Obligaţie de a face. Sentința nr. 390/2015. Judecătoria CAREI
Comentarii |
|
Sentința nr. 390/2015 pronunțată de Judecătoria CAREI la data de 16-03-2015 în dosarul nr. 2515/218/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CAREI
-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 390/2015
Ședința publică din 16 Martie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Ț. I. R.
Grefier: M. R. A.
Desfășurarea procesului s-a efectuat prin mijloace tehnice audio potrivit art. 231 C.pr.civilă.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulată de reclamanta V. E., cu domiciliul în Carei, ., nr. 2, . M. împotriva pârâtului M. P. PRIN P. DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA CAREI, cu sediul în Carei, .. 1, jud. Satu M., având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamanta asistată de av. Szekely Janos lipsă fiind Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că prezenta cauză este la al doilea termen de judecată și este legal timbrată. Cauza a fost amânată pentru ca părțile să studieze dosarele atașate, respectiv DS 644/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei și DS_ al Judecătoriei Carei prin care a fost soluționată plângerea petentei împotriva Ordonanței din 10.04.2012 dată în dosar nr. 644/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei.
Instanța, în baza art. 219, alin. 2 C.pr.civ. constată că procedura de citare este îndeplinită potrivit dispozițiilor art. 229 alin. 1 C.pr.civ. conform cărora prin înmânarea citației, sub semnătura de primire, personal sau prin reprezentant, pentru un termen de judecată, cel citat este prezumat că are în cunoștință și termenele de judecată ulterioare aceluia pentru care citația i-a fost înmânată.
Instanța pune în discuție necesitatea administrării de noi probe în baza art. 390 C.pr.civ.
Reprezentantul reclamantei arată că nu înțelege necesară administrarea altor probe în cauză.
În baza art. 255 raportat la art. 258 C.pr.civ. instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei apreciind că este pertinentă și concludentă justei soluționării a cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat în cauză instanța închide faza cercetărilor judecătorești. În baza art. 392 C.pr.civ. deschide dezbaterile asupra fondului și acordă cuvântul în fond părților în ordinea prevăzute de art. 216 C.pr.civ.
Reprezentantul reclamantei, având cuvântul în fond, arată că solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată în scris, fără cheltuieli de judecată. Arată că solicită obligarea Parchetului la desființarea înscrisului pentru motivele arătate în acțiune și menționează că în drept nu a fost combătută acțiunea formulată prin întâmpinarea depuse de pârât la dosarul cauzei. Solicită instanței să constate raportat la art. 245 C.pr.pen., art. 315 C.pr.pen. și Decizia ÎCCJ P. nu are posibilitatea de apreciere în cauza care a dus la formularea prezentei plângeri.
Instanța în baza art. 244 C.pr.civ coroborat cu art. 394 C.pr.civ declară dezbaterile închise și, față de cererea principală și înscrisurile depuse la dosarul cauzei, reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea de chemarea în judecată înregistrată la data de 08.10.2014, sub dosar număr_ al Judecătoriei Carei reclamanta V. E. împotriva pârâtului M. P., P. de pe lângă Judecătoria Carei, solicită instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună obligarea paratului M. P., P. de pe lângă Judecătoria Carei la sesizarea instanței civile Judecătoria Carei, cu acțiune civila pentru desființarea înscrisurilor sub semnătura privata falsificate
1-cerere de reconstituire nr. 89 din_, înscris sub semnătura privata depus la Comisia Locala Fond Funciar Andrid jud. Satu M. aflat la dos nr. 1826/218/209 a Judecătoriei Carei
2-declaratie-inscris sub semnătura privata din_ depus la Comisia Locala Fond Funciar Andrid jud. Satu M., aflat la dos_ a Judecătoriei Carei
Solicită cheltuieli de judecata.
În motivare arată că în dosarul nr. 644/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei, au fost efectuate cercetări penale privind infracțiunile de fals in declarații privind pe Rendes G., si fals in înscrisuri sub semnătura privata.
Prin Ordonanța din data de 10 apr. 2012 dat in dos nr. 644/P/2010 a Parchetului Carei, se constata mărturia mincinoasa si se dispune aplicarea amenzii administrative de 500 lei martorului constatat mincinos Rendes G..
Prin aceeași Ordonanța din 10 apr. 2012, dat in dos nr. 644/P/2010 P. de pe lângă Judecătoria Carei, se constata ca 2 înscrisuri sub semnătura privata-cerere de reconstituire si declarație ce privesc procedura de restituire de teren, sunt falsificate. Se dispune neînceperea urmăririi penale fata de Osztricza loan P., pentru săvârșirea infracțiunii de fals in înscrisuri sub semnătura privata, art. 290 Cod penal pt. aceasta, ca susținutul autor al falsului a decedat in anul 2002.
