Plângere contravenţională. Sentința nr. 3110/2015. Judecătoria CÂMPINA

Sentința nr. 3110/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 18-09-2015 în dosarul nr. 3646/204/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA

Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova

Operator de date cu caracter personal nr. 7527

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

DOSAR NR. _

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3110

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 18 SEPTEMBRIE 2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN

JUDECĂTOR: ŞERBĂNESCU MARILENA-ALINA

GREFIER: NIȚEANU V. M.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile ce are ca obiect plângere contravențională, formulată de petentul Z. C. M. în contradictoriu cu intimata A. E. PERMANENTĂ - Biroul Județean Prahova.

Plângere timbrată legal cu suma de 20 lei potrivit chitanței nr._/06.05.2015 (f. 4).

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul personal, lipsind reprezentantul legal la intimatei.

Procedura de citare, legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:

Instanța în temeiul prevederilor art. 131 alin. 1 C. pr. civ. verificându-și competența, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cerere potrivit art. 32 alin.1 din OG nr. 2/2001.

Petentul Z. C. M. având cuvântul personal solicită proba cu înscrisuri și arată că nu mai are alte cererii de formulat.

În baza disp. art. 258 rap. la art. 255 și art. 237 alin. 2 pct. 7 C. pr. civ. instanța încuviințează părților proba cu înscrisurile depuse la dosar, această fiind concludentă, admisibilă și necesară soluționării cauzei și nemaifiind alte cereri de formulat față de disp. art. 392 C. pr. civ., declară deschise dezbaterile asupra fondului și acordă cuvântul petentului.

Petentul Z. C. M. având cuvântul personal solicită înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment. În perioada controlului era singurul desemnat pentru radierea persoanelor decedate din registrul electoral, se afla în perioada sărbătorilor de iarnă, când s-au acordat zile de liber și mai avea și alte atribuții de serviciu. Astfel volumul de muncă era foarte mare, iar în perioada respectivă nu au fost organizate niciun fel de alegeri.

Instanța constată că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei și conform art. 394 alin. 1 C. pr. civ. o reține pentru deliberare și pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 07.05.2015, petentul Z. C. M. a contestat procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 05.05.2015 solicitând anularea acestuia ca neîntemeiat, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului și restituirea amenzii achitate.

În motivarea plângerii petentul arată că în data de 05.05.2015 agentul constatator al pârâtei a încheiat procesul-verbal . nr._ prin care a constatat că nu au fost radiate 60 de persoane decedate din Registrul Electoral în termenul legal prevăzut de art. 23 alin. 3 din Legea 35/2008, precum și o persoană neradiată la data controlului în perioada 04.12.2014-5.05.2015 .

Arată petentul că în perioada supusă controlului pârâtei a fost singurul împuternicit de dl. primar al municipiului Campina, prin adresa nr._/02.07.2013, cu radierea persoanelor decedate din Registrul Electoral.

In conformitate cu procesul-verbal de control nr._/05.05.2015, în perioada supusă controlului (04.12._15) au decedat un număr de 167 persoane, din care 106 persoane au fost radiate în termenul legal de 24 ore de la data luării la cunoștința a deceselor, pe baza comunicărilor și a datelor înscrise în registrul de decese,în conformitate cu prevederile art. 23 alin. 2 din Legea 35/2008, republicata. Din restul de 60 de persoane neradiate în termenul legal, circa 25 de persoane au decedat în decembrie-ianuarie, cand au fost acordate zile libere cu plata, conform Codului muncii, iar volumul de munca este mai mare decât în celelalte luni.

Mai învederază că aceste 60 de persoane erau radiate din Registrul Electoral la data controlului, precum și faptul că în perioada supusă controlului nu au fost organizate niciun fel de alegeri, astfel că nu s-au înregistrat inadvertențe în listele electorale, precum și faptul că volumul mare de activitate pe care îl prestează, fiind singurul cu atribuții de radiere în Registrul Electoral, precum și celelalte atribuții înscrise în fișa postului, deplasările de serviciu săptămânale la Serviciul Județean de Evidență Informatizată a Persoanelor Ploiești, ca de altfel și cuantumul salariului său de 1200 lei fiind și singurul intretinator al familiei sale, compusă din 5 membr.

