Prestaţie tabulară. Sentința nr. 373/2015. Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC
| Comentarii |
|
Sentința nr. 373/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC la data de 06-03-2015 în dosarul nr. 2757/206/2014
Dosar nr._ prestație tabulară
ROMANIA
JUDECĂTORIA CÂMPULUNG MOLDOVENESC
JUDEȚUL SUCEAVA
SENTINȚA CIVILĂ NR.373
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 06 MARTIE 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE G. B.
GREFIER A. B.
Pe rol, pronunțarea asupra acțiunii civile având ca obiect „prestație tabulară” introdusă de reclamanții: C. E. și C. I. în contradictoriu cu pârâtul C. V..
La apelul nominal, făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
Se verifică actele și lucrările dosarului și se constată că dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din 18 februarie 2015, susținerile părților prezente fiind consemnate în încheierea din acea zi, care face parte integrantă din prezenta sentință.
Din lipsă de timp s-a amânat pronunțarea pentru 26 februarie 2015 și apoi pentru astăzi, când,
Deliberând,
JUDECĂTORIA
Asupra procesului civil de față, constată următoarele:
Sesizarea instanței.
Prin acțiunea introdusă în fața acestei instanțe și înregistrată la 20 octombrie 2014 reclamanții: C. E. și C. I. l-au chemat în judecată pe pârâtul C. V. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:
- rectificarea tabulară și să se constate că prin Încheierea 368 din 19 mai 1977 suprafața de 810 m.p. teren identic cu . divizat în parcelele: 2192 de 400 m.p., 2192/1 de 100 m.p. și 2192/3 de 310 m.p., iar la Stat a trecut doar suprafața de 410 m.p. conform Legii 58/74 identică cu parcelele nou formate: 2192/1 și 2192/3, iar suprafața de 400 m.p. teren identică cu . la vechii proprietari tabulari din CF 5364 C-lung Mold., respectiv a lor – a reclamanților;
- rectificarea tabulară prin transcrierea parcelei 2192/3 din CF 5364 ( CF nou_) C-lung Mold., proprietatea pârâtului C. V. în CF 8751 (CF nou_ C-lung Mold.) și înscrierea parcelei reconstituite 2192 de 400 m.p. în CF 5364 C-lung Mold., cu reînscrierea dreptului de proprietate în favoarea lor – a reclamanților în rangul înscrierii de sub nr.Rgf 853 din 25 octombrie 1973;
- să se constate că ei – reclamanții și-au edificat pe . cc în suprafață de 400 m.p. (vechea parcelă 2192) din CF 5364 C-lung Mold., imobilele: casa – c!, anexa gospodărească – C2, anexa gospodărească – C3, anexa gospodărească – C4 și
- să se dispună înscrierea dreptului de proprietate, astfel constituit, în registrul C.F.
În motivarea acțiunii lor, reclamanții au arătat următoarele:
Ei au dobândit dreptul de proprietate cu privire la suprafața de 810 m.p. teren construibil împreună cu o casă de locuit situate în C-lung Mold., . cu . casa nr.8 din CF 5364 C-lung Mold., în baza contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr.2129/858 din 25 octombrie 1973.
Potrivit contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr.96/34 din 22 ianuarie 1977 ei – reclamanții au înstrăinat către C. A. (tatăl și respectiv socrul lor ) casa de locuit plus anexele menționate anterior, iar terenul aferent identic cu . în patrimoniul statului, înființându-se CF 8 751 C-lung Mold., conform deciziei nr. 31/1977, prin care era menționată suprafața de 410 m.p. identică cu parcelele nou formate 2192/1 și 2192/3.
Odată cu încheierea acestui contract ei – reclamanții au rămas cu suprafața de 400 m.p. teren identic cu . ce . CF 5364 C-lung a trecut în proprietatea cumpărătorilor C. A. și I., dar operațiunea nu a mai fost efectuată, încât, aceasta s-a pierdut odată cu efectuarea operațiunii de înscriere în CF a contractului 96/34 din 22 ianuarie 1977.
S-a mai susținut că ei dețin suprafața de 400 m.p. teren identic cu . planul de situație întocmit de A. M. și care se regăsește, parțial, în . 5364 C-lung, încât la vechiul CF a rămas doar suprafața de 20 m.p..
Prin contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr.591 din 02 martie 1989 C. A. i-a înstrăinat pârâtului C. V. (fiul reclamanților) bunurile pe care le achiziționaseră anterior, respectiv: casa de locuit și anexele situate pe . cu . CF 8751 C-lung Mold..
