Plângere contravenţională. Sentința nr. 1612/2015. Judecătoria CÂMPINA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1612/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 29-04-2015 în dosarul nr. 1612/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA
Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova
Operator de date cu caracter personal nr. 7527
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1612/2015
Ședința publică de la 29 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE - C. T. C. A.
Grefier - D. A.
Pe rol fiind judecarea cauzei Civile privind pe petentul P. A. F. și pe intimatul I. JUDEȚEAN DE POLITIE PRAHOVA, având ca obiect plângere contravențională - PV . NR._/09.02.2015.
Acțiunea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul personal, legitimat, cu CI . nr._, lipsind intimatul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, pune în discuție competenta.
Petentul având cuvântul personal lasă la aprecierea instanței.
Instanța în temeiul prevederilor art. 131 alin. 1 N.C.P.C., verificându-și competența, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cerere potrivit art. 94 alin. 4 NPCP rap. la art. 118 din OUG 195/ 2002.
În temeiul disp. art. 238 NCPC, pune în discuția părților estimarea duratei cercetării procesului.
Petentul având cuvântul personal lasă la aprecierea instanței.
Instanța, estimează – potrivit art.238 alin.1 NCPC că cercetarea procesului se va finaliza azi.
Acordă cuvântul la probe.
Petentul având cuvântul personal solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.
Instanța, în baza disp. art. 255 și art. 258 NCPC încuviințează părților proba cu înscrisurile depuse la dosar, fiind concludentă, admisibilă și necesară soluționării cauzei.
Petentul arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Instanța, în temeiul art. 244 alin.1 NCPC declară cercetarea procesului încheiată și acordă cuvântul în dezbateri.
Petentul având cuvântul personal solicită admiterea acțiunii, înlocuirea amenzii cu avertisment. Arată că în data de 09.02.2015 se deplasa cu bicicleta spre domiciliul mamei sale și întrucât începuse să ningă și pentru a nu încurca circulația s-a deplasat pe trotuar. Mai arată că pe trotuar nu erau pietoni.
Instanța, declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instante la data de 12 02 2014 petentul PITULICA A. F. a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr_ din data de 29.02.2015 în contradictoriu cu IPJ PRAHOVA solicitând anularea acestuia.
În motivare petentul a arătat că a condus in data de 9.02.2015 bicicleta MOOUNTAIN BIKEechipata cu luminisde semnaliyare si cauciucuri cu crampoane pe trotuarul de pe . zapada fara a avea asupra sa actul de idnetitate.a precizat ca are o situatie financiara dificila, și a precizat ca nu cunoștea dispozițiile legale .
Plânegrea nu a fost intemeiata in drept.
Odată cu plângerea petentul a depus înscrisuri f 3-9.
La data de 2.03.2015 intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a plângerii formulate arătând că procesul verbal de contravenție este legal și temeinic, iar in considerarea gradului ridicat de pericol social al faptei savarsite de petent, sancțiunea aplicata este proporționala, agentul constatator orientandu-se catre minimul prev de lege.
Odată cu intampinarea au fost depuse rapoartele agentilor constatatori.
La data de 12.03.2015 petentul a formulat răspuns la întâmpinarea depusă de către intimată reiterând susținerile din cererea introductivă și a aratat ca in principal solicita anularea procesului verbal de contravenție, iar in subsidiar inlocuirea amenzii cu avertisment.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal . nr_ din data de 29.02.2015 petentul PITULICA A. F. a fost sancționat cu amendă în cuantum de 585 lei în temeiul art 101/1/18 si 101/1 din Oug 195/2002, întrucât la data menționata a condus bicicleta Mountain Bike pe . si in condiții in care trotuarele erau acoperite de zapada .De asemenea nu a avut asupra sa cartea de identitate.
Verificând potrivit art. 34 alin.1 din O.G. nr. 2/2001 legalitatea procesului verbal de constatare a contravenției contestat, instanța reține că desi agentul constatator a retinut savarsirea de catre petent a doua contraventii respectiv ca a condus bicicleta Mountain Bike pe . care era acoperit de zapada precum și că nu a avut asupra sa cartea de identitate, cu privire la cea de a doua contraventie nu se mentioneaza actul nromativ prin care se stabileste si se sanctioneaza cea de a a doua contraventie, fiind incalcate disp art 16 din OG 2/2001.
De asemenea, instanța are in vedere faptul că procesul verbal prin care se aplica o singura amenda globala pentru doua contestații fara individualizarea sancțiunii pentru fiecare fapta constatată contravine disp art 10 alin 1 din OG 2/2001.Desi nerespectarea disp art 10 alin 2 din Og 2/2001 nu este sancționata expres cu nulitatea procesului verbal, din interpretarea prev alin 1 si 2 rezulta ca este o cerința imperativa ca fiecare fapta contravenționala sa fie sancționata distinct. In lipsa îndeplinirii acestei condiții, instanța nu poate exercita controlul de legalitate asupra procesului verbal de contravenție contestat, pentru a verifica indeplinirea conditiilor prev de art 10 alin 2 din OG 2/2001.
Ca urmare, instanța va admite plângerea formulată și va anula procesul verbal de contravenție contestat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea formulata de petentul PITULICA A. F., domiciliat în Câmpina, .. 9, jud. Prahova, în contradictoriu cu petentul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE PRAHOVA, cu sediul în Ploiești, .. 60, jud. Prahova, și în consecință:
Anulează procesul verbal de contravenție . nr._/9.02.2015.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Câmpina.
Pronunțata in ședința publică azi, 29.04.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
C. T. C. A. D. A.
Red. 4 ex.
CTCA14.05.2015
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 383/2015.... | Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... → |
---|