În drept s-au invocat disp. O.G. nr. 2/2001.

În susținerea plângerii s-au depus la dosar: chitanță achitare amendă, procesul-verbal contestat,proces-verbal de control, fișa postului petentului, adresa nr._ (f. 5-18).

Prin rezoluția din 08.05.2015 în baza disp. 201 alin. 1 C. pr. civ. instanța a dispus comunicarea plângerii către intimată, și la data de 25.05.2015 intimata a formulat întâmpinare (f.22-25) prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.

În motivarea întâmpinării se arată că în conformitate cu atribuțiile prevăzute de Legea nr. 35/2008reprezentanții instituției au efectuat, în data de 05.05.2015, un control la Primăria Municipiului Câmpina din jud. Prahova, referitor la respectarea dispozițiilor legale în materie electorală.

Acțiunea de control și obiectivele acesteia au fost aduse la cunoștința reprezentantului primăriei prin adresa nr. 465 din 30.04.2015.

La data efectuării controlului a fost întocmit, la sediul primăriei, procesul-verbal de control nr._/05.05.2015, înregistrat la instituție cu nr. 475/06.05.2015.

In urma acestui control s-a constatat faptul că 60 alegători decedați în perioada 05.12._15 nu au fost radiați din Registrul electoral în termenul prevăzut de art. 23 alin. (2) din Legea nr. 35/2008, iar 1 alegător nu era radiat din Registrul electoral la momentul efectuării controlului, fiind încălcate dispozițiile art. 23 alin. (2) din Legea nr. 35/2008.

Conform dispozițiilor art. 23 alin. (l)-(2) și art. 22 alin. (3) din aceeași lege, persoanele decedate se radiază din Registrul electoral, de către persoane autorizate de primar prin dispoziție, în termen de 24 de ore de la luarea la cunoștință de către primar a cazurilor care impun radierea.

Data luării la cunoștință de către primar a decesului unei persoane este chiar data înregistrării în Registrul de stare civilă a decesului, deoarece potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 720/2000, cu modificările și completările ulterioare, radierea persoanelor decedate din Registrul electoral se realizează pe baza datelor din Registrul de stare civilă.

Încălcarea dispozițiilor art. 23 alin. (2) din Legea nr. 35/2008 constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei până la 2.500 lei, potrivit dispozițiilor art. 50 lit. a2 și art. 51 din aceeași lege.

Menționează intimata faptul că, potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 35/2008, listele electorale permanente se întocmesc și se tipăresc de către primari, pe baza datelor și informațiilor cuprinse în Registrul electoral.

Petentul, consilier în cadrul Primăriei Municipiului Câmpina a fost desemnat de către primar, prin Dispoziția nr. 1218 din 22.12.2014, care a revocat Dispoziția nr. 1172 din 24.12.2013, să opereze modificări în Registrul electoral.

Prin urmare, agentul constatator din cadrul instituției a întocmit procesul-verbal de constatare a contravențiilor . nr._/05.05.2015 prin care 1-a sancționat contravențional pe dl Z. C.-M., în calitate de persoană autorizată să opereze radierea deceselor în Registrul electoral, cu amenda minimă de 1.000 lei pentru nerespectarea termenului de radiere a deceselor, de 24 de ore, prevăzut de art. 23 alin. (2) din Legea nr. 35/2008.

Procesul-verbal de constatare a contravenției a fost întocmit la sediul primăriei, pe baza celor consemnate la momentul efectuării controlului în procesul-verbal de control nr._/05.05.2015, fiind semnat de către acesta cu obiecțiuni.

Se mai menționează de intimată că obligația persoanei desemnate de a radia din Registrul electoral persoanele decedate în termen de 24 de ore de la luarea la cunoștință a decesului este prevăzută în mod expres în dispozițiile art. 23 alin. (2) din Legea nr. 35/2008.

