Pretentii. Sentința nr. 2294/2013. Judecătoria CAREI

Sentința nr. 2294/2013 pronunțată de Judecătoria CAREI la data de 17-10-2013 în dosarul nr. 1630/218/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CAREI

-

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2294/2013

Ședința publică de la 17 Octombrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: S. C. A.

GREFIER: C. M.

&&&&&

Pe rol fiind pronunțarea asupra acțiunii civile formulate de reclamanta C. L. AL MUNICIPIULUI CAREI, PRIN PRIMAR, în contradictoriu cu pârâții O. E. G. și B. K. E. toți cu domiciliul în Carei, ., . M., având ca obiect „pretenții” și „evacuare”.

Dezbaterea cauzei în fond a avut loc în ședința publică din data de 10 octombrie 2013, încheiere ce face parte integrantă din partea introductivă a prezentei hotărâri.

În urma deliberării ce a avut loc în cauză, s-a pronunțat sentința civilă de față.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față .

Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță sub dosar nr._ /03.06.2013 reclamanta C. L. al Mun.Carei, prin Primar, în contradictoriu cu pârâții O. E. G. și B. K. E., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea pârâtei O. E. G. la plata sumei de 3.124,42 lei reprezentând prețul chiriei și penalități de întârziere calculate pentru perioada ianuarie 2011 – aprilie 2013, conform contractului de închiriere nr.525/18.03.2012 și a actelor adiționale la contract, precum și a documentelor contabile anexate; să se dispună evacuarea pârâților din locuința descrisă anterior, proprietate de stat.

În motivarea acțiunii se arată de către reclamantă că la data de 18.03.2002 a încheiat cu pârâta O. E. G. contractul de închiriere nr.525 din 18.03.2002, stabilindu-se inițial o chirie lunară în sumă de 120,131 lei vechi, iar, ulterior modificându-se prin acte adițional în funcție de modificările intervenite prin acte normative în materie chirii pentru locuințele din fondul locativ de stat – ultima modificare prevăzând un cuantum de 35,51 lei, conform contractului adițional nr.2 la contract. În contractul de închiriere au fost înscriși membri familiei, astfel că fiecare în parte a dobândit un drept locativ propriu.

Pârâta O. E. G. nu și-a respectat obligația de a plăti la timp chiria specificată în contract și actele adiționale la contract, și, deși prin adresa nr.3838/28.03.2013 a fost înștiințată că figurează în evidențele reclamantei cu chiria neplătită, somând-o totodată să se prezinte ca casieria Primăriei municipiului Carei pentru a-și achita datoria, ea nu s-a conformat, fapt ce i-a determinat să promoveze prezenta acțiune, pe care solicită să fie admisă conform petitului.

Mai menționează că, în ciuda angajamentelor de plată pe care le-a semnat și prin care s-a obligat că o să plătească în mod eșalonat datoria restantă, pârâta nu a înțeles să-și respecte obligațiile asumate, fapt ce denotă reaua credință a acesteia.

În probatoriu solicită administrarea probei cu înscrisuri.

În drept invocă art.1270, 1271 alin.1, 1272 alin.1 și 1516 C.civ. precum și prevederile Legii nr.114/1996 a locuinței.

În cauză s-au administrat probatorii cu acte.

La data de 4 iunie 2013, în temeiul art.201 alin.1 N.C.proc.civ. s-a dispus comunicarea către pârâți a acțiunii, cu mențiunea să depună întâmpinare.

Termenul limită pentru depunerea întâmpinări a fost data de 01.07.2013, dată până la care pârâții nu au depus întâmpinare

În temeiul art.201 alin.3 N.C.proc.civ. la data de 10.07.2013, prin rezoluție, instanța a fixat termen de judecată la data de 10.10.2013, pentru când au fost citate părțile.

Deși legal citați pârâții nu s-au prezentat în instanță.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată că între părți a fost încheiat contractul de închiriere nr.525 din 18.03.201, la care a fost încheiate acte adiționale. (filele 5-13 dosar).

Potrivit cap.V art.V.1. lit.b din Contractul de închiriere nr.525/18.03.2002 s-a convenit că rezilierea contractului de închiriere poate interveni înainte de termenul stabilit în contract, la cererea proprietarului, în situația în care „ (…) chiriașul nu a achitat chiria cel puțin 3 (trei) luni consecutiv”. (fila 6 dosar)

Însă, pârâta O. E. G., în calitatea sa de titular al contractului de închiriere, nu și-a respectat obligația de a plăti la timp chiria și penalitățile calculate pentru perioada ianuarie 2011 – aprilie 2013, deși a fost înștiințată și somată în acest sens. (fila 14 dosar)

Având în vedere situația de fapt și de drept menționată anterior, în temeiul art.249 N.c.proc.civ. și 1270, 1271 alin.1, 1272 alin.1, 1516 C.civ. instanța va admite acțiunea, ca întemeiată.

Va obliga pârâta O. E. G. să achite reclamantei suma de 3.124,42 lei reprezentând prețul chiriei și penalități de întârziere calculate pentru perioada ianuarie 2011 – aprilie 2013, conform contractului de închiriere nr.525/18.03.2002 și a actelor adiționale la contract.

Va dispune evacuarea pârâților din imobilul situat în Carei, ., . M., imobil proprietate de stat.

În temeiul art.453 alin. N.C.proc.civ. instanța nu va acorda cheltuieli de judecată nefiind solicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea civilă formulată de reclamanta C. L. AL MUNICIPIULUI CAREI, PRIN PRIMAR, în contradictoriu cu pârâții O. E. G. și B. K. E. toți cu domiciliul în Carei, ., . M., ca întemeiată.

Obligă pârâta O. E. G. să achite reclamantei suma de 3.124,42 lei reprezentând prețul chiriei și penalități de întârziere calculate pentru perioada ianuarie 2011 – aprilie 2013, conform contractului de închiriere nr.525/18.03.2002 și a actelor adiționale la contract.

Dispune evacuarea pârâților din imobilul situat în Carei, ., . M., imobil proprietate de stat.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 17 Octombrie 2013

PREȘEDINTE GREFIER

S. C. A. C. M.

Red.S.C.A.

Techno.red.C.M.

5 ex./28.10.2013

Emis 3 .

1 ex - reclamanta C. L. AL MUNICIPIULUI CAREI, PRIN PRIMAR,

1 ex -pârâții O. E. G. și B. K. E. toți cu domiciliul în Carei, ., . M.,

M.C. 22 Octombrie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Sentința nr. 2294/2013. Judecătoria CAREI