Acţiune în constatare. Sentința nr. 372/2015. Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC
| Comentarii |
|
Sentința nr. 372/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC la data de 06-03-2015 în dosarul nr. 2418/206/2014
Dosar nr._ acțiune în constatare
ROMANIA
JUDECĂTORIA C. MOLDOVENESC
JUDEȚUL SUCEAVA
SENTINȚA CIVILĂ NR.372
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 06 MARTIE 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE G. B.
GREFIER A. B.
Pe rol, pronunțarea asupra acțiunii în constatare introdusă de reclamantul R. D.-V. în contradictoriu cu pârâta M. C. Moldovenesc prin primar.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se lipsesc părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
Se verifică actele și lucrările dosarului și se constată că dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din 18 februarie 2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea din acea zi, care face parte integrantă din prezenta sentință.
Pentru a da posibilitatea reclamantului să depună concluzii scrise la dosar s-a amânat pronunțarea pentru data de 26 februarie 2015 și din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, când,
Deliberând,
JUDECĂTORIA
Asupra procesului civil de față, constată următoarele:
Sesizarea instanței.
Prin acțiunea introdusă în fața acestei instanțe și înregistrată la data de 25 septembrie 2014 reclamantul R. D.-V. a chemat-o în judecată pe pârâta M. C. Moldovenesc prin primar, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate inexistența dreptului pârâtei de a-l obliga să-i predea garajul construit de el, în mod gratuit și liber de sarcini, pe terenul concesionat de la pârâtă.
În motivarea acțiunii sale, reclamantul a arătat următoarele:
Pârâta a organizat licitație pentru concesionarea unor terenuri ce-i aparțin, cu cetățenii care doresc să-și construiască garaje, pentru autovehicule proprietatea lor privată și magazii.
În acest sens el a participat la licitație și și-a adjudecat o suprafață de 15 m.p. situată în M. C., în Calea Bucovinei, nr.26 B și astfel a încheiat contractul de concesiune înregistrat sub nr.1024 din 07 aprilie 1993, pe o perioadă valabilă timp de 10 ani și care, apoi, a fost prelungită prin actul adițional 4801 din 19 aprilie 2004, cu jumătate din durata inițială respectiv 5 ani, valabilitatea sa expirând 17 aprilie 2008.
Pe terenul concesionat el și-a construit un garaj în baza certificatului de urbanism nr.46/1993 și a Autorizației de construcției nr.49 din 12 august 1993 eliberat de pârâtă.
La expirarea acestui termen pârâta nu a mai fost de acord cu prelungirea contractului de concesiune, ba mai mult i-a pus în vedere să-i predea, pe lângă terenul concesionat și garajul, gratuit și liber de sarcini.
S-a mai susținut că acesta din urmă s-a prevalat de dispozițiile menționate la punctul 10 alin.1 din contract și de HG 1228/1990 pentru aprobarea Metodologiei Concesionării, închirierii și locații gestiune în care se prevede lapct.8.1.1. din anexa 2 referitoare la Caietul de sarcini că: „la termenul prevăzut în contract, de încetare a concesiunii, concesionarul are obligația de a preda toate bunurile ce au făcut obiectul concesiunii și cele care au rezultat în urma investițiilor făcute de el, gratuit și liberi de sarcini”.
În același timp reclamantul a arătat că potrivit dispozițiilor art.40 alin.1 din Legea 219/1998 privind regimul concesiunilor, care aprobă HG 1228/1990: „contractele de concesiune încheiate până la data intrării în vigoare a prezentei legi își păstrează valabilitatea”.
Totodată s-a susținut că pârâta face trimitere la dispozițiile art.298 din OUG 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii care abrogă Legea 219/1998 și care menționează: „contractele în curs de executare și procedurile de atribuire în curs de desfășurare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se definitivează în baza prevederilor legale în vigoare la data inițierii acestora”, însă, această prevedere se referă doar la lucrările publice și nicidecum nu are legătură cu lucrările și contractele de concesiune din domeniul privat ale unei unități administrativ teritoriale.
