Pretenţii. Sentința nr. 1380/2015. Judecătoria CÂMPINA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1380/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 10-04-2015 în dosarul nr. 95/204/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPINA
SECTIA CIVILA
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1380/2015
Ședința publică de la 10 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE ANDREIA-CLAUDIA-ALICE TOMESCU
Grefier M. M. M.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamantul V. C. și pe pârâta B. G. A., având ca obiect pretenții.
Acțiunea a fost timbrată cu suma de 300 lei reprezentând taxa judiciară de timbru, conform chitanței nr._/29.12.2014.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru reclamant av. U. Miralena, lipsind pârâta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța în temeiul prevederilor art. 131 alin. 1 din codul de procedură civilă, verificându-și competența, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cerere potrivit art.94 lit.j și art.107 C..
Instanța pune în discuție durata necesară cercetării procesului.
Av. U. Miralena, pentru reclamant apreciază că durata necesară este prezentul termen.
În baza art.238 alin.1 N.C.p.c estimează că durata necesară cercetării judecătorești, este prezentul termen.
Instanța acordă cuvântul la probe.
Av. U. Miralena, pentru reclamant, solicită în dovedirea cererii încuviințarea probei cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei. Depune la dosar chitanța nr.17 /09.04.2015 reprezentând contravaloarea onorariu de avocat, după care învederează instanței că, nu mai are alte cereri de formulat în prezenta cauză.
Instanța admite în temeiul art. 255 raportat la 258 NCPC pentru reclamant proba cu înscrisuri considerându-o legală, concludentă, pertinentă și utilă soluționării cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 244 Cod procedura civilă, instanța constată încheiată cercetarea judecătoreasca, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fond.
Av. U. Miralena, pentru reclamant, având cuvântul pe fondul cauzei solicită admiterea acțiunii cu precizarea că ulterior promovării acțiunii pârâta a achitat debitul datorat față de reclamant. Cu cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru și onorariul de avocat .
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpina la data de 07.01.2015 sub numărul_ reclamantul V. C. a chemat în judecată pe pârâta B. G. A., solicitând pentru ca prin sentința ce se va pronunța sa se dispună obligarea paratei la achitarea sumei de 3496,8 lei, reprezentând cheltuieli de judecata efectuate de către reclamant in dosarul civil nr._ . Cu cheltuieli de judecata.
În fapt, pârâtul a învederat că intre părți a existat un litigiu având ca obiect pretenții (daune morale), care s-a soluționat definitiv si irevocabil de către Tribunalul Prahova, in dosarul civil nr._, prin sentința civila nr. 294/1.02.2013.
A arătat că în respectiva cauza, parata a avut calitatea de reclamanta iar reclamantul a avut calitatea de parat. Asa cum rezulta din dispozitivul sentinței, acțiunea numitei B. G. A. a fost respinsa ca neintemeiata. Tot din cuprinsul acestei sentințe rezulta ca a specificat ca iși rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecata pe cale separata.
Dupa rămânerea definitiva si irevocabila a sentinței, la data de 16.04.2013, prin intermediul Cabinetului de avocat T. O. si a executorului judecătoresc M. S., a notificat-o pe B. G. A. specificandu-i ca solicită sa-i achite cheltuieli de judecata, atasandu-i notificării respective si dovada acestora.
Reclamantul vazand ca pana la aceasta data nu s-a dat curs solicitării de a se soluționa amiabil aceasta situație, a fost nevoit sa facă cheltuieli suplimentare pentru a-și putea obține banii cheltuiți in respectivul proces, precum si in acesta, numai datorita paratei, care cu rea credința încearca sa il expună unor astfel de situații stânjenitoare.
Reclamantul a făcut dovada cu Contractul de asistenta juridica nr._/2012 al Baroului București, aparținând Cabinetului de avocat T. O., că a achitat un onorariu total de 3500 lei. Contractul de asistenta juridica este urmat de Factura nr. 802/15.01.2013 in valoare de 3496,8 lei si chitanța nr.502/15.01.2013 in valoare de 3496,8 lei.
Astfel, in temeiul disp. art. 453 C.p.civ. a solicitat obligarea paratei la plata respectivei sume, având in vedere ca se afla in culpa procesuala fata de reclamant si nu intelege sa isi achite datoria fata de acesta.
Pentru aceste motive solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulate si obligarea paratei si la plata cheltuielilor de judecata efectuate cu prezenta cauza, reprezentând taxa de timbru judiciar si onorariu de avocat.
In drept a invocat dispozițiile art. 453 CPCiv (fost 274 aplicabil la data soluționării cauzei), art. 1349 C.civ.
În susținerea cererii a atașat sentința civila nr. 294/1.02.2013 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul civil nr._, contractul de asistenta juridica nr._/2012, factura nr. 802/15.01.2013, chitanța nr.502/15.01.2013, notificare și dovada de înmânare.