In virtutea împuternicirii primite prin dispoziția primarului, petentul avea competența, obligația și posibilitatea legală de a solicita comunicarea zilnică a deceselor înregistrate în Registrul de stare civilă astfel încât acesta să-și poată îndeplini, în termenul prevăzut de art. 23 alin. (2) din Legea nr. 35/2008, obligația de a radia din Registrul electoral acele decese.

Totodată, conform dispozițiilor art. 45 alin. (1-2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, petentul, în calitate de funcționar public în cadrul aparatului de specialitate al primăriei, avea obligația să se conformeze dispoziției primite de la primar și răspunde, potrivit Legii nr. 35/2008, pentru îndeplinirea atribuțiilor delegate de primar prin dispoziție.

Consideră intimata că petentul recunoaște nerespectarea termenului prevăzut de art. 23 alin. (2) din Legea nr. 35/2008 și nu face dovada unei alte stări de fapt decât cea reținută de agentul constatator, motiv pentru care apreciază că procesul-verbal de constatare a contravențiilor . nr._/05.05.2015 se bucură de prezumția relativă de legalitate și temeinicie.

În drept s-au invocat disp. art. 201, art. 205 din Legea nr. 134/2010, Legea nr. 35/2008, Legea nr. 188/1999, OG nr. 2/2001 și HG nr. 720/2000.

Intimata a depus la dosar: adresa nr. 465/2015, proces-verbal de control, dispoziția nr. 1218/2014, proces-verbal de contravenție (f. 26-33).

În cauză s-au administrat probe cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare a contravențiilor . nr._ încheiat la data de 05.05.2015 agentul constatator N. I. C. din cadrul instituției intimată, petentul Z. C. M. a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1000 lei, reținându-se că la data de 05.05.2015 cu ocazia activității de control desfășurate de împuterniciții A.E.P. la sediul Primăriei mun. Câmpina, s-a constatat că petentul consilier S.P.C.L.E.P., împuternicit prin dispoziția primarului nr. 1218/22.12.2014 să efectueze operațiuni în Registrul electoral, nu a radiat 60 de persoane decedate din Registrul electoral, în termenul legal prevăzut de art. 23 alin. 2 din Legea 35/2008, precum și o persoană neradiată la data controlului, identificată cu CNP_, în perioada 04.12._15, așa cum reiese din procesul-verbal de control nr._/05.05.2015.

La baza aplicării acestei sancțiunii s-au avut în vedere de către agentul constatator dispozițiile art. art. 50 lit. a2 din Legea nr. 35/2008 și art. 51 alin. 1 din Legea nr. 35/2008.

Procesul-verbal de contravenție a fost semnat de petent.

Verificând potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

Potrivit art. 50 lit. a2 din Legea nr. 35/2008 „Constituie contravenție neefectuarea înregistrărilor ori a radierilor în Registrul electoral sau în listele electorale permanente la termenele stabilite potrivit prezentei legi.”

Legea nr. 35/2008 a fost abrogată la 27.07.2015 prin art. 123 din Legea nr. 208/2015, însă această contravenție se regăsește la art. 98 lit. b din Legea nr. 208/2015.

Această contravenție este sancționată cu amendă de la 1000 lei la 2500 lei prin art. 51 alin. 1 din același act normativ - Legea nr. 35/2008.

De asemenea potrivit art. 23 alin. 2 din Legea nr. 35/2008 „Actualizarea datelor de identificare a cetățenilor români cu drept de vot înscrise în Registrul electoral sau radierea acestora din Registrul electoral se realizează în cel mult 24 de ore de la data luării la cunoștință de către primari a cazurilor care impun actualizarea sau radierea, după caz.”

Prin plângerea formulată petentul deși solicită anularea procesului-verbal de contravenție nu contestă situația de fapt menționată de agentul constatator și nici comiterea faptei contravenționale reținută în sarcina sa, însă indică motivele pentru care a ajuns la comiterea acestei fapte.

