Fond funciar. Sentința nr. 1556/2015. Judecătoria CÂMPINA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1556/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 24-04-2015 în dosarul nr. 1556/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA
Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova
Operator de date cu caracter personal nr. 7527
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
JUDECĂTORIA CÂMPINA
SECTIA CIVILA
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1556/2015
Ședința publică de la 24 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. C. A. T.
Grefier M. M. M.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamanta R. NAȚIONALĂ A PĂDURILOR ROMSILVA PRIN DIRECȚIA SILVICĂ PRAHOVA și pe pârât C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTURILOR DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR PRAHOVA DE PE LÂNGĂ INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚUL PRAHOVA, C. L. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR VALEA DOFTANEI, C. L. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR IZVOARELE, P. B. SF. N. DIN SCHEII BRAȘOVULUI, ASOCIAȚIA E. ȘCOLILOR ROMÂNE DIN B. și intervenient M. FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect fond funciar declinat.
Prezența și concluziile pe fond ale părților au fost consemnate în ședința publică din 17.04.2015, conform mențiunilor Încheierii de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta, când judecătoria a amânat pronunțarea pentru acest termen, astfel:
INSTANȚA
Deliberând asupra acțiunii civile de față, reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 21.10.2014, sub nr._, reclamanta R. NAȚIONALĂ A PĂDURILOR ROMSILVA PRIN DIRECȚIA SILVICĂ PRAHOVA în contradictoriu cu pârâtele C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR PRAHOVA, C. L. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PRORPIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR VALEA DOFTANEI, C. L. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PRORPIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR IZVOARELE, P. B. SF. N. DIN SCHEII BRAȘOVULUI și ASOCIAȚIA E. ȘCOLILOR ROMÂNE a solicitat să se constate nulitatea absolută a hotărârii Comisiei Județene Prahova nr. 5062/02.02.2007, în ce o privește pe pârâta ASOCIAȚIA E. ȘCOLILOR ROMÂNE, a procesului-verbal de punere în posesie nr. 9504/16.12.2009 privind pe pârâta ASOCIAȚIA E. ȘCOLILOR ROMÂNE și a titlului de proprietate nr._/15.02.2010 emis de pârâta C. Județeană Prahova pe numele pârâtei ASOCIAȚIA E. ȘCOLILOR ROMÂNE și pe cale de consecință, repunerea statului român în deplină proprietate asupra acestei suprafețe de pământ cu vegetație forestieră.
In sensul celor expuse, a arătat că ASOCIAȚIA E. ȘCOLILOR ROMÂNE a beneficiat de reconstituirea dreptului d proprietate și a fost pusă în posesie, ilegal, pe un teren situat în trupurile de pădure P. și VALEA N., în condițiile în care nu a avut cerere de reconstituire a dreptului de proprietate depusă în termenul legal prevăzut de Legea 247/2005, precum și faptul ca nu este o persoana îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate.
În fapt, prin cererea înregistrată sub nr. 5.357/28.11.2005 la U.A.T.C. Valea Doftanei, P. B. Sf. N. din B., reprezentată prin mandatar V. A. în baza contractului de mandat nr. 254/21.11.2005, a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru 1.233 ha, „respectiv Pădurea P. - 367 ha, Pădurea Valea Neagra - 439 ha, Pădurea Sintila sau Sf. llie – 427ha.
Din verificarea documentelor invocate în motivarea cererii nr. 5357/28.11.2005, s-au constatat următoarele:
Contractul de mandat încheiat între „P. Sf. N. B. (moștenitoarea averii constituită din Pădurea E. Școlilor Române B. - 1.200 Valea Neagra - 439 ha, P. - 367 ha, M. - 427 ha) reprezentată prin preot V. P. în calitate de mandant și V. A., de mandatar, prin care mandatarul este împuternicit să întreprindă toate demersurile legale pentru revendicarea, in temeiul Legii nr. 247/2005 a tuturor proprietăților situate pe teritoriul județului Prahova" și să reprezinte mandantul „cu depline puteri la Arhivele Statului, Primarii, Comisiile constituite in baza Legii nr. 247/2005, precum si oriunde va fi necesar, solicitând in numele meu si pentru mine si ridicând orice duplicate de pe actele de proprietate, amenajamente, in vederea executării mandatului sau, pana la soluționarea finala si ridicarea Procesului Verbal de Punere in Posesie" este legalizat prin încheierea de autentificare nr. 2.938/08.12.2005 (anexa nr. 62), putând să producă efecte juridice numai după această dată.
