Acţiune în constatare. Sentința nr. 368/2015. Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC
| Comentarii |
|
Sentința nr. 368/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC la data de 06-03-2015 în dosarul nr. 2411/206/2014
Dosar nr._ acțiune în constatare
ROMANIA
JUDECĂTORIA C. MOLDOVENESC
JUDEȚUL SUCEAVA
SENTINȚA CIVILĂ NR.368
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 06 MARTIE 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE G. B.
GREFIER A. B.
Pe rol, pronunțarea asupra acțiunii în constatare formulată de reclamanta M. S. P. în contradictoriu cu pârâta M. C. Moldovenesc prin primar.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
Se verifică actele și lucrările dosarului și se constată că dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din 18 februarie 2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea din acea zi, care face parte integrantă din prezenta sentință.
Pentru a da posibilitatea reclamantului să depună concluzii scrise la dosar s-a amânat pronunțarea pentru data de 26 februarie 2015 și din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, când,
Deliberând,
JUDECĂTORIA
Asupra procesului civil de față, constată următoarele:
Sesizarea instanței.
Prin acțiunea introdusă în fața acestei instanțe și înregistrată la data de 25 septembrie 2014 reclamanta M. S. P. a chemat-o în judecată pe pârâta M. C. Moldovenesc prin primar, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate inexistența dreptului pârâtei de a o obliga să-i predea garajul construit de ea, în mod gratuit și liber de sarcini, pe terenul concesionat de la pârâtă.
În motivarea acțiunii sale, reclamanta a arătat următoarele:
Pârâta a organizat licitație pentru concesionarea unor terenuri ce-i aparțin, cu cetățenii care doresc să-și construiască garaje, pentru autovehicule proprietatea lor privată și magazii.
În baza acestei licitații Halunga M. și-a adjudecat o suprafață de 21 (15+3+3m.p.) situată în M. C., . C. și astfel a încheiat contracte de concesiune înregistrate sub nr.6337 din 25 septembrie 1997, 6339 din 25 septembrie 1997 și 8339 din 25 septembrie 1997, pe o perioadă valabilă timp de 10 ani.
Pe acest teren concesionat și-a construit un garaj și două magazii în baza certificatului de urbanism 153 din 24 octombrie 1997 și a autorizațiilor de construire 124, 125 și 129 din 14 octombrie 1997 eliberate de pârâtă.
La data de 05 august 2005 Halunga M., cu acordul concedentului a vândut garajul și magaziile lui I. I. din . contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr.907 din 05 august 2005 de către BNP S. C..
În anul 2007 I. I. a încheiat cu pârâta contractul de concesiune înregistrat sub nr.3354 din 09 februarie 2007 care, în baza actului adițional nr._ din 27 septembrie 2007 a fost prelungit cu încă 5 ani.
În anul 2011 ea – reclamanta a cumpărat de la I. I. construcțiile: garaj și cele două magazii în baza contractului de vânzare – cumpărare nr.1884 din 11 august 2011.
Întrucât contractul de concesiune a terenului a expirat la data de 25 septembrie 2012 concedentul a somat-o să predea cele 3 construcții cumpărate, gratuit și liber de sarcini în baza contractului de concesiune încheiat cu Halunga M. și a HG 1228/1990 pentru aprobarea metodologiei concesionării, închirierii și locații gestiunii în care se prevede lapct.8.1.1. din anexa 2 referitoare la Caietul de sarcini că: „la termenul prevăzut în contract, de încetare a concesiunii, concesionarul are obligația de a preda toate bunurile ce au făcut obiectul concesiunii și cele care au rezultat în urma investițiilor făcute de el, gratuit și liberi de sarcini”.
În același timp reclamanta a arătat că potrivit dispozițiilor art.40 alin.1 din Legea 219/1998 privind regimul concesiunilor, care aprobă HG 1228/1990: „contractele de concesiune încheiate până la data intrării în vigoare a prezentei legi își păstrează valabilitatea”.
