Pensie întreţinere. Sentința nr. 2779/2013. Judecătoria CAREI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2779/2013 pronunțată de Judecătoria CAREI la data de 28-11-2013 în dosarul nr. 2514/218/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CAREI
-
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2779/2013
Ședința publică de la 28 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: S. C. A.
GREFIER: C. M.
&&&&&
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile formulată de reclamanta S. M. P., domiciliată în Carei, ..7/A, . M., în contradictoriu cu pârâtul L. S. N., domiciliat în Berveni, nr.435, județ Satu M., având ca obiect majorare pensie de întreținere.
La apelul nominal, făcut în ședința publică lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că acțiunea se află la primul termen de judecată, este legal timbrată cu suma de 20 lei taxă judiciară de timbru.
De asemenea, se învederează instanței că prin serviciul de registratură, la data de 06.11.2013 s-au comunicat la dosar veniturile pe care pârâtul le realizează la . 23 dosar), după care;
Instanța, în baza art.131 alin.1 N.C.proc.civ., din oficiu își verifică competența și stabilește că în baza art.126 din Constituție, art.94 pct.4 N. C.proc.civ., art. 113 pct.2 N.C.proc.civ., este competență general, material, teritorial, să soluționeze această cauză.
Președintele completului de judecată declară închise dezbaterile, conform art-395 N.C.proc.civ., în vederea deliberării.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față .
Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță sub dosar nr._ /16.09.2013 reclamanta S. M. P., în reprezentarea minorului L. R. S., născut la data de 20.02.2004, în contradictoriu cu pârâtul L. S. N., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună majorarea pensiei de întreținere pe care pârâtul o plătește în prezent în favoarea minorului, raportat la veniturile pe care le realizează; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii se arată de către reclamantă că prin sentința civilă nr.389 din 26.02.2009 pronunțată de Judecătoria Carei în dosar nr._ s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiate între părți, minorul a fost încredințat spre creștere, îngrijire și educare mamei, iar pârâtul a fost obligat la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorului în sumă de 120 lei, având în vedere că la acea dată pârâtul nu era încadrat în muncă.
Nevoile de creștere ale minorului au crescut, la fel și veniturile pârâtului, motiv pentru care solicită admiterea acțiunii.
În drept invocă disp. art.529 și 531 C.civ.
În probatoriu solicită administrarea probei cu înscrisuri.
În cauză s-au administrat probatorii cu acte și au fost solicitate veniturile pârâtului.
La data de 18.09.2013, în temeiul art.201 alin.1 N.C.proc.civ. s-a dispus comunicarea către pârât a acțiunii, cu mențiunea să depună întâmpinare.
La data de 14.10.2013, pârâtul a depus întâmpinare prin care solicită respingea acțiunii formulată de reclamantă motivat de faptul că la data de 07.04.2009 s-a înțeles cu fosta soție că amândoi vor contribui la creșterea copilului și până în prezent a respectat această înțelegere, însă, în prezent, fiul său locuiește mai mult cu el, respectiv bunica paternă, fapt ce poate să-l dovedească cu martori.
În cazul în care se va admite acțiunea solicită ca instanța să aibă în vedere că mai are un copil minor în întreținere, L. I. N., născută la data de 09.04.2011, anexând dovada în acest sens.. (filele 12-14 dosar dosar).
În temeiul art. 201 alin.2 N.C.proc.civ. s-a dispus comunicarea către reclamantă a întâmpinării.
La data de 28.10.2013 reclamanta a depus răspuns la întâmpinare. (filele 16-17 dosar)
În temeiul art.201 alin.3 N.C.proc.civ. la data de 30.10.2013, prin rezoluție, instanța a fixat termen de judecată la data de 28.11.2013, pentru când au fost citate părțile.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată că prin Sentința civilă nr.389/26.02.2009 din dosar nr._ al Judecătoriei Carei a fost obligat reclamantul pârât să achite pârâtei reclamante, în favoarea minorului, pensie de întreținere în sumă de 120 lei lunar. (filele 6-7 dosar).
Din adeverința nr.6129/04.11.2013 emisă de . România SRL reiese că pârâtul este angajat al acestei societăți având un venit net în sumă de 1609 lei. (fila 23 dosar)
Prin întâmpinare pârâtul a învederat instanței că mai are un copil în întreținere depunând și copia xerox a certificatului de naștere. (fila 13 dosar).
Instanța constată că au crescut atât nevoile de creștere, îngrijire și educare ale minorei, cât și veniturile pârâtului, sens în care în temeiul art. 263 și 531 C.civ. va admite acțiunea, ca întemeiată.
Va dispune majorarea pensiei de întreținere pe care pârâtul o plătește reclamantei, în favoarea minorului L. R. S. născut la data de 20.02.2004, de la 120 lei lunar, la 270 lei lunar, începând cu data introducerii acțiunii – 16.09.2013 și până la majoratul minorului ori alte dispoziții legale, având în vedere că pârâtul mai are un copil în întreținere.
În temeiul art. 454 N.C.proc.civ. instanța nu va acorda cheltuieli de judecată, pârâtul fiind de acord cu majorarea pensiei de întreținere.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta S. M. P., domiciliată în Carei, ..7/A, . M., în contradictoriu cu pârâtul L. S. N., domiciliat în Berveni, nr.435, județ Satu M., ca întemeiată.
Dispune majorarea pensiei de întreținere pe care pârâtul o plătește reclamantei, în favoarea minorului L. R. S. născut la data de 20.02.2004, de la 120 lei lunar, la 270 lei lunar, începând cu data introducerii acțiunii – 16.09.2013 și până la majoratul minorului ori alte dispoziții legale, având în vedere că pârâtul mai are un copil în întreținere.
Fără cheltuieli de judecată .
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Noiembrie 2013.
PREȘEDINTE GREFIER
S. C. A. C. M.
Red.S.C.A.
Techno.red.C.M.
4 ex./09.12.2013
Emis 2 .
1 ex - reclamanta S. M. P., domiciliată în Carei, ..7/A, . M.,
1 ex - pârâtul L. S. N., domiciliat în Berveni, nr.435, județ Satu M.
M.C. 02 Decembrie 2013
← Pretentii. Încheierea nr. 2784/2013. Judecătoria CAREI | Pensie întreţinere. Sentința nr. 2584/2013. Judecătoria CAREI → |
---|