Curatelă. Sentința nr. 865/2015. Judecătoria CAREI

Sentința nr. 865/2015 pronunțată de Judecătoria CAREI la data de 18-06-2015 în dosarul nr. 865/2015

Acesta nu este document finalizat

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CAREI

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 865/2015

Ședința publică din 18 iunie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: S. C. A.

GREFIER: M. C. I.

*****

Desfășurarea ședinței s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform prevederilor art. 231 alin.2 C.pr.civ.

Pe rol fiind soluționarea cererii formulate de petenta A. M., în contradictoriu cu intimata A. T. DIN C. PRIMĂRIEI ORAȘULUI TĂȘNAD, prin reprezentanții săi legali, având ca obiect curatelă.

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns petenta A. M., asistată de avocat S. A., conform împuternicirii avocațiale nr. 9583/24.04.2015.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că la dosar nu a fost depusă ancheta socială solicitată Autorității Tutelare din cadrul Primăriei orașului Tășnad, după care:

Reprezentantul petentei, avocat S. A., face cunoscut instanței că imediat după termenul de judecată din 11 iunie 2015, un angajat al Primăriei Tășnad s –a prezentat la domiciliul petentei, în vederea întocmiri anchetei sociale, fiind posibil ca ancheta să fie finalizată.

Instanța dispune a se lua legătura cu A. T. din C. Primăriei Orașului Tășnad, pentru a verifica dacă ancheta socială este întocmită.

Înainte de finalizarea dezbaterilor a fost depusă la dosar ancheta socială.

Reprezentantul petentei solicită admiterea cererii.

Instanța, considerând lămurită cauza sub toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în acord cu prevederile art. 394 C.pr.civ. închide dezbaterile în vederea deliberării.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată sub dosar nr._ din data de 27.04.2015, petenta A. M. în contradictoriu cu A. T. DIN C. PRIMĂRIEI ORAȘULUI TĂȘNAD, prin reprezentanții săi legali, în cauza a având ca obiect curatelă, a solicitat instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună numirea sa ca și curator al mamei sale C. M..

În fapt, petenta A. M., solicită să fie numită curator al mamei sale C. M., având CNP_, născuta la data de 22.09.1937, în vederea reprezentării intereselor ei in general, deoarece nu iși poate apară interesele in condiții corespunzătoare, petenta specificând că mama sa suferă de demență mixtă formă severă.

Petenta solicită citarea în cauză a Autorității Tutelare din cadrul Primăriei orașului Tășnad.

In drept, au fost invocate disp. art. 178 si urm.C.civ.

În cauză s-au administrat probatori cu acte și s-a efectuat ancheta socială.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că numita C. M., mama petentei suferă de demență mixtă în formă severă ( filele 4-6 dosar).

Din ancheta socială nr._/2015, efectuată de A. T. DIN C. PRIMĂRIEI ORAȘULUI TĂȘNAD, rezultă că petenta îndeplinește toate condițiile necesare pentru a fi numită curator pentru mama sa C. M. ( filele 22-23 dosar).

Ca un corolar al celor arătate mai sus, instanța, în temeiul art. 178 C.civ. va admite cererea, ca întemeiată.

Va institui curatelă asupra numitei C. M., mama petentei, bolnavă grav, suferind de demență mixtă, formă severă.

Va numi curator petenta asupra numitei Crian M. în vederea reprezentării intereselor generale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELEL LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de petenta A. M., CNP_, domiciliată în Tășnad, ., județ Satu M., în contradictoriu cu intimata A. T. DIN C. PRIMĂRIEI ORAȘULUI TĂȘNAD, prin reprezentanții săi legali, ca întemeiată.

Instituie curatelă asupra numitei C. M., mama petentei, CNP_, domiciliată în Tășnad, . județ Satu M., bolnavă grav, suferind de demență mixtă, formă severă.

Numește curator petenta asupra numite C. M. în vederea reprezentării intereselor generale.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 18.06.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

S. C. A. M. C. I.

C.M. 22 Iunie 2015

Red. Tehnored. SCA /CM

4 ex/23.06.2015

Emise 2 .

1 ex -petentei A. M., domiciliată în Tășnad, ., județ Satu M.

1 ex - intimatei A. T. DIN C. PRIMĂRIEI ORAȘULUI TĂȘNAD

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Curatelă. Sentința nr. 865/2015. Judecătoria CAREI