Fond funciar. Sentința nr. 3756/2015. Judecătoria CÂMPINA

Sentința nr. 3756/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 30-10-2015 în dosarul nr. 3756/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA

Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova

Operator de date cu caracter personal nr. 7527

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

DOSAR NR. _

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3756

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 30 OCTOMBRIE 2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: Ș. M. A.

GREFIER: NIȚEANU V. M.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect litigiu funciar, formulată de petenta Ș. A. în contradictoriu cu intimatele C. L. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR SCORȚENI și C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR PRAHOVA.

Acțiune scutită de la plata taxei de timbru

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns av. Tuică G. pentru petentă și c.j. S. D. pentru intimata C. L. Scorțeni, lipsind reprezentantul legal al intimatei C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR PRAHOVA.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că s-a acordat termen pentru a se lua la cunoștință de raportul de expertiză, după care:

Instanța pune în discuție raportul de expertiză tehnică judiciară topografică întocmit de expert V. M..

Av. Tuică G. pentru petentă arată că nu are obiecțiuni de formulat la raportul de expertiză, însă solicită a se avea în vedere că d-nul expert a mai identificat o suprafață de teren ce nu are legătură cu prezenta cauză. Nu mai are alte cereri de formulat.

C.j. S. D. pentru pârâta C. L. Scorțeni arată că nici intimata pe care o reprezintă nu formulează obiecțiuni la raportul de expertiză și nici alte cereri nu mai are de formulat.

Constatând că părțile nu mai au cereri de formulat și că nu mai sunt alte incidente de soluționat, potrivit art. 392 C. pr. civ., declară deschise dezbaterile asupra fondului și acordă cuvântul parților în ordinea și în condițiile prevăzute la art. 216 C. pr. civ.

Av. Tuică G. având cuvântul pentru petentă solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, reconstituirea dreptului de proprietate al petentei asupra terenului de 863 mp, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză, cu obligarea Comisiei Locale la plata de daune cominatorii în cazul în care nu își va îndeplini obligațiile, însă din discuțiile purtate cu reprezentanții acesteia a înțeles că se va soluționa această problemă. Din probele administrate a rezultat că reclamanta a lucrat la C.A.P., astfel că a primit această suprafață de teren, ce reprezintă de fapt gospodăria reclamantei. Neînțelegerile au apărut cu privire la suprafața de teren, comisia județeană apreciind că reclamanta nu este îndreptățită decât la suprafața diminuată de 1500 mp, deși i se emisese anterior adeverință și proces-verbal de punere în posesie pentru 1700 mp. Martorii au relatat că reclamanta folosește însă toată suprafața de teren, suprafață clar delimitată, astfel că în mod nejustificat s-a procedat la diminuarea acesteia.

C.j. S. D. având cuvântul pentru pârâta C. L. Scorțeni învederează în principal faptul că nu poate fi obligată comisia locală la plata de daune cominatorii, deoarece aceasta a propus modificarea hotărârii în sensul indicării suprafeței de 1700 mp, dar comisia județeană i-a respins propunerea. În urma măsurătorilor efectuate s-a constatat că terenul are suprafața de 1700 mp, astfel că nu se opune admiterii cererii formulate de reclamantă.

Instanța constată că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei și conform art. 394 alin. 1 C. pr. civ. o reține pentru deliberare și pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 17.04.2015, petenta Ș. A., a chemat în judecată intimatele C. L. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR SCORȚENI și C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR PRAHOVA, solicitând obligarea a se dispune anularea Hotărârii Comisiei Județene Prahova de aplicare a Fondului Funciar nr. 9623/27.11.2014 înregistrată la Primăria .. 5465/10.03.2015; reconstituirea dreptului de proprietate pe vechile amplasamente asupra terenurilor situate pe raza administrativ-teritorială a . de 847 mp; emiterea titlului de proprietate pentru suprafața de teren mai sus menționată, cu obligarea Comisiei de Fond Funciar Scorțeni prin primar la plata daunelor cominatorii de 500 lei/zi de întârziere de la data rămânerii definitive a Hotărârii și până la punerea efectivă în posesie.

În motivarea cererii petenta a arătat că în anul 1991 a formulat cerere de reconstituire pentru terenul situat în .. Urmare acestei cereri i s-a emis adeverința nr. 2/17.07.1995 de către Primăria . de 1700 mp. Anterior acestei adeverințe a fost pusă în posesie în baza procesului-verbal de punere în posesie nr. 650/20.03.1995 emis de aceeași comisie locală de fond funciar.

