Succesiune. Sentința nr. 814/2014. Judecătoria CARANSEBEŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 814/2014 pronunțată de Judecătoria CARANSEBEŞ la data de 09-04-2014 în dosarul nr. 3228/115/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CARANSEBEȘ
JUDEȚUL C.-S.
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 814/2014
Ședința publică din 9 aprilie 2014
Președinte: P. A.
Grefier: S. S.
Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta A. M. în contradictoriu cu pârâții A. P. P. și A. M. în calitate de moștenitori legali ai defunctului Z. G., pentru succesiune - revizuire.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor și efectuarea referatului cauzei de către grefier, se ia act că dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 2 aprilie 2014, fiind consemnate în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta hotărâre. Instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând constată:
Prin cererea de revizuire înregistrată la Tribunalul C.-S. sub nr._ la data de 27.05.2013, revizuienta A. M. a solicitat anularea atât a deciziei Tribunalului C.-S. nr. 201/10.12.2012 pronunțată în dosar nr._, cât și a sentinței civile nr. 2880/16.12.2011 pronunțată de Judecătoria Caransebeș în același dosar.
În motivarea cererii, revizuienta a arătat că instanța de fond a încălcat procedura privind administrarea probelor, că Tribunalul C.-S. nu i-a încuviințat probele solicitate, respectiv audierea martorului Ardelran D. și interogatoriul pârâtului.
Totodată, revizuienta a solicitat să i se încuviințeze probele solicitate și anularea celor două hotărâri judecătorești menționate, precum și dreptul de a fi repusă în dreptul de a accepta succesiunea.
În drept, au fost invocate disp. art. 189 alin. 1 și 2 Cod procedură civilă.
La data de 4.03.2013, intimatul Z. G. a decedat, astfel că, în baza art. 245 Cod procedură civilă, în cauză au fost introduși moștenitorii legali ai acestuia, numiții A. P.-P. și Armiona M. – certificat de calitate de legatar (moștenitor testamentar) nr. 108/2013 – fila 25 dosar.
Din analiza dosarelor atașate, instanța reține în fapt următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Caransebeș la data de 29.09.2010, sub nr._, reclamantul Z. G. a chemat în judecată pârâta A. M. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că decesul defunctei Z. O. a avut loc la data de 28.12.2009, că în masa succesorală rămasă după aceasta se include cota de ½ din imobilul înscris în CF_-C1-U17 Timișoara, top._/XVI sub A1, apartament nr. 16, dobândit ca bun comun prin cumpărare în anul 1986, că împreună cu pârâta are vocație succesorală, în calitate de soț supraviețuitor, iar pârâta în calitate de nepoată de soră, că doar reclamantul a acceptat pur și simplu succesiunea, că pârâta A. M. este străină de succesiunea deschisă după Z. O., ca urmare a neexercitării dreptului de opțiune succesorală în termenul legal de 6 luni de la data deschiderii succesiunii și să dispună înscrierea drepturilor succesorale în C.F., cu cheltuieli de judecată.
La data de 31.12.2010, pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului, arătând că, deși acesta ar fi avut posibilitatea de a încunoștința pârâta telefonic cu privire la decesul soției sale, acesta nu a făcut-o, urmărind prin cererea formulată să dobândească toată masa succesorală de 1/1 asupra imobilului din Timișoara. Solicită să se constate că și pârâta are calitatea de moștenitor al defunctei Z. O., urmând ca succesiunea să se dezbată potrivit cotelor legale ale fiecăruia dintre moștenitori.
Prin sentința civilă nr. 2880/16.12.2011 pronunțată de Judecătoria Caransebeș a fost admisă în parte cererea formulată de reclamantul Z. G., în contradictoriu cu pârâta A. M., având ca obiect succesiune; s-a constatat deschisă succesiunea după defuncta Z. O., decedată la data de 28.12.2009; s-a constatat că reclamantul Z. G. și pârâta A. M. au vocație succesorală generală la succesiunea defunctei Z. O., reclamantul în calitate de soț supraviețuitor iar pârâta în calitate de nepoată de soră; s-a constatat că, după defuncta Z. O. a rămas ca moștenitor, în cotă de 1/1, reclamantul Z. G., în calitate de soț supraviețuitor; s-a constatat că pârâta A. M. este străină de succesiune prin neacceptare; s-a constatat că masa succesorală a defunctei Z. O. este alcătuită din cota de ½ din imobilul înscris în C.F._-C1-U17 Timișoara, nr. top._/XVI, apartament nr. 16.