Prin rezoluția din data de 09.01.2015, în temeiul art. 201 alin. 1 C.pr.civ., instanța a dispus comunicarea cererii de chemare în judecată și înscrisurile atașate către pârâtă în vederea formulării întâmpinării.
Pârâta a formulat întâmpinare la data de 05.02.2015 prin care a solicitat ca instanța de judecată să pronunțe o hotărâre din care să reiasă că a achitat suma de 3496,8 lei reprezentând cheltuieli de judecată în dosarul civil nr._, cu mandat poștal nr.2080/03.02.2015.
A arătat că nu a primit notificarea transmisă prin B. M. S., astfel consideră că prezenta cauza a rămas fără obiect.
În susținerea a atașat copia certificată a mandatului poștal nr.2080/03.02.2015 și a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Prin rezoluția din data de 11.02.2015, în temeiul art. 201 alin. 2 C.pr.civ., instanța a dispus comunicarea unui exemplar de pe întâmpinare și de pe înscrisurile aferente reclamantului pentru a formula răspuns la întâmpinare.
Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare, la data de 16.02.2015 prin care a arătat faptul că nu este adevărată susținerea paratei conform căreia nu ar fi primit notificarea. Asa cum a făcut dovada, aceasta i-a fost trimisa si a si primit-o insa nu i-a acordat nici o atenție.
De asemenea a arătat faptul că este adevărat ca parata, dupa ce a primit prezenta acțiune a depus prin mandat postal pe numele reclamantului suma de bani datorata conform sentinței civile, insa asa cum este bine cunoscut, aceasta trebuia sa achite datoria mai înainte ca reclamantul sa fie nevoit sa apelez la instanța pentru a-și putea recupera banii cheltuiți . si pierdut de parata.
Potrivit disp. art. 454 NCProc. Civ. parata se afla de drept in întârziere, avand in vedere ca a pierdut procesul, cat si prin faptul ca a făcut dovada notificării acesteia cu privire la cuantumul datoriei pe care o are fata de reclamant, motiv pentru care solicită obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul proces.
In drept a invocat dispozițiile art. 204 NCPCiv.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține:
Prin prezenta acțiune reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat din dosarul nr._ .Așa cum rezultă din factura nr.MAN00001729/03.02._ (fila 26), reclamanta a achitat suma de 3500 lei către reclamant, motiv pentru care instanța va respinge acțiunea ca rămasă fără obiect.
În privința cererii de obligare la plata cheltuielilor de judecată din prezenta cauză instanța reține că baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală iar valorificarea pretențiilor derivate din acest raport juridic se face de regulă în cadrul procesului care a pricinuit manifestarea culpei procesuale.
Partea poate să solicite însă restituirea cheltuielilor de judecată și pe calea unei acțiuni separate într-un proces distinct, temeiul unei astfel de cereri fiind răspunderea civilă delictuală.
În doctrina și practica instanțelor de judecată s-a reținut că nu pot fi limitate numai la finalitatea de a constitui o sancțiune procedurală, ele având în principal rolul de a despăgubi partea care a câștigat procesul și care nu este vinovată de declanșarea activității judiciare, iar natura juridică a cheltuielilor de judecată este aceea de despăgubire acordată părții care a câștigat procesul.
Cererea privind obligarea la plata cheltuieli de judecată din prezenta cauză supuse dispozițiilor legii noi, respectiv art.451 și următoarele din NCpc determinate de solicitarea pe cale separată a cheltuielilor de judecată generate de culpa procesuală a părții care a căzut în pretenții într-un proces anterior, nu poate fi admisă deoarece nu subzistă în acest caz condiția culpei procesuale a părții care a pierdut procesul, fiind vorba de manifestarea libertății de alegere a căii de recuperare a cheltuielilor de judecată inițiale.
Astfel, dacă legea acordă părții care a avut câștig de cauză dreptul de alegere a modalității de a solicita cheltuielile de judecată avansate nu însemnă că instituie și obligația părții adverse de a suporta cheltuielile de judecată pe care nu le-a determinat prin atitudinea sa culpabilă în sensul art. 998, 999 din codul civil.
Pentru aceste considerente instanța va respinge cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecată formulată de către reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamantul V. C. CNP_, domiciliat in Or. Comarnic, ..8, Jud. Prahova, cu domiciliul procedural ales pentru comunicarea tuturor actelor de procedura la Cabinet de Avocat "Miralena U." in Mun. Campina, ., B1.E13, . în contradictoriu cu pârâta B. G. A. domiciliata in Mun. Campina, .. 52B, ., ., ca rămasă fără obiect.
Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Apelul se depune la Judecătoria Câmpina.
Pronunțată în ședință publică azi, 10.04.2015.
Președinte, Grefier,
A. C. A. T. M. M. M.
Red.ACAT/MMM
4ex./11.05.2015
← Plângere contravenţională. Hotărâre din 17-04-2015,... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 1401/2015. Judecătoria... → |
---|