A precizat că cererea nr. 5.357/28.11.2005 este semnată de domnul V. A., care nu avea la data de 28.11.2005 calitatea de mandatar, și prin urmare nu putea să reprezinte P. B. Sf. N. din B..
In Amenajamentul Marei Unități Forestiere, Bazinul Doftana, județul Prahova, 1948 (anexa nr. 63), la pagina 3, la descrierea Seriei a V-a „Doftanița” pozițiile 20 si 21 se regăsesc Pădurile Prișcul cu o suprafață de 367 ha și Valea N. cu o suprafață de 439 ha, în dreptul acestora fiind făcută mențiunea „propr. Ef. . la paginile 27-28, Capitolul 9 - Istoric, poziția 17. se precizează: jadurile Piscul si Valea Neagra au aparținut Eforiei Școlilor Romane din B.. Pe la 1792 proprietatea aparținea lui Ing. P. sub denumirea de muntele Radoslavelul; mai târziu P. la donat Epitropiei Școlilor Romane din B. si aceasta i-a schimbat numele in Priscul dupa numele donatorului".
Față de cele expuse se poate concluziona că în amenajamentul silvic din 1948 invocat ca probă, figurează ca fost proprietar E./Epitropia Școlilor Române din B. și nu P. B. Sf. N. din B. care s-a autointitulat în cuprinsul contractului de mandat ca „moștenitoarea averii constituita din Pădurea E. Școlilor Romane B. - 1.200 ha, Valea Neagra 439 ha, P. - 367 ha, -Maneciu -427 ha".
Având în vedere cele de mai sus, se constată că cererea nr. 5.357/28.11.2005 a fost semnată de o persoana care la acea dată nu avea o împuternicire valabilă în baza căreia să reprezinte interesele Parohiei B. Sf. N. din B. și, că în documentele justificative anexate se regăsesc precizări din care rezultă că proprietarul suprafețelor solicitate pe raza U.A.T.C. Valea Doftanei a fost E. Școlilor Romane B. si nu B. Sf. N. din B..
A mai arătat faptul că sesizând probabil aceste neconcordanțe, la cererea nr. 5.357/28.11.2005 au fost anexate ulterior următoarele înscrisuri: certificat nr. 34/14.12.2005 (anexa nr. 64) eliberat de B. Sf. N. din B. prin care certifica că E. Primei Scoli Romanești este proprietatea bisericii, actualmente Muzeul Bisericii. Prezenta certificare este necesara la Comisiile de Fond Funciar Primăriilor Maneciu din jud. Prahova unde B. are de primit 427 ha si Valea Doftanei din jud. Prahova, unde B. are de primit 808 ha."; adresa Mitropoliei Ardealului - Arhiepiscopia Sibiului nr. 789/10.03.2006 (anexa nr. 65) prin care se precizează: „referitor la cererea Bisericii Sfanțul N. din Schei B. pentru restituirea suprafețelor de teren forestier deținute pe raza corn. Valea Doftanei, JUD. Prahova, respectiv Pădurea VALEA NEAGRA si PRISCUL ce apar in amenajamentul Silvic din 1948 ca aparținând Eforiei Școlilor Romanești din B.; actul Justificativ nr. 1.336/03.05.2006 (anexa nr. 66) eliberat de Mitropolia Ardealului, Arhiescopia Ortodoxa Română Sibiu, prin care „se adeverește" „ca Prima Scoală Romaneasca din Scheii Brașovului, actualmente muzeul bisericii Sf. N. din B. a luat ființa pe langa aceasta biserica si s-a aflat permanent sub oblăduirea ei si împreuna cu aceasta sub patronajul si autoritatea canonica si administrativa a Arhiescopiei Ortodoxe Romane Sibiu. Imobilele acestei scoli, cat si terenurile care i-au aparținut revin de drept acestei instituții reprezentata astăzi prin muzeul bisericii Sf. N. de pe langa parohia menționată "
A menționat că din analiza textului enunțat mai sus se poate concluziona că E. Școalelor Centrale Române greco-ortodoxe din B. a fost în fapt o fundație înființată atât de biserică, cât și negustori sau alți "oameni cu stare si cu dare de mana" cu scopul "de a procura mijloacele necesare înființării scoalei proiectate și de a obține de la Guberniul Transilvaniei și de la autoritățile Brașovului autorizațiile necesare funcționării acesteia."
