Pensie întreţinere. Sentința nr. 271/2015. Judecătoria CÂMPINA
Comentarii |
|
Sentința nr. 271/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 26-01-2015 în dosarul nr. 271/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA
Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova,cod_
tel_; tel/fax_
Operator de date cu caracter personal nr. 7527
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
SECTIA CIVILĂ
DOSAR NR.._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 271
Ședința publică de la 26 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE- D. E.
GREFIER- I. C.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile minori și familie având ca obiect stabilire pensie întreținere minor formulată de reclamanta G. A. L. împotriva pârâtului C. M., în contradictoriu cu Autoritatea tutelară din cadrul PRIMĂRIEI ORAȘULUI B., JUD. PRAHOVA.
Cererea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în sumă de 20 lei conform chitanței de la fila 3 dosar.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta personal lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se învederează instanței că, prin Serviciul Registratură la data de 15.01.2015 S.C. CONFIND SRL Câmpina a depus la dosar adresa nr. 72/R./ 15.01.2015 privind venitul mediu net lunar realizat de pârât pe ultimele 6 luni f. 29 .
Reclamanta având personal cuvântul arată că această instanță este competentă general, material și teritorial în soluționarea cauzei, estimând durata soluționării cauzei în termen de o lună.A arătat că înțelege să solicite probe cu înscrisuri, a trăit în relație de concubinaj cu pârâtul, din această relație rezultând minora C. Adriela-C., că până în prezent pârâtul nu a contribuit cu nimic la întreținerea minorei. Nu mai are alte cereri de formulat, solicitând cuvântul pe fond.
Instanța ia act și, verificându-și și din oficiu competența, în temeiul disp. art. 131 alin. 1 NCPC, constată că este competentă general, material și teritorial în conformitate cu disp.art. 107 alin.1 NCPC.
Instanța, în temeiul disp. art. 238 NCPC estimează durata cercetării procesului la un singur termen, respectiv termenul de astăzi.
Instanța, verificând actele și lucrările dosarului ,constatând că pârâtul nu a depus întâmpinare în termen legal în cadrul procedurii prealabile,în baza art.258 rap. la art. 255 și 237 alin 2. pct 7 NCPC, încuviințează reclamantei probele cu înscrisurile aflate la dosar, ca probe concludente, admisibile și necesare cauzei și acordă acesteia cuvântul pe fond.
Reclamanta având personal cuvântul pe fond solicită admiterea acțiunii, să fie obligat pârâtul la plata unei pensii lunare de întreținere în favoarea minorei C. Adriela C. ns. la 03.09.2008 în funcție de veniturile pe care acesta le realizează în prezent la S.C. CONFIND SA cu începere de la data promovării acțiunii și până la majoratul minorei, precizând că pârâtul nu mai are alte persoane în întreținere .Cu cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față,
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ reclamanta G. A. L. a chemat în judecată pe pârâtul C. M., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat acesta la plata unei pensii lunare de întreținere în favoarea minorei C. Adriela C. ns. la 03.09.2008 în funcție de veniturile pe care pârâtul le realizează în prezent, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea acțiunii s-a arătat că din relația de concubinaj a părților a rezultat minora C. Adriela C. ns. la 03.09.2008 iar părțile sunt despărțite în fapt în prezent, copilul minori aflându-se în întreținerea exclusivă a reclamantei, solicitând obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere în favoarea acesteia, pârâtul fiind în prezent salariat la .
Acțiunea nu a fost motivată în drept.
In dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosar în copie certificatul de naștere al minorei, cartea de identitate a reclamantei, Sentința civilă nr.975/2009, Sentința civilă nr.3194/2010, Sentința civilă nr.4207/2008 pronunțate de Judecătoria Câmpina (f.4-12).
La solicitarea instanței a fost depusă la dosar Adeverința nr.72/R./15.01.2015 emisă de . Câmpina privind veniturile pârâtului (f.29).
Pârâtul nu a formulat întâmpinare în cauză.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține în fapt că ,urmare unor neînțelegeri ,în prezent părțile sunt despărțite în fapt iar minora C. Adriela C. ns. la 03.09.2008 rezultată din căsătoria părților, se află în întreținerea exclusivă a reclamantei.
Potrivit disp.art. 499 alin. 1 N.C.C.,,Tatăl și mama sunt obligați, în solidar,să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația,învățătura și pregătirea sa profesională ,,.
Totodată,potrivit disp. art. 516 alin. 1 cod civil – „Obligația de întreținere există între soț și soție, rudele în linie dreaptă, între frați și surori, precum și între celelalte persoane anume prevăzute de lege”, iar potrivit art. 529 Cod civil – „(1) Întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti. (2) Când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii și o jumătate pentru 3 sau mai mulți copii”.
Față de cele reținute mai sus ,luând în considerare că minora nu se pooate întreține din munca sa și în raport de atitudinea pârâtului care nu a formulat întâmpinare în cauză și nici nu s-a prezentat în instanță, urmează a admite acțiunea formulată de reclamantă și, în temeiul disp. art. 529 alin 1 si 2 rap. la art.525 N.C.C. va stabili contribuția reclamantei în natură la cheltuielile de întreținere ale minorei care locuiește cu aceasta și va obliga pârâtul să plătească reclamantei o pensie lunară de întreținere în favoarea minorei C. Adriela C. ns. la 03.09.2008 în cotă de 25 % din venitul net realizat de acesta cu începere de la data promovării acțiunii și până la majorat .
In baza disp.art.453 NCC, va obliga pârâtul să plătească reclamantei 20 lei cheltuieli de judecată .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamanta G. A. L. –domiciliată în or. B.,., .,apt. 3, jud.Prahova împotriva pârâtului C. M. –domiciliat în mun.Câmpina,., jud.Prahova în contradictoriu cu Autoritatea tutelară P. ORAȘULUI B. și, în consecință:
Obligă pârâtul să plătească reclamantei o pensie lunară de întreținere în favoarea minorei C. Adriela C. ns. la 03.09.2008 în cotă de 25 % din venitul net realizat de acesta cu începere de la data promovării acțiunii și până la majorat .
Obligă pârâtul să plătească reclamantei 20 lei cheltuieli de judecată .
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, apel ce se va depune la Judecătoria Câmpina .
.Pronunțată în ședință publică astăzi, 26.01.2015 .
PREȘEDINTE GREFIER
D. E. I. C.
Red. DE/SL
5 ex/26.01.2015
← Stabilire domiciliu minor. Sentința nr. 83/2015. Judecătoria... | Pensie întreţinere. Sentința nr. 3496/2015. Judecătoria CÂMPINA → |
---|