Plângere contravenţională. Sentința nr. 383/2015. Judecătoria CÂMPINA

Sentința nr. 383/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 02-02-2015 în dosarul nr. 383/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA

Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova

Operator de date cu caracter personal nr. 7527

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR.383

Ședința publică de la 02 FEBRUARIE 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: NEGOIASĂ V.

Grefier: P. D.-L.

Pe rol fiind soluționarea plângerii contravenționale formulată de petiționarul M. M.-A. împotriva procesului verbal de contravenție nr.34 încheiat la data de 08.08.2014 în contradictoriu cu POLIȚIA LOCALĂ MĂGURENI

Plângerea a fost timbrată cu 20 lei conform chitanței fiscale depusă la fila 6 dosar.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru intimată d-na av.F. A.-I., lipsind petiționarul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că nu sunt prezenți martorii încuviințați părților, iar prin fax Poliția Valea Călugărească a comunicat procesul verbal de îndeplinire a mandatului de aducere din care reiese că la adresa indicată nu a fost găsită nici o persoană.

Instanța constatând lipsa petiționarului și a martorului încuviințat acestuia pune în discuția părților decăderea petiționarului din administrarea probei testimoniale.

Av.F. A.I., pentru intimată, arată că este de acord cu decăderea petiționarului din administrarea probei testimoniale, iar față de împrejurarea că nu s-a putut îndeplini mandatul de aducere al petiționarului propus de intimată, față de existența declarației acestuia dată la poliție și depusă la dosar de intimată în cadrul probei cu înscrisuri, arată că renunță la audierea lui.Totodată depune în dublu exemplar copia Hotărârii nr.55/30.09.2013 dată de Consiliul Local al comunei Măgureni privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Poliției Locale a . care la Cap.II se menționează că poliția locală funcționează sub forma de compartiment funcțional, fără personalitate juridică în cadrul aparatului de specialitate al primarului, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive a Poliției Locale, calitate având primarul care a și contrasemnat procesul-verbal de contravenție.

Instanța față de lipsa petiționarului și a martorului încuviințat acestuia, față de neindicarea lui cu nume și adresa dispune decăderea acestuia din dreptul de a administra proba testimonială în baza art 254 alin 4 lit a C.

Instanța ia act de renunțarea intimatei prin apărător la audierea martorului lipsă .

Față de hotărârea nr.55/2013 depusă la dosar și excepția lipsei calității procesuale pasive a Poliției Locale, față de acordul intimatei ia act că în prezenta cauză calitate procesuală pasivă are instituția primarului din cadrul localității . locală Măgureni, considerent în raport de care dispune rectificarea citativului în sensul menționat

În temeiul disp.art.144, alin.1 nemaifiind alte cereri instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pe fond.

Av.F. A.I., pentru intimată, având cuvântul pe fond solicită respingerea plângerii contravenționale conform argumentelor din întâmpinarea depusă la fila 13 dosar, fără cheltuieli de judecată.

INSTANȚA,

Asupra cauzei civile de față,

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ petiționarul M. M.-A. a contestat procesul verbal de contravenție nr.71 încheiat la data de 08.08.2014 prin care a fost sancționat contravențional cu 500 lei amendă, pentru fapta prev. de art.10 din HCL 41/2011.

In motivarea plângerii petentul a arătat că deține o proprietate pe DJ 101P la ., județul Prahova, care este racordată la rețeaua de apă a comunei, iar în data de 07.08.2014 a mers la această proprietate pentru a da de mâncare unui cîine pe care îl are pentru paza proprietății A dat drumul la apă pentru a-i face curat câinelui moment în care a văzut că apa era oprită a închis robinetul și a plecat dar a doua zi a fost căutat la soacra sa care locuiește în . agent de poliție locală pe nume D. C. care mi-a adus la cunoștință că va fi sancționat pentru că a dat drumul la robinetul principal care alimentează rețeaua de apă a comunei Măgureni, fapt ce a dus la întreruperea unor lucrări din zonă. A încercat să- iexplice că el a dat drumul decât la robinetul de pe proprietatea sa și chiar a luat legătura cu un reprezentant de la apă care i-a spus faptul că fiind primul legat în rețeaua principală de alimentare cu apă a comunei, în momentul în care va da drumul la robinetul de pe proprietatea sa scade nivelul apei, iar aerul impinge apa pe conductă spre cele din interiorul comunei. Polițistul local nu a ținut cont de cele spuse și l-a sancționt contravențional.

La data de 20.08.2014 ,a primit un plic în care se afla procesul verbal de contravenție cu nr. de mai sus, prin care era sancționat contravențional conf. HCL nr.41/2014 cu suma de 500 lei.