Asa cum se specifica in text "epitropii și reprezentanții celor două biserici s-au angajat, printr-un contract, să acorde Școalelor, din veniturile parohiilor lor, o subvenție anuală de 2500 de florini în „ monedă convențională", până la completarea sumei necesare pentru funcționarea lor în fiecare an" ceea ce probează că bunurile Eforiei nu aparțineau celor doua biserici, care acordau din veniturile parohiilor lor subvenții pentru finanțarea fundației.
A susținut în concluzia că la cererea de retrocedare nu se regăsesc acte justificative din perioada anterioară anului 1948 care să ateste că terenurile au fost proprietatea bisericii și nu a Eforiei, respectiv că E. avea numai atribuții de administrare a bunurilor bisericii. Aceste legături au fost făcute pe baza unor declarații date în prezent de reprezentanți ai bisericii, declarații care în fapt nu probează dreptul de proprietate al bisericii.
Pe de altă parte, sunt o . studii istorice care descriu o cu totul altă stare de fapt, dar care, la rândul lor, nu constituie documente care să ateste proprietatea, însă, izvoarele istorice care au stat la baza acestor studii, pot contrazice documentele întocmite exclusiv in prezent.
Realizând aceste diferențe, la data de 29.12.2006, dupa expirarea termenului legal de depunere a cercilor de reconstituire a dreptului de proprietate în conformitate cu prevederile Legii nr. 247/2005, 18 persoane fizice, respectiv: S. L. (Mitropolitul Ardealului - înalt Prea Sfinția Sa L.) reprezentat prin mandatar D. Vaier loan, P. V. (Preot paroh al Parohiei „Sfanțul N." Schei), C. N. (Preot paroh al Parohiei „Adormirea Maicii Domnului" B.), I. V.,V. llie, C. M. N., O. G. S., L. I. D., T. D., Toasca S., V. H., G. C., Lupes loan, C. F., G. V., O. loan, B. A. si G. C., hotărăsc în calitate de membrii fondatori, constituirea Asociației E. Școlilor Române" ca fiind continuatoare de drept a Eforiei Școalelor Române din B. (Actul Constitutiv al Asociației „E. Școlilor RomÂne" Autentificat prin încheierea nr. 3.294/29.12.2006- (anexa nr. 67).
A precizat că prin încheierea din 12 ianuarie 2007 (anexa nr. 68) Judecătoria B. admite cererea formulată de „petenta ASOCIAȚIA E. ȘCOLILOR ROMANE", cu sediul în B., .. 1, prin împuternicit V. A." și dispune înscrierea în registrul special al Judecătoriei B. a asociației care are ca scop principal reînființarea și buna funcționare a Scolii Române din B. ca școala confesională ortodoxă în spiritul vechilor așezăminte.
A mai arătat faptul că se poate constata că demersurile pentru înființarea Asociației "E. Școlilor Române" B. au fost demarate de comitetul de inițiativă la data de 29.12.2006 conform Actului Constitutiv al Asociației „E. f Școlilor Române" Autentificat prin încheierea nr. 3.294/29.12.2006, după 522 de zile de la . Legii nr. 247/2005 și nu "în termen de 90 de zile de " la data intrări în vigoare a prezentei legi", asociația a fost înființată în baza solicitării adresate, Judecătoriei B. și nu instanțelor din Prahova „în a cărei rază teritorială sunt situate terenurile" și cererea înregistrata sub nr. 5.357/28.11.2005 la U.A.T.C. Valea Doftanei a fost formulata de P. B. Sf. N. din B., reprezentată prin mandatar V. A. și nu de „comitetul ad-hoc de inițiativa".
Față de faptul că s-a urmărit ca reconstituirea dreptului de proprietate să se facă uzând de prevederile legale ale legilor funciare, pe cale de consecință, solicitarea trebuia depusă de comitetul ad-hoc format din cel puțin trei persoane. Cererea înregistrată sub nr. 5.357/28.11.2005 la U.A.T.C. Valea Doftanei a fost formulată în numele Parohiei B. Sf. N. din B. reprezentată prin mandatar V. A. (care nu avea această calitate la data depunerii cererii în baza unui act recunoscut legal, respectiv autentificat la notar), persoana juridică care nu este membru al Asociației „E. Școlilor Române".