In baza acestor documente la data de 24.07.1995 a încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu clauza de întreținere autentificat sub nr. 6499 din aceeași data de către N. Public I. M., contract de vânzare-cumpărare care a fost trecut în registrul de transcripțiuni și inscripțiuni sub nr. 7511-7512/24.07.1995.

Obiectul acestui contract 1-a reprezentat un teren intravilan in suprafața de 868 mp situat în satul B.. Așa cum rezulta din actul de vânzare-cumpărare cu clauza de întreținere terenul a fost dobândit prin reconstituirea dreptului de proprietate conform adeverinței nr. 2/1995 eliberata de C. comunala Scorțeni pentru aplicarea legii fondului funciar, eliberată în conformitate cu Hotărârea Comisiei Județene Prahova, precum și conform procesului-verbal de punere în posesie nr. 650/1995 întocmit de C. Comunala Scorțeni.

In data de 30.05.2012 a aflat că suprafața de teren de 1700 mp a fost diminuată în Registrul Agricol din 1996 la suprafața de 1500 mp fără ca ea să fiu notificată de acest lucru. In acest sens a formulat o plângere cu nr. 5026/30.05.2012 în care a menționat tot ceea ce s-a întâmplat din 1995 la Primăria . class="Style4"> Urmare acestui fapt la data de 29.06.2012 a primit o adresa de la C. L. de Fond Funciar Scorțeni care o invita pentru a semna un nou proces-verbal de punere în posesie. La data de 23.08.2012 a semnat procesul-verbal de punere în posesie nr.2160 eliberat de C. Locala de Fond Funciar Scorțeni tot pentru suprafața din intravilan de 1700 mp. La 20 de ani de când a fost pusă în posesie și i s-a reconstituit dreptul de proprietate a primit de la .. 5934/20.03.2015 prin care i se aduce la cunoștință faptul că propunerea Comisiei de Fond Funciar Scorțeni de modificare a suprafeței reconstituite de la 1500 mp la 1700 mp a fost respinsă de C. Județeană de Fond Funciar prin Hotărârea nr. 9623/27.11.2014.

Nu înțelege cum, deși au fost întocmite două procese-verbale de punere în posesie și a fost eliberată o adeverință pentru stabilirea dreptului de proprietate private de către C. Locala de Fond Funciar Scorțeni pentru o suprafața de 1700 mp, după 20 de ani această suprafață să fie redusă la 1500 mp

In anul 2011 ginerele său D. S. a fost chemat la Primăria Scorțeni cu documentele ce le avea și i s-a adus la cunoștință că trebuie efectuate măsurători topo pentru acest teren.

In noiembrie 2011, în urma măsurătorilor topometrice efectuate pe cheltuiala lor, la acest teren a reieșit aceeași suprafața de 1700 mp. Aceste documente împreună cu planurile topometrice au fost prezentate Comisiei Locale în luna decembrie 2011.

Fiica sa, D. F., împreună cu soțul acesteia D. S., au hotărât intabularea pentru terenul în suprafața de 868 mp situat în . M., ., jud. Prahova. Acest teren în suprafață de 868 mp conform actului de vânzare-cumpărare, iar conform măsurătorilor în suprafața de 853 mp are numărul cadastral_/06.03.2012. După depunerea documentelor la Primăria . de 30.05.2012, a aflat de la d-na P. D. că suprafața din Registrul Agricol din 1996 era modificată de la 1700 mp la 1500 mp.

Din anul 2011 de când a depus noile măsurători topometrice a mers de nenumărate ori la Primăria Scorțeni pentru eliberarea titlului de proprietate, însă reprezentanții Comisiei Locale de Fond Funciar s-au eschivat mereu.

Din adeverința de rol nr. 5418/03.06.2013 și adeverința de rol 5417/03.06.2013 rezultă că totalul suprafeței este de 1700 mp, după cum urmează:

Adeverința de rol nr. 5418/03.06.2013 eliberată pe numele său în baza registrului 2010-2014 vol. 5, pag. 48, suprafața de 847 mp; iar adeverința de rol nr. 5417/03.06.2013 eliberată pe numele ginerelui său D. S., registrul 2010-2014, vol. 5, pag. 47, suprafața de 853 mp.

Din cele două registre de rol rezultă fără echivoc faptul că suprafața din documentele . și aceeași cu suprafața reală a terenului.

Având în vedere cele mai sus menționate solicită admiterea plângerii, anularea Hotărârii Comisiei Județene Prahova de aplicare a Fondului Funciar nr. 9623/27.11.2014; reconstituirea dreptului de proprietate pe amplasamentele actuale pentru terenul în suprafață de 847 mp, emiterea titlului de proprietate pentru această suprafață de teren și obligarea Comisie Locale de Fond Funciar Scorțeni la plata daunelor cominatorii de 500 lei/zi de la data rămânerii definitive a Hotărârii și până la punerea efectivă în posesie.