Totodată s-a susținut că pârâta face trimitere la dispozițiile art.298 din OUG 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii care abrogă Legea 219/1998 și care menționează: „contractele în curs de executare și procedurile de atribuire în curs de desfășurare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se definitivează în baza prevederilor legale în vigoare la data inițierii acestora”, însă, această prevedere se referă doar la lucrările publice și nicidecum nu are legătură cu lucrările și contractele de concesiune din domeniul privat ale unei unități administrativ teritoriale.
Tot astfel, s-a susținut că în ceea ce privește acele construcții pe care-l pretinde pârâta, acestea au fost edificate de Halunga I. și preluate succesiv de alte persoane până au ajuns în proprietatea sa,pe cheltuiala lui, cu respectarea legii și acordul pârâtei, încât a devenit bunul său propriu, privat și nu poate fi deposedat de el, decât în condițiile legii și nicidecum în mod gratuit, cu atât mai mult cu cât prin articolul 44 din Constituția României este garantată proprietatea privată care la aliniatul 3 specifică faptul că „nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită conform legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire”.
De asemenea s-a susținut că pârâta a nesocotit și dispozițiile art.12 din Protocolul Adițional la Convenția CEDO care stipulează că: „orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale Dreptului Internațional”.
Așadar, reclamanta a susținut că dreptul invocat de pârâtă nu există întrucât lipsește baza legală și este încălcat atât dreptul internațional cât și dreptul intern, motiv pentru care s-a solicitat să se constate inexistența dreptului pretins de pârâtă.
Motivarea în drept.
Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art.35 din codul de procedură civilă.
În acest sens s-au depus la dosar, în copie: contractul de vânzare – cumpărare 907 din 5 august 2005 și 1884 din 11 august 2011, contractul de concesiune nr.3354 din 09 februarie 2007, act adițional_ din 26 septembrie 2007 la contractul de concesiune nr.3354/2007, autorizațiile de construire 124,125 și 129 din 10 decembrie 1997, certificat de urbanism 153 din 24 octombrie 1997, plan de situație, proiect garaje + magazii și chitanțe privind plata redevenței.
Poziția procesuală a pârâtei.
Prin întâmpinările și cererea reconvențională depuse la dosar (fila 43-45) pârâta a solicitat:
- respingerea acțiunii ca nefondată
- obligarea reclamantei să-i predea construcția garaj cu cele două magazii și terenul ocupat de aceasta în suprafață de 21 m.p. (15+3+3) ocupat de acestea, situate în zona străzilor C. P. – I. C. din M. C-lung Moldovenesc.
În motivarea întâmpinărilor și a cererii reconvenționale s-au arătat următoarele:
Terenul în suprafață de 21 m.p. (15+3+3), situat în zona străzilor C. P. – I. C. din M. C-lung Moldovenesc i-a fost concesionat numitului Halunga M. în temeiul Hotărârilor Consiliului Local nr.28 din 17 aprilie 1997 și respectiv 48 din 28 august 1997, a caietului de sarcini și a licitației desfășurate în vederea edificării unei construcții garaj cu două magazie, încheindu-se în acest sens contractele 6337 din 25 septembrie 1997 (15 m.p.), 6338 din 25 septembrie 1997 (3 m.p.) și 6339 din 25 septembrie 1997 (3 m.p.) pe o durată inițială de 10 ani.
Prin contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr.907 din 05 august 2005 de către BNP S. C., Halunga M., i-a vândut garajul și magaziile lui I. I. din . trei construcții.
Având în vedere acest aspect, în temeiul art.41 din Legea 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a fost încheiat cu noul proprietar I. I., contractul de concesiune 3354 din 09 februarie 2007 pentru suprafața de 21 m.p..
În același timp, prin actul adițional nr._ din 27 septembrie 2007, concesiunea a fost prelungită cu jumătate din perioada inițială respectiv 5 ani până la data de 25 septembrie 2012.
Prin contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr.1884 din 11 august 2011 de către BNP D. R. reclamanta a cumpărat de la I. I. construcțiile: garaj și cele două magazii.
Cu toate acestea reclamanta nu s-a prezentat la Primărie în vederea încheierii unui nou contract de concesiune pentru terenul în suprafață de 21 m.p., încât concesiunea a încetat la data de 25 septembrie 2012.
