Judecătoria Câmpina a admis în parte Contestația la executare formulată de acestea împotriva executării silite pornită de pârâta APIA Prahova prin intermediul Administrației Finanțelor Publice Câmpina, constatând că o parte din suma executată, în cuantum de_,45 lei, reprezentând debit plus accesorii, a fost reținută necuvenit și plătită Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Prahova.

Au mai arătat faptul că sentința nu a fost contestată intrând în puterea lucrului judecat, menționând că prin adresa nr.749/11 02 2014, au solicitat pârâtei restituirea sumelor încasate nelegal însă aceasta nu a înțeles să răspundă favorabil.

În concluzie, au solicitat admiterea cererii de întoarcere a executării, obligarea pârâtei APIA, Centrul Județean Prahova la restituirea sumei de_,45 lei, încasată necuvenit, conform dispozitivului Sentinței civile nr. 2679/07.11.2013, pronunțată de Judecătoria Câmpina în dosar nr._ .

În drept, au invocat dispozițiile art.722 și urm. C.pr. civilă.

În susținerea cererii au depus la dosar copia Sentinței Civile nr. 2679/07.11.2013, pronunțată de Judecătoria Câmpina în dosar nr._, copia adresei nr._/2014 a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Ploiești- Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova, Serviciul Fiscal Municipal Câmpina.

Prin rezoluția din data de 28.03.2014 s-a dispus comunicarea acțiunii și înscrisurilor către intimată în baza disp. art. 201 alin. 1 C. pr. civ., cu mențiunea că are obligația de a depune întâmpinare, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică, prevăzută de art.208 al.2 C.p.c. în termen de 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată, în condițiile art. 165 N.C.Pr.Civ.

Intimata AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ-CENTRUL JUDEȚEAN PRAHOVA a formulat întâmpinare la data de 28.04.2014 prin a invocat excepția inadmisibilitătii acțiunii și excepția lipsei calității procesuale pasive a APIA

Prahova în prezenta cauză, solicitând admiterea excepțiilor și respingerea acțiunii în consecință.

Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii a arătat că acțiunea formulata este întemeiată pe dispozițiile art. 723 alin 3 C.pr.civ. în condițiile în care hotărârea judecătorească care susțin reclamantele că le-ar da dreptul să solicite returnarea unor sume de bani, respectiv sentința civilă nr. 2679/2013 a Judecătoriei Câmpina, a fost obținută avându-se în vedere dispozițiile codului de procedură fiscală.

A arătat faptul că este evident că executarea silită ce a fost contestată, contestație ce a făcut obiectul dosarului nr._, a fost o executare silită a unor creanțe fiscale, desfășurată potrivit codului de procedură fiscală.

Ca atare, utilizarea unei proceduri de drept comun, astfel cum este cea prevăzută de art. 723 C.pr.civ. nu este admisă, în astfel de cazuri, când există o normă procedurală specială, respectiv norma codului de procedură fiscală, derogatorie de la dreptul comun, care reglementează modalitatea în care se obține titlul executoriu fiscal, se pune în executare, se contestă și evident se și întoarce executarea în cazul admiterii contestației fiscale.

A solicitat admiterea excepției și respingerea prezentei acțiuni ca fiind inadmisibilă, dată fiind întemeierea acesteia pe dispozițiile codului de procedură civilă și nu pe cele ale codului de procedură fiscală, în baza cărora s-a dispus de Judecătoria Câmpina, prin sentința civilă 2679/2013 anularea în parte a titlului, executoriu și a somației emise de AFP Câmpina.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei a arătat că așa cum se constată din analiza aceleiași hotărâri judecătorești invocată de reclamantă, respectiv sentința civilă 2679/2013 a Judecătoriei Câmpina, părți în acel dosar_ au fost reclamantele și DGFP Prahova și AFP Câmpina, judecata nedesfașurându-se și în contradictoriu cu subscrisa APIA - Prahova, pe cale de consecință hotărârea judecătorească obținută nefiindu-i opozabilă.