Petentul a menționat că procesul verbal nu îndeplinește condițiile de fond și de formă conform Ordonanței nr.2/2001, nu are . număr tipărit si este scris cu pixul un nr pe acesta,.i-a fost încălcat dreptul de achita jumătate din minimul amenzii drept prevăzut de Ordonanța 2/2001 fapta este descrisa sumar si nu reiese clar contravenția descrisa nici încadrarea legală a acesteia ,fapta pentru care a fost sancționat nu este reala deoarece nu el a deschis robinetul principal al rețelei de apa.

Plângerea nu a fost motivată în drept și au fost solicitate probe testimoniale și cu înscrisuri

In dovedire a depus la dosar procesul verbal contestat și cartea de identitate (f.4-7)

Intimata P. . MĂGURENI a formulat înâmpinare (f.13) prin care solicitat respingerea plângerii ca fiind total nefondată

A invocat in principal excepția lipsei calității procesual pasive a Politiei Locale Magureni intrucat aceasta entitate nu are personalitate juridica fiind o structura din cadrul aparatului propriu al Primarului Comunei Magureni asa cum este prevăzut in Regulamentul de organizare si funcționare a Politiei Locale Magureni, anexa la HCL 55/30.09.2013.

In aceste condiții Politia Locala nu poate sta in instanța, calitatea de agent constatator si autoritate emitenta avand-o doar P. Comunei Magureni, solicitând în principal respingerea plângerii ca fiind introdusa fata de o persoana fara calitate procesual pasiva. Și în susbsidiar ca find total nefondata.

Examinând actele și lucrările dosarului instanța reține în fapt următoarele:

petentul a acționat in data de 07.08.2014 in mod neautorizat asupra vanei de sectorizare a rețelei de distribuție a apei potabile din Comuna Magureni, . deschiderea acesteia.

In momentul respectiv - 07.08.2014n.n - se efectua o lucrare de reparație -sudura piese cu aparat electrofuziune) si a fost necesara întreruperea furnizării de apa potabila. Petentul din prezenta cauza, in mod neautorizat, înainte de finalizarea lucrărilor a intervenit neautorizat la vana de sectorizare prin deschiderea acesteia efectele acestei manevre conducând la distrugerea piesei de reparație, a aparatului de sudura prin electrofiuziune ce era utilizat la lucrare, piederi de apa si prelungirea duratei de remediere a vanei.

Aceste incidente cu efecte serioase asupra locuitorilor Comunei Magureni au fost sesizate imediat de societatea care efectuat lucrarea de reparație,prin adresa nr.1458/07.08.2014 emisă de ., fila 16 dosar, aceasta indicând si persoana resonsabila si solicitând luarea masurilor legale ce se impun. Măsura amendării petentului a fost pe deplin justificata având in vedere situația care s-a creat și fapta săvârșita de către petent care este prevăzuta ca și latură obiectiva a contravenției in Cap. V din art 10 anexa la HCL 41/2011, mai exact intervenția asupra instalației sectoriale de - apa-,.

In actul constatator, fapta este descrisa, iar prevederea de sancționare este cuprinsa in art 10 din HCL 41/2011, in mod generic in sensul de "intervenție neautorizata asupra instalației de utilități".

Instanța constată că petentul a indicat în conținutul plângerii eronat procesul verbal de contraventie nr. 71 în loc de 34 iar procesul verbal depus la fila 5 dosar îndeplinește condițiile prev de art 16-19 din OG 2/2001 prevazute sub sancțiunea nulității absolute, fiind semnat de martorul D. G. S. a cărui declarație olografa îl însoțește fiind depusă la fila 17 dosar.

Având în vedere că petentul nu s-a prezentat în instanță pentru susținerea plângerii și nici nu a propus probe pentru administrarea lor în lipsa sa,, se apreciază plângerea neîntemeiată și în conformitate cu art 32-34 din OG 2/2001 rep va respinge plângerea ca neîntemeiată și va mentine procesul verbal de contravenție nr-34/08.08.2014 ca neîntemeiat

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea formulată de petiționarul M. M.-A. domiciliat în com. Vărbilău . jud. Prahova CNP_ împotriva procesului verbal de contravenție nr.34 încheiat la data de 08.08.2014 în contradictoriu cu P. . MĂGURENI, reprezentată legal de Primar I. G., ca neîntemeiată.

Menține procesul verbal de contravenție nr.34 încheiat la data de 08.08.2014.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, apel ce se va depune la Judecătoria Câmpina .

Pronunțată în ședință publică astăzi 02.02.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

N. V..

Red. NV/SL

5 ex/11.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 383/2015. Judecătoria CÂMPINA