În conformitate cu art.10.a.1 din contractele nr.6337 din 25 septembrie 1997, 6338 din 25 septembrie 1997 și 6339 din 25 septembrie 1997,
la termenul de încetare a concesiunii, concesionarul are obligația de a preda bunul ce a făcut obiectul contractelor de concesiune (terenul de 21 m.p.) și cele ce au rezultat în urma investițiilor făcute de el (construcția garaj cu două magazii), gratuit și libere de orice sarcini.
S-a mai susținut că prevederile contractuale menționate mai sus fac aplicația dispozițiilor art.8.1.1 din anexa nr.2 din caietul de sarcini la Hotărârea Guvernului 1228/1990 pentru aprobarea metodologiei concesionării, închirierii și locației gestiunii, (act normativ în temeiul căruia a fost atribuit terenul în concesiune) și care stipulează că: „la termenul prevăzut în contract, de încetare a concesiunii, concesionarul are obligația de a preda toate bunurile ce au făcut obiectul concesiunii și cele ce au rezultat în urma investițiilor făcute de el, gratuit și libere de orice sarcini”, aspecte ce rezultă și din prevederile art.5.1.1 al Caietului de sarcini, în temeiul căruia s-a desfășurat licitația publică, aprobată prin HCL 28 din 17 aprilie 1997.
În același timp s-a arătat că prin articolul 40 alin.1 din Legea 219/1998 privind regimul concesiunilor (act normativ care abrogă HG 1228/1990) se menționează „contractele de concesiune încheiate până la data intrării în vigoare a prezentei legi își păstrează valabilitatea”, în timp ce prin art.298 din OUG 34/2006 privind atribuirea contractului de achiziție publică, a contractelor de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii care abrogă Legea 219/1998 se arată că: „contractele în curs de executare și procedurile de atribuire în curs de desfășurare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se definitivează în baza prevederilor legale în vigoare la data inițierii acestora”.
Totodată s-a menționat că în conformitate cu prevederile art.3 lit.a din contractul de concesiune 3354/2007 încheiat cu I. I., bunurile de retur sunt terenul concesionat și construcția edificată pe aceasta, care vor fi restituite concedentului, în mod gratuit și libere de orice sarcini.
Având în vedere dispozițiile legale și contractele menționate anterior s-a arătat că reclamanta are obligația să respecte obligațiile concesionarilor anterior și să-i predea ei – pârâtei în calitate de concedent, construcția garaj cu două magazii, precum și terenul aferent la încetarea concesiunii, cu mențiunea că sunt aplicabile acte normative ce au fost avute în vedere la data inițierii concesiunii.
Tot astfel, s-a susținut că în ceea ce privește afirmațiile reclamantei în sensul că:
- art.298 din OUG 34/2006 se referă la faptul că procedurile de atribuire a concesiunilor se definitivează pe baza prevederilor legale, iar la data inițierii acestora, pentru contractele încheiate anterior apariției acestui act normativ, încât acest aspect nu are legătură cu procedurile de atribuire a contractelor de concesiune, de lucrări publice, ec. prevăzute de OUG 34/2006, cum se menționează în acțiune;
- HG 1228/90 a căzut în desuetudine după adoptarea Constituției din 1991;
- acele construcții nu au fost edificate de reclamantă în calitate de concesionar pe cheltuiala sa, ci au fost cumpărate de la precedentul concesionar;
- referirea la dispozițiile art.44 alin.3 din Constituția României care se referă la exproprieri pentru cauze de utilitate publică;
- referirea la articolul din Protocolului Adițional la Convenția pentru Apărea Drepturilor Omului care se referă tot la exproprieri pentru cauză de utilitate publică ca de altfel și
- invocarea dispozițiilor art.1 din Legea 33/94 privind exproprierea pentru cauze de utilitate publică republicată, nu-și au nici un suport legal, întrucât nu au legătură cu speța de față.
În același timp s-a arătat că în ceea ce privește afirmațiile reclamantei în sensul că nu există temeiuri legale și contractuale în baza cărora are obligația să predea construcțiile edificate pe terenul care a fost concesionat, nu pot fi reținute pentru considerentele arătate.
Mai mult decât atât s-a susținut că reclamanta a fost informată prin adresa 5900 din 20 martie 2014 despre obligativitatea predării construcțiilor edificată pe terenul concesionat, iar acesta nu a dat curs solicitării.