În drept s-au invocat disp. Legii nr. 18/1991, Legii nr. 247/2005 și HG nr. 890/2005.

În dovedirea acțiunii s-a depus: adresa nr. 5934, Hotărârea nr. 9623/27.11.2014, act identitate petentă, adeverința nr. 2/17.07.1995, proces-verbal de punere în posesie nr. 650/1995 și nr. 2169/23.01.2012, adeverința nr. 5447 și nr. 5418, chitanță plată impozit, legitimație petentă, încheierea nr. 1573 emisă de B.C.P.I. Câmpina, extras de carte funciară, contract vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr. 6449/24.07.1995, adeverința nr. 1359(f.4-23).

Prin rezoluția din 30.04.2015 (f.33) instanța în baza disp. art. 201 alin. 1 C. pr. civ. a dispus comunicarea acțiunii și înscrisurilor către intimate.

Astfel la 28.05.2015 intimata C. L. Scorțeni a formulat întâmpinare (f.38, 39) prin care a arătat că din analiza modului de reconstituire a dreptului de proprietate reclamantei Ș. A., se constată că acesteia i s-a eliberat procesul - verbal nr. 650 din 20.03.1995 fără a se menționa Hotărârea Comisiei Județene pentru o suprafața de 1736 mp, arabil 1000 mp și curți construcții 736 mp.

Prin hotărârea comisiei județene de fond funciar nr. 1366/02.05.1996 s-a validat reconstituirea dreptului de proprietate pentru Ș. A., anexa 2b, poziția 31, pentru suprafața de 1500 mp.

Conform contractului de vânzare-cumpărare cu clauza de întreținere reclamanta vinde fiicei și soțului acesteia suprafața de 868 mp, din totalul de 1736 m.p. teren ce se regăsește în procesul-verbal nr. 650 din 20.03.1995, situat în intravilanul corn. Scorțeni, . fără a deține titlu de proprietate.

In urma solicitării d-nei Ș. A. de a i se elibera titlul de proprietate s-a constatat o neconcordanță între suprafața reconstituită și suprafața înscrisă în procesul-verbal de punere în posesie, drept pentru care s-au făcut demersurile de modificare a suprafeței reconstituită inițial, respectiv 1500 m.p. la 1700 m.p. conform punerii în posesie și situației reale din teren, pe cale administrativă, documentația fiind înaintată comisiei județene de fond funciar.

Astfel s-a întocmit un nou proces-verbal de punere în posesie nr. 2160 din 23.01.2012 pentru suprafața de 1700 mp pe baza măsurătorilor topografice, terenul defalcându-se pe două parcele de teren având categoria de folosința arabil și două parcele de teren având categoria de folosința curții construcții, ținându-se cont de contractul de vânzare - cumpărare nr. 6499/24.07.1995 al soților D. S. și F..

Propunerea comisiei locale de aplicare a legilor fondului funciar Scorțeni pentru modificarea suprafeței reconstituite de la 1500 mp la 1700 mp a fost respinsă de comisia județeană de fond funciar Prahova.

Se mai arată că reclamanta nu a fost membră CAP, nu are adeziune C.A.P. și nu figurează în registrul agricol 1959-1963, perioadă de referință privind aplicarea Legii nr.18/1991, aceasta figurând în registrul agricol 1971-1973 cu suprafața de 1000 m.p. din care 500 m.p. curți-construcții și 500 m.p. arabil și o casă de locuit.

Cu privire la daunele cominatorii, pe care dna Ș. A. le cere comisiei locale de fond funciar, solicită să se respingă această cerere ca neîntemeiată, deoarece comisia locală de fond funciar Scorțeni a întocmit toate procedurile legale cu privire la mărirea suprafeței de la 1500 la 1700 m.p. în vederea eliberării titlului de proprietate pentru suprafața totală de 1700 m.p.

Intimata a depus la dosar: extras registru agricol, Hotărârea nr. 1366, anexă reconstituire, plan de situație, cerere reconstituire, Hotărârea nr. 9623, anexă hotărâre, Hotărârea nr. 1366, memoriu justificativ, anexa nr. 2b, extras registru agricol (f.40-44, 64-71).

S-au încuviințat și administrate probe cu înscrisuri, interogatoriul intimatei C. L. Scorțeni (f. 62,63), expertiză topografică întocmită de expert V. M. (f.78-81), iar la propunerea petentei au fost audiați martorii C. M. M. și Ș. M. (f. 91, 92).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține în fapt următoarele:

La data de 10.03.1991 petenta Ș. A. a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului aferent casei sale (f.64).

