Pensie întreţinere. Sentința nr. 1734/2015. Judecătoria CÂMPINA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1734/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 06-05-2015 în dosarul nr. 600/204/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA
Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova,cod_
tel_; tel/fax_
Operator de date cu caracter personal nr. 7527
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
SECTIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1734
Ședința publică de la 06.05.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE- C. M.
GREFIER – B. L. M.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect stabilire pensie lunară de întreținere major formulată de reclamanta B. E. C. împotriva pârâtului B. M..
Cererea a fost timbrată cu suma de 20 lei conform chitanței nr._ din 28.01.2015.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns reclamanta prin avocat H. A., lipsind pârâtul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care
Av. H. având cuvântul pentru reclamantă, face dovada achitării parțiale a pensiei de întreținere de către pârât către reclamantă, respectiv chitanța de mână de unde reiese că au fost date sumele de 525 lei aferentă lunii martie și 600 lei aferentă lunii aprilie, precum și mandatul poștal din februarie 2015 cu suma de 350 lei.
Solicită acordarea cuvântului pe fondul cauzei.
În baza art. 244 alin.1 din codul de procedură civilă, declară încheiată cercetarea procesului și în baza art. 392 din codul de procedură civilă, nemaifiind alte cererii de formulat și nici probe de administrat, deschide dezbaterile asupra fondului cauzei.
Av. H. având cuvântul pe fondul cauzei, solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată și obligarea pârâtului la plata unei pensii lunare de întreținere în favoarea reclamantei de la data introducerii acțiunii.
Fără cheltuieli de judecată.
În baza art. 394 alin. 1 din codul de procedură civilă, instanța declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare.
JUDECĂTORIA
Asupra cauzei civile de față,
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._, reclamanta B. E. C. a chemat în judecată pe pârâtul B. M., pentru ca, prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata unei pensii lunare de întreținere în Cotă procentuală de 25 % din veniturile pe care le obține de ..
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că este fiica pârâtului, iar la momentul promovării prezentei acțiuni a împlinit vârsta de 18 ani și pârâtul refuză să-și îndeplinească în mod benevol obligația legală de întreținere și acest refuz apare cu atât mai puțin justificat cu cât se află în continuarea studiilor în clasa a XII-a din cadrul Liceului Tehnologic C. C. din orașul Băicoi.
Reclamanta a precizat că nu prestează nici un fel de activitate remunerată și urmează cursurile de zi ale instituției de învățământ menționată.
În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe disp. art. 499 pct. 3 din codul civil.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosar adeverința nr. 482 din 28.0.2015 emisă de Liceul Tehnologic Băicoi(f.4), certificatul de căsătorie (f.6), certificatul de naștere al reclamantei (f.7) și a solicitat proba cu înscrisuri.
Prin rezoluția din 02.02.2015, instanța a dispus comunicarea către pârât a cererii de chemare în judecată și a înscrisurilor atașate cu mențiunea de a depune întâmpinare în termen de 25 de zile sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și a invoca excepții în afara celor de ordine publică.
Cererea de chemare în judecată a fost primită de pârât la data de 05.02.2015 conform dovezii de înmânare (f.12).
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a arătat că este de acord cu cererea de chemare în judecată în sensul de a fi obligat la plata pensiei de întreținere în favoarea fiicei sale dar nu de la data introducerii acțiunii întrucât nu a fost de rea credință și a contribuit la întreținerea fiicei sale.
Pârâtul a depus la dosar un înscris din care rezultă că a trimis reclamantei suma de 350 lei în data de 17.02.2015 și solicitat să fie obligat la palat pensiei de întreținere de la data pronunțării hotărârii.
În drept, pârâtul și-a întemeiat cererea pe disp. art. 205 alin. 2 din codul de procedură civilă.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța constată în fapt următoarele: Din certificatul de naștere rezultă că reclamanta s-a născut la data de 12.12.1996, iar din adeverința nr. 482 din 28.01.2015 de Liceul Tehnologic Băicoi rezultă că reclamanta se află în continuarea studiilor, fiind elevă în clasa a XII-a în anul școlar 2014-2015 (f.4).
Din înscrisul sub semnătură privată depus la dosar rezultă că pârâtul a achitat reclamantei suma de 525 lei pentru luna martie 2015 și suma de 600 lei pentru luna aprilie 2015 reprezentând pensie de întreținere(f.29), iar din cuponul de mandat poștal nr. 137 din 17.02.2015 rezultă că pârâtul i-a plătit reclamantei suma de 350 lei (f.14,30).
Conform adresei nr._ din 26.03.2015 emisă de . că media lunară a veniturilor nete obținute de pârât este de 3.635 lei, iar cota procentuală de 25 % din acest venit este de 908 lei (f.23).
Potrivit art. 499 alin. 3 din codul civil, părinții sunt obligați să-l întrețină pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăși vârsta de 26 ani”.
Dispozițiile art. art. 516 alin. 1 din codul civil, prevăd că obligația de întreținere există între rudele în linie dreaptă, iar disp. art. 529 din codul civil, stabilesc că întreținerea este datorată de părinte până la o pătrime din venitul său lunar pentru un copil.
Având în vedere cele reținute mai sus, instanța urmează ca în baza art. 529 din codul civil, să admită acțiunea și să oblige pârâtul să plătească reclamantei o pensie lunară de întreținere în cotă procentuală de 25 % din venitul lunar net al pârâtului pe care îl obține de la de . cu începere de la data pronunțării hotărârii, 06.05.2015 și până la terminarea studiilor, fără a depăși vârsta de 26 de ani, iar pe luna februarie 2015 să plătească reclamantei suma de 558 lei, pe luna martie 2015 suma de 383 lei și pe luna aprilie 2015 suma de 308 lei reprezentând diferența dintre suma de 908 lei ce reprezintă cota procentuală de 25% și sumele achitate de pârât.
Instanța urmează să ia act de declarația reclamantei că nu solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamanta B. E. C., CNP_, domiciliată în orașul Băicoi, ., ., ., împotriva pârâtului B. M., CNP_, domiciliat în orașul Băicoi, ., ., . și în consecință:
Obligă pârâtul să plătească reclamantei B. E. C. născută la data de 12.12.1996, o pensie lunară de întreținere în cotă procentuală de 25% din veniturile nete cu începere de la data pronunțării hotărârii, 06.05.2015 și până la terminarea studiilor, fără a depăși vârsta de 26 de ani, iar pe luna februarie 2015 să plătească reclamantei suma de 558 lei, pe luna martie 2015 suma de 383 lei și pe luna aprilie 2015 suma de 308 lei reprezentând diferența dintre suma de 908 lei ce reprezintă cota procentuală de 25% și sumele achitate de pârât.
Ia act de declarația reclamantei că nu solicită cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Apelul se depune la Judecătoria Câmpina
PREȘEDINTE GREFIER
C. M. B. L. M.
Red. CM
4 ex./14.05.2015.
← Pensie întreţinere. Sentința nr. 82/2015. Judecătoria CÂMPINA | Pensie întreţinere. Sentința nr. 2126/2015. Judecătoria CÂMPINA → |
---|