Pentru aceste considerente, s-a solicitat respingerea acțiunii și admiterea cererii reconvenționale.
Întâmpinările și cererea reconvențională au fost argumentate în drept pe disp.art.205- 210 cod procedură civilă.
Au fost anexate în copie: Hotărârile CL 28 din 17 aprilie 1997 și respectiv 48 din 28 august 1997, Caietul de sarcini, contractele nr.6337 din 25 septembrie 1997, 6338 din 25 septembrie 1997 și 6339 din 25 septembrie 1997, adresa 5900 din 20 martie 2014 și sentința civilă nr.780 din 23 mai 2003 a Judecătoriei C. Moldovenesc cu titlu de practică judiciară.
Probe.
În afară de înscrisurile depuse la dosar nu s-au solicitat alte probe.
Situația reținută de instanță.
Prin contractele nr. 6337 din 25 septembrie 1997, 6338 din 25 septembrie 1997 și 6339 din 25 septembrie 1997, pârâta – în temeiul Hotărârilor Consiliului Local nr.28 din 17 aprilie 1997 și respectiv 48 din 28 august 1997, a caietului de sarcini și a licitației desfășurate în vederea edificării unei construcții garaj cu două magazie – i-a concesionat numitului Halunga M. suprafața de 21 m.p. (15+3+3) pe o perioadă de 19 ani.
Prin contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr.907 din 05 august 2005 de către BNP S. C., Halunga M., i-a vândut lui I. I. din . trei construcții, i s-a încheiat un contractul de concesiune 3354 din 09 februarie 2007 suprafața de 21 m.p., iar prin actul adițional nr._ din 27 septembrie 2007, concesiunea a fost prelungită cu jumătate din perioada inițială respectiv 5 ani până la data de 25 septembrie 2012.
Prin contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr.1884 din 11 august 2011 de către BNP D. R. reclamanta a cumpărat de la I. I. construcțiile: garaj și cele două magazii, însă, nu a încheiat cu pârâta un nou contract de concesionare, cu privire la teren.
În toate cele trei contracte de concesionare la art.10.a.1 privind încetarea concesiunii prin expirarea duratei, se menționează că: „la termenul de încetare a concesiunii, concesionarul are obligația de a preda bunul ce a făcut obiectul contractului concesiunii și cele ce au rezultat în urma eventualelor investiții făcute de el, gratuit și libere de sarcini”.
De altfel, aceste prevederi au fost preluate integral și din mențiunile cuprinse la art.5.1.1. din Caietul de sarcini referitoare la încetarea concesiunii.
Aceste prevederi nu au fost modificate prin actul adițional nr._ din 27 septembrie 2007, la contractul de concesiune 3354/2007.
Prin urmare, i s-a solicitat reclamantei să se prezinte la sediul primăriei – compartimentul patrimoniu în vederea predării garajului și a închirierii unui proces-verbal în acest sens, după care imobilul poate fi închiriat în condițiile legii, prin licitație publică.
Soluția instanței.
Față de cele mai sus arătate și în baza probelor administrate, instanța constată acțiunea neîntemeiată și urmează a o respinge ca atare.
Pentru a se hotărî astfel, urmează a fi avute în vedere următoarele aspecte:
Așa cum părțile au susținut (situație necontestată) reclamanta a cumpărat construcțiile de la numitul I. I., care – la rândul său – le-a cumpărat de la Halunga M., cu mențiunea că acesta din urmă și-a edificat pe terenul concesionat cele trei construcții.
Potrivit contractelor de închiriere la care s-a făcut referire mai sus, numitului Halunga M. i-a fost închiriată suprafața de 21 mp (15+3+3) teren, pentru o perioadă de 10 ani, iar după ce construcțiile au fost înstrăinate către I. I. prin contractul de concesiune 3354 din 09 februarie 2007 și a actului adiționat_ din 27 septembrie 2007 la acel contract, concesiunea în favoarea acestuia a fost prelungită cu încă 5 ani, respectiv de la 25 septembrie 2007 până la 25 septembrie 2012, iar potrivit clauzelor contractuale contractul înceta la expirarea perioadei pentru care a fost încheiat.