Prin urmare, în aprecierea Direcției Silvice Prahova această cerere nu poate fi considerată că a fost formulată de un comitet ad-hoc constituit în vederea înființării Asociației „E. Școlilor Române".
Cu toate acestea, conform Anexei nr. 55 (anexa nr. 69), C. locală de fond funciar Valea Doftanei propune spre validare reconstituirea dreptului de proprietate a Asociației „E. Școlilor Române" pentru suprafața de 806 ha teren /cu vegetație forestieră. Demn de remarcat față de această cerere este faptul că în cuprinsul acesteia se face vorbire despre trei amplasamente ale suprafețelor revendicate, dar propunerea de validare, care nu are în vedere persoana juridică care a făcut cererea, validează doar doua amplasamente însumând 806 ha.
A mai arătat faptul că pentru cea de-a treia suprafață de 427 ha - pădurea Sintila sau Sf. I., aflată pe raza localității Maneciu, este o reconstituire a dreptului de proprietate pentru biserica SF N. din B..
În contextul în care nu exista o renunțare la reconstituirea dreptului de proprietate pentru acest amplasament, prin Hotărârea nr. 5062/02.02.2007 (anexa nr. 70), C. Județeană de fond funciar Prahova validează propunerea Comisiei Locale Valea Doftanei privind reconstituirea dreptului de proprietate al Asociației „E. Școlilor Române" pentru suprafața de 806 ha teren cu vegetație forestieră.
Conform Procesului-verbal al Comisiei Județene de fond funciar Prahova din 02.02.2007 (anexa nr. 19), la poziția 17 Valea Doftanei, a fost analizată solicitarea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de 806 ha teren cu vegetație forestieră. Analiza solicitării s-a făcut prin constatarea dreptului de reconstituire în baza Actului constitutiv, Statutului, actului doveditor al sediului, dovada patrimoniului și dovada disponibilității denumirii Asociației „E. Școlilor Române", fără să se ia în discuție cerere de reconstituire a dreptului de proprietate înregistrată sub nr. 5.357/28.11.2005 la U.A.T.C Valea Doftanei formulată de P. B. Sf. N. din B. prin mandatar V. A. (care nu avea această calitate la data depunerii cererii în baza unui act recunoscut legal, respectiv autentificat la notar) și fără să se verifice îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege cu privire la persoanele care erau îndreptățite să formuleze cererea, la respectarea termenelor de înființare a asociației și la instanța competentă să constate înființarea asociației. Mai mult decât atât chiar dacă ar fi fost să se dea eficiență cererii 5.357/28.11.2005, C. locală Valea Doftanei ar fi trebuit sa sesizeze că unul din amplasamentele solicitate nu este în raza sa de competență și drept urmare ar fi trebuit să transmită solicitarea la comisia locală competentă, situație în care competența exclusivă în soluționarea cererii 5.357/28.11.2005 ar fi avut-o C. Județeană Prahova.
A menționat că reprezentantul Direcției Silvice Prahova care a participat la ședința Comisiei județene de fond funciar din data de 02.02.2007, a votat împotriva, situație insuficientă din punctul de vedere al Comisiei Județene pentru a invalida propunerea de reconstituire.
Prin Procesul-verbal nr. 9504/16.12.2009 (anexa nr. 71), Asociația E. Școlilor Române, reprezentată prin mandatar V. A., a fost pusă în posesie după aproximativ 34 luni de la validare, de către C. L. de fond funciar Valea Doftanei, în conformitate cu Hotărârea nr. 5.062/02.02.2007, pentru suprafața de 806 ha teren cu vegetație forestieră.
În baza Procesului verbal nr. 9504/16.12.2009 a fost eliberat, de către C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, Titlu de proprietate nr. 206.367/15.02.2010 (anexa nr. 72) pe numele Asociației E. Școlilor Române pentru suprafața de 806 ha teren cu vegetație forestieră.
Pârâta C. L. pentru Stabilirea Dreptului De Proprietate Privată Asupra Terenurilor Valea Doftanei a formulat întâmpinare la data de 26.11.2014 prin care a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă și nefondată.
A arătat faptul că a analizat cererea nr.5357/28.11.2005 a Parohiei B. Sf. N. din B. și pe baza actelor depuse a considerat că aceasta este continuatoarea Eforiei Primei Scoli Romanesti respectiv E. Scolilor Romane Brasov. In aceasta idee a înaintat Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Prahova spre analiza dosarul fiind depus la comisia locală pe numele Parohiei B. Sf. N. B..
