Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 2169/2015. Judecătoria CÂMPINA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2169/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 27-05-2015 în dosarul nr. 1737/204/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA
Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova
Operator de date cu caracter personal nr. 7527
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
DOSAR NR._
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILA NR.2169
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 27.05.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: C. M.
GREFIER: B. L. M.
Pe rol fiind sesizarea formulată de petenta . primar cu sediul în . Teșila, .. 156, jud. Prahova, C._ privind înlocuirea amenzii în cuantum de 180 lei aplicată intimatului B. P. B., CNP_, domiciliat în com. V. Doftanei, ., jud. Prahova, prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din 14.07.2014 cu sancțiunea obligării la prestarea unei activității în folosul comunității.
Acțiune scutită de plata taxei judiciare de timbru conform art. 30 alin. 1 din OUG nr. 80/2013.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Instanța în temeiul prevederilor art. 131 alin. 1 din codul de procedură civilă, verificându-și competența, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cerere potrivit art.9 alin. 3 din OG nr. 2/2001, modificată prin OG nr. 17/2014.
În baza art. 238 alin. 1 din codul de procedură civilă, estimează durata soluționării cauzei la două luni de zile.
În baza disp. art. 258 rap. la art. 255 și art. 237 alin. 2 pct. 7 din codul de procedură civilă, instanța încuviințează petentului proba cu înscrisurile depuse la dosar, ca fiind concludentă, admisibilă și necesară soluționării cauzei.
În baza art. 244 alin.1 din codul de procedură civilă, declară încheiată cercetarea procesului și în baza art. 392 din codul de procedură civilă, nemaifiind alte probe de administrat, deschide dezbaterile asupra fondului cauzei și față de lipsa părților în baza art. 394 alin. 1 din codul de procedură civilă, instanța declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față;
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._, petenta . primar a înaintat procesul-verbal de contravenție . nr._ din 14.07.2014 privind pe intimatul B. P. B. și a solicitat înlocuirea amenzii contravenționale în sumă de 180 lei cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.
Petenta a arătat că procesul verbal de contravenție încheiat pe numele intimatului a devenit titlu executoriu potrivit art. 37 din OG nr. 2/2001 și a fost înaintat la organul fiscal pe raza căruia își are domiciliul contravenientul în vederea luării în debit, iar din cuprinsul dosarului de executare silită nu există posibilitatea executării silite a intimatului.
În drept, petenta a invocat disp. art. 9 și art. 39 din OG nr. 2/2001.
În dovedirea cererii petenta a depus la dosar somația nr. 653 din 08.09.2014(f.4), titlul executoriu nr. 653 din 08.09.2014(f.5), procesul-verbal de contravenție . nr._ din 14.07.2014(f.6), adresa nr._/27.06.2014 emisă de Serviciul Fiscal Municipal Câmpina(f.9), hotărârea nr. 79 din 14.10.2011 a Consiliului local al ..28) și a solicitat proba cu înscrisuri.
Prin rezoluția din 05.03.2015, instanța în baza disp. art. 201 alin. 1 din codul de procedură civilă, a dispus comunicarea cererii de chemare în judecată și a înscrisurilor atașate, intimatului cu mențiunea că are obligația de a depune întâmpinare, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică prevăzută de art. 208 al. 2 Cod pr. civ. în termen de 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din 14.07.2014, intimatul a fost sancționat cu amendă în sumă de 180 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art.108 alin. 1 lit. a pct. 3 din OUG nr. 195/2002.
Potrivit art. 9 alin. 3 din O.G. 2/2001, modificată prin OG nr. 17/2014, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul de specialitate prevăzut de art. 39 alin. 2 lit. a din OG nr. 2/2001, va sesiza instanța în a cărei circumscripție domiciliază acesta, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității.
Având în vedere că amenda aplicată intimatului nu a fost achitată, instanța apreciază ca fiind întemeiată sesizarea petentului în raport de decizia în interesul legii nr. 7 din 20.09.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În consecință, văzând și disp. art. 13 din O.G. nr. 55/2002, ce prevăd că instanța stabilește prin hotărâre natura activităților ce vor fi prestate și față de hotărârea nr.79 din 14.10.2011 a Consiliului Local al . urmează ca în baza art. 9 alin. 3 din OG nr. 2/2001, modificată prin OG nr. 17/2014, să admită sesizarea și să dispună înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 180 lei aplicată intimatului prin procesul verbal de contravenție . nr._ din 14.07.2014 cu sancțiunea obligării acestuia la prestarea unei activități în folosul comunității pe o durată de 5 ore la dispoziția Primăriei . domeniile de activitate în care acesta poate presta munca fiind: îndepărtarea resturilor vegetale, a mărăcinișurilor, a gunoaielor, întreținerea acostamentelor, curățat șanțuri, transportarea resturilor în locuri special amenajate, îndepărtarea zăpezii cu mijloace mecanice și manuale, împrăștierea materialelor antiderapante, tăiat iarba, reparații gard, colectat gunoi menajer, peturi și depozitarea acestora în locuri special amenajate, colectare deșeuri, îndepărtarea mâlului și a altor resturi rămase în aceste zone ca urmare a scurgerii apei rezultate în urma precipitațiilor, îndepărtarea resturilor, a gunoaielor, vopsire și reparații garduri, săpături manuale, asigurarea depozitelor de combustibil solid(lemn), diferite activități de întreținere și reparații ocazionate de producerea unor fenomene naturale(ploi torențiale, incendii cutremure, inundații), curățirea izlazurilor comunale de mărăcini.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite sesizarea formulată de petenta . primar cu sediul în . Teșila, .. 156, jud. Prahova, C._ în contradictoriu cu intimatul B. P. B., CNP_, domiciliat în com. V. Doftanei, ., jud. Prahova și în consecință:
Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 180 lei aplicată intimatului prin procesul verbal de contravenție . nr._ din 14.07.2014 cu sancțiunea obligării acestuia la prestarea unei activități în folosul comunității în domeniile de activitate privind îndepărtarea resturilor vegetale, a mărăcinișurilor, a gunoaielor, întreținerea acostamentelor, curățat șanțuri, transportarea resturilor în locuri special amenajate, îndepărtarea zăpezii cu mijloace mecanice și manuale, împrăștierea materialelor antiderapante, tăiat iarba, reparații gard, colectat gunoi menajer, peturi și depozitarea acestora în locuri special amenajate, colectare deșeuri, îndepărtarea mâlului și a altor resturi rămase în aceste zone ca urmare a scurgerii apei rezultate în urma precipitațiilor, îndepărtarea resturilor, a gunoaielor, vopsire și reparații garduri, săpături manuale, asigurarea depozitelor de combustibil solid(lemn), diferite activități de întreținere și reparații ocazionate de producerea unor fenomene naturale(ploi torențiale, incendii cutremure, inundații), curățirea izlazurilor comunale de mărăcini pe o durată de 5 ore la dispoziția Primăriei .. Prahova.
Cu drept de apel în termen 30 zile de la comunicare.
Apelul se depune la Judecătoria Câmpina.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 27.05.2015
PREȘEDINTE Grefier
C. M. B. L. M.
Red. CM
4ex./29.05.2015
← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Pretenţii. Sentința nr. 2007/2015. Judecătoria CÂMPINA → |
---|