Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 1675/2015. Judecătoria CÂMPINA

Sentința nr. 1675/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 04-05-2015 în dosarul nr. 1752/204/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA

Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova,cod_

tel_; tel/fax_

Operator de date cu caracter personal nr. 7527

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

SECTIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1675

Ședința publică de la 04 Mai 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE - D. E.

GREFIER-I. C.

Pe rol fiind sesizarea formulată de petenta PRIMĂRIA COMUNEI V. DOFTANEI prin Primar, privind transformarea amenzii în cuantum de 180 lei aplicată intimatului S. A. G., prin procesul-verbal de contravenție .>PF NR._ încheiat la data de 19.09.2014 cu sancțiunea obligării la prestarea unei activității în folosul comunității.

Acțiune scutită de plata taxei judiciare de timbru.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța, în temeiul prevederilor art. 131 alin. 1 N.C.P.C., verificându-și competența, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cerere, potrivit art. 94 rap. la art. 107 alin. 1 N.C.P.C. și art. 9 alin. 3 din OG nr. 2/2001; estimează – potrivit art. 238 alin.1 NCPC - că cercetarea procesului se va finaliza azi; în baza disp. art. 258 rap. la art. 255 și art. 237 alin. 2 pct. 7 N.C.P.C. încuviințează petentei proba cu înscrisurile depuse la dosar, ca fiind concludentă, admisibilă și necesară soluționării cauzei; nemaifiind alte cererii de formulat și nici probe de administrat, în baza disp. art. 244 alin. 1 N.C.P.C. declară cercetarea procesului încheiată și rămâne în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ petenta PRIMĂRIA COMUNEI V. DOFTANEI prin Primar, a solicitat în contradictoriu cu intimatul S. A. G., înlocuirea amenzii contravenționale în cuantum de 180 lei aplicată acestuia prin procesul-verbal de contravenție .> PF NR._ încheiat la data de 19.09.2014 cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității.

În motivarea cererii petenta a arătat în esență că intimatul, deși sancționat contravențional, nu a achitat amenda în termenul legal de 30 de zile și nici nu există posibilitatea executării silite a acestuia.

În drept petenta a invocat disp. art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 și a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În susținerea sesizării a anexat înscrisuri (f. 4-10).

Prin Rezoluția din 05.03.2015 s-a dispus comunicarea cererii de chemare în judecată și a înscrisurilor atașate intimatului cu mențiunea că are obligația de a depune întâmpinare în termen de 25 de zile de la comunicare, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică, potrivit art. 208 alin. 2 N.C.P.C.

Intimatul, deși legal citat, nu s-a prezentat în instanță, iar în baza disp. art. 258 rap. la art. 255 și art. 237 alin. 2 pct. 7 N.C.P.C. s-a încuviințat petentei și administrat proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție .> PF NR._ încheiat la data de 19.09.2014 întocmit de agentul constatator din cadrul Poliției mun. Câmpina intimatul S. A. G., a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 180 lei, dar nu a achitat amenda în termenul de 30 zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu figurează în evidențele Primăriei . bunuri urmăribile, neexistând posibilitatea executării silite a acestuia, astfel cum rezultă din coroborarea actelor depuse la dosar.

Potrivit art. 9 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001 „În cazul în care contravenientul nu achită amenda în termenul prevăzut la alin. 4, instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.”

Cum amenda aplicată intimatului nu a fost achitată, iar acesta e în stare de insolvabilitate, apreciază că operațiunea juridică de înlocuire a sancțiunii amenzii contravenționale în muncă în folosul comunității solicitată prin prezenta sesizare este întemeiată.

În consecință, văzând și disp. art. 13 din OG nr. 55/2002, ce prevăd că instanța stabilește prin hotărâre natura activităților ce vor fi prestate și față de Hotărârea Consiliului Local V. Doftanei privind stabilirea domeniilor, serviciilor publice și locurile în care contravenienții vor presta activități în folosul comunității, urmează a se admite sesizarea și a se înlocui sancțiunea amenzii în cuantum de 180 lei aplicată prin procesul-verbal de contravenție cu sancțiunea prestării unor activități în folosul comunității, pe o durată de 5 ore, la dispoziția Primăriei .>

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite sesizarea formulată de petenta PRIMĂRIA COMUNEI V. DOFTANEI prin Primar, CF_, cu sediul în . Teșila, .. 156, jud. Prahova, în contradictoriu cu intimatul S. A. G. , domiciliat în com. V. Doftanmei, . CNP_ și în consecință:

Înlocuiește sancțiunea amenzii în cuantum de 180 lei aplicată intimatului prin procesul-verbal de contravenție .>PF NR._ încheiat la data de 19.09.2014 cu sancțiunea prestării unor activități în folosul comunității, pe o durată de 5 ore, la dispoziția Primăriei .>

Cu drept de apel, ce se depune la prezenta instanță, în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 04.05.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

D. E. I. C.

Red. DE/SL

5 ex./ 05.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 1675/2015. Judecătoria CÂMPINA