Urmare analizei și la recomandările de care comisia locală nu a avut cunoștință s-a constituit Asociația E. Școlilor Romane B. ca și continuatoare a Eforiei Scoalelor Romane din B., acesta regăsindu-se în planul amenajistic denumit Marea Unitate Forestiera din 1948 ca proprietar al unei suprafețe de 806 ha teren cu vegetație forestieră situată în UAT Valea Doftanei.
Asociația E. Scolilor Romane Brasov ca si continuatoarea a „Eforiei Scaoalelor Romane” din B. a fost cea căreia i s-a întocmit o altă anexă cu propunerea de restituire s-a transmis Comisiei Județene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra terenurilor Prahova, anexă validată cu Hotărârea nr.5062/02.02.2007.
Pe cale de consecință, având în vedere faptul că desi Direcția Silvică Prahova susține că s-a opus adoptării Hotărârii nr.5062/02.02.2007 în mod tacit a fost de acord cu aceasta participând la punerea în executare a acesteia a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă și nefondată.
În drept a invocat dispozițiile art.205 C..
Pârâta C. L. Pentru Stabilirea Dreptului De Prorpietate Privată Asupra Terenurilor Izvoarele a formulat întâmpinare la data de 14.11.2014 prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Prahova, având în vedere că acest litigiu are ca obiect fond funciar, iar în conformitate cu art.54 din legea nr.18/1991 aceste cauze sunt de competența instanțelor judecătorești în a cărei rază teritorială se află terenul.
De asemenea a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisiei Locale de fond funciar Izvoarele întrucât nici unul din actele contestate nu au fost emise de către C. L. de fond funciar Izvoarele, cererea de revendicare nr.5357/28.11.2005 a fost adresată Comisiei Locala de fond Funciar Valea Doftanei și a fost soluționată de C. L. de fond funciar Valea Doftanei, C. Județeană de fond funciar Prahova cu acordul și avizul Reginei Naționale a Pădurilor Romsilva prin Direcția Silvică Prahova, de către OCPI Prahova pe baza protocoalelor de predare a terenului forestier a Regiei Naționale a Pădurilor.
A solicitat să se constate că cererea de chemare în judecată a Comisiei Locale de fond funciar Izvoarele ca rămasă fără obiect.
În drept a invocat Legea nr.18/1991 republicată cu completările și modificările ulterioare, Legea fondului funciar, Codul de Procedură Civilă.
Pârâta C. Județeană Pentru Stabilirea Dreptului De Proprietate Privată Asupra Terenurilor Prahova a formulat întâmpinare prin care a arătat că este de acord cu acțiunea formulată pentru motivele invocate.
Cererea de chemare în judecată și întreg materialul probator anexat acesteia au făcut obiectul documentărilor membrilor comisiei județene convocați în ședința de lucru din data de 11.11.2014, urmare dezbaterilor s-a stabilit în vot unanim susținerea acțiunii reclamantei.
În drept a invocat dispozițiile art.205 C., Legea nr.18/1991 republicată cu completările și modificările ulterioare, Regulamentul privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate precum și punerea în posesie a proprietăților aprobat prin HG nr.890/2005.
Prin Sentința civilă nr.131/14.01.2015 pronunțată de Tribunalul Prahova-Secția I Civilă în dosarul nr._ s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Prahova și s-a constatat că instanța competentă material și teritorial este Judecătoria Câmpina, declinând competența se soluționare a prezentei cauzei în favoarea acesteia.
La termenul de judecată din data de 17.04.2015 reclamanta R. NAȚIONALĂ A PĂDURILOR ROMSILVA PRIN DIRECȚIA SILVICĂ PRAHOVA, a invocat excepția de necompetență materială a Judecătoriei Câmpina.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma excepției necompetenței materiale a
Judecătoriei Câmpina invocată de către reclamantă constată și reține următoarele:
Obiectul cererii de chemare în judecată înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Prahova este nulitatea titlului de proprietate nr._/15.02.2010 și a actelor de reconstituire, respectiv hotărârea nr.5062/02.02.2007 a Comisiei Județene Prahova pentru stabilirea dreptului de proprietate și procesul verbal de punere în posesie nr.9504/16.12.2009.
