Pretenţii. Sentința nr. 4631/2015. Judecătoria CÂMPINA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4631/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 23-12-2015 în dosarul nr. 4631/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA
Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova
Operator de date cu caracter personal nr. 7527
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4631/2015
Ședința publică de la 23 Decembrie 2015
PREȘEDINTE - C. T. C. A.
Grefier - D. A.
Pe rol fiind judecarea cauzei Civil privind pe reclamanții C. D., C. N., și pe pârâta S.C.VOLKSBANK R. S.A., având ca obiect pretenții daune morale și obligația de a face.
Dezbaterile și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 16.12.2015, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța - pentru a permite părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru astăzi, data de mai sus, când,
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub număr unic de dosar_, reclamanții C. D. si C. N. au solicitat in contradictoriu cu ..A obligarea paratei la plata daunelor morale in cuantum egal cu suma solicitata a le fi returnata, urmare a constatării abuzive a comisionului de risc inserat in convenția de credit încheiata cu parata, suma acordat prin sentința civila nr 2875/03.10.2014 pronunțata de Judecătoria Campina in dosar nr_, respectiv 15.000 CHF, stabilizarea (înghețarea) cursului de schimb CHF - leu la momentul semnării contractului de credit cu parata, 19.12.2007, respectiv, 2.1041 lei/1 CHF, curs care sa fie valabil pe toata perioada derulării contractului si plata ratei la cursul de la momentul semnării contractului de credit. In subsidiar, în măsura in care se va respinge capătul de cerere precedent, au solicitat instanței sa admită cererea de denominare in moneda naționala a ratelor plătite in prezent în moneda CHF, in virtutea principiului din regulamentul valutar conform căruia prețul mărfurilor sau a serviciilor intre rezidenți se plătește în moneda naționala, cu respectarea valorii fixe a dobânzii aferente, cu cheltuieli de judecată.
În motivare reclamanții au arătat în esență că la data de 19.12.2007 între aceștia si ..A., a intervenit convenția de credit nr_/19.12.2007, având drept obiect acordarea unui credit in valoare de 105.000 franci elventieni, credit ce urma a fi returnat in 24 ani. Prin sentința civila nr 2875/03.10.2014 pronunțata de Judecătoria Campina in dosar nr_, a fost admisa in parte acțiunea subsemnaților formulata împotriva paratei si au fost constate nule absolut clauzele abuzive din convenția de credit nr._/19.12.2007, încheiată între părți, cuprinse în art. 3 lit. d și art.5 lit. a din Condițiile Speciale ale Convenției, și art.3.5, art.8.1 lit. c și d, art.10.1 și 10.2 din Condițiile Generale ale Convenției. A fost obligata pârâta să restituie sumele încasate și nerestituite cu titlu de comision de risc, de la data încheierii convenției de credit nr._/19.12.2007 și până la zi cat si emiterea unui nou plan de rambursare a creditului din care să fie înlăturată contravaloarea comisionului de risc, referitor la convenția de credit nr._/19.12.2007.
Având in vedere ca prin decizia instanței de judecata menționata, s-a constatat natura abuziva a anumitor clauze importante in derularea contractului de credit încheiat cu parata, apreciază dovedit fara dubiu de tăgada prejudiciul suferit, si concretizat in prezenta cauza, in derularea a mai bine de 8 ani de zile, a unui contract in condiții dezavantajoase pentru reclamanți, sub aspectul financiar.
Au arătat ca sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale având în vedere starea de incertitudine si stres, resimțita lunar, cand sunt nevoiți sa plătească o suma cu totul si totul diferita de cea precedenta, care a ajuns sa egaleze contravaloarea pensiei, in condițiile in care, la momentul semnării convenției, nici unul dintre efectele suportate exclusiv de subsemnații nu a fost adus măcar in discuție, si in ciuda faptului ca printr-o sentința judecătoreasca dreptul abuziv al băncii de a percepe comision de risc a fost anulat.
Referitor la capetele de cerere 2 si 3 arătat că banca, care are o poziție dominanta in raport cu consumatorul, are obligația informării in mod complet, corect si precis a celui din urma cu privire la aspectele esențiale ale produsului/serviciului oferit (art. 18 din OG 21/1992) si implicit cu privire la implicațiile îndatorării si la riscurile reprezentate de volatilitatatea cursului valutar astfel cum reiese din OG 50/2010. Conform art. 57 din dispoziția legala invocata „In cazul serviciilor financiare, operatorii economici sunt obligați sa ofere consumatorilor informații complete, corecte si precise asupra drepturilor si obligațiilor ce le revin".
Având in vedere dezechilibrul contractual produs ca urmare a clauzei de risc valutar, in detrimentul consumatorului, determinând onerozitatea excesiva a executării obligației de către subsemnații, considera ca se impune restabilirea prestațiilor inerente contractului asumat prin înghețare cursului de schimb CHF - leu la momentul semnării contractului astfel incat sa se asigure o proporționalitate a prestațiilor asumate de parti care sa corespunda manifestării de voința in sensul angajării in acest raport juridic. Contractul nu poate fi considerat aleatoriu cu consecința strămutării asupra subsemnaților, a riscului generat de hipervalorizarea CHF.
