Pretenţii. Sentința nr. 1016/2013. Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC
Comentarii |
|
Sentința nr. 1016/2013 pronunțată de Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC la data de 17-10-2013 în dosarul nr. 1542/206/2013
Dosar nr._ pretenții
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPULUNG MOLDOVENESC
JUDEȚUL SUCEAVA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1016
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 17 OCTOMBRIE 2013
Instanța constituită din
PREȘEDINTEBEDRULE G.
GREFIERREBENCIUC C.
La ordine judecarea acțiunii civile având ca obiect „pretenții”, formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 6 T. Câmpulung Moldovenesc, împotriva pârâților D. M. și D. M..
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Instanța constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.
JUDECĂTORIA
Asupra procesului civil de față, constată următoarele:â
Sesizarea instanței.
Prin acțiunea introdusă în fața acestei instanțe și înregistrată la data de 28 iunie 2013, reclamanta Asociația de Proprietari nr.6 cu sediul în Municipiul Câmpulung Moldovenesc i-a chemat în judecată pe pârâții: D. M. și D. M., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat acesta la plata sumei de 1160 lei reprezentând restanțe la întreținere.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat următoarele:
Pârâții sunt proprietarii apartamentului nr.2 din blocul I 10, situat în Municipiul Câmpulung Moldovenesc, . și-i datorează ei – reclamantei suma de 1160 lei constituită din:
- 807 lei reprezentând cheltuieli de întreținere, apă, canalizare, energie electrică, cheltuieli și
- 353 lei reprezentând penalități de întârziere de 0,1% după trecerea unui termen de 30 de zile de la data scadentă, pentru perioada august 2010 – mai 2013.
Prin precizările depuse la dosar ( fila 21 ) reclamanta și-a restrâns pretențiile la suma de 309, 21 lei arătând că restul datoriei a fost achitată de către pârâți cu chitanța nr.1292 din 18 iulie 2013.
Motivarea în drept.
Cererea a fost întemeiată în drept pe disp.art.50 din Legea 230/2007.
Au fost anexate: registrul de cheltuieli comune și lista de plată.
Poziția procesuală a pârâtului.
Prezent în instanță la termenul din 05 septembrie 2013 pârâtul D. M. a arăta că a achitat suma de 1.000 lei din restanță sens în care a depus la dosar chitanța 1292 din 18 iulie 2013 și a solicitat un termen să achite diferența.
Situația reținută de instanță.
Pârâții sunt locatari ai apartamentului nr.2 din Municipiul Câmpulung Moldovenesc, ., . nu și-au onorat obligațiile privind plata cheltuielilor de întreținere, apă, canalizare, energie electrică și cheltuieli comune, rămânând cu o restanță august 2010 – mai 2013 în sumă de 807 lei la care s-au adăugat și penalități de întârziere de 0,1 % în sumă de 353 lei.
Ulterior, prin chitanța 1292 din 18 iulie 2013, aceștia au achitat suma de 1.000 lei și cu toate că pârâtul D. M. a solicitat un termen să achite diferența, nu a făcut dovada acestui fapt.
Așa cum s-a arătat reclamanta prin desfășurătorul depus la dosar a făcut dovada acestei datorii, pentru fiecare categorie în parte, iar pârâții nu au răsturnat această dovadă prin nici un mijloc de probă, ba dimpotrivă a achiesat la pretențiile reclamantei, achitând o parte din datorie și s-au obligat să achite și diferența.
Soluția instanței.
Așa fiind și în raport de cele menționate și având în vedere înscrisurile depuse la dosar, instanța apreciază că pretențiile reclamantei, așa cum au fost restrânse, sunt justificate, astfel că acțiunea va fi admisă, sens în care îi va obliga pe pârâți la plata sumei de 309,21 lei reprezentând cheltuieli de întreținere și penalități de întârziere.
Pentru a se hotărî astfel urmează a fi avute în vedere următoarele aspecte:
Potrivit art.635 din Noul Cod Civil:”coproprietarii vor împărți beneficiile și vor suporta sarcinile coproprietății, proporțional cu cota lor parte din drept”, în timp ce prin art.654 alin.1 din același cod se precizează că: „în lipsa unor prevederi legale sau înțelegeri contrare, fiecare coproprietar suportă cheltuielile legate de întreținerea, repararea și exploatarea părților comune, în proporție cu cota sa parte”.
Prin urmare, soluția de admitere a acțiunii, așa cum a fost restrânsă, se justifică.
Văzând că acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea civilă obiect „pretenții”, formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 6 T. Câmpulung Moldovenesc, împotriva pârâților D. M. și D. M., domiciliați în Câmpulung Moldovenesc, ., .. 2, județul Suceava, așa cum a fost restrânsă și în consecință:
Obligă pârâții: D. M. și D. M. să-i plătească reclamantei Asociația de Proprietari nr.6 Câmpulung Moldovenesc, suma de 309,21 lei reprezentând cheltuieli de întreținere și penalități de întârziere.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 17 octombrie 2013.
PreședinteGrefier
Red. BG
Tehnored. RC/AB
Ex. 4/15 noiembrie 2013
← Obligaţie de a face. Sentința nr. 796/2013. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Hotărâre din 12-02-2013,... → |
---|