Tot astfel, s-a susținut că în ceea ce privește garajul pe care-l pretinde pârâta, acesta a fost construit de el – reclamantul, pe cheltuiala sa, cu respectarea legii și acordul pârâtei, încât a devenit bunul său propriu, privat și nu poate fi deposedat de el, decât în condițiile legii și nicidecum în mod gratuit, cu atât mai mult cu cât prin articolul 44 din Constituția României este garantată proprietatea privată care la aliniatul 3 specifică faptul că „nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită conform legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire”.
De asemenea s-a susținut că pârâta a nesocotit și dispozițiile art.1 din Protocolul Adițional la Convenția CEDO care stipulează că: „orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale Dreptului Internațional”.
S-a mai susținut că și prin articolul 1 din Legea 33 din 02 iunie 1994 se menționează că: „exproprierea de imobile, în tot sau doar în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă despăgubire prin hotărâre judecătorească.”
Așadar, reclamantul a susținut că dreptul invocat de pârâtă nu există întrucât lipsește baza legală și este încălcat atât dreptul internațional cât și dreptul intern, motiv pentru care s-a solicitat să se constate inexistența dreptului pretins de pârâtă.
În același timp a arătat că a fost somat de pârâtă să predea bunul imobil gratuit pe bază de proces-verbal astfel încât pârâta să dispună de proprietatea lui privată după bunul ei plac.
Motivarea în drept.
Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art.35 din codul de procedură civilă.
În acest sens s-au depus la dosar, în copie: contractul de concesiune1024 din 07 aprilie 1993, actul adițional 4801 din 19 aprilie 2004, Caietul de sarcini, proces-verbal de punere în posesie 1024 din 07 aprilie 1993, certificat tabular 5074 din 02 iulie 1997, Încheierea 3436 din 29 august 1997, autorizație de construire 49 din 17 august 1993, precum și chitanțe privind plata redevenței stabilite.
Poziția procesuală a pârâtei.
Prin întâmpinările și cererea reconvențională depuse la dosar (fila 32-34) pârâta a solicitat:
- respingerea acțiunii ca nefondată și
- obligarea reclamantului să-i predea construcția garaj și terenul ocupat de aceasta în suprafață de 15 m.p. ocupat de acesta, situat în zona străzii Calea Bucovinei, nr26 B din M. C-lung Moldovenesc.
În motivarea întâmpinărilor și a cererii reconvenționale s-au arătat următoarele:
Terenul în suprafață de 15 m.p. situat în zona Calea Bucovinei, nr.26 B din M. C-lung Moldovenesc i-a fost concesionat în temeiul Hotărârii Consiliului Local nr.05 din 28 ianuarie 1993, a caietului de sarcini, a procesului – verbal de licitație din 01 martir 1993 în vederea edificării unei construcții garaj, încheindu-se în acest sens contractul de concesiune 1024 din 077 aprilie 1993, pe o durată inițială de 10 ani, iar prin actul adițional 4801 din 19 aprilie 2004 concesiunea a fost prelungită cu jumătate din durata inițială, respectiv 5 ani până la data de 07 aprilie 2008.
În conformitate cu art.10.a.1 din contractul de concesiune la termenul de încetare a concesiunii, concesionarul are obligația de a preda bunul ce a făcut obiectul contractul de concesiune (terenul de 15 m.p.) și cele ce au rezultat în urma investițiilor făcute de el (construcția garaj), gratuit și libere de orice sarcini.
S-a mai susținut că prevederile contractuale menționate mai sus fac aplicația dispozițiilor art.8.1.1 din anexa nr.2 din caietul de sarcini la Hotărârea Guvernului 1228/1990 pentru aprobarea metodologiei concesionării, închirierii și locației gestiunii, (act normativ în temeiul căruia a fost atribuit terenul în concesiune) și care stipulează că: „la termenul prevăzut în contract, de încetare a concesiunii, concesionarul are obligația de a preda toate bunurile ce au făcut obiectul concesiunii și cele ce au rezultat în urma investițiilor făcute de el, gratuit și libere de orice sarcini”, aspecte ce rezultă și din prevederile art.5.1.1 al Caietului de sarcini, în temeiul căruia s-a desfășurat licitația publică, aprobată prin HCL 5 din 28 ianuarie 1993.