Conform art. 75 coroborat cu art. 76 din Legea nr. 296/2004 privind Codul Consumului, contractele de credit pentru consum precum si toate celelalte condiții aplicabile contractului trebuie sa conțină clauze clare, corecte, care sa nu determine interpretări echivoce ale acestora si pentru intelegerea cărora sa nu fie necesare cunoștințe de specialitate.
Norma BNR nr. 17/2003 prevede obligația băncii de a administra riscul in sensul diminuării lui prin organizarea adecvata a activității de creditare. Astfel, aceasta prevedere exclude asumarea riscului operațiunii de creditare de către consumator iar o măsura in acest sens o constituie înghețarea cursului de schimb valutar la momentul încheierii contractului, măsura ce corespunde cerințelor echității si bunei-credințe.
Având in vedere prevederile art. 969 C.Civ in vigoare la data semnării convenției de credit, conform cărora părțile trebuie sa acționeze cu buna-credința atât la negocierea si încheierea contractului, cat si pe tot timpul executării sale, neputând înlătura sau limita aceasta obligație, distribuția intre părti a pierderilor si beneficiilor rezultate ca urmare a creșterii valori CHF fata de moneda naționala, apare ca o soluție justa si echitabila ce materializează aplicarea acestui principiu
Întrucât s-au schimbat împrejurările avute in vedere de partî la momentul încheierii contractului si, pe cale de consecința, efectele actului juridic au ajuns sa fie altele decât cele pe care părțile au înțeles sa le stabilească, consideram ca se impune revizuirea efectelor contractului in temeiul teoriei imprevizîuniî care odată cu . cod civil beneficiază de o reglementare cu caracter general, reglementare care constituie o transpunere legislativa a soluțiilor conturate in practica.
Totodată s-a făcut referire la practica CJUE in cauza Kasler contra OTP.
Au mai susținut că in conform cu dispozițiile, art. 3 alin. 1 din Regulamentul nr. 4/2005 privind regimul valutar "Plățile, încasările, transferurile și orice alte asemenea operațiuni între rezidenți, care fac obiectul comerțului cu bunuri și servicii, se realizează numai în moneda națională (leu), cu excepția operațiunilor prevăzute în anexa nr. 2". Achitarea ratelor lunare in temeiul unui contract de credit nu este prevăzuta in anexa nr. 2 a Regulamentului valutar astfel încât se impune ca executarea obligațiilor decurgând dîn acest contract sa se facă in moneda naționala. De asemenea, efectuarea plaților in valuta implica suportarea unor costuri suplimentare in sarcina consumatorului constând in comisioanele de schimb valutar din leu in euro si din euro in CHF cu consecința împovărării consumatorului, determinând o onerozitate excesiva fata de obligația asumata, fapt contrar principiului echității si bunei credințe care trebuie sa guverneze executarea contractului.
Având in vedere acest aspect, denominarea in moneda naționala a plaților constituie o aplicare in fapt a prevederilor legale precum si a principiului echității
În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile legale invocate si menționate anterior.
Odată cu acțiunea reclamanții au depus înscrisuri f 15-49
La data de 21.01.2015 f 57 reclamanții au completat cererea de chemare în judecată arătând ca suma reprezentând daune morale este de 1500 CHF, respectiv_,5 lei, iar eventualul câștig obținut prin eventuala admitere a acțiunii raportat la capătul de cerere privind înghețarea cursului de schimb CHF este de 14.774 lei.
La data de 4.02.2015 f 72 reclamanții au precizat acțiunea în sensul că motivarea capătului 2 de cerere se completează si cu disp legii 193-2000 respectiv art 14 art 2 4 si următoarele. A susținut ca a invocat in fapt fara a exprima clar temeiul de drept incidenta clauzei abuzive respective a celei de risc valutar.
La data de 31 martie 2015 f 85 parata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare in judecata, după cum urmează :In ceea ce privește capătul 1 al cererii de chemare in judecata -respectiv obligarea paratei la plata daunelor morale in suma de 15.000 CHF, in echivalent lei de 64.930,5 lei – a solicitat respingerea, in principal, ca inadmisibil si in subsidiar, ca neîntemeiat întrucât practica judiciara a generalizat principiul potrivit căruia, in cazul in care intre părti a existat/exista un contract, din a cărei neexecutare sau executare necorespunzătoare au rezultat prejudicii, nu este posibil sa se apeleze la răspunderea civila delictuala.
Prin sentința pronunțata de Judecătoria Campina instanța nu a dispus restituirea sumei de 15.000 CHF, ci a sumelor achitate cu titlu de comision de risc, fara cuantificarea acestora.