Din moment ce nu în contradictoriu cu intimata s-a obținut anularea unor acte de executare, nu în contradictoriu cu aceasta trebuie să se solicite întoarcerea executării.

Mai mult, a arătat că titlurile de creanță întocmite de intimată respectiv procesul verbal de constatare 585/2010, care are regim juridic de act administrativ, nu a fost contestat în procedura contenciosului administrativ de către reclamante.

Acestea nu au reacționat prin vreun demers judiciar nici față de notificările privind sume de restituit înregistrate sub nr. 660, 661 și 662 toate din 23.01.2013.

Ca atare, atâta timp cât actele administrative ce au caracter de titluri de creanță și care în condițiile legii devin titluri executorii, nu au fost atacate în contencios de către reclamante, iar în procedura judiciară s-a obținut anularea parțială a titlului executoriu emis de organele fiscale, nu a titlului de creanță emis de intimată, dar mai ales în condițiile în care acea procedură de contestație fiscală nu a fost parcursă în contradictoriu cu intimata, apreciază că nu are calitate procesuală pasivă nici într-un demers ce ar avea ca obiect întoarcerea executării silite, hotărârea obținută nefiindu-i opozabilă.

Având în vedere cele de mai sus, a solicitat admiterea celor două excepții și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

In drept, și-a întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile art. 205 din Codul de procedură civilă, raportat la celelalte prevederi legale menționate în prezenta și a solcitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 411 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă.

La data de 19.05.2015 contestatoarea U. A. TERITORIALĂ . a formulat răspuns la întâmpinare-completare acțiune prin care a solicitat respingerea excepțiilor invocate de pârâta APIA, Centrul Județean Prahova, pentru următoarele considerente: în ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, a solicitat respingerea acesteia ca nefondată.

În fapt, prin contestația la executare ce a făcut obiectul dosarului nr._ contestatoarele nu au înțeles să conteste titlul de creanță al pârâtei, ci faptul că suma executată silit fusese deja restituită, fapt confirmat prin Sentința civilă nr.2679/2013. Astfel, suma încasată necuvenit de către pârâtă, conform Sentinței civile nr.2679/2013, nu este o creanță fiscală, iar pe de altă parte Codul de procedură fiscală nici nu prevede o procedură specială pentru întoarcerea executării, situație în care se aplică dreptul comun în materie, care este Codul de procedură civilă.

Totodată, indicarea greșită a temeiului de drept, în situația în care ar fi reală, nu atrage nulitatea cererii. De altfel, pârâta nici nu a indicat textul de lege ce ar fi incident în cauză. - Excepția lipsei calității procesuale pasive este de asemenea neîntemeiată, solicitând respingerea acesteia ca atare. Pentru a constata faptul că sumele executate silit nu mai erau datorate, instanța a solicitat pârâtei să prezinte evidențele pe care le deține, iar expertiza contabilă administrată în cauză, a avut în vedere și actele prezentate de aceasta.

În aceste condiții, chiar dacă nu a fost parte în dosar, pârâta a avut cunoștință de existența contestației la executare și în măsura în care se considera prejudiciată, putea formula cerere de intervenție în interes propriu. În fapt, atitudinea pârâtei se înscrie pe linia lipsei de comunicare și de transparență, care a determinat practic existența acestui litigiu.

În subsidiar, a solicitat în măsura în care se va constata întemeiate excepțiile invocate de pârâtă, în conformitate cu dispozițiile art.204 C.pr. civ., înțelege să completeze acțiunea în sensul că solicită restituirea sumei încasată necuvenit în temeiul art.1341 C.civ., în speță fiind vorba despre o plată nedatorată.

În cauză s-au încuviințat și administrat probele cu înscrisuri și expertiză tehnică specialitatea contabilitate.