În același timp s-a arătat că prin articolul 40 alin.1 din Legea 219/1998 privind regimul concesiunilor (act normativ care abrogă HG 1228/1990) se menționează „contractele de concesiune încheiate până la data intrării în vigoare a prezentei legi își păstrează valabilitatea”, în timp ce prin art.298 din OUG 34/2006 privind atribuirea contractului de achiziție publică, a contractelor de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii care abrogă Legea 219/1998 se arată că: „contractele în curs de executare și procedurile de atribuire în curs de desfășurare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se definitivează în baza prevederilor legale în vigoare la data inițierii acestora”.
Având în vedere dispozițiile legale și contractuale menționate anterior s-a arătat că reclamantul are obligația să-i predea ei – pârâtei în calitate de concedent, construcția garaj, precum și terenul aferent la încetarea concesiunii, cu mențiunea că sunt aplicabile acte normative ce au fost avute în vedere la data inițierii concesiunii.
Tot astfel, s-a susținut că afirmațiile reclamantului nu-și găsesc justificare, întrucât:
- art.298 din OUG 34/2006 se referă la faptul că procedurile de atribuire a concesiunilor se definitivează pe baza prevederilor legale, iar la data inițierii acestora, pentru contractele încheiate anterior apariției acestui act normativ, încât acest aspect nu are legătură cu procedurile de atribuire a contractelor de concesiune, de lucrări publice, ec. prevăzute de OUG 34/2006, cum se menționează în acțiune;
- HG 1228/90 nu este căzut în desuetudine după adoptarea Constituției din 1991, câtă vreme era în vigoare la acea dată, cu atât mai mult cu cât acele construcții nu au fost edificate de reclamant în calitate de concesionar pe cheltuiala sa, ci au fost cumpărate de la precedentul concesionar;
- referirea la dispozițiile art.44 alin.3 din Constituția României este irelevantă deoarece se referă la exproprieri pentru cauze de utilitate publică, ceea ce nu este cazul în speța de față;
- referirea la articolul din Protocolului Adițional la Convenția pentru Apărea Drepturilor Omului, de asemenea nu este aplicabil întrucât se referă tot la exproprieri pentru cauză de utilitate publică ca de altfel și
- dispozițiile art.1 din Legea 33/94 privind exproprierea pentru cauze de utilitate publică republicată, nu-și au nici un suport legal, întrucât nu au legătură cu speța de față.
În același timp s-a arătat că în ceea ce privește afirmațiile reclamantului în sensul că nu există temeiuri legale și contractuale în baza cărora are obligația să predea construcțiile edificate pe terenul care a fost concesionat, nu pot fi reținute pentru considerentele arătate.
Mai mult decât atât s-a susținut că reclamantul a fost informat prin adresa 993 din 17 ianuarie 2014 despre obligativitatea predării construcțiilor edificată pe terenul concesionat, iar acesta nu a dat curs solicitării.
Pentru aceste considerente, s-a solicitat respingerea acțiunii și admiterea cererii reconvenționale.
Întâmpinările și cererea reconvențională au fost argumentate în drept pe disp.art.205- 210 cod procedură civilă.
Au fost anexate în copie: Hotărârile CL 5 din 28 ianuarie 1993, procesul – verbal de licitație din 01 martie 1993, adresa 993 din 17 ianuarie 2014,precum și sentința civilă nr.780 din 23 mai 2003 a Judecătoriei C. Moldovenesc cu titlu de practică judiciară.
Probe.
În afară de înscrisurile depuse la dosar nu s-au solicitat alte probe.
Situația reținută de instanță.