Reclamanții motivează solicitarea de plata a daunelor morale in cuantum de 15.000 chf pe starea de incertitudine si stres, resimțite lunar, ca urmare a faptului ca sunt nevoiți sa plătească lunar o suma cu totul diferita de cea din luna precedenta.
A susținut că daca este real ca reclamanții plătesc o suma diferita de cea din luna precedenta - aceasta nu se datorează vreunei fapte si mai cu seama ilicite a băncii, dat fiind faptul ca fluctuațiile cursului valutar al oricărei monezi străine, implicit al CHF, nu sunt dictate de parata.
Acțiunea formulata de reclamanți nu indica indeplinirea cumulativa a tuturor condițiilor răspunderii civile delictuale iar activitatea de creditare nu poate fi considerata ca fiind o fapta ilicita.
In ceea ce privește capetele 2 si 3 ale cererii de chemare in judecata -stabilizarea (înghețarea) cursului de schimb chf -leu la momentul semnării convenției de credit denominarea in lei a plații ratelor de credit si obligarea paratei la ret urna rea sumei de 14.774 lei, reprezentând diferența de curs valutar – a solicitam respingerea, in principal, ca inadmisibile si in subsidiar, ca neîntemeiate. S +a susținut că potrivit art. 3 alin. (2) din Legea nr. 193/2000, acest act normativ nu se aplica acelor clauze contractuale care sunt stabilite în baza altor acte normative.
Prin urmare, acest capăt de cerere este inadmisibil, in virtutea acestei dispoziții fiind exclusa analizarea clauzei în baza Legii nr. 193/2000.
Clauza privind efectuarea plaților in moneda creditului reprezintă o aplicație a principiului nominalismului monetar reglementat de c.civ., ceea ce exclude posibilitatea de analizare a clauzei din perspectiva Legii nr. 193/2000.
Prin acțiunea dedusa judecații, reclamanții solicita modificarea unui element esențial al contractului, adică însuși obiectul actului juridic, respectiv suma de rambursat către banca, modificare pe care spera ca o va obține prin forța coercitiva a instanței judecătorești, in contra voinței parate si cu incalcarea dispozițiilor legale, situație inadmisibila.
Prin cererea de credit formulata, reclamanții au optat pentru un produs de creditare ., CHF, fara a fi împiedicat sa opteze pentru contractarea unui credit in lei sau euro.
Odată cu încheierea contractului, s-a realizat acordul de voința al pârtilor, care au agreat integral condițiile stipulate in acest act juridic si a luat naștere legea pârtilor, conform art. 969 c.civ. 1864, potrivit căruia convențiile legal încheiate au putere de lege intre parti.
Convenția a fost legal încheiata, reclamanții optând in deplina cunoștința de cauza pentru un credit in CHF, creditarea in moneda străina fiind perfect legala si practicata constant in piața bancara.
In condițiile in care, la acest moment, nu exista nicio dispoziție legala care sa îndreptățească instanța de judecata sa intervină in acordul de voința al pârtilor, dimpotrivă, dispozițiile art. 969 C.civ. 1864 opunându-se unei astfel de intervenții, apreciază ca solicitările reclamanților sunt inadmisibile.
S-a mai precizat că instanța de judecata nu poate interveni in acordul de voința al pârtilor, modificând, prin decizia sa, insusi obiectul contractului, adică suma împrumutata, aceasta, alături de alte elemente, ca dobânda sau comisioane, fiind elemente ce fac parte din prețul contractului, care nu poate fi stabilit in mod arbitrar de către un tert, fie el si instanța de judecata.
A învederat că inadmisibilitatea acestui capăt de cerere rezida si din dispozițiile art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000.
In drept cererea a fost întemeiată pe art. 205 noul c.proc.civ., Legea nr. 193/2000 modificata
La data de 16 aprilie 2015 f 100, reclamanții au formulat răspuns la întâmpinare prin care în esență ai solicitata respingerea excepțiilor inadmisibilității acțiunii invocate de către pârâtă si a reluat susținerile anterioare.
În cauză au fost admise și administrate probe cu înscrisuri, interogatoriile reclamanților f 258+259, 262,263 și expertiză contabila 247-256.
Analizând materialul probatoriu administrat în cauză instanța reține următoarele;
Reclamanții au încheiat la data de 19.12.2007 între subsemnați si ..A., convenția de credit nr_/19.12.2007, având drept obiect acordarea unui credit in valoare de 105.000 franci elventieni, credit ce urma a fi returnat in 24 ani.
Prin sentința civilă 2875/03.10.2014 pronunțata de Judecătoria Campina in dosar nr_ f 167-174, definitivă prin respingerea apelului conform deciZiei civile_15 a Tribunalului PRAHOVA f 175-188, a fost admisa in parte acțiunea subsemnaților formulata împotriva paratei si au fost constate nule absolut clauzele abuzive din convenția de credit nr._/19.12.2007, încheiată între părți, cuprinse în art. 3 lit. d și art.5 lit. a din Condițiile Speciale ale Convenției, și art.3.5, art.8.1 lit. c și d, art.10.1 și 10.2 din Condițiile Generale ale Convenției
Deasemenea a fost obligata pârâta să ne restituie sumele încasate și nerestituite cu titlu de comision de risc, de la data încheierii convenției de credit nr._/19.12.2007 și până la zi cat si emiterea unui nou plan de rambursare a creditului din care să fie înlăturată contravaloarea comisionului de risc, referitor la convenția de credit nr._/19.12.2007.