Ulterior, pârâtului i se stabilește dreptul de proprietate cu privire la suprafața de 319 m.p. teren cu care apare înscris în CF 5364 C-lung Mold., când, în realitate suprafața de era de 219 m.p. și se identifica cu . trebuia înscrisă în CF 8751 C-lung Mold., unde apare înscris contractul de vânzare – cumpărare 591/89 cu privire la casa de locuit situată pe .>
S-a mai susținut că pe . cc de 400 m.p. ei și-au construit casa și anexele gospodărești și că neregulile au fost descoperite odată cu întocmirea noului plan de situație.
Motivarea în drept.
Acțiunea a fost întemeiată pe prevederile art.34 din Decretul – Lege 115/1938.
În acest sens s-au depus la dosar, în copie: planul de amplasament și delimitare a imobilului, tabelul de mișcare parcelară întocmite de A. M. în luna mai 2014, extras CF_ C-lung Mold. (CF vechi 8751),_ C-lung Mold. (CF vechi 5364), Încheierea de respingere_ din 01 octombrie 2014 emisă de BCPI C-lung Mold., decizia 31/1977 și nr. 32/1977 emise de fostul Consiliul Popular al orașului C-lung Mold., Cf vechi 8571, contractele de vânzare – cumpărare autentificat sub nr: 591 din 07 martie 1989, 96/34 din 22 ianuarie 1977, 2129/858 din 25 octombrie 1973, Încheierea din 01 octombrie 1973 și Încheierea din 19 mai 1977, certificatul tabular 5364 C-lung Mold., emise de fostul notariat de Stat Local C-lung, adeverința 1088 din 23 iunie 1997 emisă de Comisia orășenească de fond funciar C-lung Mold., cu planurile de situație anexate, autorizația pentru executare de lucrări 165 din 22 septembrie 1977, 196 din 29 octombrie 1973 emise de fostul Consiliul Popular C-lung Mold., adresa_ din 13 august 2012 și certificatul de atestare fiscală_ din 12 iunie 2014 emise de Primăria Mun.C-lung Mold., acte de stare civilă (cărțile de identitate, certificate de naștere și căsătorie).
Poziția procesuală a pârâtului.
Deși, legal citat pârâtul nu s-a prezentat în instanță, însă prin întâmpinarea depusă la dosar ( fila 55) a conformat întrutotul susținerile reclamanților din acțiune și a arătat că este de acord cu admiterea acesteia, precizând că într-adevăr s-au făcut greșeli cadastrale și nici una dintre părți nu-și pot reglementa situația juridică a terenului.
Probe.
La solicitarea reclamanților au fost audiați martorii: N. R. de 65 de ani și P. A. de 64 de ani ( fila 76, 77 dosar).
Situația reținută de instanță.
Din actele depuse la dosar, rezultă următoarele:
Prin contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 2129/858 din 25 octombrie 1973 a fostului Notariat de Stat Local C-lung Mold. ( fila 27- 28 dosar ) reclamantul C. I. a lui A. cumpără de la soții I. I. a I. și I. R. a I. suprafața de 810 m.p. teren cu șură și cămară identică cu . CF 5364 C-lung Mold..
Conform certificatului tabular (fila 29 dosar) în CF 5364 C-lung Mold., compusă din . nr.8 șură și cămară este intabulată ca bun comun în devălmășie pentru soții C. A. I. și C. I. E., în baza contractului de vindere cumpărare din 25 octombrie 1973.
Prin contractul de vânzare – cumpărare 96/34 din 22 ianuarie 1977 a fostului Notariat de Stat Local C-lung Mold. ( fila 26 dosar ), soții: C. I. și C. E. îi vând lui C. A. suprafața de 810 m.p. teren cu acele construcții dobândite prin contractul de vânzare –cumpărare anterior identic cu . din CF 5364 C-lung Mold., cu mențiunea că terenul aferent trece în patrimoniul statului în condițiile art. 30 din Legea 58/74.
Prin contractul de vânzare – cumpărare 591 din 07 martie 1989 a fostului Notariat de Stat Local C-lung Mold. ( fila 20 dosar ), soții: C. A. și C. Iulita i-au vândut nepotului lor – C. V. cu rezerva dreptului de uzufruct viager în folosul lor casa de locuit și toate construcțiile gospodărești-anexe, înscrise în CF 8751 C-lung Mold., cu mențiunea că odată cu construcțiile se transmite în folosința cumpărătorului din partea statului suprafața de teren necesară în condițiile prevăzute de lege, identic cu ./1 înscrisă în aceiași carte funciară.
