Abţinere. Sentința nr. 313/2015. Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC

Sentința nr. 313/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC la data de 24-02-2015 în dosarul nr. 2927/206/2013*

Dosar nr._ Anulare act

ROMANIA

JUDECĂTORIA CÂMPULUNG MOLDOVENESC

JUDEȚUL SUCEAVA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 313

Ședința publică din 24 februarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE M. M.

GREFIER M. S.

Pe rol, judecarea cauzei civile având ca obiect „anulare act”, formulată de reclamanții C. I. și M. L., în contradictoriu cu pârâții S. C. I. V. și S. C. Lureția.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare, se prezintă avocat O. D. pentru reclamanți și pârâtul S. C. I. V. personal, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura este legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Pârâtul S. C. I. V., depune la dosar, prin serviciul registratură, o precizare însoțită de copia unei declarații autentificată sub nr. 916 din 25.03.1998 de BNP H. I. Șcraba.

Instanța acordă cuvântul la probe.

Avocat O. D. pentru reclamanți, solicită proba cu înscrisurile depuse la dosar și proba cu doi martori.

Pârâtul prezent arată că nu are alte probe de solicitat în cauză.

Instanța respinge proba testimonială solicitată de apărătorul reclamanților,ca nerelevantă, având în vedere că obiectul dosarului este reducțiunea testamentară la o cotă parte.

Conform disp. art. 292 NCPC, încuviințează pentru reclamanți prin apărătorul lor, proba cu înscrisurile depuse la dosar, iar în baza disp. art.392 Cod proc. civilă declară deschise dezbaterile și acordă cuvântul la fond.

Avocat O. D. pentru reclamanți, solicită admiterea acțiunii și reducțiunea testamentului autentificat sub nr. 941 din 23 mai 2006 de BNP „H. I. Șcraba”, la limita cotității disponibile de ¼, având în vedere că defuncta C. E. avea 3 moștenitori rezervatari, respectiv reclamanții care au dat declarații de acceptare a succesiunii și pe pârâtul C. I. V., în calitate de fiu.

De asemenea, solicită obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.000 lei, din ambele cicluri procesuale.

Pârâtul Cușnuir I. V. solicită respingerea acțiunii, cu obligarea reclamanților la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată.

JUDECĂTORIA

Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță la 20 decembrie 2013, reclamanții C. I. și M. L. au chemat în judecată pe pârâții S. C. I. V. și S. C. Lucreția, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună reducțiunea testamentului autentificat sub nr. 941 din 23 mai 2006 al BNP „H.I.Șcraba”, până la limita cotității disponibile de ¼, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că împreună cu pârâtul S. C. I. V., toți sunt descendenți după C. E., decedată la 19 decembrie 2010, că defuncta C. E., prin testamentul autentifica 941/23 mai 2006 a instituit legatari universali pe pârâți, încălcând rezerva succesorală a reclamanților, că reclamanții au acceptat succesiunea prin declarații exprese, făcând referire la declarația 1173 din 27 aprilie 2011 la bnp „O. B.” pentru reclamantul C. I. și acceptarea sub beneficiu de inventar nr. 800 din 5 mai 2011 la BNP „Ioniti M.” pentru reclamanta M. L..

Au mai arătat reclamanții că succesiunea def. C. E. s-a deschis la decesul acesteia – 19 decembrie 2010, așa încât regulile privind reducțiunea testamentului sunt cele din vechiul cod civil, art. 841 – 855 cod civil vechi, potrivit cărora C. E., care a avut 3 copii, nu putea dispune prin testament decât de ¼ din bunurile sale potrivit art. 841 Cod civil.

Cum defuncta a instituit legatari universali pe cei doi pârâți, ignorând drepturile celorlalți doi moștenitori legali – reclamanții, a încălcat cotitatea disponibilă de ¼, așa încât s-a solicitat reducțiunea testamentului.

Pârâții, prin întâmpinare, au solicitat respingerea acțiunii, invocând inadmisibilitatea acțiunii în reducțiunea testamentului în lipsa unui partaj judiciar și lipsa calității procesuale active a reclamanților, derivând din lipsa de interes a acestora în contextul în care nu au solicitat declanșarea procedurii succesorale notariale și pe fond, au solicitat respingerea acțiunii, cu motivarea că defuncta a dispus prin testament, doar de cotitatea disponibilă de ¼ părți indivize și că nu s-a încălcat rezerva succesorală a reclamanților.