Cu privire la primul capăt de cerere si respectiv apărarea de fond invocată de parată referitoare la incidenta răspunderii civilă contractuale si nu a celei delictuale, instanța reține că răspunderea civilă delictuală alcătuiește dreptul comun al răspunderii civile, pe câtă vreme răspunderea contractuală este o răspundere cu caracter special, derogator. Consecința care se deduce din raportul astfel precizat între cele două răspunderi este aceea că ori de câte ori nu este incidentă răspunderea civilă contractuală, vor fi aplicabile regulile privitoare la răspunderea civilă delictuală.
De asemenea, instanța reține că în cazul în care între părți există sau a existat un contract, din a cărui neexecutare sau executare necorespunzătoare au rezultat prejudicii, nu este posibil să se apeleze la răspunderea civilă delictuală, calea de ales fiind numai aceea a răspunderii civile contractuale.
Însă, fapta ilicita pretinsa de reclamanții C. D. si C. N. nu rezultă din incalcarea unei dispoziții contractuale, ci, din faptul ca in convenția părților au fost inserate clauze abuzive.
Ori de câte ori o normă obligă o anumită persoană să acționeze într-un anumit mod,iar cerință legală care nu este respectată, ne aflăm în situația unei fapte ilicite - condiție a antrenării răspunderii delictuale.
Pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ condițiile existenței prejudiciului, faptei ilicite, raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și prezența vinovăției, care în conformitate cu dispozițiile art. 998 – 999 C. civ. din anul 1864 (aplicabil speței potrivit art. 5 din Legea nr. 71/ 2011) îmbracă forma intenției, neglijenței sau imprudenței cu care s-a acționat.
Fapta ilicită, ca element al răspunderii delictuale, reprezintă acea faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, au fost cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei persoane sau intereselor acestuia.
Instanța constată că reclamantii au dovedit existența faptei ilicite a pârâtei, care constă în faptul că aceasta a inserat în convenția de credit nr._/19.12.2007 clauzele constatate ca fiind abuzive de către instanță în dosarul nr._ Judecătoriei Câmpina prin sentinta2875/03.10.2014 și a pus în executare aceste clauze.
De asemenea, instanța constată că pârâta a săvârșit această faptă cu vinovăție, întrucât în calitate de profesionist în relația cu reclamantul consumator trebuia și putea să cunoască faptul că acele clauze sunt abuzive, deci interzise și a ales să le introducă în contract.
Însă, instanța constată că reclamantul nu a dovedit întrunirea celorlalte condiții menționate, prejudiciul și raportul de cauzalitate, adică nu a dovedit existența prejudiciului moral invocat decurgând din faptul că a inserat în convenția de credit nr._/19.12.2007 clauzele constatate ca fiind abuzive și le-a pus în executare, acest capăt al cererii sale fiind neîntemeiat.
Prin acțiunea reclamantul a invocat prejudicii atât, reclamând starea de teamă, stres și incertitudine resimțită ca urmare a modificării ratei dobânzii de către bancă și a perceperii unor sume de bani în temeiul unor clauze abuzive.
Astfel, reclamanții leagă prejudiciul moral de aspecte economice, precum achitarea unor sume importante de bani sau posibilitatea perceperii, în viitor, a unor sume suplimentare, de natură a-i afecta patrimoniul și calitatea vieții. Or, în acest context, era absolut necesară dovedirea stării patrimoniale a recurentului-reclamant, doar în această conjunctură putând fi apreciat, în mod temeinic, modul în care acesta a fost afectat de efectele pe care clauzele abuzive le-au produs asupra sa. Este evident că raportul dintre starea economică a unei persoane și nivelul datoriilor acesteia este important pentru aprecierea modului în care aceste datorii afectează, inclusiv emoțional și afectiv, persoana respectivă, iar dacă sumele datorate ar fi nesemnificative în raport cu veniturile, nu s-ar putea susține, cu succes, că achitarea acestora ar crea o stare de stres, teamă și incertitudine suficient de importantă pentru a determina acordarea de daune morale.
În prezenta cauză, reclamantii nu au dovedit prin niciun înscris care au fost veniturile sale sau situația patrimonială, pentru a se aprecia, în concret, modalitatea în care achitarea sumelor percepute în temeiul clauzelor abuzive sau posibilitatea majorării acestora i-au afectat starea emoțională și afectivă. În atare condiții, nu s-a făcut dovada certă a unui prejudiciu moral și a existenței legăturii de cauzalitate dintre acesta și fapta ilicită, motiv pentru care nu se poate dispune obligarea pârâtei la plata de daune morale.