Prin contractul nr.1024 din 07 aprilie 1993 pârâta – în temeiul Hotărârea Consiliului Local nr. 5 din 28 ianuarie 1993, a caietului de sarcini și a licitației desfășurate în vederea edificării unei construcții garaj i-a fost concesionat reclamantului suprafața de 15 m.p. pe o perioadă de 10 ani, în baza căruia respectivul și-a edificat un garaj în baza autorizației de construire 49/1993.
Prin actele adiționale nr. actul adiționa nr.4801 din 19.04.2004 la contractul de concesiune, contractul de concesiune se prelungește cu o perioadă egală cu jumătate din durata sa inițială, respectiv de 5 ani, de la 07.04.2003 la 07.04.2008.
În contractul de concesionare la art.10.a.1 privind încetarea concesiunii prin expirarea duratei, se menționează că: „la termenul de încetare a concesiunii, concesionarul are obligația de a preda bunul ce a făcut obiectul contractului concesiunii și cele ce au rezultat în urma eventualelor investiții făcute de el, gratuit și libere de sarcini”.
De altfel, aceste prevederi au fost preluate integral și din mențiunile cuprinse la art.5.1.1. din Caietul de sarcini referitoare la încetarea concesiunii.
Aceste prevederi nu au fost modificate prin actul adițional nr. nr.4801 din 19.04.2004 , încheiat cu reclamantul.
Prin urmare, i s-a solicitat reclamantului să se prezinte la sediul Primăriei – compartimentul patrimoniu în vederea predării garajului și a închirierii unui proces-verbal în acest sens.
Soluția instanței.
Față de cele mai sus arătate și în baza probelor administrate, instanța constată acțiunea neîntemeiată și urmează a o respinge ca atare.
Pentru a se hotărî astfel, urmează a fi avute în vedere următoarele aspecte:
Așa cum părțile au susținut (situație necontestată) reclamantul și-a ridicat garajul pe terenul în suprafață de 15 mp situat în zona Calea Bucovinei, nr.26 B, din M. C-lung Moldovenesc.
Potrivit contractului de concesiune la care s-a făcut referire mai sus, reclamantului i-a fost închiriată suprafața de 15 mp teren, pentru o perioadă de 10 ani, prelungită apoi cu încă 5 ani, prin act adițional 4801/2004 respectiv până la 07.04.2008, iar potrivit clauzelor contractuale contractul înceta la expirarea perioadei pentru care a fost încheiat.
Mai mult decât atât prin aceleași contracte părțile au convenit, iar reclamantul a acceptat conform art.10.a.1. ca: ”la termenul de încetare a concesiunii, concesionarul are obligația de a preda bunul ce a făcut obiectul contractului de concesiune și cele ce au rezultat în urma investițiilor făcute de el, gratuit și libere de orice sarcini”.
De altfel, acest lucru este stipulat și în Caietul de sarcini la 5.1.1.
Prin urmare, fiind vorba despre un contract bilateral voința părților este cea care guvernează raporturile juridice dintre acestea.
În acest sens trebuie avute în vedere dispozițiile art.969 din codul civil anterior (sub imperiul cărora s-au derulat raporturile juridice) care menționează: „Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.
Ele se pot revoca prin consimțământul mutual sau din cauze autorizate de lege”, cât și ale prevederilor art.977 din același cod care arată că: „interpretarea contractelor se face după intenția comună a părții contractante, iar nu după sensul literal al părților”.
Așadar – în raport de cele mai sus arătate – trebuie menționat că în momentul întocmirii contractului de concesiune și a actului adițional la care s-a făcut referire, reclamantul a consimțit ca la încetarea acestuia terenul să fie predat în starea inițială.
Este adevărat că în ceea ce îl privește pe reclamant, acesta și-a edificat, din resurse proprii, acest garaj, dar nu i se poate impune pârâtei să se abțină de la solicitarea făcută acestuia de a-i preda imobilele edificate pe terenul concesionat, gratuit și liber de sarcini, tocmai pe considerentul că din interpretarea contractelor mai sus amintite, la expirarea perioadei de închiriere terenul trebuia predat pârâtei în starea inițială, împreună cu construcțiile edificate pe acesta.
