Somaţie de plată. Hotărâre din 27-02-2013, Judecătoria CAREI
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria CAREI la data de 27-02-2013 în dosarul nr. 480/218/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CAREI
-
O R D O N A N Ț A Nr. 598/2013
Ședința publică de la 27 februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: A. A. G.
Grefier: T. M.
¤¤¤¤¤¤¤¤¤
Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de creditoarea S.C. R. & R. S.A. prin reprezentanții săi legali, cu număr de înregistrare în Registrul Comerțului J 40/_/1994, cu sediul ales în Băile F., Hotel Padiș, Parter, jud. Bihor, în contradictoriu cu debitorul N. C. I., dom.în Carei ..16 jud.Satu M. având ca obiect somație de plată
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței de către grefierul de ședință că cererea este legal timbrată cu suma de 39 lei și timbru judiciar mobil în valoare de 3 lei; după care:
Instanța își verifica competenta in baza art. 1591 alin. 4 cod procedura civila si stabilește ca in baza art.126 din Constituție, art. 1 pct. 1, art.2 alin.1 din OUG 5/2001 este competentă general, material si teritorial sa soluționeze aceasta cauză.
Instanța a declarat închise dezbaterile, în vederea deliberării, potrivit art. 150 Cod procedură civilă.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față .
Prin cererea înregistrată sub dosar cu nr. de mai sus, creditoarea S.C. R. & R. S.A. București, prin reprezentanții săi legali, a chemat în judecată pe debitorul N. C. I., solicitând emiterea ordonanței de plată prin care să oblige debitorul la plata sumei de 662,80 lei reprezentând contravaloare servicii de internet, telefonie și televiziune pe lunile februarie - mai 2011, 887,94 lei penalități de întârziere calculate până la data de 28.02.2012 și în continuare până la plata efectivă a plătii, plus 5 Euro reprezentând contravaloarea bunurilor proprietatea R.&R. predate în custodie debitorului, cu cheltuieli de judecată.
În fapt se arată că prin contractul nr._ încheiat intre S.C. R. & R. S.A. si N. C. I. s-a convenit cu debitorul sa i se furnizeze serviciile sus menționate, debitorul având obligația achitării contravalorii acestora conform tarifelor si in termenele menționate in contract.
Se invederează instanței faptul ca debitorul a beneficiat de serviciile oferite de S.C. R. & R. S.A., a acceptat serviciile oferite de societate, nu a reclamat vreo neconcordanta a serviciului de telefonie cu obligațiile asumate de societate prin contract si a acceptat facturile emise de către societatea creditoare. Debitorul avea obligația de a achita contravaloarea abonamentelor de internet, telefonie și televiziune, conform contractului cadru mai sus menționat, obligație încălcata insa de către acesta. Conform art. 3 pct 3.4., 3.5. si 3.6. din Contractul de furnizare servicii:
3.5."Beneficiarul se obliga sa achite contravaloarea serviciilor contractate aferente fiecărei luni pana la sfârșitul lunii respective("Termenul de plata"), contravaloarea apelurilor si mesajelor taxabile ale Beneficiarului, contravaloarea traficului Digi Net Mobil, precum si contravaloarea serviciilor adiționale prestate in luna/perioada anterioara. Plata se va face in numerar, prin punctele de încasare ale R. & R. ori prin transfer bancar in contul indicat de R. & R.. " 3.4."Facturile si anexele facturilor vor fi transmise Beneficiarului prin posta la adresa indicata de acesta, Beneficiarul recunoscând ca valoarea facturata a serviciilor care fac obiectul contractului au caracter cert, lichid si exigibil. Daca Beneficiarul pretinde ca nu a primit factura si/sau anexele facturii, acesta nu este exonerat de plata contravalorii serviciilor prestate de R. & R., putând fi eliberata Beneficiarului, la cerere, o copie de pe factura si/sau de pe anexele facturii. "
3.6."In cazul neplății contravalorii facturilor pana la expirarea Termenului de plata, R. & R. poate percepe, începând cu cea de-a zecea zi a lunii următoare, penalități de 0,2% pe zi de întârziere...."