Referitor la cel de-al doilea capăt de cerere, respectiv stabilizarea (înghețarea) cursului de schimb CHF - leu la momentul semnării contractului de credit cu parata, 19.12.2007, respectiv, 2.1041 lei/1 CHF, curs care sa fie valabil pe toata perioada derulării contractului si plata ratei la cursul de la momentul semnării contractului de credit, se rețin următoarele:
Din înscrisurile aflate la filele.127-137 și răspunsul reclamanților la interogatoriu intrebările 1,2 f 258.262 rezultă faptul că reclamanții au solicitat și au contractat cu pârâta un credit in valoare de 105.000 franci elventieni, credit ce urma a fi returnat in 24 ani.
Instanța nu poate aprecia modul în care pârâta și-a îndeplinit obligațiile legale referitoare la încheierea contractelor decât prin raportare la legislația în vigoare la momentul încheierii acestora, având în vedere prevederile art. 1 din Codul civil de la 1864, conform cărora legea dispune numai pentru viitor; ea nu are putere retroactivă
Motivul central al cererii de chemare în judecată este raportat la moneda acordării creditelor, respectiv CHF, reclamanții invocând că nu au solicitat astfel de credite, că nu au fost informați în mod corespunzător cu privire la riscurile aprecierii acestei monede în raport de leu ci, dimpotrivă, au fost induși în eroare prin practici comerciale înșelătoare.
Sub un prim aspect, instanța reține că, de regulă, consumatorii sunt cei care se adresează unei instituții bancare pentru contractarea unui credit, destinat a acoperi diverse nevoi sau dorințe ale acestora. La rândul lor, băncile prezintă oferte de creditare diverse, dintre care consumatorii pot să o aleagă pe cea care le servește cel mai bine interesele.
Instanța reține că nici la momentul încheierii contractelor și nici în prezent nu este interzisă acordarea creditelor în franci elvețieni. Prin urmare, faptul că pârâta deținea în portofoliul său o astfel de ofertă nu poate fi considerată ilicită, sens în care sunt irelevante în ceea ce privește soluționarea prezentei cauze aprecierile reclamanților conform cărora astfel de servicii de creditare, în CHF, nu ar fi trebuit să existe pe piață.
Nu pot fi reținute nici susținerile reclamanților conform cărora aceste produse financiare ar fi fost promovate printr-o publicitate agresivă. Un astfel de aspect nu poate fi prezumat, nicio prevedere legală neîndreptățind la aceasta. Revenea reclamanților obligația de a dovedi o atare faptă ilicită în sarcina pârâtei. Însă, o astfel de dovadă nu a fost administrată în cauză.
Există consens între părți cu privire la faptul că, la momentul respectiv, oferta de creditare în CHF era cea mai avantajoasă, întrucât prevedea dobânzi mai mici și permitea acordarea unei sumei mai mari cu titlu de credit. Însă, acest aspect nu poate fi considerat ilicit și, în opinia instanței, nu poate dovedi vreo intenție ascunsă a pârâtei de a induce în eroare pe reclamanți și de a obține venituri nejustificate din diferențele de curs valutar. Este firesc ca un prestator de servicii financiare să dețină mai multe oferte, dintre care unele să fie mai avantajoase decât altele. Această situație se explică prin faptul că banca, la rândul său, se împrumută de pe piață, astfel încât este firesc să difere condițiile de creditare în funcție de valuta contractată. Nu se poate impune băncilor ca toate ofertele să fie identice în ceea ce privește condițiile de creditare și de rambursare.
Simpla existență a unei oferte mai avantajoase nu poate fi echivalată cu o publicitate agresivă. De asemenea, instanța constată că reclamanții nu au dovedit în niciun mod că pârâta le-a recomandat contractarea creditelor în franci elvețieni și nici că le-a prezentat acest tip de credit ca fiind unul fără riscuri valutare majore sau că a exagerat beneficiile unui astfel de credit.
Pe de altă parte, chiar dacă, în raport de situația materială și personală a reclamanților, aceștia nu puteau obține suma solicitată integral decât prin contractarea creditelor în CHF, acest aspect nu este de natură a implica vreo culpă din partea băncii. Aceasta nu poate fi obligată să asigure fiecărui client mai multe produse financiare accesibile, indiferent de suma solicitată. Dacă un consumator are nevoie de un anumit produs sau serviciu, iar situația sa personală și financiară îi conferă acces doar la o anumită ofertă de pe piață, nu pot fi ținuți responsabili agenții economici. În egală măsură, chiar dacă un consumator este protejat de legislația din materie, nu este nelegitim a i se pretinde acestuia o minimă conduită prudentă în administrarea propriului patrimoniu. Aceasta trebuie să se manifeste inclusiv în stabilirea sumei pe care dorește să o împrumute. În condițiile în care un consumator cercetează ofertele de pe piață sau ale unui singur agent economic și o alege pe cea care îi conferă posibilitatea obținerii celei mai mari sume, nu poate fi reținută, prin acest simplu fapt, o culpă a agentului economic. Nu se poate pretinde acestuia din urmă, în mod legitim, să sfătuiască un client în sensul neacceptării unei oferte din portofoliul său, în condițiile în care scopul oricărui profesionist este obținerea de profit.
