Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 2106/2015. Judecătoria CÂMPINA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2106/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 22-05-2015 în dosarul nr. 2097/204/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA
Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova
Operator de date cu caracter personal nr. 7527
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.2106
Ședința publică de la 22 Mai 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: L. A.
Grefier: D. C. G.
Pe rol fiind sesizarea formulată de petenta P. C. POIANA CÂMPINA prin primar privind transformarea amenzii în cuantum de 200 lei aplicată intimatului B. D. M. prin procesul-verbal de contravenție . nr._/26.10.2008 încheiat de UM 0599 Ploiești, cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.
Acțiune scutită de plata taxei judiciare de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință învederează că petentul prin acțiunea formulată a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:
Instanța, verificându-și competența, în temeiul art. 131 alin. 1 Cod pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cerere, potrivit art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001.
Instanța în temeiul art. 258 Cod pr.civ. rap. la art. 255 Cod pr.civ. și art. 237 alin. 2 pct. 7 Cod pr.civ. încuviințează pentru petent proba cu înscrisuri, apreciind că este legală, pertinentă, concludentă și utilă pentru justa soluționare a cauzei.
Față de disp. art. 238 alin. 1 Cod pr.civ., având în vedere împrejurările cauzei și probatoriul încuviințat, estimează că cercetarea procesului se va finaliza la acest termen.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, față de disp. art. 244 Cod pr.civ., instanța declară încheiată cercetarea procesului, după care,
Verificând actele și lucrările dosarului, în temeiul art. 394 Cod pr civ., constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 16.03.2015 petenta P. C. POIANA CÂMPINA, prin reprezentantul său legal, a solicitat în contradictoriu cu intimatul B. D. M. înlocuirea amenzii contravenționale în cuantum de 200 lei aplicată acestuia prin procesul-verbal de contravenție . nr._/26.10.2008 cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității.
În motivarea cererii petentul a arătat în esență că intimatul B. D. M., deși sancționat contravențional, nu a achitat amenda în termenul legal de 30 de zile și nici nu există posibilitatea executării silite a acestuia.
În drept, petentul a invocat disp. art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001.
În susținerea sesizării a anexat înscrisuri (f. 3-26).
Intimatul, deși legal citat, nu s-a prezentat în instanță și nu a depus întâmpinare în cauză.
Sub aspectul probatoriului, instanța a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 26.10.2008 de UM 0599 Ploiești intimatul B. D. M. a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 200 lei.
Intimatul nu a achitat amenda în termenul de 30 zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu figurează în evidențele Primăriei . bunuri urmăribile, neexistând posibilitatea executării silite a acestuia, astfel cum rezultă din coroborarea actelor depuse la dosar.
Potrivit art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 „În cazul în care contravenientul persoană fizică nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul de specialitate al unității administrativ-teritoriale prevăzut la art. 39 alin. (2) lit. a) în a cărui rază teritorială domiciliază contravenientul va sesiza instanța judecătorească în a cărei circumscripție domiciliază acesta, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată”, iar conform alin. 5 al aceluiași articol, „în cazul în care contravenientul nu achită amenda în termenul prevăzut la alin. (4), instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.”
Cum amenda aplicată intimatului nu a fost achitată, iar acesta este în stare de insolvabilitate, instanța apreciază cererea ca fiind întemeiată.
În consecință, văzând și disp. art. 13 din OG nr. 55/2002 ce prevăd că instanța stabilește prin hotărâre, natura activităților ce vor fi prestate și față de Hotărârea nr. 36/27.08.2009 emisa de Consiliului Local Poiana Câmpina instanța urmează ca în baza art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 astfel cum a fost modificată prin OG nr. 17/2014, să admită sesizarea și să dispună înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 200 lei aplicată intimatului prin procesul-verbal de contravenție . nr._/26.10.2008, cu sancțiunea prestării unor lucrări de întreținere a locurilor de agrement, a parcurilor, a spațiilor verzi și a drumurilor, păstrarea curățeniei și igienizarea comunei, desfășurarea activităților în folosul grădinițelor, școlilor, spitalului, căminului cultural și altor așezăminte social – culturale în folosul comunității, pe o durată de 15 ore, la dispoziția Primăriei Poiana Câmpina.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite sesizarea formulată de petenta P. C. POIANA CÂMPINA, prin primar, C._, cu sediul în com. Poiana Câmpina, .. 462, jud. Prahova, în contradictoriu cu intimatul B. D. M., CNP_, domiciliat în com. Poiana Câmpina, .. 390, jud. Prahova, și în consecință:
Înlocuiește sancțiunea amenzii în cuantum de 200 lei aplicată intimatului prin procesul-verbal de contravenție . nr._/26.10.2008, cu sancțiunea prestării unor lucrări de întreținere a locurilor de agrement, a parcurilor, a spațiilor verzi și a drumurilor, păstrarea curățeniei și igienizarea comunei, desfășurarea activităților în folosul grădinițelor, școlilor, spitalului, căminului cultural și altor așezăminte social – culturale în folosul comunității, pe o durată de 15 ore, la dispoziția Primăriei Poiana Câmpina.
Cu drept de apel, ce se depune la Judecătoria Câmpina, în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 22.05.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
L. A. D. C. G.
Red. L.A./D.C.
4 ex./02.06.2015
COMUNICAT 2 EX./
1. P. C. POIANA CÂMPINA PRIN PRIMAR - com. POIANA CÂMPINA, .. 462, jud. Prahova
2. B. D. M. - com. POIANA CÂMPINA, .. 390, jud. Prahova
← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2054/2015.... → |
---|