Prin încheierea din data de 21.10.2014 instanța a respins excepția inadmisibilității și excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtă prin întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Prin sentința civilă nr.2679/07.11.2013 a Judecătoriei Câmpina definitivă prin nerecurare s-a admis în parte contestația formulată, s-a anu7lat în parte somația nr. SCES_/8.02.2013 și titlul executoriu nr. SCES_/8.02.2013, doar cu privire la suma de 14.988,45 lei (diferența dintre cea indicată în actele de executare silită – de 30.939,82 lei și cea rezultând din expertiza contabilă efectuată în cauză), menținând actele de executare anterior indicate cu privire la suma de 15.951,37 lei, reprezentând majorări de întârziere, dobânzi și penalități, astfel cum rezultă din raportul de expertiză contabilă întocmit de doamna expert P. V..

Instanța reține că potrivit art.430 C. hotărârea judecătorească ce soluționează în tot sau în parte fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. Potrivit art.453 alin.1Cpc hotărârea judecătorească este obligatorie și produce efecte numai între părți și succesorii acestora, iar potrivit alineatului 2 al aceluiași articol, hotărârea este opozabilă oricărei terțe persoane atât timp cât aceasta din urmă nu face, în condițiile legii, dovada contrară.

Instanța reține că în speță s-a constatat prin hotărârea mai sus menționată nelegalitatea unor acte de executare pentru suma de_,45 lei, litigiu respectiv desfășurându-se în contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor Publice, în calitate de organ de executare. În prezenta cauză se solicită întoarcerea executării silite în contradictoriu cu AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ-CENTRUL JUDEȚEAN PRAHOVA, aceasta fiind practic creditorul sumelor executate silit.

Instanța reține de asemenea că prin expertiza contabilă B. D. întocmită în prezenta cauză s-a reținut că suma de_,45 lei era datorată în baza actelor de executare anulate prin sentința civilă nr.2679/07.11.2013 și a fost achitată de reclamantă cu ordinul de plată nr.2773 din 04.11.2013.

Rezultă așadar că în cauză nu s-a făcut dovada de către pârâtă contrară celor reținute prin sentința civilă nr.2679/07.11.2013 în care acesta nu a figurat ca parte, drept consecință această hotărâre îi este opozabilă și are forța probantă a unui înscris autentic potrivit art.434 C..

Instanța reține că potrivit art.1 alin.3 din OG nr.92/2003 privind codul de procedură fiscală unde prezentul cod nu dispune se aplică prevederile Codului de procedură civilă.Dispoziiile care vizează întoarcerea executării silite sunt cele din art.723 C. conform cărora în toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia.

Având în vedere faptul că prin sentința civilă nr. nr.2679/07.11.2013 a Judecătoriei Câmpina s-au anulat actele de executare silită pentru suma de_,45 lei instanța va admite acțiunea și va dispune întoarcerea executării prin obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de_,45 lei reprezentând debit reținut în baza actelor de executare anulate.

În temeiul art.453 C. va obliga pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 800 lei reprezentând onorariu expert.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de contestatoarele U. A. TERITORIALĂ . cu sediul în comuna Șotrile, . Prahova reprezentată legal prin primar D. D. B. și P. C. ȘOTRILE PRIN PRIMAR cu sediul în comuna Șotrile, . Prahova în contradictoriu cu intimata AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ-CENTRUL JUDEȚEAN PRAHOVA cu sediul în Ploiești, .. 7, județul Prahova, C.I.F._.

Dispune întoarcerea executării prin obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de_,45 lei reprezentând debit reținut în baza actelor de executare anulate.

Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 800 lei reprezentând onorariu expert.

Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.Apelul se depune la Judecătoria Câmpina.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24.04.2015.

Președinte, Grefier,

A. C. A. T. M. M. M.

Red.ACAT/MMM

5ex/ 26.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Întoarcere executare. Sentința nr. 1557/2015. Judecătoria CÂMPINA