Astfel se constată că potrivit fișei postului petentului (f.12-17) acesta, în calitate de consilier în cadrul Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Câmpina, are numeroase atribuții atât în domeniul serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor, dar și pe linie informatică și alte domenii, de exemplu pentru punerea în executare a legilor privind regimul liberei circulații, pentru protecția persoanelor, actelor de stare civilă etc.

De asemenea din adresa nr._/02.07.2013 emisă de Primăria Câmpina (f. 18) petentul este singura persoană desemnată să opereze în registrul electoral, iar din dispoziția nr. 1218/22.12.2014 (f.32) depusă la dosar de intimată, reiese faptul că petentul a fost desemnat și pentru actualizarea listelor electorale permanente.

Din procesul-verbal de control nr._/05.05.2015 (f. 27-31) rezultă că perioada supusă controlului a fost 04.12.2014 – 05.05.2015, perioadă în care s-au înregistrat 167 decese, dintre acestea 106 au fost înregistrate în termenul legal de 24 ore, 60 persoane decedate au fost înregistrate însă fără respectarea acestui termen, iar o persoană nu a fost radiată.

În consecință înregistrările au fost efectuate, însă mai târziu decât termenul prevăzut de art. 23 alin. 2 din Legea nr. 35/2008, și numai o singură persoană decedată nu a fost radiată.

În aceste condiții instanța reține motivele invocate de petent ca fiind întemeiate, în sensul că volumul său de muncă fiind mare și decesul persoanelor, astfel cum rezultă din procesul-verbal de control, având loc în perioada sfârșitului de an 2014, nu rezultă reaua intenție a petentului sau neglijarea atribuțiilor de serviciu, ci realizarea acestora cu dificultate.

Instanța reține și faptul că amenda aplicată, chiar în cuantum minim, de 1000 lei, este împovărătoare pentru petent, care realizează un salariu de 1200 lei și este singurul întreținător al familiei sale, astfel cum acesta susține.

Nu în ultimul rând instanța constată că încălcarea prevederilor legale s-a realizat într-o perioadă în care nu s-au desfășurat alegeri electorale, astfel că nu produs nicio perturbare a acestora, iar atitudinea petentului a fost una pozitivă, de recunoaștere a faptei reținută în sarcina sa.

În consecință raportat la dispozițiile legale mai sus menționate, instanța reține că petentul în mod corect a fost sancționat, însă se constată că măsura de sancționare cu amendă în cuantum de 1000 lei nu se justifică, față de circumstanțele personale ale petentului, mai sus reținute.

Astfel apreciind că scopul legii poate fi atins și prin aplicarea unei măsuri de sancționare a contravenientului cu avertisment, față de criteriile prevăzute de art. 21 alin.3 din O.G. nr. 2/2001, raportate la împrejurările concrete ale săvârșirii faptei, instanța va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii și aplicarea sancțiunii avertismentului, potrivit art. 7 și art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001.

Instanța urmează a admite în parte plângerea contravențională, întrucât nu se impune anularea actului contravențional, ci numai înlocuirea sancțiunii, și atrage atenția petentului asupra pericolului faptelor sale și că repetarea acestora va determina o sancțiune mai aspră; menținând restul dispozițiilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte plângerea contravențională precizată formulată de petentul Z. C. M., CNP_, domiciliat în mun. Câmpina, .. 21, județ Prahova, în contradictoriu cu intimata A. E. PERMANENTĂ - Biroul Județean Prahova, cu sediul în mun. București, ., sector 3, C.I.F._, și în consecință:

Înlocuiește sancțiunea amenzii în cuantum de 1.000 lei aplicată prin procesul-verbal de constatare a contravențiilor . nr._ încheiat la data de 05.05.2015 de intimată, cu sancțiunea avertismentului.

Menține restul dispozițiilor din procesul-verbal de contravenție.

Atrage atenția petentului asupra pericolului social al faptei săvârșite.

Cu drept de apel, ce se depune la prezenta instanță, în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18.09.2015.

Judecător, Grefier,

Red. ȘMA

4 ex./23.09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3110/2015. Judecătoria CÂMPINA