Căsătorie minor. Sentința nr. 220/2013. Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC
Comentarii |
|
Sentința nr. 220/2013 pronunțată de Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC la data de 20-02-2013 în dosarul nr. 267/206/2013
Dosar nr._ Căsătorie minor
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPULUNG MOLDOVENESC
JUDEȚUL SUCEAVA
SENTINȚA CIVILĂ NR.220/2013
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 20 FEBRUARIE 2013
Instanța constituită din
PREȘEDINTEGHEORGHE B.
GREFIERBOGUȘ A.
Pe rol, judecarea acțiunii civile având ca obiect „căsătorie minor”, formulată de reclamanții: T. A. I., T. N. și T. M. V. pârâtă fiind A. T. Moldovița.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă reclamanții personal, lipsă fiind reprezentantul pârâtei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
În baza art. 159ind.1 alin. 4 cod procedură civilă instanța verifică și stabilește că este competentă general, material și teritorial să judece pricina, conform art. 1 alin. 1 cod procedură civilă raportat la art. 272 pct. 2 cod civil.
Numita T. A. I. arată că într-adevăr este însărcinată așa cum rezultă și din adeverința medicală depusă la dosar.
Reclamanții: Tcaqciuc N. și T. M. V. părinții minorei A. – I. arată că sunt de acord ca fiica lor să se căsătorească cu B. D..
Reclamanții arată că nu mai au alte probe de solicitat în cauză.
Instanța, constatând cererea în stare de judecată, acordă cuvântul la fond.
Reclamanții, solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată.
JUDECĂTORIA
Asupra procesului civil de față, constată următoarele:
Sesizarea instanței.
Prin cererea adresată acestei instanțe și înregistrată la 04 februarie 2013 reclamanți: T. A. I., T. N. și T. M. V. au chemat în judecată pe pârâta A. T. a Primăriei comunei Moldovița, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se autorizez încheierea căsătoriei dintre A. – I. născută la data de 16 iunie 1996și numitul B. D..
În motivarea cererii lor, reclamanții au arătat următoarele:
Fiica lor numita T. A. – I. are vârsta de 17 ani, este prietenă cu numitul B. D., iar în urma relațiilor pe care o au a rămas însărcinată în luna a – II – a așa cum rezultă din adeverința medicală eliberată de medicul de familie, încât ei – în calitate de părinți și-au dat încuviințarea ca fiica lor să se căsătorească.
Mai mult decât atât s-a arătat că au deja programată căsătoria la Primăria Mânăstirea Humorului, județul Suceava pentru data de 09 iunie 2013.
Motivarea în drept.
Acțiunea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art.272 alin.2 cod civil.
Probe.
S-au depus la dosar: adeverințele medicale din 04 februarie 2013 și respectiv 18 februarie 2013 emise de medicul de familie,copia cărții de identitate și a certificatului de naștere al minorei și declarațiile date de părinții minorei.
Situația reținută de instanță.
Din adeverința medicală emisă la data de 04 februarie 2012 de medicul de familie A. M. ( fila 4 dosar ) rezultă faptul că minora T. A. – I. este însărcinată în 5 – 6 săptămâni.
Soluția instanței.
din actele depuse la dosar, constată cererea întemeiată, urmând a o admite și în acest sens va autoriza încheierea căsătoriei dintre minora T. A. I. și numitul B. D.
Pentru a hotărî astfel urmează a fi avute în vedere următoarele aspecte:
Potrivit art.272 al. 1 din codul civil „căsătoria se poate încheia dacă viitorii soți au împlinit vârsta de 18 ani”, iar conform art. 2 al aceluiași articol, „pentru motive temeinice, minorul care a împlinit vârsta de 16 ani, se poate căsători în temeiul unui aviz medical, cu încuviințarea părinților săi sau, după caz, a tutorelui și cu autorizarea instanței de tutelă în a cărei circumscripție minorul își are domiciliu….”.
Mai mult decât atât instanța urmează a avea în vedere și faptul că minora T. A. – I. este însărcinată în luna a – II – a așa cum rezultă și din adeverința medicală emisă la data de 04 februarie 2013 ( fila 4 dosar ) și nunta dintre aceasta și numitul B. D. este programată pentru data de 09 iunie 2013.
Ținând seama de aceste prevederi și avându-se în vedere că toate condițiile menționate mai sus au fost îndeplinite, instanța va admite cererea așa cum s-a arătat.
Văzând că cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea având ca obiect „căsătorie minor”, formulată de reclamanții: T. A. I., T. N. și T. M. V. toți din comuna Moldovița, . pârâtă fiind A. T. Moldovița.
și în consecință:
Autorizează încheierea căsătoriei dintre minora T. A. I. și numitul B. D..
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 20 februarie 2013.
PREȘEDINTE,GREFIER,
Red. Ghe. B.
Tehnored.AB
Ex. 6
21 februarie 2013
← Pensie întreţinere. Sentința nr. 288/2013. Judecătoria... | Modificare măsuri privind copilul. Sentința nr. 163/2013.... → |
---|