Plângere contravenţională. Sentința nr. 1670/2015. Judecătoria CÂMPINA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1670/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 04-05-2015 în dosarul nr. 1415/204/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA
Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova,cod_
tel_; tel/fax_
Operator de date cu caracter personal nr. 7527
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
SECTIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1670
Ședința publică de la 04 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE-D. E.
GREFIER- I. C.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională formulată de petentul B. I. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/31.01.2012 în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE S.A.-CESTRIN.
Plângerea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în sumă de 20 lei conform chitanței de la fila 13,20 dosar.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care ;
Se învederează instanței că, prin Serviciul Registratură prin fax petentul a depus la dosar concluzii scrise pentru termenul de astăzi f. 52.
Instanța, verificându-și din oficiu competența, în temeiul disp. art. 131 alin. 1 NCPC, constată că este competentă general, material și teritorial în conformitate cu disp.art. 107 alin.1 NCPC.
Instanța, în temeiul disp. art. 238 NCPC estimează durata cercetării procesului în termen de o lună.
Instanța, verificând actele și lucrările dosarului ,constatând că intimatul a depus întâmpinare în termen legal în cadrul procedurii prealabile f.28-30 și înscrisuri f.31-34 dosar,în baza art.258 rap. la art. 255 și 237 alin 2. pct 7 NCPC, încuviințează părților probele cu înscrisurile aflate la dosar, ca probe concludente, admisibile și necesare cauzei.
Față de solicitările părților, prin reprezentanții lor legali de a se soluționa cauza și în lipsa reprezentanților săi, în baza disp. art. 244 alin. 1 N. C.P.C. constată încheiată cercetarea judecătorească și rămâne în deliberare .
JUDECĂTORIA
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată la această instanță sub nr._ petentul B. I. a solicitat anularea procesului verbal de contravenție . NR._ încheiat la data de 31.01.2012 prin care a fost sancționat cu 750 lei amendă contravențională pentru fapta prev. de art.8 al.1 din OG 15/2002 constând în aceea că a circulat cu autoturismul înmatriculat sub nr._, pe DN1 –Românești fără a deține rovinietă.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că invocă pe cale de excepție, prescripția dreptului de sancționare a lui, în principal solicită admiterea plângerii iar în subsidiar admiterea în parte și aplicarea avertismentului .
A mai arătat petentul, că la data de 09.02.2015 a primit prin intermediul serviciilor poștale, acte de executare în dosarul de executare nr._ și o dată cu acesta titlul executoriu, moment în care a luat cunoștință de sancționarea sa întrucât procesul verbal de contravenție nu i-a fost comunicat legal, astfel încât în cauză sunt incidente dispozițiile Deciziei 10/2013 a ICCJ care a stabilit ca modalitatea de comunicare a procesului verbal de contravenție și a înștiințării de plată prin afișare este subsidiară comunicării prin poștă cu aviz de primire.
In ceea ce privește excepția prescripției dreptului de sancționare a arătat că potrivit art.9 al.3 din OG 15 /2002 astfel cum a fost modificată prin Legea 144/2012 procesul verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției pentru încălcarea prevederilor art.8 al.1, iar potrivit prevederilor art.15 al.2 din Constituție, legea dispune numai pentru viitor cu excepția legii penale sau mai favorabile.
In drept, plângerea a fost întemeiată pe disp. OG 2/2001, OG 15/2002.
Au fost depuse la dosar procesul verbal de contravenție.
Intimata CNADNR a formulat Întâmpinare în cauză prin care a arătat că în mod greșit apreciază petentul că răspunderea contravențională este prescrisă întrucât fapta a fost săvârșită la 03.08.2011 și constatată la data de 31.01.2012 dată la care s-a încheiat procesul verbal de contravenție iar Decizia 10/2013 a ICCJ a fost pronunțată la data de 10.06.2013 deci ulterior sancționării astfel dispozițiile sale nu se aplică.
Au fost depuse la dosar în copie certificat, procesul verbal de îndeplinire a procedurii de citare.
In cauză au fost administrate probe cu înscrisurile depuse de părți la dosar .
Examinând actele și lucrările dosarului instanța reține în fapt următoarele:
Petentul a fost sancționat contravențional întrucât a circulat cu autoturismul înmatriculat sub nr._, pe DN1 –Românești fără a deține rovinietă valabilă.
In ceea ce privește termenul de formulare a plângerii instanța reține că procesul verbal de contravenție a fost întocmit la data de 31.01.2012, iar comunicarea s-a făcut conform procesului verbal de afișare la data de 29.02.2012 (f.6) ,petentul contestând faptul că ar fi primit procesul verbal conform acestei proceduri ,el luând cunoștință de sancțiunea primită odată cu declanșarea executării silite împotriva sa.
Potrivit disp.art 27 din OG 2/2001 comunicarea procesului verbal de contravenție se face prin poștă cu aviz de primire sau prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului .
Este evident că modalitatea de comunicare folosită de intimată este subsidiară celei principale, respectiv prin poștă cu aviz de primire, interpretarea corectă fiind aceea că numai în cazul în care se dovedește că nu s-a putut efectua comunicarea prin această procedură, se folosește cea de a doua, lucru care nu s-a demonstrat în cauza de față.
Susținerea intimatei că Decizia nr.10/2013 a ICCJ privind recursul în interesul legii referitor la art.27 din OG 2/2001 rep. a apărut ulterior sancționării petentului și comunicării procesului verbal de contravenție este total nefondată întrucât instanța supremă nu a făcut decât să unifice practica în domeniu care era neunitară la nivel de țară, dar și anterior opinia majoritară fiind aceea agreeată și de Înalta Curte de Casație și Justiție
Referitor la excepția prescripției dreptului aplicării sancțiunii contravenționale susținută de petent, instanța constată următoarele:
Potrivit disp. art. 9 al.3 din OG 15/2002 modificată prin Legea 144/2012, procesul verbal de contravenție se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției interval în care nu se pot încheia alte procese verbale de constare a contravenție pentru încălcarea prevederilor art.8 al.1.
Textul de lege mai sus menționat a introdus un termen special de prescripție a sancțiunii contravenționale de 30 de zile de la momentul constatării contravenției și până la întocmirea procesului verbal de contravenție.
Se apreciază că în cauză, momentul constatării contravenției este cel al săvârșirii faptei și înregistrării prin mijloace tehnice omologate, moment de la care agentul constatator are la dispoziție 30 de zile să obțină datele necesare a se încheia actul constatator și nicidecum cel al întocmirii procesului verbal de contravenție cum eronat susține intimata.
Față de aspectele reținute în paragrafele anterioare și față de împrejurarea că fapta a fost săvârșită și constată la 03.08.2011 iar procesul verbal de contravenție a fost întocmit la data de 31.01.2012, instanța constată că a intervenit prescripția aplicării sancțiuni aspect față de care în temeiul disp.art.34 din OG2/2001 va admite plângerea și se va anula procesul verbal de contravenție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea formulată de petentul B. I. domiciliat în ._ împotriva procesului verbal de contravenție . NR._ încheiat la data de 31.01.2012 în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A.-C.N.A.D.N.R.-CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ CESTRIN cu sediul în București sector 6 ..401 A, CUI_, J_ .
Anulează procesul verbal de contravenție . NR._ încheiat la data de 31.01.2012, ca netemeinic.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Câmpina.
Pronunțată în ședință publică astăzi 04.05.2015.
PREȘEDIINTE GREFIER
D. E. I. C..
Red. DE/SL
5 ex./05.05.2015
← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... → |
---|