Simpla formulare a unei oferte de creditare în CHF, pentru suma solicitată de către consumatori, nu este ilicită și nu poate conduce la reținerea incidenței Legii nr. 193/2000, indiferent de moneda în care consumatorii realizau veniturile și indiferent dacă aceștia se calificau, raportat la situația lor financiară și personală, și pentru obținerea unor credite în alte valute.
Este adevărat că pârâtei, în calitate de profesionist, îi incumba obligația de informare corectă și completă a reclamanților, asupra tuturor aspectelor esențiale ale contractului. În prezenta cauză, reclamanții invocă faptul că nu au fost informați asupra modului în care va evolua cursul leu-CHF, deși acesta era previzibil pentru bancă.
Instanța reține că, în măsura în care reclamanții ar dovedi că pârâta cunoștea, la momentul încheierii contractelor, cum va evolua cursul valutar și, cu bună-știință, a ascuns această informație, acțiunea acestora ar avea caracter fondat. Însă, nu s-a făcut nicio dovadă concretă în acest sens.
Cursul valutar fluctuează, indiferent de monedele avute în vedere. Acesta este un aspect notoriu, cunoscut chiar și de cel mai puțin avizat consumator. Însă, nu acesta a fost reclamat în cauza de față, ci diferența dintre cursul de la momentul contractării și cel ulterior. Or, deși este de notorietate fluctuația cursului monetar, nimeni nu poate să prevadă care vor fi diferențele concrete și cu cât acest curs va crește sau va scădea.
Având în vedere notorietatea aspectului privind fluctuația cursului valutar, instanța apreciază nu era necesară o informare expresă în acest sens a reclamanților, orice persoană cunoscând că, în condițiile în care contractează un credit în valută, trebuie să îl restituie în aceeași monedă, iar valuta respectivă poate varia în raport de moneda națională, dată fiind perioada mare de timp în care se desfășoară relațiile contractuale.
Nu s-a făcut nicio dovadă concretă în sensul că pârâta a anticipat creșterea semnificativă a cursului valutar și, cu rea-credință, a ascuns acest aspect consumatorilor, cu intenția de a-și procura câștiguri ilicite din diferențele de curs valutar.
Instanța apreciază că nu este îndeplinită nici condiția dezechilibrului semnificativ între drepturile și obligațiile părților. În primul rând, acest dezechilibru trebuie raportat la momentul încheierii contractelor și trebuie să vizeze aspecte intrinseci acestora. Or, ceea ce invocă reclamanții este un aspect extrinsec, respectiv deprecierea monedei naționale în raport de francul elvețian, fenomen asupra căruia pârâta nu a avut niciun control.
S-au invocat si disp Art. 3. -(1) din regulamentul 4/2005 conform caruia Plățile, încasările, transferurile și orice alte asemenea operațiuni între rezidenți, care fac obiectul comerțului cu bunuri și servicii, se realizează numai în moneda națională (leu), cu excepția operațiunilor prevăzute în anexa nr. 2 "Categorii de rezidenți care pot efectua operațiuni în valută", care se pot efectua și în valută.
Referitor la prevederile Regulamentului BNR nr.4/2005 privind regimul valutar, invocat de reclamanta se constata ca, . alin.1 consacra principiul platilor in moneda nationala intre rezidenti, insa alin.3 al aceluiasi articol permite realizarea de “Operatiuni(...) si in valuta, numai pe baza acordului de vointa al partilor”. Astfel, odata incheiata conventia de credit prin care s-a acordat un imprumut in valuta si s-a convenit achitarea ratelor in aceeasi moneda, reclamantii nu mai pot invoca regulile care guverneaza regimul valutar si de la care a inteles sa excepteze contractul pe care l-a incheiat cu banca.
Nu pot fi reținute nici susținerile reclamanților conform cărora doar ei suportă riscul valutar. Modul de formulare a clauzelor contestate nu conduce la o astfel de concluzie. Riscul este în sarcina ambelor părți, după cum are loc o apreciere sau o depreciere a monedei contractate în raport de moneda națională. Faptul că, în concret, pentru o perioadă de timp din durata contractului, fluctuația cursului valutar a fost defavorabilă reclamanților, nu este de natură a atrage dezechilibrul avut în vedere de textul legal, întrucât raportarea nu se poate realiza la situațiile concrete ivite la un moment dat, ci la conținutul juridic al drepturilor și obligațiilor părților. Dacă situația ar fi fost în sens invers, respectiv dacă ar fi intervenit o depreciere a CHF în raport de leu, este evident că riscul valutar ar fi fost suportat de către bancă.
