Pretentii. Sentința nr. 2385/2014. Judecătoria CARANSEBEŞ

Sentința nr. 2385/2014 pronunțată de Judecătoria CARANSEBEŞ la data de 20-11-2014 în dosarul nr. 1856/208/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CARANSEBEȘ

JUDEȚUL C.-S.

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2385/2014

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 20 noiembrie 2014

PREȘEDINTE: L. N.

GREFIER: D. M.

S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamanta M. D. în contradictoriu cu pârâtul M. M., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

Dezbaterile pe fond asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 6 noiembrie 2014, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, pronunțarea asupra cauzei fiind amânată pentru azi, 20 noiembrie 2014.

INSTANȚA

Deliberând constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Caransebeș sub nr._ din 20 mai 2014, disjunsă din dosarul civil nr._ al Judecătoriei Caransebeș, având ca obiect divorț prin încheierea de ședință din data 15 mai 2014, reclamanta a solicitat ca reclamantul să fie obligat să-i restituie o . bunuri personale, respectiv: 1 colier aur de 33 g, cercei 15 g, 3 inele 7 g cadou de la bunica sa; 1 brățară și 2 perechi cercei cadou de la mama sa; 10 garnituri dormitor mătase, 20 lenjerii dormitor, 10 fețe masă, 10 pături, 6 seturi oale, 12 fețe pernă bumbac, 12 oale mari, 12 fețe pernă mătase, 6 seturi pahare, 12 șorțuri bucătărie, 3 covoare persane de pat și hainele proprii.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că aceste bunuri reprezintă zestrea ei și că nu au fost folosite în familia M., fiind depozitate într-o cameră și solicită obligarea pârâtului să i le restituie, întrucât este săracă și are un copil de crescut.

Cererea nu a fost motivată în drept.

La data de 13 martie 2014, instanța a dispus în baza art. 200 Cod procedură civilă regularizarea cererii, iar la data de 26 martie 2014, prin cererea de la fila 31 dosar, reclamanta și-a completat cererea, a precizat acțiunea în sensul că solicită doar restituirea următoarelor bunuri: 1 colier aur de 14 K de 33 g x 130 lei – 4.290 ron, cercei 15 g și inele 7 g – 22 g x 130 g – 2860 ron– total 7.150 ron și a indicat dovezile, numele, prenumele și adresa martorilor.

Cererea a fost comunicată pârâtului la data de 28 martie 2014, acesta nedepunând întâmpinare la dosar.

La data de 24.04.2014, reclamanta a formulat cerere de ajutor public judiciar, iar prin Încheierea dată în camera de consiliu din data de 20 mai 2014, s-a admis cererea și s-a dispus scutirea reclamantei de la plata sumei de 462,5 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, datorată în dosar nr._ al Judecătoriei Caransebeș, disjuns din dosarul nr._ .

În ședința publică din 11 septembrie 2014, reclamanta a precizat că renunță la punctele 2 și 14 din cerere, respectiv brățara din aur, două perechi de cercei și hainele personale.

Audiat în ședința publică din data de 9 octombrie 2014, pârâtul M. M. a declarat că reclamanta nu a primit de la rudele ei sau de la părinți bunurile menționate în cerere, nu a adus la el acasă aceste bunuri, nici când a fugit cu el de acasă și nici ulterior.

La dosar s-au depus înscrisuri, s-a luat declarație pârâtului, s-au audiat martorii Roșcoban P., C. V., M. L. și P. G..

Din analiza actelor și lucrărilor de la dosar, instanța reține în fapt următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 1514 din 11.07.2014 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Caransebeș, s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiate la data de 24 februarie 2010 la Primăria Topleț, actul de căsătorie având nr. 4/2010, din vina ambilor soți, după divorț, pârâta să revină la numele avut anterior căsătoriei, acela de „C.”, exercitarea autorității părintești, în comun, de către ambii părinți, stabilirea locuinței copilului M. M. I. născută la data de 12 august 2010 la tată și locuința copilului M. Katia D. născută la data de 9 iulie 2012 la mamă, compensându-se obligațiile privind plata pensiei de întreținere.

În declarația dată în fața instanței, martorul Roșcoban P. (f. 69) a arătat că nu știe ce bunuri a primit reclamanta de la părinții ei atunci când s-a măritat, acesta cunoscând doar că reclamanta a adus înapoi acasă doar haine pentru copilul cel mic al soților. Din declarația martorei C. V. (75) rezultă că reclamanta a fugit cu pârâtul, însă ulterior, la o dată pe care martorul nu o poate preciza, acesteia i s-a dat zestre 1 colier, 3-4 inele, 1 pereche cercei, perne, cearșafuri, plapome, al căror număr nu-l poate preciza, însă știe de la reclamantă că nu i-au fost restituite de către pârât.

Din declarațiile martorilor M. L. și P. G. (f. 67-68) rezultă că reclamanta a fugit de acasă cu pârâtul, nu a adus în casa pârâtului nici un fel de bunuri, nu a purtat bijuterii, a venit în casa acestuia doar cu hainele pe care le purta și a fost nevoie ca părinții pârâtului să-i cumpere haine. Părinții reclamantei nu au participat nici măcar la nunta celor doi.

Examinând susținerile reclamantei în raport de probele administrate în mod nemijlocit de către instanță până la închiderea dezbaterilor și acordarea cuvântului pe fond, instanța va reține că acestea nu sunt dovedite.

Sub acest aspect, instanța va avea în vedere că bonul de comandă nr._/20.01.2009 (fila 26) cu mențiunea neachitat, depus de reclamantă în dovedirea pretențiilor, privește o terță persoană, numita Ș. A. din Bozovici, nr. 269, iar gramajul menționat nu corespunde gramajelor indicate de reclamantă în acțiune.

Față de aceste considerente, constatând că susținerile martorei C. V. nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, raportat la disp. art. 340 Cod Civil, art. 249 Cod procedură civilă, sarcina probei revenind reclamantei, instanța va respinge acțiunea formulată de reclamantă.

Având în vedere că reclamantei i s-a admis cererea de acordare ajutor judiciar și s-a dispus scutirea reclamantei de la plata sumei de 462,5 lei reprezentând taxă judiciară de timbru datorată în prezenta cauză, în baza art. 19 alin. 1 din OUG 51/2008 instanța va dispune ca în cauză cheltuielile procesuale avansate de către stat să rămână în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea formulată de reclamanta M. D. CNP_, domiciliată în Bozovici, ., județ C.-S. în contradictoriu cu pârâtul M. M. CNP_, domiciliat în Topleț, nr. 460, județ C.-S..

Fără cheltuieli de judecată.

În baza art. 19 alin. 1 din OUG 51/2008 cheltuielile procesuale avansate de către stat rămân în sarcina acestuia.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Caransebeș.

Pronunțată în ședință publică azi, 20 noiembrie 2014.

PREȘEDINTEGREFIER

L. N. D. M.

Red. LN.

Tehnored.DM

Ex. 4- 18.12.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Sentința nr. 2385/2014. Judecătoria CARANSEBEŞ