Mai trebuie făcută mențiunea că prin Încheierea 3436 din 29 august 1997 a Judecătoriei C. Moldovenesc – Serviciul de Carte Funciară . care s-a construit garajul ce face obiectul acestui dosar a fost transcrisă în CF_ nou formată a . Mold., în care s-a intabulat dreptul de proprietate asupra clădirii și dreptul de concesionare asupra terenului pentru reclamant, în baza:
- planului de situație din 03 iulie 1997 întocmit de L. D.;
- a contractului de concesiune 1024 din 07 aprilie 1993 încheiat cu Consiliul Local C-lung Mold.;
- a autorizației de construire nr.49 din 12 august 1993 emisă de Primăria C-lung Mold. și
- a procesului – verbal de punere în posesie.
În raport de prevederile conținute în contractul de concesiune, a Caietului de Sarcini și a actului adițional 4801/2004, concesiunea asupra terenului expira la data de 07 aprilie 2008, iar conform clauzelor stipulate în aceste înscrisuri la expirarea duratei termenului de concesiune atât terenul cât și construcția aflată pe el trebuiau predate către concedent, gratuit și liber de orice sarcini.
Prin urmare, Încheierea de carte funciară la care s-a făcut referire trebuia făcută în aceste limite și nu general, pentru că – în acest fel – s-a eludat voința părților exprimată în scris, în acele contracte, motiv pentru care se apreciază că aceste înscrisuri nu-și au nici un fel de relevanță și nu pot conduce la o altă soluție decât cea menționată mai sus (cu precizarea că instanța nu se va pronunța în legătură cu radierea drepturilor înscrise în CF, dat fiind că acest lucru nu s-a solicitat de nici una dintre părți) .
Așadar – în raport de cele mai sus arătate – instanța consideră că acțiunea reclamantului este nefondată și urmează a fi respinsă ca atare.
Referitor la cererea reconvențională formulată de pârâtă aceasta este întemeiată urmând a fi admisă și în acest sens va fi obligat reclamantul R. D.-V. să-i predea pârâtei construcția garaj și terenul în suprafață de 15 mp, ocupat de acesta, situat pe ..26 B, din M. C-lung Moldovenesc.
Pentru a se hotărî astfel, urmează a fi avute în vedere următoarele aspecte:
Conform art.209 alin.1 cod procedură civilă: „dacă pârâtul are, în legătură cu cererea reclamantului pretenții derivând din aceleași raporturi juridic sau strâns legate de aceasta, poate să formuleze cerere reconvențională”, încât – sub acest aspect – cererea formulată de pârâtă se încadrează în susmenționatele prevederi.
În altă ordine de idei trebuie arătat că – așa cum s-a precizat anterior– la momentul încheierii contractului de concesiune și apoi a actului adițional părțile, de comun acord, au convenit ca la încetarea duratei termenului de concesionare, concesionarul se obligă de a preda bunul ce a făcut obiectul contractului concesiunii cât și cele ce au rezultat în urma eventualelor investiții făcute de el, gratuit și liber de orice sarcini.
Așadar, atât timp cât cele stipulate prin cele două contracte reprezintă voința părților, contractele trebuie respectate, încât justificările reclamantului din acțiunea introductivă, în sensul celor arătate anterior, nu-și au nici o reglementare juridică și nu pot fi primite de către instanță.
În același timp urmează a fi avute în vedere și următoarele aspecte:
Până la apariția Legii 219/1998 nu a existat un alt act normativ care să reglementeze concesiunile, au fost realizate în baza Hotărârii nr.1228/1990 pentru aprobarea Metodologiei concesionării, închirierii și locației gestiunii care, contrar susținerilor reclamantei prevedea la art.2 că: „Concesionarea și subconcesionarea de activități economice, servicii publice, unități de producție ale unor regii autonome și de terenuri proprietate de stat se desfășoară sub controlul guvernului, iar închirierea de bunuri proprietatea statului se efectuează, în condițiile legii, pe bază de licitație, cu aprobarea guvernului sau a organului administrației locale de stat, după caz”.
