Pretenţii. Sentința nr. 257/2015. Judecătoria CÂMPINA

Sentința nr. 257/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 23-01-2015 în dosarul nr. 257/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA

Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova

Operator de date cu caracter personal nr. 7527

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

JUDECĂTORIA CÂMPINA

SECTIA CIVILA

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 257/2015

Ședința publică de la 23 Ianuarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. C. A. T.

Grefier M. M. M.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE P. NR.515 PRIN ADMINISTRATOR . și pe pârâta P. V., având ca obiect pretenții.

Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța în temeiul prevederilor art. 131 alin. 1 din codul de procedură civilă, verificându-și competența, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cerere potrivit art.94 lit.c și art.107 C.; în baza art.238 alin.1 N.C.p.c estimează că durata necesară cercetării judecătorești, este de prezentul termen.

Nemaifiind alte cererii de formulat și nici probe de administrat, în baza disp. art. 244 alin. 1 N. C. pr. civ., instanța declară cercetarea procesului încheiată și față de actele și lucrările dosarului rămâne în pronunțare

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ reclamanta Asociația de P. nr.515 Câmpina a chemat în judecată civilă pe pârâta P. V. pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1932,16 lei din care 1520,1 lei reprezentând cheltuieli de întreținere și reparații părți comune pentru perioada septembrie 2013-august 2014 și 412,06 majorări de întârziere.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâta a beneficiat de toate utilitățile necesare întreținerii apartamentului, dar a refuzat să achite cheltuielile de întreținere și majorările de întârziere deși a fost somată, fiind nevoită să se adreseze instanței de judecată pentru obligarea pârâtei la plata sumelor datorate.

În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe prevederile HG nr. 1588/2007, Legea nr. 230/2007 și clauzele contractului de administrare.

În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus în copie la dosar nota de calcul a majorărilor de întârziere (f.4), contractul de administrare nr. 6/01.10.2007(f.6), actul adițional (f.7), listele de plată pentru perioada septembrie 2013- august 2014 (f.9-19) și a solicitat proba cu înscrisuri.

Pârâta nu a formulat întâmpinare.

În cauză a fost administrată aproba cu înscrisuri.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța constată în fapt următoarele:

În perioada, septembrie 2012- august 2014 pârâta a beneficiat de toate utilitățile/reparațiile necesare întreținerii apartamentului, dar nu a achitat contravaloarea acestora în sumă de 1932,16 lei și majorările de întârziere în sumă de 412,06 lei.

Potrivit art. 49 alin. 2 din Legea nr.230/2007 privind organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, cotele de contribuție la cheltuielile de întreținere se plătesc în termen de 20 de zile calendaristice de la data afișării listei de plată, iar după o perioadă de 30 de zile de la expirarea termenului de plată se pot calcula penalități de întârziere de 0,2 % pe fiecare zi și care nu pot depăși suma la care s-au aplicat.

Având în vedere cele reținute mai sus, instanța urmează ca în baza art.50 alin.1 din Legea nr.230/2007, să admită acțiunea și să oblige pârâta să plătească reclamantei suma de

1932,16 lei din care 1520,1 lei reprezentând cheltuieli de întreținere și reparații părți comune pentru perioada septembrie 2013-august 2014 și 412,06 majorări de întârziere.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea. formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. NR.515 PRIN ADMINISTRATOR S.C.PARACORA IMOB S.R.L., cu sediul în Campina, ..23J, ., punct de lucru în Campina, ..18, având CF_ în contradictoriu cu pârâta P. V. domiciliată în Campina, ..57, . .1, .

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1932,16 lei din care 1520,1 lei reprezentând cheltuieli de întreținere și reparații părți comune pentru perioada septembrie 2013-august 2014 și 412,06 majorări de întârziere.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Apelul se depune la Judecătoria Câmpina.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 23.01.2015.

Președinte, Grefier,

A. C. A. T. M. M. M.

Red.ACAT/MMM

4ex./02.02.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 257/2015. Judecătoria CÂMPINA