De asemenea debitorul datorează societății R.&R. contravaloarea echipamentelor predate in custodie debitorului si nerecuperate de către subscrisa, conform clauzelor penale prevăzute la art. 5.5.1 din contractul de furnizare servicii, in suma totala de 5 euro.
Astfel, potrivit procesului verbal de predare primire încheiat in baza contractului, beneficiarului i-au fost predate in perfecta stare de funcțiune cartela S., in suma de 5 euro, identificată conform seriei inserate in procesul-verbal de predare-primire, bun pe care debitorul l-a folosit după bunul sau plac, fara insa a achita contravaloarea serviciilor de care a beneficiat, fara a restitui subscrisei echipamentul menționat mai sus conform clauzelor contractuale - respectiv in termen de 2 zile de la încetarea contractului, sau fara a achita contravaloarea acestora conform clauzelor contractuale, bunuri care se ridica la suma totala de 5 euro.
Creditoarea consideră ca sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Ordonanța de Guvern nr. 5/2001, respectiv:
• Prin contractul încheiat intre parti debitorul s-a obligat la plata regulata a serviciilor furnizate de către R. & R., la termenele stabilite in contract. Valoarea serviciilor furnizate si facturate ulterior de către R. & R. este specificata si acceptata de către parti, conform contractului de furnizare servicii, unde figurează semnătura celor doua parti semnatare.
• Creanța rezulta din nerespectarea culpabila a obligațiilor de plata asumate de către debitor prin contractul încheiat.
• Creanța este certa, creanța ce rezulta din însăși contractul încheiat in mod valabil intre parti. Creanța este lichida, câtimea ei fiind determinata prin același contract semnat intre parti si in baza căruia au fost emise facturile de către societatea noastră. Creanța este exigibila, deoarece termenul in care debitorul avea obligația sa-si achite obligațiile contractuale a expirat, plata facturilor trebuia făcuta in termenele prevăzute de art.3.5. din contract.
Rezulta fara dubii ca societatea are o creanța certa, lichida si exigibila.
In concluzie toate sumele datorate de către debitor reprezintă creanțe certe, lichide si exigibile, fiind asumate de către debitor, astfel încât sunt deplin aplicabile dispozițiile art. 1 alin. 1 din Ordonanța de Guvern nr.5/2001 privind procedura somației de plată, astfel cum a fost modificata prin Legea 295/2002 "Procedura de somație de plata se desfășoară, la cererea creditorului, in scopul realizării de bunăvoie sau prin executarea silita a creanțelor certe, lichide si exigibile ce reprezintă obligații de plata a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de parti prin semnătura ori in alt mod admis de lege si care atesta drepturile si obligații privind executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestații".
În drept se invocă prevederile Ordonanței de Guvern nr. 5/2001, art. 969 si urm. C. Civil (art. 1270 Noul C. Civil), art. 1 pct 1.2, art.2, art. 3 pct. 3.4., 3.5. si 3.6. din Contractul de furnizare servicii.
În dovedire s-au depus în xerocopie, contract de furnizare servicii cu anexe, proces verbal de predare-primire echipamente, cartea de identitate a debitorului, facturile restante.
Conform art. 242 al. 2 C.pr.civilă s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Debitorul legal citat, nu s-a prezentat în instanță și nici nu a depus întâmpinare.
Din probele administrate în cauză, rezultă că, prin contractul nr._ încheiat intre S.C. R. & R. S.A. si N. C. I. s-a convenit cu debitorul sa i se furnizeze serviciile sus menționate, debitorul având obligația achitării contravalorii acestora conform tarifelor si in termenele menționate in contract.
