Succesiune. Sentința nr. 1086/2013. Judecătoria CAREI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1086/2013 pronunțată de Judecătoria CAREI la data de 16-04-2013 în dosarul nr. 402/218/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CAREI
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1086/2013
Ședința publică de la 16 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE – BARA A.
GREFIER – KOȘARKA C.
Pe rol pronunțarea asupra acțiunii civile formulată de reclamanții H. R. și soția H. I. O. domiciliați în Moftinu M. nr. 337 jud. Satu M., împotriva pârâților C. V. domiciliată în Carei . . M., B. M. născută Ș., domiciliată în Baia M. ./A ., în calitate de moștenitoare după def. Ș. I., M. E. născută Ș., domiciliată în Baia M. .. 8 jud. Maramureș, în calitate de moștenitoare după def. Ș. I. și B. I. I. domiciliat în Satu M. Drumul Careiului . M., în calitate de moștenitor după B. M. M., având ca obiect hotărâre care sa tina loc de act autentic .
Dezbaterea cauzei în fond a avut loc în ședința publică din 09.04.2013, dată la care s-a amânat pronunțarea pentru azi, concluziile părților fiind consemnate în încheierea ședinței respective, încheiere care face parte integrantă din partea introductivă a prezentei sentințe .
În urma deliberării ce a avut loc în cauză, s-a pronunțat sentința civilă de față ;
INSTANȚA
Asupra acțiunii civile de față ;
Prin acțiunea civilă înregistrată sub dosar nr._ reclamanții H. R. și soția H. I. O. au chemat în judecată pe pârâții C. V., B. M. născută Ș., în calitate de moștenitoare după def. Ș. I., M. E. născută Ș., în calitate de moștenitoare după def. Ș. I. și B. I. I., în calitate de moștenitor după B. M. M. și a solicitat ca instanța să constate vânzarea-cumpărarea intervenită între reclamanți în calitate de cumpărători și pârâți în calitate de vânzători cu privire la imobilul înscris în CF nr._ Moftin CF vechi 18 N Moftinu M. nr.cad. 201 ,202/2 și 200 în natură casă și teren în suprafață de 1.917 mp ; să dispună întabularea în CF în acest sens; fără cheltuieli de judecată.
În motivare reclamanții arată că au cumpărat imobilul în cauză de la pârâta de ord. 1 pe baza contractului sub semnătură privată, care la rândul ei a cumpărat tot prin antecontract imobilul de la numitul B. I. I. . Acestuia din urmă i-a revenit acest imobil în baza unei înțelegeri intervenită în familie și consemnată într-o tranzacție extraprocesuală . Pentru a putea rezolva situația de CF reclamanții au fost nevoiți să introducă prezenta acțiune .
În drept se invocă prev.art. 963 și urm. C.civ. și art. 1166 C.civ.
În dovedire s-au depus la dosar contractul de vânzare-cumpărare încheiat între pârâta de ord. 1 și reclamanți la 21.12.2007, contractul sub semnătură privată încheiat între pârâta de ord. 1 și numitul B. I. în 1997, tranzacția extraprocesuală prin care imobilul a revenit numitului B. I., certificatul de atestare fiscală și extrasul de CF .
În termen legal pârâta de ord. 2 a depus la dosar întâmpinare prin care arată că este de acord cu acțiunea reclamanților așa cum a fost formulată .
Pârâții de ord.1,3 și 4, deși legal citați, nu s-au prezentat în fața instanței de judecată .
Din probele administrate în cauză instanța constată că pârâții de ord. 2,3 și 4 respectiv antecesorii acestora au încheiat o tranzacție extraprocesuală prin care imobilul în cauză a revenit pârâtului de ord. 4 ca urmare a partajului . Acesta, la rândul lui a înstrăinat imobilul pe baza contractului sub semnătură privată încheiat în 1997 pârâtei de ord.1, care și ea, tot pe baza unui contract sub semnătură privată încheiat în 2007, a înstrăinat același imobil reclamanților cu suma de 20.000 lei . La data încheierii contractului reclamanții au achitat prețul stabilit prin contract și au intrat în posesia imobilului fără ca situația de CF să fie rezolvată .
Pârâții respectiv antecesorii lor sunt proprietari tabulari din 2000 .
Având în vedere cele arătate mai sus instanța în baza art. 969 C.civ. și urm. C.civ. art. 5 pct. 2 titlul X din L.247/2005 cu art. 20 din L.7/1996 rap. la art. 3 din Legea 71/2011 a admis acțiunea reclamanților împotriva pârâților și a constatat vânzarea-cumpărarea intervenită între reclamanți în calitate de cumpărători și pârâți în calitate de vânzători cu privire la imobilul înscris în CF nr._ Moftin CF vechi 18 N Moftinu M. nr.cad. 201 ,202/2 și 200 în natură casă și teren în suprafață de 1.917 mp .
A dispus întabularea în CF în acest sens.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea reclamanților H. R. și soția H. I. O. domiciliați în Moftinu M. nr. 337 jud. Satu M., împotriva pârâților C. V. domiciliată în Carei . . M., B. M. născută Ș., domiciliată în Baia M. ./A ., în calitate de moștenitoare după def. Ș. I., M. E. născută Ș., domiciliată în Baia M. .. 8 jud. Maramureș, în calitate de moștenitoare după def. Ș. I. și B. I. I. domiciliat în Satu M. Drumul Careiului .. 14 jud. Satu M., în calitate de moștenitor după B. M. M., drept urmare:
- constată vânzarea-cumpărarea intervenită între reclamanți în calitate de cumpărători și pârâți în calitate de vânzători cu privire la imobilul înscris în CF nr._ Moftin CF vechi 18 N Moftinu M. nr.cad. 201 ,202/2 și 200 în natură casă și teren în suprafață de 1.917 mp ;
Dispune întabularea în CF în acest sens.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 16 aprilie 2013.
PREȘEDINTEGREFIER
BARA ANAKOȘARKA C.
C.K. 18 Aprilie 2013
Red.BA/Tehnored.KC
8 ex/10.05.2013
Emis 6 .>- 1 ex. H. R.
- 1 ex. H. I. O.
- 1 ex. C. V.
- 1 ex. B. M.
- 1 ex. M. E.
- 1 ex. B. I. I.
Azi 10.05.2013
← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2749/2013. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2160/2013. Judecătoria... → |
---|