Aplicând în acest context criteriile de stabilire a dezechilibrului semnificativ, indicate de CJUE în cauza C-414/11 Mohamed Aziz vs Caixa D’Estalvis de Catalunya, respectiv dacă vânzătorul sau furnizorul, acționând în mod corect și echitabil față de consumator, se putea aștepta în mod rezonabil ca acesta din urmă să accepte o asemenea clauză în urma unei negocieri individuale, instanța reține că, având în vedere contractarea unui credit în CHF, virarea sumei în această monedă de către bancă, este legitim să se presupună că, în urma unei negocieri individuale, reclamanții ar fi acceptat restituirea creditului tot în CHF, aceasta fiind, de altfel, regula în dreptul român și în piața financiară.
Lipsa dezechilibrului care ar fi produs prin clauzele contestate este evidențiată și de faptul că acestea, stipulând restituirea creditului în moneda acordată, nu pun consumatorii într-o situație inferioară celei care ar rezulta din dispozițiile legale supletive din dreptul intern. Chiar dacă aceste clauze nu ar fi fost stipulate în contracte și chiar dacă s-ar face abstracție de ele, prevederile incidente din Codul civil de la 1864 (art. 1578) impun restituirea sumei împrumutate în aceeași monedă, astfel cum se va argumenta, pe larg, în continuarea prezentelor considerente.
De asemenea, în condițiile în care nu s-a dovedit că pârâta putea anticipa valorile acestor fluctuații, nu se poate reține un dezechilibru nici din această perspectivă.
Cât privește dispozițiile art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, conform cărora evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil, instanța constată în primul rând că acestea nu sunt incidente în privința tuturor contractelor, ci doar a celor încheiate după data de 31.12.2007, când aceste dispoziții au fost introduse în corpul actului normativ prin prevederile Legii nr. 363/2007.
Instanța constată că clauzele contractuale nu presupun dificultăți de înțelegere, fiind clare și inteligibile. Cel mai puțin avizat consumator putea să înțeleagă că are obligația de a achita, lunar, sumele în CHF.
Cât privește variația cursului valutar, astfel cum s-a reținut anterior, nu s-a făcut dovada cunoașterii de către pârâtă a faptul că moneda elvețiană se va aprecia în mod considerabil față de leu. Prin urmare, fluctuația cursului valutar nu este de natură a afecta caracterul clar și inteligibil al clauzelor contestate și al monedei creditului, întrucât profesionistul nu putea nici el să prevadă modalitatea concretă în care cursul va varia.
Astfel, clauza contestată respectiv cea de la punctul 4.1 din convenția de credit nu poate fi considerată abuzivă nici din perspectiva art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000.
Au invocat reclamanții incidența celor reținute de CJUE în cauza Kasler. Instanța constată însă că situația de fapt și cea juridică din prezenta pricină sunt diferite de cele avute în vedere în hotărârea respectivă. Cauza Kasler avea ca ipoteză de lucru un contract de credit în forinți și o clauză a acestuia care prevedea că determinarea valorii în valută a împrumutului se realizează la cursul de schimb la cumpărarea valutei practicat de bancă, în vigoare a data deblocării fondurilor, în timp ce o altă clauză permitea împrumutătorului să stabilească valoarea în forinți maghiari a fiecărei rate lunare la cursul de schimb la vânzare al monedei, aplicat de bancă în ziua anterioară scadenței. În acest context, împrumutatul era ținut să suporte diferențele de schimb valutar, fără însă ca vreun serviciu de schimb să fie furnizat de împrumutător. Or, este evident că nu aceasta este situația în cauza de față. În cazul creditelor deduse judecății reclamanții au contractat credite în CHF, le-au fost virate în conturi sume exprimate în CHF și au obligația de a achita ratele tot în CHF, având totodată posibilitatea de a-și procura liber această valută. Posibilitatea pârâtei de a converti ea însăși, la propriul curs, sumele existente în conturile împrumutaților intervine doar în situația în care aceștia nu au în contul CHF sumele necesare achitării ratelor și, prin urmare, nu este de natură a atinge libertatea de opțiune în procurarea sumelor necesare.
Instanța mai reține că, întrucât contractul de credit reprezintă o specie a contractului de împrumut de consumație, se aplică principiul nominalismului monetar, instituit de art. 1578 din Codul civil de la 1864. Conform alineatului 1, obligația ce rezultă dintr-un împrumut de bani este totdeauna pentru aceeași sumă numerică arătată în contract, iar alineatul 2 prevede că întâmplându-se o sporire sau o scădere a prețului monedelor, înainte de a sosi epoca plății, debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată și nu este obligat a restitui această sumă decât în speciile aflătoare în curs în momentul plății.
Așadar, principiul nominalismului monetar are o reglementare legală, astfel încât achitarea ratelor în moneda acordată (CHF), indiferent de fluctuațiile acesteia, nu poate fi considerată ilicită, cu atât mai mult cu cât nu au fost dovedite întemeiate susținerile reclamanților privind incidența normelor speciale din materia drepturilor consumatorilor.