Potrivit art.III alin.2 din Legea nr.169/1997 soluționarea cererilor având ca obiect nulitatea actelor de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate este de competenta instanțelor judecătorești de drept comun. De asemenea, Legea nr. 18/1991 prevede norme de competență numai în ceea ce privește litigiile având ca obiect plângerile întemeiate pe prevederile art. 53-56 și art. 64 din Legea nr. 18/1991.
Este adevărat că având în vedere reglementarea anterioară instanța supremă a reținut în decizia nr.I/1997 că judecătoriile sunt competente să judece acțiunile în nulitatea titlului de proprietate.
Instanța reține însă că în prezent ca urmare a intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă conform prevederilor art. 95 pct. 1 N.C.pr.civ. tribunalele judecă în primă instanță toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe.
Prin raportarea acestor prevederi la dispozițiile art. art.III alin.2 din Legea nr.169/1997 rezultă că în prezent soluționarea cererilor având ca obiect nulitatea titlului de proprietate aparține tribunalului ca instanță de drept comun.
Instanța apreciază că norma prevăzută de art.III alin.2 din Legea nr.169/1997 este o normă de trimitere iar potrivit art.50 alin.4 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, la modificarea, completarea și abrogarea dispoziției la care s-a făcut trimitere, în actul de modificare, completare sau abrogare trebuie avută în vedere situația juridică a normei de trimitere.Având în vedere faptul că la modificarea normelor de competență conform noului Cod de procedură civilă nu a fost avută în vedere și modificarea normei din legea specială care face trimitere la competența de drept comun, instanța apreciază că nu se poate interpreta în sensul că legiuitorul a avut intenția de a stabili competența de soluționare a tuturor litigiilor de fond funciar în favoarea judecătoriei.
Totodată potrivit art. 94 pct. 1 lit. j din N.C.pr.civ. judecătoriile judecă în primă instanță orice fel de cereri evaluabile în bani, altele decât cele enumerate la lit. a-i din N.C.pr.civ., în valoare de până la 200.000 lei, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști.
Aplicând acste dispoziții legale, coroborate cu prevederile art. 101 din N.C.pr.civ., competența de soluționare a cererilor având ca obiect constatare nulitate/anulare/modificare titlu de proprietate emis în temeiul legilor fondului funciar revine judecătoriei sau tribunalului, în funcție de valoarea obiectului litigiului, iar valoare obiectului este în cauză în mod evident peste_ de lei (_ lei prin raportare la Expertiza privind valoarea de circulatie a bunurilor imobile din
judetul Prahova ce va fi utilizat de Notarii Publici in cursul anului 2015).
Pentru aceste motive instanța urmează a admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Câmpina invocată de reclamantă.
Observând că în cauză sunt îndeplinite condițiile art.133 pct.2 C. va constata ivit conflictul negativ de competență, în temeiul art.134 C. va suspenda judecarea cauzei și va dispune înaintarea dosarului către instanța competentă să soluționeze conflictul, respectiv Curtea de Apel Ploiești.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția de necompetență materială a Judecătoriei Câmpina, invocată de reclamantă.
Declină competența de soluționare a cauzei formulată de reclamanta R. NAȚIONALĂ A PĂDURILOR ROMSILVA PRIN DIRECȚIA SILVICĂ PRAHOVA CUI RO_ cu sediul în Ploiești, .. 3, județul Prahova în contradictoriu cu pârâtele C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR PRAHOVA cu sediul în Ploiești, ., județul Prahova, C. L. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PRORPIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR VALEA DOFTANEI cu sediul în . Prahova, C. L. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PRORPIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR IZVOARELE cu sediul în ., P. B. SF. N. DIN SCHEII BRAȘOVULUI cu sediul în B., ., județul B. și ASOCIAȚIA E. ȘCOLILOR ROMÂNE din B. cu sediul în B., ., județul B. și intervenient M. FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în București, ., sector 5, la Judecătoria Câmpina, în favoarea Tribunalului Prahova.
Constată conflict negativ de competență.
Suspendă judecarea cauzei până la soluționarea conflictului negativ de competență.
Dispune înaintarea dosarului către Curtea de Apel Ploiești pentru soluționarea conflictului negativ de competență.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 24.04.2015.
Președinte, Grefier,
A. C. A. T. M. M. M.
Red.ACAT/MMM
9ex./05.05.2015
← Întoarcere executare. Sentința nr. 1557/2015. Judecătoria CÂMPINA | Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 1565/2015.... → |
---|