Potrivit Încheierii din 19 mai 1977 emisă de fostul Notariat de Stat Local C-lung Mold. (fila 25 dosar), s-a dispus:
- să se noteze în fila A din CF 5364 C-lung Mold., intabulat pentru C. A . I. și C. I. E. că . 410 m.p. cu casă și șură s-a divizat în parcelele: 2192/1 clădire de 100 m.p. cu casă și șură și 2192/3 virană de 310 m.p. și să se intabuleze dreptul de proprietate asupra întregului teren din acest corp funciar pentru stat și
- să se înființeze o carte funciară cu nur.8751 în care să se transcrie . de 100 m.p. cu casă și șură, cu situația tabulară neschimbată și să se intabuleze asupra ei dreptul de proprietate a construcțiilor și dreptul de folosință a terenului pe durata și cu plata prevăzută de Legea 4/73 pentru soții C. G.Arsenei și C. A Iulita.
Prin Încheierea din 01 octombrie 1973 emisă de fostul Notariat de Stat Local C-lung Mold. ( fila 23 dosar) s-a dispus ca în CF 5364 a . Mold., să se noteze că:
- . cu . . și
- . teren de clădire pe care s-a amplasat casa cu nr.8, o șură și o cămară.
Prin Încheierea din 19 mai 1977 emisă de fostul Notariat de Stat Local C-lung Mold. ( fila 25 dosar) s-a dispus să se noteze în fila A din CF 5364 a . Mold. intabulat pentru C. A. I. și C. I. E. că . 410 m.p. cu casă și șură s-a divizat în:
- parcelele 2192 clădire de 100 m.p. cu casă și șură și 2192/3 virană de 310 m.p. și să se intabuleze dreptul de proprietate asupra întregului teren din acest corp funciar pentru stat și
- să se înființeze o carte funciară cu nr.8751 și să se transcrie în ea . de 100 m.p. cu casă și șură cu situația tabulară neschimbată și să se intabuleze asupra ei dreptul de proprietate a construcțiilor și dreptul de folosință a terenului pe durata și cu plata prevăzută de Legea 4/1973 pentru soții: C. G.A. și C. A. Iulita.
Prin autorizațiile pentru executarea de lucrări (filele 33 și 34 din dosar) se autorizează edificarea casei de locuit și a anexei gospodărești, pentru C. a I..
Potrivit adeverinței nr.1088 din 23 iunie 1997 emisă de Comisia orășenească de fond funciar C-lung Mold. (fila 21 dosar), pârâtului C. V. i s-a stabilit dreptul de proprietate prin Hotărârea Comisiei județene de fond funciar Suceava nr.406 din 31 august 1991, pentru suprafața de 319 m.p. compusă din:
- parcelele 2192/1 clădire de 100 m.p. din CF 8751 C-lung și
- 2192/3 virană de 219 m.p. din CF 5364 C-lung Mold. ( conform planului de situație întocmit la 28 iunie 1997 de către T. E. (fila 22 dosar) și a Încheierii din 19 mai 1977.
Martorii audiați în cauză au arătat că sunt vecini cu părțile din proces, sens în care au susținut că au cunoștință că pârâtul C. V. a cumpărat de la bunicul său C. A. o suprafață de vreo 300 m.p. teren, ce se învecinează cu altă suprafață de teren de vreo 400-500 m.p. ce este folosită de către reclamanți ( dobândită tot prin cumpărare de la aceiași persoană), cu precizarea că ambele suprafețe de teren fac parte dintr-un corp comun, iar părțile din proces locuiesc, practic în aceiași curte.
Pe această suprafață dobândită reclamanții și-au edificat o gospodărie respectiv casă și anexe.
În același timp martorii au susținut că de la data când părțile au încheiat acele acte prin care au dobândit cele două suprafețe de teren fiecare dintre ele folosește suprafețele de teren nestingherite de nimeni și ca adevărați proprietari.
Trebuie făcută precizarea că prin Încheierea_ din 01 octombrie 2014 BCPI C-lung Mold., a fost respinsă cererea formulată de C. I. privind radierea și respectiv reînscrierea imobilelor deținute de el în registrul CF tocmai pe considerentul că există neconcordanțe între situația juridică reală a terenurilor și înscrierile din cartea funciară, în lipsa unei hotărâri judecătorești care să constate situația corectă.
