Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1764/2013. Judecătoria CAREI

Sentința nr. 1764/2013 pronunțată de Judecătoria CAREI la data de 13-08-2013 în dosarul nr. 1676/218/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CAREI

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1764/2013

Ședința publică de la 13 August 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE – BARA A.

GREFIER – KOȘARKA C.

Pe rol judecarea acțiunii civile formulată de reclamanta . SA cu sediul în S. M. .. 9/A jud. S. M., prin reprezentanții legali, împotriva pârâtei S. G. domiciliată în Carei .. 35 . . M., având ca obiect cerere de valoare redusă .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă c.j. F. D. C. cu împuternicire de reprezentare juridică la dosar, în reprezentarea reclamantei, lipsind pârâta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este la primul termen de judecată cauza ;

Reprezentanta reclamantei depune în instanță precizare de acțiune și acte învederând că alte probe nu mai are de administrat .

În baza art. 244 N.C.P.C. instanța declară cercetarea procesului încheiată și acordă cuvântul în fond.

Reprezentanta reclamantei, având cuvântul în fond, solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost ea formulată și precizată în sensul de a se obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 210,68 lei cu titlu de pretenții reprezentând contravaloarea serviciului de furnizare apă-canal pe perioada 15.05.2011 – 15.06.2013, cu dobândă de 0,04 %0 pe zi de întârziere calculată din 30.05.2011, cu cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

Asupra cererii de valoare redusă de față ;

Prin acțiunea înregistrată sub dosar nr._ reclamanta . SA a chemat în judecată pe pârâta S. G. și a solicitat ca instanța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 189,16 lei, cu titlu de pretenții reprezentând contravaloarea serviciului de furnizare apă-canal pe perioada 15.05.2011 – 15.02.2013, cu dobândă de 0,04 %0 pe zi de întârziere calculată din 30.05.2011 ; cu cheltuieli de judecată.

În motivare reclamanta arată că a prestat pârâtei serviciul de alimentare cu apă și de canalizare în perioada sus arătată, pentru care au fost emise facturile fiscale . Pârâta deși a fost somată să achite contravaloarea facturilor, aceasta nu s-a conformat .

În drept se invocă prev.art. 1025 și urm. C.pr.civ.

În dovedire s-au depus la dosar facturile fiscale, contractul de prestări servicii, concilierea prealabilă, fișă cont client și somația .

Pârâta, deși legal citată, nu s-a prezentat în fața instanței de judecată și nu a formulat nici întâmpinare .

Reclamanta a formulat precizare de acțiune solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 210,68 lei cu titlu de pretenții reprezentând contravaloarea serviciului de furnizare apă-canal pe perioada 15.05.2011 – 15.06.2013, cu dobândă de 0,04 %0 pe zi de întârziere calculată din 30.05.2011, cu cheltuieli de judecată .

Din probele administrate în cauză instanța constată că părțile au încheiat contractul de prestări servicii la 10.05.2008, pe baza acestui contract pârâta a beneficiat de serviciile prestate de reclamantă de alimentare cu apă și de canalizare în perioada 15.05.2011 până în prezent . Deși au fost emise facturile pentru această perioadă, pârâta nu a achitat contravaloarea facturilor cu toate că a fost somată în acest sens .

Având în vedere cele arătate mai sus instanța în baza art. 1025 și urm. C.pr.civ. a admis acțiunea reclamantei împotriva pârâtei astfel cum a fost precizată și a obligat pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 210,68 lei cu titlu de pretenții reprezentând contravaloarea serviciului de furnizare apă-canal pe perioada 15.05.2011 – 15.06.2013, cu dobândă de 0,04 %0 pe zi de întârziere calculată din 30.05.2011.

În baza art. 453 N.C.P.C. a obligat pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 51,5 lei cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea reclamantei . SA cu sediul în S. M. .. 9/A jud. S. M., prin reprezentanții legali, așa cum a fost precizată, împotriva pârâtei S. G. domiciliată în Carei .. 35 . . M., drept urmare:

- obligă pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 210,68 lei cu titlu de pretenții reprezentând contravaloarea serviciului de furnizare apă-canal pe perioada 15.05.2011 – 15.06.2013, cu dobândă de 0,04 %0 pe zi de întârziere calculată din 30.05.2011 .

Obligă pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 51,5 lei cheltuieli de judecată.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 13 august 2013 .

PREȘEDINTEGREFIER

BARA ANAKOȘARKA C.

C.K. 14 August 2013

Red.BA/Tehnored.KC

4 ex/22.08.2013

Emis 2 .>- 1 ex. . SA

- 1 ex. S. G.

Azi 22.08.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1764/2013. Judecătoria CAREI