Stabilire domiciliu minor. Sentința nr. 83/2015. Judecătoria CÂMPINA

Sentința nr. 83/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 14-01-2015 în dosarul nr. 83/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA

Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova

Operator de date cu caracter personal nr. 7527

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

JUDECĂTORIA CÂMPINA

SECTIA CIVILA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 83

Ședința publică de la 14 Ianuarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. C.

Grefier L. B.

Pe rol judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamanta C. C. A. și pe pârât C. M. A., autoritate tutelară P. ORAȘULUI BĂICOI, având ca obiect ordonanță președințială stabilire domiciliu minor, exercitarea aut.părintească și pensie de întreținere.

Cererea a fost timbrată cu suma de 20 lei conform chitanței nr._ din 09.12.2014.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că reclamanta a depus la dosar cerere prin care arată că renunță la judecata cererii iar pârâtul a fost de acord cu această cerere.

Instanța constată că reclamanta a renunțat la judecata cererii de ordonanță președințială iar pârâtul a fost de acord cu renunțarea la judecata cererii, astfel că în baza art. 394 din codul de procedură civilă instanța rămâne în pronunțare.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._, reclamanta C. C. A. a chemat în judecată civilă pe pârâtul C. M. A., în contradictoriu cu autoritatea tutelară din cadrul Primăriei orașului Băicoi pentru ca pe cale de ordonanță președințială să se dispună stabilirea locuinței minorei C. Karla M. născută la data de 06.10.2009 la domiciliul reclamantei, autoritatea părintească să fie exercitată de ambii părinți și obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere pentru minoră în cuantumul legal față de veniturile acestuia până la majoratul minorei.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că s-a căsătorit cu pârâtul la data de 03.11.2007 și s-au despărțit în fapt în luna iulie 2014 întrucât pârâtul și-a exercitat violența atât fizic cât și verbal în fața minorei, situație care a determinat-o să părăsească domiciliul conjugal.

Reclamanta a precizat că din cauza reacției pârâtului și a fricii de acesta nu a putut părăsi domiciliul conjugal împreună cu fetița dar în mod constant și-a vizitat minora la grădiniță, s-au întâlnit în parc, acestea petrecându-se sub supravegherea pârâtului.

Reclamanta a arătat că pârâtul a dat de înțeles că va exista înțelegere între ei în ceea ce privește divorțul și stabilirea domiciliului minorei dar nu îi permite să ia minora la domiciliul ei, provocând scandal de câte ori încearcă să facă vreun demers în acest sens.

În drept reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 398, 400, 402, art. 529 din codul civil, art. 996 și următoarele din codul de procedură civilă.

În dovedirea cererii reclamanta a solicitat probe cu înscrisuri, interogatoriul pârâtului, martori și anchetă socială.

Prin rezoluția din 20.11.2014 instanța a dispus comunicarea cererii de chemare în judecată către pârât cu mențiunea că întâmpinarea nu este obligatorie dar are obligația de a-și pregăti apărarea pentru primul termen de judecată.

Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat inadmisibilitatea cererii întrucât nu sunt îndeplinite disp. art. 996 din codul de procedură civilă, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii și a arătat că reclamanta a părăsit domiciliul conjugal în luna iulie 2014 iar cererea de ordonanță președințială a introdus-o după data la care a primit copie de pe acțiunea de divorț, respectiv 19.11.2014 și până la această dată nu și a manifestat interesul ca minorei să îi fie stabilit domiciliul la reclamantă.

Pârâtul a precizat că în ultima perioadă au existat neînțelegeri și reclamanta a părăsit domiciliul conjugal în data de 13.07.2014 și erau datorate lipsei de preocupare a reclamantei față de gospodărie și minoră iar în ultima perioadă îți petrecea timpul liber pe internet, facebook.

Pârâtul a arătat că minora era îngrijită de părinții lui și a încercat să o convingă pe reclamantă să se întoarcă acasă pentru a crește împreună copilul dar reclamanta a refuzat și în toată această perioadă reclamanta nu a manifestat interes față de minoră, a vizitat-o de câteva ori fără să contribuie cu ceva la,creșterea minorei și nu i-a interzis niciodată să o viziteze pe minoră.

Pârâtul a precizat că din motivele expuse reclamanta nu a identificat nici o situație de urgență care ar justifica schimbarea vremelnică a domiciliului actual al minorei la adresa reclamantei.

În drept, pârâtul și-a întemeiat cererea pe disp. art. 205 din codul de procedură civilă.

În dovedirea susținerilor sale pârâtul a depus la dosar planșe fotografice(f.22-36), și a solicitat probe cu înscrisuri, martori și interogatoriu.

La dosar a fost înaintată ancheta psihosocială efectuată de autoritatea tutelară din cadrul Primăriei orașului Băicoi (f.38).

În cauză au fost administrate probe cu înscrisuri.

Examinând actele și lucrările dosarului instanța constată că reclamanta a depus la dosar pentru termenul de judecată din 14.01.2015 cerere prin care arată că renunță la judecată întrucât între părți a intervenit învoiala părților ce va fi depusă în dosarul de divorț, iar pârâtul a arătat că este de acord cu renunțarea reclamantei la judecata cererii de ordonanță președințială.

Potrivit art. 406 alin. 1 din codul de procedură civilă, reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședința publică, fie prin cerere scrisă, iar dispozițiile art. 406 alin. 4 din codul de procedură civilă, prevăd că în situația în care reclamantul renunță la judecată la primul termen la care părțile sunt legal citate sau ulterior acestui moment renunțarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți.

Având în vedere disp. art. 406 alin. 1 din codul de procedură civilă, instanța urmează să constate că reclamanta a renunțat la judecata cererii de ordonanță președințială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Constată că reclamanta C. C. A., CNP_, domiciliată în orașul Băicoi, ., ., . a renunțat la judecata cererii de ordonanță președințială formulată împotriva pârâtului C. M. A., CNP_, domiciliat în orașul Băicoi, .. 23, jud. Prahova, în contradictoriu cu autoritatea tutelară din cadrul Primăriei orașului Băicoi, cu sediul în orașul Băicoi, ., jud. Prahova, conform art. 406 alin. 1 din codul de procedură civilă.

Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare.

Recursul se depune la Judecătoria Câmpina.

Pronunțată în ședință publică, azi 14.01.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

C. M.

Red. CM

5 ex./19.01.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Stabilire domiciliu minor. Sentința nr. 83/2015. Judecătoria CÂMPINA