Soluția instanței.
Față de cele mai sus arătate și în baza probelor administrate, instanța constatând acțiunea întemeiată, urmează a o admite și în temeiul art.111 cod procedură civilă anterior va constata că:
- în baza contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr.2129/858 din 25 octombrie 1973 de către fostul Notariat de Stat Local C-lung Mold., reclamantul C. I. a lui A. a dobândit dreptul de proprietate cu privire la suprafața de 810 m.p. teren construibil împreună cu una casă situată pe ..10, din Câmpulung Moldovenesc identic cu . casa nr.8 înscrisă în CF 5364 a ..;
- potrivit Încheierii din 01 octombrie 1973 emisă de fostul Notariat de Stat Local C-lung Mold., . CF 5364 devine parcelă construcții cu casa nr.8 șură și cămară;
- potrivit Încheierii din 19 mai 1977 emisă de fostul Notariat de Stat Local C-lung Mold., . 410 m.p. cu casă și șură din CF 5364 C-lung Mold., intabulată pentru: C. A. I. și C. I. E. s-a divizat în:
- . de 100 m.p. cu casă și șură și
- . de 310 m.p., cu intabularea dreptului de proprietate asupra întregului teren pentru stat și
- s-a înființat CF 8751 unde s-a transcris . de 100 m.p. cu casă și șură, cu intabularea dreptului de proprietate pentru construcții și de folosință a terenului;
- în baza contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr.96/34 din 22 ianuarie 1977 de către fostul Notariat de Stat Local C-lung Mold., C. A. a dobândit dreptul de proprietate cu privire la construcția casă situată pe . CF 5364 a ., dobândită de către vânzătorii: C. I. și C. E., în baza contractului autentic datând din 25 octombrie 1973, terenul aferent, identic cu . patrimoniul Statului în condițiile art.30 din Legea 58/1974;
- prin contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr.591 din 07 martie 1989 de către fostul Notariat de Stat Local C-lung Mold., C. A. și C. Iulița i-au vândut nepotului lor C. V., cu rezerva dreptului de uzufruct viager casa de locuit și toate construcțiile gospodărești – anexe situate pe ..8, înscrise în CF .8751 C-lung Mold. și transmiterea din partea Statului a dreptului de folosință cu privire la teren, cu mențiunea că aceste construcții au fost dobândite prin contractul nr.96/34 din 22 ianuarie 1977;
- conform adeverinței 1088 din 23 iunie 1977 emisă de Comisia Orășenească Câmpulung Moldovenesc și a planului de situație întocmit la 28 iunie 1997 de către E. T., pârâtului C. V. i s-a restituit suprafața de 319 m.p. teren compus din:
- . de 100 m.p. din CF 8751 C-lung Mold. și
- . de 219 m.p. din CF 5364 C-lung Mold..
- ei - reclamanții: C. I. și Cojorau E. au dobândit dreptul de proprietate, prin edificare – conform art.480 cod civil anterior - cu privire la imobilul: casă de locuit – C1 și anexele gospodărești: C2 C3 și C4 situate pe . din divizarea parcelei 2192 din CF 5364 C-lung Mold.;
Totodată se va dispune rectificarea înscrierilor din CF_ a . Mold.( provenită din conversia de pe hârtie a CF5364) și respectiv_ a . Mold.( provenită din conversia de pe hârtie a CF 8751).
Pentru a se hotărî în acest sens urmează a fi avute în vedere următoarele prevederi:
Potrivit art. 34 din Decretul_lege 115/1938 (în vigoare la data respectivă): „Rectificarea unei intabulări sau înscrieri provizorii se va cere de orice persoană interesată:
1. Dacă înscrierea sau titlul în temeiul căruia s-a săvârșit nu au fost valabile.
2. Sau dacă prin înscriere, dreptul a fost greșit calificat.
3. Sau dacă nu mai sunt întrunite condițiunile de existență ale dreptului înscris, sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea”, iar conform art. 35 din același act normativ: „Rectificarea se va putea săvârși numai în temeiul unei hotărâri judecătorești desăvârșite”.
De asemenea instanța - în temeiul art.20 din Legea 7/1996 privind publicitatea imobiliară - va dispune înscrierea dreptului de proprietate, astfel constituit, în registrul C.F.