Pe de altă parte, nici legislația specială din materia drepturilor consumatorului și nici jurisprudența comunitară nu conțin elemente care să determine înlăturarea de la aplicare a acestui principiu.
Contrar argumentelor reclamanților, instanța apreciază că interpretarea dispozițiilor art. 1578 alin. 2 și art. 1579 alin. 3 din Codul civil de la 1864 nu susține solicitarea acestora de convertire a creditului în lei și de stabilizare a cursului valutar la momentul încheierii contractelor. Prevederile art. 1578 alin. 2 fac vorbire tocmai despre scăderea sau creșterea valorii monedei, cum este cazul în speța de față, când francul elvețian s-a apreciat în raport de leu. Rezultă cu evidență din interpretarea logico-juridică a conținutului textului de lege că această fluctuație nu are importanță, iar împrumutatul trebuie să restituie suma numerică împrumutată. Iar, în ceea ce privește ultima teză, nici aceasta nu poate susține pretențiile reclamanților, întrucât francul elvețian se află în continuare pe piață. Ar fi fost justificată restituirea în altă „specie” doar dacă cea efectiv împrumutată nu mai era pe piață, ceea ce nu este cazul.
Au mai invocat reclamanții că suportarea riscului valutar transformă contractul din comutativ în unul aleatoriu, ceea ce nu este permis. În opinia instanței, aceste susțineri nu pot fi primite. Astfel cum s-a argumentat anterior, riscul valutar este suportat deopotrivă de ambele părți, în funcție de cum moneda națională se apreciază sau se depreciază în raport de valuta contractată. Pe de altă parte, conform art. 947 alin. 2 din Codul civil de la 1864, contractul este aleatoriu când echivalentul depinde, pentru una sau toate părțile, de un eveniment incert. Contractele de credit, indiferent de moneda în care sunt contractate, nu au caracter aleatoriu, ci comutativ, întrucât întinderea drepturilor și obligațiilor părților a fost clar determinată. Reclamanții au primit grafice de rambursare din care reies sumele pe care le au de achitat pe toată perioada contractuală. Faptul că moneda creditului variază în raport de alte monede nu transformă un contract comutativ în unul aleatoriu, întrucât un astfel de fenomen se produce între orice două tipuri de monede aflate pe piață. Or, dacă s-ar primi o astfel de concluzie, toate contractele ar avea caracter aleatoriu, întrucât prețul lor ar putea fi raportat la o altă monedă iar cursul valutar întotdeauna va fluctua. În realitate, calificarea unui contract ca fiind comutativ sau aleatoriu se face prin raportare la întinderea drepturilor și obligațiilor părților astfel cum acestea se raportează la moneda convenită, iar nu la alte tipuri de valută.
În contextul în care acordarea creditelor în CHF era legală și nu s-a dovedit reaua-credință a pârâtei și aspectul că aceasta cunoștea, la momentul încheierii contractului, modul în care va evolua cursul valutar, văzând și dispozițiile legale de drept comun care consacră principiul nominalismului monetar, nu se poate reține că a fost încălcat vreun interes economic legitim al consumatorilor. Dimpotrivă, ambele părți contractante și-au asumat variația cursului valutar pe perioada contractuală. Nicio prevedere legală nu consacră dreptul unei persoane împrumutate de a restitui împrumutul cu încălcarea principiului nominalismului monetar
Concluzionând, instanța constată că nu sunt îndeplinite condițiile pentru constatarea caracterului abuziv și a nulității absolute a clauzei contestate.
Totodată, nu se justifică nici solicitarea reclamanților de convertire a creditului în lei, la cursul de schimb de la data încheierii contractelor. Aceasta ar semnifica o modificare a condițiilor contractuale, respectiv chiar a monedei de restituire a creditului, pe care instanța nu o poate dispune în lipsa unor prevederi legale sau contractuale care să o legitimeze în acest sens, o astfel de măsură ar contraveni unui principiu consacrat pe cale legală, de Codul civil, și anume principiul nominalismului monetar.
În baza 453 C.pr.civ va obliga reclamanții la plata catre parata a sumei de 1116 lei cheltuieli de judecata reprezentând contravaloarea onorariu avocat conform facturii de la f 275.
Pentru considerentele mai sus expuse instanța va respinge ca neîntemeiata acțiunea formulata de reclamanții C. D. si C. N. în contradictoriu cu parata ..A.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neintemeiata actiunea completata formulata de reclamantii C. D. si C. N., ambii cu domiciliul ales la Cabinet av. N. C., din București, .. 17, ., parter, ., in contradictoriu cu pârâta S.C. VOLKSBANK R. S.A., cu sediul în București, ., . 10, sector 2.
Obliga reclamantii la plata catre parata a sumei de 1116 lei cheltuieli de judecata.
Cu apel in 30 de zile de la comunicare.Apelul se depune la Judecatoria Campina.
Pronuntata in sedinta publica azi, 23.12.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
C. T. C. A. D. A.
Red. 5 ex.
CTCA 21.01.2016
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3871/2015. Judecătoria... | Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... → |
|---|
