Pensie întreţinere. Sentința nr. 294/2015. Judecătoria CÂMPINA

Sentința nr. 294/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 28-01-2015 în dosarul nr. 7539/204/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA

Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova

Operator de date cu caracter personal nr. 7527

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 294/2015

Ședința publică de la 28 Ianuarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE - CIMPOIAŞU-TANISLAV CARMEN ANDREEA

Grefier - D. A.

Pe rol fiind judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamanta C. B. M. și pe pârâtul C. M., având ca obiect pensie întreținere.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile .

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța, în temeiul prevederilor art. 131 alin. 1 N.C.P.C., verificându-și competența, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cerere potrivit art. 94 al. 1 lit. a raportat la art. 107 alin. 1 și alin. 113 alin. 1 pct. 2 NCPC; estimează – potrivit art.238 alin.1 NCPC ca durata necesară pentru cercetarea procesului prezentul termen.

În baza disp. art. 255 și art. 258 NCPC încuviințează reclamantei proba cu înscrisurile depuse la dosar, fiind concludentă, admisibilă și necesară soluționării cauzei.

Nemaifiind alte cererii de formulat și nici probe de administrat, în baza disp. art. 244 alin. 1 N. C.P.C. instanța declară cercetarea procesului încheiată și rămâne în pronunțare.

JUDECĂTORIA

Asupra cauzei civile de față,

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ reclamanta C. B. M. a chemat în judecată pe pârâtul C. M., pentru ca, prin sentința ce se va pronunța să se dispună stabilirea pensiei de întreținere în favoarea reclamantei în funcție de venitul minim pe economie.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, prin Sentința civilă nr.3505/02.10.2001 pronunțată de Judecătoria Câmpina s-a dispus stabilirea pensiei de întreținere în favoarea sa fiind obligat pârâtul din prezenta cauză la plata unei pensii lunare până la majorat.

Având în vedere că la data stabilirii cuantumului pensiei de întreținere s-a avut în vedere stabilirea unei pensii de întreținere în favoarea sa până la majorat iar în prezent se află în continuarea studiilor fiind elevă în clasa a XII-a la Liceul teoretic A. V. B. conform adeverinței nr.3677 din 31.10.2014.

.În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe disp. art. 499, 516,524, 527,529, 530 și 533 NCPC, aiar în temeiul disp.art.411 al.2 a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosar înscrisuri, respectiv: Adeverința nr.3677 din 31.10.2014, certificatul de naștere,(f.4-5)

Legal citat, pârâtul nu s-a prezentat în instanță și nici nu a formulat întâmpinare în cauză.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța constată în fapt urătoarele:

Prin Sentința civilă nr. 3505/02.10.2001 pronunțată de Judecătoria Câmpina ]n dosarul 2436/2001 pârâta a fost obligată la plata unei pensii de întreținere în favoarea reclamantei din prezenta cauză până la majorat, iar în prezent se află în continuarea studiilor fiind elevă în clasa a XII-a la Liceul teoretic A. V. B. conform adeverinței nr.3677 din 31.10.2014.

Potrivit art. 499 alin. 3 cod civil „părinții sunt obligați să-l întrețină pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăși vârsta de 26 ani”.

Potrivit art. 516 alin. 1 Cod civil – Obligația de întreținere există între soț și soție, rudele în linie dreaptă, între frați și surori, precum și între celelalte persoane anume prevăzute de lege”, iar potrivit art. 529 Cod civil – „(1) Întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti. (2) Când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii și o jumătate pentru 3 sau mai mulți copii.

În cauză, instanța apreciază că sunt întrunite cerințele art. 516 Cod civil coroborat cu art. 499 alin. 3 Cod civil – pârâtului, în calitate de părinte, revenindu-i cu prioritate obligația de a contribui la cheltuielile de întreținere ale fiicei sale majore ,reclamanta din prezenta cauză, pe durata cât aceasta își continuă studiile.

La stabilirea cuantumului pensiei de întreținere se vor avea în vedere criteriile stabilite de art. 529 alin. 2 Cod civil, reținându-se împrejurarea că pârâtul nu mai are alți copii în întreținere

Astfel, față de obligația legală ce-i revine pârâtului, luându-se în considerare faptul că pârâtul nu realizează venituri și nevoile specifice vârstei fiicei sale aflată în continuarea studiilor cursuri de zi ,se apreciază că acțiunea reclamantei este întemeiată și, în conformitate cu dispozițiile art. 532 alin. 1 Cod civil, instanța urmează a o admite a și a obliga pârâtul să plătească reclamantei o pensie lunară de întreținere în funcție de venitul minim pe economie, respectiv 189 lei lunar cu începere de la data promovării acțiunii, respectiv 6.11.2014 și până la data de 31.12.2014, și de 204,75 lei de la data de 1.01.2015 până la terminarea studiilor, fără a depăși vârsta de 26 ani.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamanta C. B. M., domiciliată în B., FDT. LILIACULUI, nr. 9, ., . contradictoriu cu pârâtul C. M., domiciliat în B.-CARTIER PODUL VADULUI, ., și în consecință:

Obligă pârâtul să plătească reclamantei o pensie lunară de întreținere în cuantum de 189 lei lunar cu începere de la data promovării acțiunii, respectiv 6.11.2014 și până la data de 31.12.2014, și de 204,75 lei de la data de 1.01.2015 până la terminarea studiilor, fără a depăși vârsta de 26 ani.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Câmpina.

Pronunțată în ședință publică azi, 28.01.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

C. T. C. A. D. A.

Red. 4 ex.

CTCA /SL 6.02.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 294/2015. Judecătoria CÂMPINA