Ulterior, reclamanta prin contractul 1884/2011 a cumpărat de la I. I. garajul și cele două magazii, însă, nu a mai încheiat cu pârâta și contract de concesiune asupra terenului.
Prin contractele de concesiune la care s-a făcut referire mai sus, părțile au convenit conform art.10.a.1 că: ”la termenul de încetare a concesiunii, concesionarul are obligația de a preda bunul ce a făcut obiectul contractului de concesiune și cele ce au rezultat în urma investițiilor făcute de el, gratuit și libere de orice sarcini”.
Prin urmare, fiind vorba despre un contract bilateral voința părților este cea care guvernează raporturile juridice dintre acestea.
În acest sens trebuie avute în vedere dispozițiile art.969 din codul civil anterior (sub imperiul cărora s-au derulat raporturile juridice) care menționează: „Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.
Ele se pot revoca prin consimțământul mutual sau din cauze autorizate de lege”, cât și ale prevederilor art.977 din același cod care arată că: „interpretarea contractelor se face după intenția comună a părții contractante, iar nu după sensul literal al părților”.
În același timp urmează a fi avute în vedere și următoarele aspecte:
Până la apariția Legii 219/1998 nu a existat un alt act normativ care să reglementeze concesiunile, motiv pentru care, concesiunile inițiale făcute lui Halunga M. au fost realizate în baza Hotărârii nr.1228/1990 pentru aprobarea Metodologiei concesionării, închirierii și locației gestiunii care, contrar susținerilor reclamantei prevedea la art.2 că: „Concesionarea și subconcesionarea de activități economice, servicii publice, unități de producție ale unor regii autonome și de terenuri proprietate de stat se desfășoară sub controlul guvernului, iar închirierea de bunuri proprietatea statului se efectuează, în condițiile legii, pe bază de licitație, cu aprobarea guvernului sau a organului administrației locale de stat, după caz”.
Totodată, în acest act normativ, este prevăzut și un model pentru caietul de sarcini, unde la pct. 8.1 se precizează că la termenul prevăzut în contractul de încetare a concesiunii, concesionarul are obligația de a preda toate bunurile ce au făcut obiectul concesiunii și cele ce au rezultat în urma investițiilor făcute de el, gratuit și libere de orice sarcini.
Instanța consideră că aceste prevederi au fost preluate într-o formă asemănătoare, în art.29 din Legea 219/1998 privind regimul concesiunilor, care la al.1, 2, prevede că la expirarea termenului de concesiune concesionarul este obligat să restituie, în deplină proprietate, liber de orice sarcină, bunul concesionat, inclusiv investițiile realizate, în conformitate cu prevederile contractului de concesiune și că în contractul de concesiune trebuie precizate, în mod distinct, categoriile de bunuri ce vor fi utilizate de concesionar în derularea concesiunii, respectiv: a) bunurile de retur care revin de plin drept, gratuit și libere de orice sarcini concedentului, la expirarea contractului de concesiune. Sunt bunuri de retur bunurile care au făcut obiectul concesiunii, precum și cele care au rezultat în urma investițiilor impuse prin caietul de sarcini, prevederi care apar în contractul de concesiune încheiat cu reclamanta antecesorii reclamantei (cu atât mai mult cu cât ea a dobândit doar construcțiile edificate pe acest teren concesionat și pentru care ea nu a încheiat contract de concesiune).
Conform prevederilor cuprinse în art. 298 din OUG 34/2006 (act normativ care a abrogat Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor) contractele în curs de executare și procedurile de atribuire în curs de desfășurare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se definitivează pe baza prevederilor legale în vigoare la data inițierii acestora.
Așadar, instanța consideră că acest contract de concesiune încheiat lui I. I., a fost întocmit ca urmare a preluării în concesiune a terenurilor din contractele de concesiune încheiate cu Halunga M., mențiunile fiind expres prevăzute în contract și acesta fiind și motivul pentru care, contractul a fost încheiat pe jumătate din durata inițială, se consideră că este vorba de un contract de desfășurare, căruia îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 219/1998, fiind vorba în fapt, de o prelungire a concesiunilor inițiale.