S-a dispus eliberarea de către notarul public a unei certificat de moștenitor conform prezentei sentințe.
A fost respins capătul de cerere privind dispunerea înscrierii dreptului de proprietate al reclamantului Z. G. în Cartea Funciară.
Pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4151 lei, către reclamant, reprezentând onorariu avocat, taxă de timbru și timbru judiciar.
A fost respinsă cererea pârâtei, formulată prin reprezentant, având ca obiect cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței civile nr.2880/16.12.2011 pronunțată de Judecătoria Caransebeș pârâta A. M. a declarat apel, solicitând admiterea cererii așa cum a fost formulată, să se dispună casarea în totalitate a sentinței și, rejudecând instanța să constate că beneficiază de masa succesorală în cota admisă de lege.
În motivarea apelului, apelanta a arătat că nu a fost administrat un probatoriu suficient în fața instanței de judecată solicitând audierea unor martori noi în apel și administrare probei cu interogatoriul.
În drept au fost invocate dispozițiile art.287 alin.3, art.189 alin.2 Cod procedură civilă.
Prin decizia civilă nr.201/10.12.2012, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._, a fost admisă excepția de netimbrare a apelului, a fost anulat ca insuficient timbrat apelul declarat de apelanta A. M. împotriva sentinței civile nr.2880/16.12.2011 pronunțată de Judecătoria Caransebeș, apelanta fiind obligată să plătească intimatului Z. G. suma de 1500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.
La data de 27.05.2013 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului C.-S., cererea de revizuire formulată de revizuienta A. M., expediată prin poștă la data de 24.05.2013- data plicului de corespondență – fila 4 dosar.
Prin decizia civilă nr. 208 din data de 27 noiembrie 2013 Tribunalul C.-S. a respins cererea de revizuire formulată de revizuienta pârâtă A. M., împotriva deciziei civile nr.201/10.12.2012 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._ .
A fost declinată competența de soluționare a cererii de revizuire formulată de revizuienta pârâtă A. M. împotriva sentinței civile nr. 2880/16.12.2011 în dosar nr._, în favoarea Judecătoriei Caransebeș.
Dosarul Tribunalului a fost comunicat și înregistrat pe rolul Judecătoriei Caransebeș la data de 26.02.2014.
Analizând cererea de revizuire, instanța reține că revizuienta A. M. a formulat cererea de revizuire împotriva sentinței civile nr. 2880/16.12.2011 pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosar nr._, la data de 24.05.2013, potrivit datei de pe plicul de corespondență – fila 4 dosar nr._ al Tribunalului C.-S..
Având în vedere motivele invocate în cererea de revizuire, instanța constată că aceasta se încadrează în disp. art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă.
Conform art. 137 Cod procedură civilă, instanța va analiza mai întâi excepția de tardividate a cererii de revizuire.
Conform art. 324 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, termenul pentru depunerea revizuirii în situațiile prevăzute de art. 322 pct. 2 este de o lună de la comunicarea hotărârii definitive, iar când hotărârile au fost date de instanțe de recurs după evocarea fondului, de la pronunțare.
Sentința civilă nr. 2880/16.12.2011 pronunțată de Judecătoria Caransebeș a rămas definitivă ca urmare a anulării apelului declarat de apelanta A. M., prin decizia civilă nr. 201 a Tribunalului C.-S. la data de 10.12.2012.
Termenul de o lună pentru depunerea cererii de revizuire a început să curgă, conform art. 324 pct. 1 Cod procedură civilă de la data comunicării deciziei definitive, respectiv 26.02.2013, ori revizuienta a depus cererea de revizuire la Tribunalul C.-S. la data de 24.05.2013, la expirarea termenului legal prevăzut de lege.
Pentru aceste considerente, instanța va admite excepția de tardivitate și va dispune respingerea cererii de revizuire formulată de revizuienta A. M. împotriva sentinței civile nr. 2880/16.12.2011 pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosar nr._, ca tardiv formulată.
Întrucât pârâții nu au solicitat cheltuieli de judecată, instanța nu le va acorda.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuienta pârâtă A. M., domiciliată în D., ., ., . în contradictoriu cu A. P.-P. și A. M., ambii domiciliați în Caransebeș, ., județul C.-S., împotriva sentinței civile nr. 2880/16.12.2011 pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosar nr._, ca tardiv formulată.
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată azi, 9 aprilie 2014, în ședință publică.
Președinte,Grefier,
P. A. S. S.
Red. PA
Tehnored. SS
5 ex/4 pag/15.04.2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 120/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1914/2014.... → |
|---|








