Plângere contravenţională. Sentința nr. 925/2013. Judecătoria CAREI

Sentința nr. 925/2013 pronunțată de Judecătoria CAREI la data de 26-03-2013 în dosarul nr. 9247/296/2012

Cod operator: 3864

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CAREI

-

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 925/2013

Ședința publică de la 26 Martie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: M. P.

Grefier: M. ȘORIAN

¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petentul Z. M. V., domiciliat în Satu M., ., . M., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI SATU M., cu sediul în Satu M., ., nr. 5/A, jud. Satu M., având ca obiect plângere împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat la data de 29.06.2012

La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a petentul și reprezentantul legal în proces a intimatei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că plângerea este la al doilea termen de judecată, este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar potrivit art. 36 din OG 2/2001 raportat la art. 15 lit. i) din Leg. 146/1997, după care:

Petentul prezent depune la dosar în xerocopie permisul de pescuit eliberat în anul 2012 . nr._ și chitanța cu nr. 4506 din 30.01.2012, emisă de Asociația Vidra Baia M., reprezentând cotizația membru VIDRA pentru permisul ANPA 2012, arătând că alte probe nu mai are de administrat în cauză.

Alte probe nemaifiind de administrat sau cereri de formulat, iar instanța considerând procesul în stare de judecată, închide faza probatorie și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Petentul pe fondul cauzei, solicită admiterea cererii așa cum a fost ea formulată în scris, anularea procesului verbal . nr._ încheiat la data de 29.06.2012, ca nelegal și netemeinic și înlăturarea sancțiunilor aplicate.

Instanța a declarat închise dezbaterile, în vederea deliberării, potrivit art.150 Cod procedură civilă.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub dosar nr._ din 1 Februarie 2013, petentul Z. M. V., domiciliat în Satu M., ., . M., a chemat în judecată intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI SATU M., cu sediul în Satu M., ., nr. 5/A, jud. Satu M., solicitând a se anula amenda primită în data de 29.06.2012 la ora 20:50 pe Râul Crasna, deoarece l-a prins Jandarmeria Română fără permis de pescuit asupra sa, fiind nu îl avea la el.

Petentul menționează că posedă permis de pescuit din data de 30.01.2012 valabil pe anul 2012.

Probe: chitanța, permis de pescuit, copie după carnetul de pescuit, copie după buletin și amenda în original.

Analizând actele și lucrările aflate la dosarul cauzei instanța constată următoarele:

La data de 29.06.2012 petentul a fost găsit pescuind pe râul Crasna între oc. Domănești și Motelul Vraja Crasnei, fără a avea asupra un permisul de pescuit. Apreciindu-se că fapta constituie contravenție în baza art. 58 lit. a) din O.U.G. 23/2008 s-a încheiat procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ prin care petentului i s-a aplicat sancțiunea amenzii în cuantum de 300 lei.

Petentul a depus plângere la data de 04.07.2012 astfel că instanța constată că cererea a fost introdusă în termenul legal de 15 zile de la comunicare sau predare.

Verificând din oficiu legalitatea procesului-verbal de contravenție, în raport cu mențiunile a căror lipsă atrage nulitatea absolută a acestuia conform art. 17 din OG 2/2001, instanța constată că sub aspect formal nu există lipsuri, procesul verbal fiind din acest punct de vedere legal încheiat.

Cu privire la starea de fapt petentul nu neagă faptul că a pescuit, dara arată că deține un permis de pescuit care era valabil la data de 29.06.2012.

Conform art. 58 alin. 1 lit. a) O.U.G. 23/2008 „Următoarele fapte constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 300 lei la 600 lei: a) pescuitul recreativ/sportiv al oricăror specii de pește și de alte viețuitoare acvatice vii efectuat fără permis în habitatele piscicole naturale;”.

Petentul a dovedit că într-adevăr deține un permis de pescuit de tip vechi valabil emis de Asociația de pescuit Vidra Baia M., dar și un permis tip card emis potrivit Ordinului MADR Nr. 76 din 12 aprilie 2012 valabil în tot cursul anului 2012, în toate habitatele piscicole naturale cu excepția Rezervației Biosferei Delta Dunării. În acest sens a depus la dosar copii ale permisului prezentat spre vedere permisul tip card și chitanța dovedind plata acestuia și a prezentat spre vedere originalele.

Întrucât petentul deținea un permis de pescuit valabil rezultă că nu sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției prevăzute în art. 58 alin. 1 lit. a) OUG 23/2008.

În aceste condiții, nedovedindu-se temeinicia și legalitatea procesului-verbal, instanța va admite plângerea contravențională formulată de petent și va dispune anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției exonerând totodată petentul de la plata amenzii contravenționale aplicate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea formulată de către Z. M. V., domiciliat în Satu M., ., . M., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI SATU M., cu sediul în Satu M., ., nr. 5/A, jud. Satu M., împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat la data de 29.06.2012, prin urmare:

- anulează procesul verbal atacat și înlătură sancțiunile aplicate.

Fără cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Cu drept de a declara recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică din data de 26 martie 2013.

PREȘEDINTEGREFIER

M. POPOVICIMARGARETA ȘORIAN

M.Ș. 28 Martie 2013

Red.M.P.

Tehnored.M.Ș./M.P.

4 ex./15.04.2013

emis 2 .

1 . V.

1 . POLIȚIE AL JUDEȚULUI SATU M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 925/2013. Judecătoria CAREI