Pensie întreţinere. Sentința nr. 2798/2015. Judecătoria CÂMPINA

Sentința nr. 2798/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 15-07-2015 în dosarul nr. 3784/204/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA

Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova

Operator de date cu caracter personal nr. 7527

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

SECTIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR.2798

Ședința publică de la 15.07.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE- M. C.

GREFIER – M. N.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect stabilire pensie de întreținere major formulată de reclamanta Ș. I. E. împotriva pârâtului Ș. C. A., încontradictoriu cu autoritatea tutelară din cadrul Primăriei ..

Cererea a fost timbrată cu suma de 20 lei conform chitanței nr. 2958 din 14.05.2015.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care

Instanța, verificându-și din oficiu competența, în temeiul disp. art. 131 alin. 1 din codul de procedură civilă, constată că este competentă general, material și teritorial conform art. 94 alin. 1 lit. a și art. 113 alin. 1 pct. 2 din codul de procedură civilă.

In baza art. 238 din codul de procedură civilă, estimează durata soluționării cauzei la 2 luni de zile.

Instanța în baza art.258 rap. la art. 255 și 237 alin 2. pct. 7 din codul de procedură civilă admite proba cu înscrisuri ca fiind admisibilă, concludentă și necesară pentru soluționarea cauzei.

Instanța invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a autorității tutelare din cadrul Primăriei . care a fost citată în cauză, având în vedere că reclamanta are capacitate de exercițiu deplină, iar prin copil, potrivit art. art. 263 alin. 5 din codul civil se înțelege persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani și nici nu a dobândit capacitate deplină de exercițiu, reclamanta fiind majoră și dispune scoaterea acesteia din cauză ca fiind lipsită de calitate procesuală pasivă.

Nemaifiind alte probe de administrat constată încheiată cercetarea judecătorească și în baza art. 392 din codul de procedură civilă deschide dezbaterile asupra fondului cauzei și față de lipsa părților, în baza art. 394 din codul de procedură civilă instanța rămâne în pronunțare.

J U D E C ATA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._, reclamanta Ș. I. E. a chemat în judecată pe pârâtul Ș. C. A. pentru ca, prin sentința ce se va pronunța să se dispună recalcularea și reluarea plății pensiei de întreținere stabilită în sarcina pârâtului prin efectul sentinței civile nr. 380 din 24.02.2003 pronunțată de Judecătoria Câmpina și obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere restantă din luna iulie 2014.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că este fiica pârâtului și la stabilirea pensiei de întreținere s-a ținut seama de cota procentuală de 25 % din venitul minim pe economia națională deoarece pârâtul nu este salariat și a solicitat recalcularea și reluarea pensiei de întreținere din luna iulie 2014 până în prezent prin faptul că în acest timp și-a continuat studiile, fiind studentă la Universitatea de petrol și gaze din Ploiești.

În drept, reclamanta nu a indicat dispozițiile legale pe care își întemeiază cererea.

În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosar sentința civilă nr. 139/14.01.1998 pronunțată de Judecătoria Câmpina(f.4), certificatul de naștere (f.6), adeverința nr. 402 din 27.04.2015 emisă de Facultatea de Științe Economice (f.8).

Prin rezoluția din 18.05.2015, instanța a dispus comunicarea către pârât a cererii de chemare în judecată și a înscrisurilor atașate cu mențiunea de a depune întâmpinare în termen de 25 de zile sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și a invoca excepții în afara celor de ordine publică.

Cererea de chemare în judecată a fost primită de pârât la data de 22.05.2015 conform dovezii de înmânare (f.11).

Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat să se țină cont că mai are un copil în întreținere la stabilirea pensiei de întreținere pentru reclamantă.

Pârâtul a depus la dosar certificatul de naștere pentru minora Ș. D. M. născută la data de 21.06.2005(f.14), cuponul de ajutor de șomaj (f.15).

În drept, pârâtul și-a întemeiat cererea pe disp. art. 205 din codul de procedură civilă.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța constată în fapt următoarele:

Din certificatul de naștere rezultă că reclamanta s-a născut la data de 05.07.1995, iar din adeverința nr. 402 din 27.04.2015 emisă de Facultatea de Științe Economice rezultă că reclamanta se află în continuarea studiilor, fiind studentă în anul I în anul universitar 2014-2015, cursuri de zi (f.8).

Conform sentinței civile nr. 139 din 14.01.1998 pronunțată de Judecătoria Câmpina a fost declarată desfăcută căsătoria încheiată de pârât cu Ș. I. M. și minora Ș. I. E. a fost încredințată spre creștere și educare pârâtei și obligat pârâtul din prezenta cauză să plătească pentru minoră o pensie lunară de întreținere în sumă de 62.000 lei până la majorat (f.4).

