Pretenţii. Sentința nr. 855/2013. Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC
Comentarii |
|
Sentința nr. 855/2013 pronunțată de Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC la data de 04-09-2013 în dosarul nr. 930/206/2013
Dosar nr._ pretenții
ROMANIA
JUDECĂTORIA CÂMPULUNG MOLDOVENESC
JUDEȚUL SUCEAVA
SENTINȚA CIVILĂ NR.855
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 04 SEPTEMBRIE 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE G. B.
GREFIER A. B.
Pe rol, judecarea acțiunii civile având ca obiect „pretenții” introdusă de reclamanta Asociația de Locatari nr.3 din Municipiul Câmpulung Moldovenesc în contradictoriu cu pârâtul T. M..
La apelul nominal, făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța constatând cauza în stare de judecată, reține cauza spre soluționare.
JUDECATORIA
Asupra procesului civil de față, constată următoarele:â
Sesizarea instanței.
Prin acțiunea introdusă în fața acestei instanțe și înregistrată la data de 10 aprilie 2013, reclamanta Asociația de Locatari nr.3 cu sediul în Municipiul Câmpulung Moldovenesc l-a chemat în judecată pe pârâtul T. M., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat acesta la plata sumei de 8467,28 lei reprezentând restanțe la întreținere.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat următoarele:
Pârâtul este proprietarul apartamentului nr.2 din blocul nr.40 situat în Municipiul Câmpulung Moldovenesc, ..40 și-i datorează ei – reclamantei suma de 8467,28 lei constituită din:
- 7623,69 lei reprezentând cheltuieli pentru apă și canalizare;
- 327,06 lei cheltuieli de asociație;
- 317,3 lei cheltuieli pentru reparații și
- 199,23 lei cheltuieli pentru pierderi de apă din subsolul blocului sau de pe coloana principală.
Motivarea în drept.
Cererea a fost întemeiată în drept pe disp.art.50 cap.VII din Legea 230/2007.
Au fost anexate: somația trimisă pârâtului la 12 martie 2013 prin care i se pune în vedere să achite suma datorată de 8350,20 lei, factura fiscală . nr._ din 30 aprilie 2011 reprezentând penalități și dobânzi, precum și un desfășurător privind sumele datorate și defalcate pe fiecare categorie în parte și procesul – verbal încheiat la data de 21 martie 2010 în cadrul Adunării Generale Extraordinare, precum și convocatorul emis pentru acea dată.
Poziția procesuală a pârâtului.
Deși, legal citat și cu mențiunea „personal la interogatoriu” pârâtul nu s-a prezentat în instanță și nici nu a răspuns cu privire la acțiunea formulată.
Situația reținută de instanță.
Pârâtul – în calitate de proprietar al apartamentului face parte din blocul nr.2 din blocul nr.40 situat în Municipiul Câmpulung Moldovenesc, ..40, face parte din Asociația de Locatari nr.3 cu sediul în Municipiul Câmpulung Moldovenesc, ..2, județul Suceava și potrivit actelor depuse la dosar ( necontestate de către pârât ) are datorii către reclamantă în sumă de 8467,28 lei constând în:
- 7623,69 lei reprezentând cheltuieli pentru apă și canalizare;
- 327,06 lei cheltuieli de asociație;
- 317,3 lei cheltuieli pentru reparații și
- 199,23 lei cheltuieli pentru pierderi de apă din subsolul blocului sau de pe coloana principală.
Așa cum s-a arătat reclamanta prin desfășurătorul depus la dosar a făcut dovada acestei datorii, pentru fiecare categorie în parte, iar pârâtul nu a răsturnat această dovadă prin nici un mijloc de probă.
Soluția instanței.
Așa fiind și în raport de cele menționate și având în vedere înscrisurile depuse la dosar, instanța apreciază că pretențiile reclamantei sunt justificate, astfel că acțiunea va fi admisă, sens în care îl va obliga pe pârât să-i plătească reclamantei suma de 8467,28 lei reprezentând cheltuieli de întreținere și penalități de întârziere.
Pentru a se hotărî astfel urmează a fi avute în vedere următoarele aspecte:
Potrivit art.635 din Noul Cod Civil:”coproprietarii vor împărți beneficiile și vor suporta sarcinile coproprietății, proporțional cu cota lor parte din drept”, în timp ce prin art.654 alin.1 din același cod se precizează că: „în lipsa unor prevederi legale sau înțelegeri contrare, fiecare coproprietar suportă cheltuielile legate de întreținerea, repararea și exploatarea părților comune, în proporție cu cota sa parte”.
Prin urmare, soluția de admitere a acțiunii se justifică.
Văzând că acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea civilă având ca obiect „pretenții” introdusă de reclamanta Asociația de Locatari nr.3 din Municipiul Câmpulung Moldovenesc, ..2, județul Suceava în contradictoriu cu pârâtul T. M. din Municipiul Câmpulung Moldovenesc, ..2, ., parter, nr.2, județul Suceava și în consecință:
Obligă pârâtul T. M. să-i plătească reclamantei Asociația de Locatari nr.3 Câmpulung Moldovenesc, suma de 8467,28 lei reprezentând cheltuieli de întreținere și penalități de întârziere.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 04 septembrie 2013.
PREȘEDINTE,GREFIER,
G. B. A. B.
Red.Ghe.B.
Tehnored.A.B.
Ex:4/04 octombrie 2013
← Acţiune în constatare. Sentința nr. 1170/2013. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 889/2013. Judecătoria CÂMPULUNG... → |
---|