Mai mult decât atât și în momentul în care pârâta a încheiat cu reclamantul contractul de concesiune, prevederile respective au fost menținute.
Totodată, în acest act normativ, este prevăzut și un model pentru caietul de sarcini, unde la pct.8.1 se precizează că la termenul prevăzut în contractul de încetare a concesiunii, concesionarul are obligația de a preda toate bunurile ce au făcut obiectul concesiunii și cele ce au rezultat în urma investițiilor făcute de el, gratuit și libere de orice sarcini.
Instanța consideră că aceste prevederi au fost preluate într-o formă asemănătoare, în art.29 din Legea 219/1998 privind regimul concesiunilor, care la al.1, 2, prevede că la expirarea termenului de concesiune concesionarul este obligat să restituie, în deplină proprietate, liber de orice sarcină, bunul concesionat, inclusiv investițiile realizate, în conformitate cu prevederile contractului de concesiune și că în contractul de concesiune trebuie precizate, în mod distinct, categoriile de bunuri ce vor fi utilizate de concesionar în derularea concesiunii, respectiv: a) bunurile de retur care revin de plin drept, gratuit și libere de orice sarcini concedentului, la expirarea contractului de concesiune. Sunt bunuri de retur bunurile care au făcut obiectul concesiunii, precum și cele care au rezultat în urma investițiilor impuse prin caietul de sarcini, prevederi care apar în contractul de concesiune încheiat cu reclamanta antecesorii reclamantei (cu atât mai mult cu cât ea a dobândit doar construcțiile edificate pe acest teren concesionat și pentru care ea nu a încheiat contract de concesiune).
Conform prevederilor cuprinse în art. 298 din OUG 34/2006 (act normativ care a abrogat Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor) contractele în curs de executare și procedurile de atribuire în curs de desfășurare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se definitivează pe baza prevederilor legale în vigoare la data inițierii acestora.
Referitor la susținerile formulate de reclamant trebuie precizat că:
- în ceea ce privește aplicabilitatea în speță a dispozițiilor Legii 33/1994, se constată că aceasta reglementează exproprierea, iar în prezenta cauză nu se pune problema vreunei exproprieri, raportul juridic dintre părți decurgând din contractul de concesiune încheiat de acestea și
- aceste măsuri nu contravin Protocolului nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale care prevede în art.1: "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional", întrucât în cauză reclamantul a acceptat clauzele contractuale și a acționat în deplină cunoștință de cauză, edificându-și garajul pe terenul concesionat și a acceptat ca, la expirarea contractului de concesiune, să-l predea în mod gratuit, proprietarului terenului.
De altfel, reclamantul în momentul în care a încheiat contractul de concesionare și-a asumat riscul privind predarea acestora, odată cu terenul, la expirarea duratei concesionării.
Văzând că acțiunea a fost legal timbrată și văzând că cererea reconvențională este scutită de plata taxei judiciare de timbru,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE :
1.
Respinge acțiunea introdusă de reclamantul R. D. V. – CNP:_ din M. C. Moldovenesc, ..26B, ., județul Suceava în contradictoriu cu pârâta M. C. Moldovenesc prin primar, ca nefondată.
2.
Admite cererea reconvențională formulată de pârâta M. C. Moldovenesc și în consecință:
Obligă pe reclamantul R. D. - V. să-i predea pârâtei construcția garaj și terenul în suprafață de 15 mp ocupată de acesta, situată pe ..26 B, din M. C-lung Moldovenesc.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria C. Moldovenesc.
Pronunțată în ședința publică din 06 martie 2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
G. B. A. B.
Red.Ghe.B.
Tehnored.A.B.
Ex:4/06 aprilie 2015
| ← Îndreptare eroare materială. Sentința nr. 465/2015.... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 370/2015. Judecătoria... → |
|---|
