Uzucapiune. Sentința nr. 491/2013. Judecătoria CAREI

Sentința nr. 491/2013 pronunțată de Judecătoria CAREI la data de 20-02-2013 în dosarul nr. 2392/218/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CAREI

-

SENTINȚA CIVILĂ NR. 491/2013

Ședința publică de la 20 februarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE – C. S. M.

GREFIER – T. C.

Pe rol fiind judecarea acțiunii civile intentată de reclamanta G. M. cu domiciliul în Ciumești, nr. 71, jud.Satu M., împotriva pârâtului, I. L., domiciliul în Ciumești, nr. 71, jud.Satu M., pentru uzucapiune.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă av. ales O. G. în reprezentarea reclamantei prezente, lipsă fiind pârâtul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că prezenta cauză se află pe rol la poziția 3 în ordine pe lista de ședință, după care:

Se prezintă martorii Mezosi C. și Vachter M..

Martorii Mezosi C. și Vachter M. declară faptul că nu cunosc limba română și reprezentantul reclamantei solicită ca traducerea să se efectueze de către un traducător autorizat, dna. Szekely S. care este prezentă în sala de judecată, urmând a face plata către aceasta.

Instanța, în temeiul art. 193 C.proc.civ. trece la audierea martorilor Mezosi C. și Vachter M., declarațiile luate sub prestare de jurământ după ce în prealabil sau luat datele acestora și li s-au pus în vedere consecințele mărturiei mincinoase. Depozițiile martorilor au fost consemnate în procese verbale separat atașate la dosar.

În temeiul art. 198 C.proc.civ. martorii își semnează declarațiile după ce au luat cunoștință despre conținut.

Reprezentantul reclamantei, prezintă spre vedere în original contractul de vânzare cumpărare și arată că nu mai are alte cereri și probe de propus.

Alte probe nemaifiind cerute iar instanța considerând cauza în stare de judecată, închide faza probatorie și acordă cuvântul în fond.

Reprezentantul reclamantei solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată fără cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față;

Prin acțiunea înregistrată sub dosar cu nr. arătat mai sus, reclamanta G. M., a chemat în judecată pe pârâtul I. L. și a solicitat să se constate că prin efectul uzucapiunii ( a prescripției achizitive) de lungă durată, respectiv 30 de ani, a dobândit drept de proprietate asupra imobilului, casă de locuit și teren aferent în suprafață de 1439 mp, înscris în CF nr. 1658 Ciumești, nr. top 1923/9, să se dispună intabularea în acest sens.

În motivare reclamanta arată că reclamanta locuiește în imobil din anul 1978, de fapt cumpărând imobilul în cauză printr-un act sub semnătură privată de la fostul proprietar, iar în tot acest timp a exercitat o posesie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar, prin urmare sunt întrunite toate condițiile cerute de lege pentru a uzucapa, respectiv de a dobândi drept de proprietate asupra imobilului.

În drept invocă: art. 1846 și urm. C.civ.

În probațiune s-au depus la dosar înscrisuri.

Pârâtul deși legal citată nu s-a prezentat în fata instanței de judecată.

În ședința publică din data de 20.02.2013 au fost audiați martorii Mezosi C. și Vachter M., a căror declarații sunt consemnate la dosarul cauzei la filele 26, 27.

Din probele administrate în cauză, respectiv depoziția celor două martore audiate numitele Mezosi C. și Vachter M., filele 26, 27 instanța constată că reclamanta locuiește în imobil din anul 1978, o perioadă mai îndelungată de 30 de ani, în această perioadă nefiind conturbată în posesia sa de către nici o altă persoană, cumpărând imobilul în cauză printr-un act sub semnătură privată de la fostul proprietar, numitul I. L. fila 3, iar în tot acest timp a exercitat o posesie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar, prin urmare sunt întrunite toate condițiile cerute de lege pentru a uzucapa, respectiv de a dobândi drept de proprietate asupra imobilului.

Potrivit adeverinței depuse la fila nr. 4, reclamanta figurează la Primăria . agricol vol. I, fila 79, cu teren și casă de locuit la nr. 71.

Potrivit extrasului de cf. de la fila 5, nr. 1658 Ciumești la nr. cad. 1923/9 figurează ca proprietar I. L. cu titlu de împroprietărire în baza Lg. Reformei agrare, potrivit încheierii nr. 3604/1936 cf., aceasta fiind persoana de la care reclamanta a cumpărat acel imobil. Prin faptul că a avut posesia continuă aceasta întrunește condițiile prev. de lege pentru a uzucapa.

Având în vedere cele arătate mai sus instanța în baza art. 1846 și urm. C.civ. va admite acțiunea reclamantei împotriva pârâtului și va constata că prin efectul uzucapiunii ( a prescripției achizitive) de lungă durată, respectiv 30 de ani, a dobândit drept de proprietate asupra imobilului, casă de locuit și teren aferent în suprafață de 1439 mp, înscris în CF nr. 1658 Ciumești, nr. top 1923/9.

Va dispune intabularea in acest sens in cartea funciara.

Fără cheltuieli de judecată, nefiind solicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea civilă intentată de reclamanta G. M. cu domiciliul în Ciumești, nr. 71, jud.Satu M., împotriva pârâtului, I. L., domiciliul în Ciumești, nr. 71, jud.Satu M., pentru uzucapiune,prin urmare:

- constată că prin efectul uzucapiunii ( a prescripției achizitive) de lungă durată, respectiv 30 de ani, a dobândit drept de proprietate asupra imobilului, casă de locuit și teren aferent în suprafață de 1439 mp, înscris în CF nr. 1658 Ciumești, nr. top 1923/9.

-dispune intabularea in acest sens in cartea funciara.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică azi 20.02.2013

PREȘEDINTE,GREFIER,

C. S. MINODORATOUT C.

Red.C.S.M

Tehnored.T.C.

4 ex./05.03 2013

Emis 2 .

1 ex, reclamanta -G. M. cu domiciliul în Ciumești, nr. 71, jud.Satu M.

1 ex. pârâtul- I. L., domiciliul în Ciumești, nr. 71, jud.Satu M.

C.T. 20 februarie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Uzucapiune. Sentința nr. 491/2013. Judecătoria CAREI