Prin sentința civilă nr. 380 din 24.02.2003 pronunțată de Judecătoria Câmpina, rămasă definitivă prin nerecurare, s-a dispus majorarea pensiei de întreținere la care a fost obligat pârâtul în favoarea minorei I. E., născută la data de 05.07.1995 la suma de 625.000 lei rol (62,5 ron) cu începere de la data introducerii acțiunii și până la majoratul minorei.

Conform adresei nr.4819/01.07.2015 emisă de Agenția Județeană pentru ocuparea forței de Muncă Prahova rezultă că pârâtul beneficiază de ajutor de șomaj în cuantum de 445 lei până la data de 14.07.2015 (f.27).

Potrivit art. 499 alin. 3 din codul civil, părinții sunt obligați să-l întrețină pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăși vârsta de 26 ani”.

Dispozițiile art. art. 516 alin. 1 din codul civil, prevăd că obligația de întreținere există între rudele în linie dreaptă, iar disp. art. 529 din codul civil, stabilesc că întreținerea este datorată de părinte până la o treime pentru doi copii, ținând seama că pârâtul mai are în întreținere pe minora Ș. D. M., născută la data de 21.06.2005(f.14).

De asemenea, potrivit art. 532 alin. 1 și 2 din același act normativ, pensia de întreținere se datorează de la data cererii de chemare în judecată.

Având în vedere cele reținute mai sus, instanța urmează ca în baza art. 529 din codul civil, să admită în parte acțiunea și să dispună recalcularea pensiei de întreținere la care a fost obligat pârâtul prin sentința civilă nr. 380 din 24.02.2003 în sensul de a obliga pârâtul să plătească reclamantei o pensie de întreținere în sumă de 74,16 lei lunar reprezentând cota de 1/6 (2/3:2 copii) din ajutorul de șomaj încasat de pârât în sumă de 445 lei și având în vedere că pârâtul mai are un copil minor în întreținere, cu începere de la data introducerii acțiunii, 15.05.2015 și până la data de 14.07.2015 când încetează plata indemnizației de șomaj conform adresei nr. 4819/01.07.2015.

Totodată, instanța urmează să oblige pârâtul să plătească reclamantei o pensie lunară de întreținere în sumă de 147 lei cu începere de la data de 14.07.2015 și până la terminarea studiilor, fără a depăși vârsta de 26 de ani, reprezentând cota de 1/6 (2/3 pentru doi copii) din salariul minim brut pe țară garantat în plată stabilit prin HG nr.1091/2014 în sumă de 1050 lei cu deducerile obligatorii (-16%) și având în vedere că pârâtul mai are în întreținere un copil minor, respectiv Ș. D. M., născută la data de 21.06.2005(f.14).

În ceea ce privește solicitarea reclamantei privind obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere restantă, instanța urmează să respingă ca neîntemeiat acest capăt de cerere având în vedere că pârâtul a fost obligat la plata pensiei de întreținere prin sentința civilă nr. 380/2003, iar în cazul neexecutării obligației de către pârât, există posibilitatea punerii în executare a hotărârii menționate și potrivit art. 532 alin. 2 din codul civil, pensia de întreținere poate fi acordată și pentru o perioadă anterioară dacă introducerea cererii de chemare în judecată a fost întârziată din culpa debitorului, dat fiind faptul că scopul urmărit este acela al satisfacerii nevoilor curente ale creditorului, prezumându-se că reclamanta nu s-a aflat în nevoie atât timp cât nu a solicitat întreținere de la pârât anterior datei de formulare a prezentei cereri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta Ș. I. E., CNP_, domiciliată în ., ., jud. Prahova împotriva pârâtului Ș. C. A., CNP_, domiciliat în ., . nr. 235, jud. Prahova și în consecință:

Dispune recalcularea pensiei de întreținere în sensul că obligă pârâtul să plătească reclamantei Ș. I. E., născută la data de 05.07.1995, o pensie lunară de întreținere în sumă de 74,16 lei lunar cu începere de la data formulării acțiunii, 15.05.2015 și până la data de 14.07.2015 și o pensie lunară de întreținere în sumă de 147 lei cu începere de la data de 14.07.2015 și până la terminarea studiilor, fără a depăși vârsta de 26 de ani.

Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere restante ca neîntemeiat.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Apelul se depune la Judecătoria Câmpina.

Pronunțată în ședința publică din 15.07.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. C. M. N.

Red. CM

5ex./16.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 2798/2015. Judecătoria CÂMPINA