S-au depus la dosar: copiile actelor de identitate ale reclamanților, declarația de acceptare a succesiunii dată de către C. I., copia testamentului autentificat sub nr. 941 din 23 mai 2006 potrivit căreia C. E. lasă după încetarea ei din viață soților S. C. I. V. și S. C. Lucreția întreaga sa avere mobilă și imobilă ce se va găsi în patrimoniul său la încetarea sa din viață, instituindu-i legatari universali, recunoscând că are ca moștenitori rezervatari pe copiii săi M. L. și C. I..

Prin sentința civilă nr. 519 din 13 mai 2014, s-a admis excepția lipsei de interes a reclamanților în promovarea acțiunii și s-a respins acțiunea având ca obiect „anulare act” pentru lipsa de interes, respingându-se ca nefondate excepțiile inadmisibilității acțiunii și a lipsei calității procesuale active a reclamanților.

Prin Decizia civilă 1056 din 11 noiembrie 2014 a Tribunalului Suceava, s-a admis apelul declarat de reclamanți, s-a anulat sentința civilă 519/2014 și s-a trimis cauza pentru rejudecare instanței de fond, reținându-se că nu este obligatoriu ca reducțiunea testamentară să fie solicitată în cadrul acțiunii de partaj, acțiunea având caracter personal și fiind supusă termenului general de prescripție de 3 ani.

Cauza a fost reînregistrată la Judecătoria Câmpulung Moldovenesc la 4 decembrie 2014.

Instanța, analizând acțiunea reclamanților, constată următoarele:

Potrivit actelor dosarului, defuncta C. E. a avut trei copii, respectiv pe cei doi reclamanți și pe pârâtul S. C. I. V..

C. E. a decedat la 19 decembrie 2010, aceasta fiind data deschiderii succesiunii sale și a lăsat un testament autentificat sub nr. 941 din 23 mai 2006, prin care a instituit legatari universali pe cei doi pârâți – S. C. I. V. și soția sa Lucreția.

În calitate de copii ai defunctei, toți cei trei fii ai acesteia, respectiv reclamanți și pârâtul, sunt moștenitori rezervatari, așa încât prin liberalități, defuncta nu putea dispune de întreaga sa avere, ci doar de cotitatea disponibilă care potrivit art. 841 Cod civil vechi (în vigoare la momentul deschiderii succesiunii) era de ¼, având în vedere că textul legal consemnează: „liberalitățile fie făcute prin acte între vii, fie făcute prin testament, nu pot trece peste jumătatea bunurilor dispunătorului dacă la moarte lasă un copil legitim; peste o a treia parte dacă lasă doi copii; peste a treia parte dacă lasă trei sau mai mulți copii.”

Cum în speță defuncta a lăsat întreaga sa avere pârâților, este cert că prin testamentul în litigiu a încălcat cotitatea disponibilă de ¼, neputând fi primită susținerea pârâților cum că defuncta nu și-ar fi testat întreaga avere.

În contextul celor sus arătate și potrivit art. 841 Cod civil vechi, acțiunea pentru reducțiunea testamentului este fondată, urmând a fi admisă.

Așa fiind, urmează a se dispune reducțiunea testamentului autentificat sub nr. 941 din 23 mai 2006 al BNP „H. I. Șcraba”, la limita cotității disponibile de ¼ în condițiile art. 841 Cod civil vechi, având în vedere că testatoarea avea 3 moștenitori rezervatari.

Potrivit art. 451-453 NCPC, urmează a fi obligați pârâții S. C. I. și S. C. Lucreția să plătească reclamanților C. I. și M. L., 2000 lei cheltuieli de judecată, din ambele cicluri procesuale, justificate cu plata onorariului de avocat potrivit chitanțelor depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea civilă având ca obiect „anulare act”, formulată de reclamanții C. I., cu CNP –_, din mun. Suceava, . nr. 28,., jud. Suceava și M. L. , cu CNP –_, cu domiciliul ales la Cabinet avocat „O. D. din mun. Câmpulung Moldovenesc, ., jud. Suceava, în contradictoriu cu pârâții S. C. I. V. și S. C. Lureția, ambii din ., și în consecință:

Dispune reducțiunea testamentului autentificat sub nr. 941 din 23 mai 2006 al BNP „H. I. Șcraba”, la limita cotității disponibile de ¼ în condițiile art. 841 Cod civil vechi, având în vedere că testatoarea avea 3 moștenitori rezervatari.

Obligă pe pârâții S. C. I. și S. C. Lucreția să plătească reclamanților C. I. și M. L., 2000 lei cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică la 24 februarie 2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

Red. MM

Tehnored. MS/

Ex. 6

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Abţinere. Sentința nr. 313/2015. Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC