Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 1175/2013. Judecătoria CARANSEBEŞ
Comentarii |
|
Sentința nr. 1175/2013 pronunțată de Judecătoria CARANSEBEŞ la data de 08-04-2013 în dosarul nr. 4030/300/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CARANSEBEȘ
JUDEȚUL C.-S.
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1175/2013
Ședința publică din 08 aprilie 2013
PREȘEDINTE: E. M.
GREFIER: I. L. C.
S-a luat în examinare judecarea cauzei civile privind pe reclamant C. I. în contradictoriu cu pârât N. L. G., A. T. Bucoșnița și A. T. sector 2 București, pentru exercitarea autorității părintești, pensie de întreținere.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns reclamanta asistată de avocat M. C. în substituirea av. B. C. C., lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a efectuat referatul cauzei de către grefier, s-au verificat actele și lucrările de la dosar, după care:
Se constată depusă prin serviciul registratură al instanței, la data de 28.03.2013 raportul de ancheta socială întocmit de Primăria Sectorului 2 București.
Se prezintă av. M. C. pentru reclamantă, depune la dosarul cauzei delegație de substituire a av. B. C. C..
Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat instanța acordă cuvântul pentru dezbateri pe fond.
Av. M. C. pentru reclamantă, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și precizată, exercitarea autorității părintești în comun, stabilirea domiciliului minorului la mamă, pensie de întreținere în cuantum de 200 euro lunar, cu cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Deliberând constată:
Prin acțiunea civilă înregistrată la Judecătoria Sectorului 2 București sub nr._ din 08.10.2012 și declinată către Judecătoria Caransebeș, reclamanta C. I. a chemat în judecată pârâtul N. L. G. solicitând instanței exercitarea autorității părintești, pensie de întreținere, stabilirea domiciliu copil.
În drept, cererea a fost motivată în baza dispozițiilor art. 132 C., art.396, 398, 400, 404, 499, 505 alin.2, 529 și 532 Cod Civil.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a avut o relație de concubinaj cu pârâtul în urma căreia a rezultat minorul N. L. R., născut la 26.05.2009.
Din analiza actelor și lucrărilor de la dosar, instanța reține următoarele:
Reclamanta C. I. și pârâtul N. L. G. au avut o relație de concubinaj în urma căreia a rezultat minorul N. L. R., născut la 26.05.2009.
Prin referatul de anchetă socială (f.33), A. T. Bucoșnița se propune stabilirea domiciliului minorului la mamă.
Potrivit noilor dispoziții legale aplicabile și speței în cauză, autoritatea parentală comună presupune exercitarea în comun de ambii părinți atât a drepturilor cât și a obligațiilor față de copii, aceștia participând în comun la toate deciziile relevante în ce privesc persoana și bunurile minorilor, chiar dacă domiciliul acestora este stabilit la unul dintre părinți.
Cât privește exercitarea autorității părintești ea revine ambilor părinți, iar numai cu titlu excepțional, dacă există motive temeinice și interesul superior al copilului o reclamă instanța poate hotărî ca exercitarea acestei autorități să revină doar unuia dintre părinți.
În prezenta cauză însă nu s-au relevat nici un fel de împrejurări grave, nu s-au propus nici un fel de probe din care să se poată deduce că ar exista motive grave de impunitate în sarcina oricărui părinte care să ducă instanța la concluzia că interesul superior al copilului reclamă exercitarea autorității părintești doar de unul dintre părinți.
În baza art. 397 și 400 din Noul Cod Civil, văzând nevoia de stabilitate în viața copilului, interesul superior al acestuia, instanța va dispune exercitarea autorității părintești, în comun, de către ambii părinți și va stabili locuința copilului la mamă.
Ambii părinți vor avea în vedere că potrivit art. 401 din Noul Cod Civil, părintele separat de copil, are dreptul de a avea legături personale cu acesta și astfel păstrează dreptul de a veghea la creșterea, educarea, învățătura și pregătirea lui personală.
Întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti, astfel cum statuează disp. art. 529 din Noul Cod Civil. În conformitate cu prevederile art. 531 din Noul Cod Civil, instanța este abilitată să reducă sau să majoreze cuantumul obligației de întreținere sau chiar să sisteze plata acesteia, după cum variază cele două criterii expuse mai sus.
Întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti, astfel cum statuează disp. art. 529 din Noul Cod Civil, și în consecință va obliga tatăl la plata unei pensii de întreținere lunară în cuantum de 1/4 din venitul lunar net obținut începând cu data de 27 septembrie 2009 și până la majoratul beneficiarului.
începând cu data de 27 septembrie 2009 și până la majoratul beneficiarului.
Va obliga pârâtul la plata sumei de 1500 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea formulată de reclamanta C. I. cu domiciliul în Com. Bucoșnița, ., jud. C.-S. în contradictoriu cu pârât N. L. G. cu domiciliul în București . . Sector 2.
Dispune exercitarea autorității părintești în comun asupra minorului N. L. R., născut la 26.05.2009 și stabilește locuința copilului la mamă.
Obligă tatăl la plata unei pensii de întreținere lunară în cuantum de 1/4 din venitul lunar net obținut, începând cu data de 27 septembrie 2009 și până la majoratul beneficiarului.
Obligă pârâtul la plata sumei de 1500 lei cheltuieli de judecată.
Cu apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 08 aprilie 2013.
PREȘEDINTE,GREFIER,
E. M. I. L. C.
Red. ME/24.04.2013
Tehnored. CIL/24.04.2013/4 ex.
← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr.... | Pensie întreţinere. Sentința nr. 1187/2013. Judecătoria... → |
---|