În ceea ce o privește pe reclamantă – așa cum s-a menționat anterior – aceasta nici nu are încheiat contract de concesiune, ci doar a achiziționat construcțiile edificate de primul beneficiar al concesiunii.
Așadar – în raport de cele mai sus arătate – instanța consideră că acțiunea reclamantei este nefondată și urmează a fi respinsă ca atare.
Referitor la cererea reconvențională formulată de pârâtă aceasta este întemeiată urmând a fi admisă și în acest sens va fi obligată reclamanta M. S. P. să-i predea pârâtei construcția garaj cu două magazii și terenul în suprafață de 21 mp (15+3+3) ocupat de acestea, situate în zona străzilor C. P. – I. C. din M. C-lung Moldovenesc.
Pentru a se hotărî astfel, urmează a fi avute în vedere următoarele aspecte:
Conform art.209 alin.1 cod procedură civilă: „dacă pârâtul are, în legătură cu cererea reclamantului pretenții derivând din aceleași raporturi juridic sau strâns legate de aceasta, poate să formuleze cerere reconvențională”, încât – sub acest aspect – cererea formulată de pârâtă se încadrează în susmenționatele prevederi.
În altă ordine de idei trebuie arătat că – așa cum s-a precizat anterior– la momentul încheierii contractelor de concesiune cu: Halunga M. și respectiv I. I., de comun acord, aceștia au convenit ca la încetarea duratei termenului de concesionare, concesionarul se obligă de a preda bunul ce a făcut obiectul contractului concesiunii cât și cele ce au rezultat în urma eventualelor investiții făcute de el, gratuit și liber de orice sarcini.
Așadar, atât timp cât cele stipulate prin contractele respective reprezintă voința părților, mențiunile stipulate în cuprinsul lor trebuie respectate, încât justificările reclamantei din acțiunea introductivă, în sensul celor arătate anterior, nu-și au nici o reglementare juridică și nu pot fi primite de către instanță.
În acest sens trebuie precizat că:
- în ceea ce privește aplicabilitatea în speță a dispozițiilor Legii 33/1994, se constată că aceasta reglementează exproprierea, iar în prezenta cauză nu se pune problema vreunei exproprieri, raportul juridic dintre părți decurgând din contractele de concesiune încheiate de alte persoane decât reclamanta, cu atât mai mult cu cât – așa cum s-a menționat – aceasta nici nu are încheiat cu pârâta un asemenea contract și
- aceste măsuri nu contravin Protocolului nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale care prevede în art.1: "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional", întrucât în cauză reclamanta a acceptat clauzele contractuale, a acționat în deplină cunoștință de cauză, achiziționând garajul ș cele două magazii și a acceptat ca, la expirarea contractului de concesiune, să le predea în mod gratuit, proprietarului terenului.
De altfel, reclamanta în momentul în care a încheiat contractul de vânzare – cumpărare cu privire la cele trei construcții, a cunoscut că vânzătorul nu este proprietarul terenului pe care acestea erau edificate,ci că acel teren este concesionat și prin urmare și-a asumat riscul privind predarea acestora, odată cu terenul, la expirarea duratei concesionării.
Văzând că acțiunea a fost legal timbrată și văzând că cererea reconvențională este scutită de plata taxei judiciare de timbru,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE :
1.
Respinge acțiunea formulată de reclamanta M. S. P. – CNP:_ din M. C. Moldovenesc, ..3, ., . în contradictoriu cu pârâta municipiul C. Moldovenesc prin primar, ca nefondată.
2.
Admite cererea reconvențională formulată de pârâta M. C. Moldovenesc și în consecință:
Obligă pe reclamanta M. S.-P. să-i predea pârâtei construcția garaj cu două magazii și terenul în suprafață de 21 mp (15+3+3) ocupat de acestea, situate în zona străzilor C. P. – I. C. din M. C-lung Moldovenesc.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria C. Moldovenesc.
Pronunțată în ședința publică din 06 martie 2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
G. B. A. B.
Red.Ghe.B.
Tehnored.A.B.
Ex:4/06 aprilie 2015
| ← Prestaţie tabulară. Sentința nr. 373/2015. Judecătoria... | Revendicare imobiliară. Sentința nr. 492/2015. Judecătoria... → |
|---|