Trebuie avut în vedere și faptul că prin articolul 76 din Legea 71/2011 se menționează că „dispozițiile art.876 – 915 din codul civil privitoare la cazurile, condițiile, efectele și regimul înscrierilor în cartea funciară se aplică numai actelor și faptelor juridice încheiate sau, după caz, săvârșite ori produse după . codului civil”, motiv pentru care se va face – așa cum s-a arătat – aplicațiunea Codului civil anterior (pentru raporturile juridice ce s-au derulat sub imperiul acestuia).
Văzând că acțiunea a fost legal timbrată și că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE :
Admite acțiunea având ca obiect „prestație tabulară” introdusă de reclamanții: C. E. și C. I. – CNP:_ ambii din Municipiul Câmpulung Moldovenesc, ..,8 A, județul Suceava în contradictoriu cu pârâtul C. V. – CNP:_ din Municipiul Câmpulung Moldovenesc, ..8, județul Suceava și în consecință:
a).
Constată că în baza contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr.2129/858 din 25 octombrie 1973 de către fostul Notariat de Stat Local C-lung Mold., reclamantul C. I. a lui A. a dobândit dreptul de proprietate cu privire la suprafața de 810 m.p. teren construibil împreună cu una casă situată pe ..10, din Câmpulung Moldovenesc identic cu . casa nr.8 înscrisă în CF 5364 a ..
Conform Încheierii din 01 octombrie 1973 emisă de fostul Notariat de Stat Local C-lung Mold., . CF 5364 devine parcelă construcții cu casa nr.8 șură și cămară.
Potrivit Încheierii din 19 mai 1977 emisă de fostul Notariat de Stat Local C-lung Mold., . 410 m.p. cu casă și șură din CF 5364 C-lung Mold., intabulată pentru: C. A. I. și C. I. E. s-a divizat în:
- . de 100 m.p. cu casă și șură și
- . de 310 m.p., cu intabularea dreptului de proprietate asupra întregului teren pentru stat și
- s-a înființat CF 8751 unde s-a transcris . de 100 m.p. cu casă și șură, cu intabularea dreptului de proprietate pentru construcții și de folosință a terenului.
b).
Constată că în baza contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr.96/34 din 22 ianuarie 1977 de către fostul Notariat de Stat Local C-lung Mold., C. A. a dobândit dreptul de proprietate cu privire la construcția casă situată pe . CF 5364 a ., dobândită de către vânzătorii: C. I. și C. E., în baza contractului autentic datând din 25 octombrie 1973, terenul aferent, identic cu . patrimoniul Statului în condițiile art.30 din Legea 58/1974.
c).
Prin contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr.591 din 07 martie 1989 de către fostul Notariat de Stat Local C-lung Mold., C. A. și C. Iulița i-au vândut nepotului lor C. V., cu rezerva dreptului de uzufruct viager casa de locuit și toate construcțiile gospodărești – anexe situate pe ..8, înscrise în CF .8751 C-lung Mold. și transmiterea din partea Statului a dreptului de folosință cu privire la teren, cu mențiunea că aceste construcții au fost dobândite prin contractul nr.96/34 din 22 ianuarie 1977;
d).
Conform adeverinței 1088 din 23 iunie 1977 emisă de Comisia Orășenească Câmpulung Moldovenesc și a planului de situație întocmit la 28 iunie 1997 de către E. T., pârâtului C. V. i s-a restituit suprafața de 319 m.p. teren compus din:
- . de 100 m.p. din CF 8751 C-lung Mold. și
- . de 219 m.p. din CF 5364 C-lung Mold..
e).
Constată că reclamanții: C. I. și Cojorau E. au dobândit dreptul de proprietate, prin edificare, cu privire la imobilul: casă de locuit – C1 și anexele gospodărești: C2 C3 și C4 situate pe . din divizarea parcelei 2192 din CF 5364 C-lung Mold.;
f).
Dispune rectificarea înscrierilor din CF_ a . Mold.( provenită din conversia de pe hârtie a CF5364) și respectiv_ a . Mold.( provenită din conversia de pe hârtie a CF 8751) și
g).
Dispune înscrierea dreptului de proprietate în CF, în sensul celor mai sus arătate.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Câmpulung Moldovenesc.
Pronunțată în ședința publică din 06 martie 2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
G. B. A. B.
Red.Ghe.B.
Tehnored.A.B.
Ex:7
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 370/2015. Judecătoria... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 368/2015. Judecătoria... → |
|---|








