Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 1809/2015. Judecătoria CÂMPINA

Sentința nr. 1809/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 08-05-2015 în dosarul nr. 1809/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA

Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova

Operator de date cu caracter personal nr. 7527

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1809/2015

Ședința publică de la 08 Mai 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: L. A.

Grefier: D. C. G.

Pe rol fiind sesizarea formulată de petenta P. C. CÂMPINA prin primar privind transformarea amenzii în cuantum de 360 lei aplicată intimatului C. S. prin procesul-verbal de contravenție . nr._/18.01.2008 încheiat de IPJ Prahova, cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.

Acțiune scutită de plata taxei judiciare de timbru.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință învederează că petentul prin acțiunea formulată a solicitat judecarea în lipsă, după care:

Instanța, verificându-și competența, în temeiul art. 131 alin. 1 N.C.P.C., constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cerere, potrivit art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001.

Instanța în temeiul art. 258 C.p.c. rap. la art. 255 C.p.c. și art. 237 alin. 2 pct. 7 C.p.c. încuviințează pentru părți proba cu înscrisuri, apreciind că este legală, pertinentă, concludentă și utilă pentru justa soluționare a cauzei.

Față de disp. art. 238 alin. 1 C.p.c., având în vedere împrejurările cauzei și probatoriul încuviințat, estimează că cercetarea procesului se va finaliza la acest termen.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, față de disp. art. 244 C.p.c., instanța declară încheiată cercetarea procesului, după care

Verificând actele și lucrările dosarului, în temeiul art. 394 Cod pr civ., constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 25.02.2015 petenta P. C. POIANA CÂMPINA, prin primar, a solicitat în contradictoriu cu intimatul C. S. înlocuirea amenzii contravenționale în cuantum de 360 lei aplicată acestuia prin procesul-verbal de contravenție . nr._/18.01.2008 cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității.

În motivarea cererii petenta a arătat în esență că intimatul C. S., deși sancționat contravențional, nu a achitat amenda în termenul legal de 30 de zile și nici nu există posibilitatea executării silite a acestuia.

În drept, petenta a invocat disp. art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 și a solicitat în temeiul disp. art. 223 alin. 3 C.pr.civ. judecarea și în lipsă.

În susținerea sesizării a anexat înscrisuri (f. 3-16).

Intimatul C. S. a depus întâmpinare (f.24-29) prin care a arătat că a achitat la casieria Primăriei . de 360 lei conform chitanțelor depuse la dosar.

Sub aspectul probatoriului instanța a administrat proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 18.01.2008 de IPJ Prahova intimatul BARCSA I. a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 450 lei.

Prin prezenta cerere petenta a solicitat înlocuirea amenzii contravenționale în cuantum de 360 lei aplicată intimatului cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității.

Potrivit art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 „În cazul în care contravenientul persoană fizică nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul de specialitate al unității administrativ-teritoriale prevăzut la art. 39 alin. (2) lit. a) în a cărui rază teritorială domiciliază contravenientul va sesiza instanța judecătorească în a cărei circumscripție domiciliază acesta, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată”, iar conform alin. 5 al aceluiași articol, „în cazul în care contravenientul nu achită amenda în termenul prevăzut la alin. (4), instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.”

Având în vedere faptul că intimatul a depus la dosar dovada achitării amenzii contravenționale în sumă de 360 lei aplicată prin procesul verbal de contravenție . nr._/18.01.2008 (f.26-29), instanța urmează să respingă sesizarea ca rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge sesizarea formulată de petenta P. C. POIANA CÂMPINA, prin primar, C._, cu sediul în com. Poiana Câmpina, .. 462, jud. Prahova, în contradictoriu cu intimatul C. S., CNP_, domiciliat în com. Poiana Câmpina, .. 387, jud. Prahova, ca rămasă fără obiect.

Cu drept de apel, ce se depune la Judecătoria Câmpina, în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 08.05.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

L. A. D. C. G.

Red. L.A./D.C.G

4 ex./ 15.05.2015

COMUNICAT 3 ex/

1. P. C. POIANA CÂMPINA prin primar- com. Poiana Câmpina, .. 462, jud. Prahova

2. C. S.- com. Poiana Câmpina, .. 387, jud.Prahova

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 1809/2015. Judecătoria CÂMPINA