Debitorul a beneficiat de serviciile oferite de S.C. R. & R. S.A., a acceptat serviciile oferite de societate, nu a reclamat vreo neconcordanta a serviciilor cu obligațiile asumate de societate prin contract si a acceptat facturile emise de către societatea noastră. Debitorul avea obligația de a achita contravaloarea abonamentului de telefonie, conform contractului cadru mai sus menționat, obligație încălcata insa de către acesta.
Debitorul nu a achitat contravaloarea unui nr. de 4 facturi însumând 662,80 lei.
Conform art. 3.6 din contractul de furnizare servicii televiziune” … In cazul neplății contravalorii facturilor pana la expirarea Termenului de plata, R. & R. poate percepe, începând cu cea de-a zecea zi a lunii următoare, penalități de 0,2% pe zi de întârziere...." astfel că este justificată pretenția creditoarei cu privire la suma de 887,94 lei calculată cu titlul de penalități.
De asemenea debitorul datorează societății R.&R. contravaloarea echipamentelor predate in custodie debitorului si nerecuperate de către subscrisa, conform clauzelor penale prevăzute la art. 5.5.1 din contractul de furnizare servicii, in suma totala de 5 euro.
Fiind exprimată într-o sumă clar determinată și asumată fiind de către părți prin semnarea unui contract care prevede atât sumele de plată cât și scadențele care s-au împlinit precum și cuantumul și modul de calcul al penalităților, creanța compusă din capital și penalități este certă, lichidă și exigibilă.
Având în vedere cele arătate mai sus, instanța va admite cererea creditoarei împotriva debitorului ca întemeiată, și în baza art. 5 și urm. din OG nr. 5/2001 va soma pe debitor să plătească suma 662,80 lei reprezentând contravaloare servicii de internet, telefonie și televiziune pe lunile februarie - mai 2011, 887,94 lei penalități de întârziere calculate până la data de 28.02.2012 și în continuare până la plata efectivă a plătii, plus 5 Euro reprezentând contravaloarea bunurilor proprietatea R.&R. predate în custodie debitorului.
În temeiul art. 6 alin. 2-3 din OG 5/2001, va stabili termen de plată de 10 de zile de la data comunicării ordonanței.
În baza art. 274 C.pr.civilă va obliga debitorul să plătească creditoarei cu titlul de cheltuieli de judecată suma 42 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
ADMITE cererea înaintată de creditoarea S.C. R. & R. S.A. prin reprezentanții săi legali, cu număr de înregistrare în Registrul Comerțului J 40/_/1994, cu sediul ales în Băile F., Hotel Padiș, Parter, jud. Bihor, în contradictoriu cu debitorul N. C. I., dom.în Carei ..16 jud.Satu M., prin urmare:
- somează debitorul să plătească creditoarei suma de 662,80 lei reprezentând contravaloare servicii de internet, telefonie și televiziune pe lunile februarie - mai 2011, 887,94 lei penalități de întârziere calculate până la data de 28.02.2012 și în continuare până la plata efectivă a plătii, plus 5 Euro reprezentând contravaloarea bunurilor proprietatea R.&R. predate în custodie debitorului.
În temeiul art. 6 alin. 2-3 din OG 5/2001 stabilește termen de plată de 10 de zile de la data comunicării prezentei ordonanțe.
În temeiul art. 6 alin.4 din OG 5/2001, dispune comunicarea ordonanței fiecărei părți prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
Obligă pe debitor să achite creditoarei suma de 42 reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de a promova cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare conform art. 8 din OG 5/2001.
Pronunțată în ședința publică de la 27 februarie 2013.
PREȘEDINTEGREFIER
A. A. GHEORGHETĂBÎRCĂ M.
Red.A.A.Ghe.
Tehno red.T.M.
4 ex./5 martie 2013/ emis și exp.1 .>S.C. R. & R. S.A., cu sediul ales în Băile F., Hotel Padiș, Parter, jud. Bihor
1 conf. de primire debitor N. C. I., dom.în Carei ..16 jud.Satu M.,
M.T. 4 martie 2013
← Fond funciar. Sentința nr. 558/2013. Judecătoria CAREI | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
---|