Prin această cerere petenta a arătat că a lucrat la C.A.P. B. din anul 1962 până în 1978, motiv pentru care i s-a dat un teren în fața casei sale „necesar pentru curte și anexe gospodărești”.

Petenta nu a indicat în cererea formulată suprafața de teren, însă a precizat că aceasta este aferentă casei sale de locuit și îl folosește de la data preluării împreună cu terenul moștenit de la părinții săi.

Martora Ș. M. (f.92) a confirmat faptul că petenta a lucrat mulți ani la CAP.

De asemenea din adeverința nr. 1359/10.04.1990 emisă de C.A.P. Scorțeni (f.23) rezultă că petenta a lucrat în cadrul unității din 1962 până în 1978 când s-a îmbolnăvit.

Deși martorii au relatat faptul că în zona casei de locuit a petentei nu au fost terenuri care să aparțină CAP-ului, declarațiile acestora nu sunt sigure, arătând că nu cred acest lucru, deci nu cunosc cu certitudine acest aspect.

Însă s-a precizat de martore faptul că terenul aferent casei de locuit a petentei are o suprafață de 1500 -1700 mp, este împrejmuit pe toate laturile și nu au existat neînțelegeri cu privire la limitele terenului.

Astfel la 17.07.1995 C. Județeană de fond funciar Prahova a emis petentei adeverința nr. 2 (f.7) prin care i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru o suprafață de 1700 mp.

De asemenea s-a realizat și punerea în posesie a petentei prin procesul-verbal nr. 650/20.03.1995 (f.8) pentru o suprafață de 1736 mp.

În baza acestor acte la 24.07.1995 petenta încheie cu fiica și ginerele său, contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr. 6499 (f. 17-22) prin care le înstrăinează acestora terenul în suprafață de 868 mp din totalul de 1700 mp.

Terenul astfel dobândit este intabulat în cartea funciară astfel cum rezultă din încheierea nr. 1573/24.02.2012 a B.C.P.I. Câmpina și extrasul de carte funciară emis la 03.02.2012 (f. 14-16).

Ulterior la 23.01.2012 s-a întocmit un nou proces-verbal de punere în posesie pentru o suprafață de 1700 mp (f.9).

Totuși prin Hotărârea nr. 1366/02.05.1996 a Comisiei Județene Prahova (f. 42, 43) se validează petentei numai suprafața de 1500, iar prin Hotărârea nr. 9623/27.11.2014 (f. 65) se respinge propunerea Comisei Locale Scorțeni, cuprinsă în memoriul justificativ nr. 1921/11.01.2013 (f.68), de majorare a suprafeței de la 1500 mp la 1700 mp, majorare ce rezultă din măsurătorile efectuate.

În consecință se constată cu certitudine faptul că suprafața aferentă casei de locuit a petentei, compusă din curte și grădină nu a suferit modificări, astfel cum rezultă din depozițiile celor 2 martori audiați în cauză.

De asemenea prin raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de d-nul expert V. M. (f.78-81) s-a stabilit că suprafața concretă de teren astfel cum este folosită de petentă și familia fiicei sale, este de 1.716 mp, din care 853 mp face obiectul contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr. 6499, iar restul de 863 mp este în stăpânirea petentei și pe acesta este amplasată locuința sa.

Așadar reconstituirea de către C. Județeană Prahova a dreptului de proprietate numai pentru o suprafață de 1500 mp și respingerea propunerii Comisiei Locale Scorțeni de majorare a acestei suprafețe, în condițiile în care inițial petentei i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 1700 mp și chiar a fost pusă în posesie pe această suprafață, nu se justifică, nu există nicio motivare pentru această diminuare a suprafeței.

Din extrasul registrului agricol (f.70, 71) rezultă că petenta a figurat numai cu suprafața de 0,10 ha, astfel că nu aceste evidențe au fost avute în vedere la reconstituirea dreptului de proprietate pentru petentă nici inițial și nici nu poate constitui un motiv ulterior al reducerii suprafeței, în condițiile în care aceste evidențe sunt neschimbate, iar petenta nu figurează nici cu suprafața de 1500 mp, nici de 1700 mp.

Astfel se au în vedere disp. art. 11 din Legea nr. 18/1991 așa cum a fost modificată și completată, ce stabilesc că dreptul de proprietate rezultă din: acte de proprietate, carte funciară, cadastru, cererile de înscriere în cooperativă, registru agricol sau în lipsa acestora din orice probe, inclusiv declarații de martori.

Art. 2 din Legea nr. 1/2000 modificată prin Legea nr. 247/2005, stipulează că reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechile amplasamente, dacă acestea nu au fost atribuite legal altor persoane.

Disp. art. 6 al. 1 al aceleiași Legii nr. 1/2000 menționează că la stabilirea prin reconstituire, a dreptului de proprietate pentru terenurile agricole, comisiile comunale și comisiile județene, vor verifica în mod riguros actele doveditoare, ținându-se seama de actele doveditoare depuse de solicitant și de disp. art.11 al Legii nr. 18/1991.

Și în art. 39 din Regulamentul privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor se stipulează că reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechile amplasamente, dacă acestea nu au fost atribuite altor persoane.

În raport de aceste dispoziții legale, constatându-se că suprafața de 863 mp pentru care se solicită reconstituirea dreptului de proprietate, se află pe un amplasament liber, folosit chiar de petentă, iar modificare suprafeței inițiale de către C. Județeană Prahova nu are nicio justificare, instanța față de prevederile art. 53 din Legea 18/1991, va admite plângerea formulată împotriva Hotărârii nr. 9623/27.11.2014 a Comisiei Județene Prahova Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Asupra Terenurilor, și o va anula în parte în ceea ce o privește petentă.

D. consecință se va dispune reconstituirea dreptului de proprietate al petentei pentru suprafața de teren de 863 mp situată în com. Scorțeni, . prin raportul de expertiză întocmit de expert V. M. în perimetrul punctelor A, B, L, H, I, J, K, A.

De asemenea intimata C. Județeană Prahova Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Asupra Terenurilor va fi obligată să emită petentei titlu de proprietate pentru acest teren.

Cu privire la cererea petentei privind obligarea Comisiei Locale Scorțeni prin primar la plata daunelor cominatorii de 500 lei/zi de la data rămânerii definitive a prezentei hotărârii până la data punerii în posesie, instanța o va respinge motivat de faptul că disp. art. 64 din Legea nr. 18/1991 prevăd în mod expres sancțiunea plății de penalități în condițiile art. 894 Cod procedură civilă (art. 906 după republicare) pentru situația refuzului de înmânare a titlului de proprietate sau de punere efectivă în posesie, însă această sancțiune se aplică primarului, iar nu comisiei locale.

Astfel se au în vedere și disp. art. 907 C. pr. civ. potrivit cărora pentru neexecutarea obligațiilor prevăzute în prezentul capitol nu se pot acorda daune cominatorii.

Așa fiind în prezenta speță s-ar putea aplica sancțiunea plății de penalității primarului, iar nu daune cominatorii comisiei locale, astfel că cererea petentei în acest sens este neîntemeiată și va fi respinsă ca atare.

Însă instanța are în vedere și faptul că intimata C. L. Scorțeni nu a refuzat punerea în posesie a petentei, ba dimpotrivă urmare a măsurătorilor efectuate a formulat propunerea de majorare a suprafeței de teren pentru petentă.

În concluzie și din acest punct de vedere cererea petentei este neîntemeiată, iar instanța nu poate dispune pentru viitor, pentru situații pur ipotetice, astfel cum s-a solicitat prin concluziile orale de către apărătorul petentei.

Așa fiind cererea petentei va fi admisă în parte, iar față de disp. art. 453 C. pr. civ. se va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte acțiunea formulată de petenta Ș. A., CNP_, cu domiciliul în . M., ., jud. Prahova, și domiciliul ales la Cabinet Avocat Tuică G. în mun. Câmpina, .. 88, .. B, ., în contradictoriu cu intimatele C. L. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR SCORȚENI, CUI_, cu sediul în ., și C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR PRAHOVA, cu sediul în mun. Ploiești, .-4, jud. Prahova, și în consecință:

Anulează în parte Hotărârea nr. 9623/27.11.2014 a Comisiei Județene Prahova Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Asupra Terenurilor, în ceea ce o privește petentă.

Dispune reconstituirea dreptului de proprietate al petentei pentru suprafața de teren de 863 mp situată în com. Scorțeni, . prin raportul de expertiză întocmit de expert V. M. în perimetrul punctelor A, B, L, H, I, J, K, A.

Obligă intimata C. Județeană Prahova Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Asupra Terenurilor să emită petentei titlu de proprietate pentru acest teren.

Respinge ca neîntemeiată cererea privind obligarea pârâtei C. L. Scorțeni la plata de daune cominatorii.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel, ce se depune la prezenta instanță, în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 30.10.2015.

Judecător, Grefier,

Red. ȘMA

7 ex./03.11.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Sentința nr. 3756/2015. Judecătoria CÂMPINA