Prin aceeași Ordonanța din 10 aprilie 2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei, dat in dos nr. 644/P/2010, in urma ordonanței de neîncepere a urmăririi penale nu se face aplicarea disp. art. 245 al 1 lit. c/1 Cod procedura penala obligatorii, si nu se dispune sesizarea instanței civile cu acțiunea civila de desființare a înscrisurilor sub semnătura privata falsificate.
Aceasta cu toate ca constatarea falsului s-a făcut in cursul cercetărilor penale, prin Raport de Constatare Tehnico Științifica Grafica.
Reclamanta observând ca nu este satisfăcută o obligație expresa si legala, sesizează P. de pe lângă Judecătoria Carei, si solicita sa se dea eficienta dispozițiilor obligatorii a disp art. 245 al 1 lit. c/1 Cod procedura penala, si sa fie sesizată instanța civila, Judecătoria Carei, cu acțiune civila de desființare a înscrisurilor falsificate așa cum prevăd normele obligatorii.
În urma sesizărilor petentei, la data de_ prin Referatul întocmit a procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei, in dos 173/VI_ se apreciază totuși necesar infirmării rezoluției de neîncepere a urmăririi penale-pentru a se da o soluție de fond.
Referatul procurorului de caz nu este insa apreciat de P. Procurorul Parchetului Carei, care emite dispoziția de clasare a lucrării penale vizând solicitarea de sesizare a instanței civile cu acțiune civila pentru desființarea înscrisurilor sub semnătura privata falsificate. Se aduce soluția in dos nr. 173/VIII/1/2013. Cu toate ca se dispune clasarea solicitării, totuși in cuprinsul Referatului de clasare din 23 sept. 2013 a Parchetului Carei, aceasta constata ca „. înscrisuri nu au fost semnate de Osztricza R. ci de alta persoana."
Reclamanta încearcă in continuare sa sensibilizeze M. P. P. Carei cu cererea de a fi îndeplinit obligația legale a acestuia, cuprins in disp art. 245 al.1 lit. c/1 CPP, obligație legala nerealizata din anul 2012. Astfel adresează Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, o sesizare, care comunica in dos nr. 91/VIII/2014, la data de 11 februarie, ca solicitarea este trimisa spre soluționare Parchetului Carei.
Petenta observând lipsa de sensibilitate cu privire la cele sesizate, la nivelul Parchetului Carei, si faptul ca petiția ei in legătura cu realizarea obligației legale a Parchetului Carei ce deriva nu numai din disp art. 245 al 1 lit. c/1 CPP, dar si din normele de aplicabilitate obligatorie a Deciziei nr. 2/2011 a ICCJ dat in RIL sesizează P. de pe lângă ICCJ, care retrimite sesizarea spre soluționarea cererii aceluiași P. Cărei, insensibil la aceasta problema. Se comunica in data de_ acest fapt, cu referire la lucrarea 537/2014.
Reclamanta, astfel este obligata sa depună aceasta acțiune, prin care solicita sa se dispună obligarea intimatului M. P., P. de pe lângă Judecătoria Carei, in cadrul cadrului legal al obligației de a face, aceasta sa „facă” respectiv sa depună acțiune civila la instanța civila pentru desființarea ca false fiind a înscrisurilor sub semnătura privata menționate.
Reclamanta solicita instanței să observe ca intimata in refuzul manifestat pana in prezent cu privire la obligația sa legala refuzata, da o motivație inacceptabila pentru acest refuz. Motivația se refera la aspectul cum ca, P. nu depune acțiune civila in desființarea înscrisurilor falsificate, pentru ca aceste acte reprezintă voința aceluia de la care NU emana actele, dar care (nedovedit)ar fi fost de acord cu depunerea cererii.
Nelegalitatea acestui punct de vedere este demonstrat de faptul ca P. Carei NU are posibilitate de apreciere cu privire la caracterul fondat sau nefondat al acțiunii civile in desființarea înscrisurilor, pe care este obligat sa o înainteze. Nu are la îndemâna nici o prevedere legala, justificativa a ipretinesei sale posibilități de apreciere asupra oportunității depunerii acțiunii civile, si nu poate invoca îndemâna nici o prevedere legala care permite apreciere oportunității măsurii. De asemenea, nu poate nici sa facă aprecieri asupra caracterului fondat sau justificat in drept a viitoarei acțiuni, ceea ce desigur va face instanța civila sesizata.
În alta ordine de idei, din moment ce prevederile legale a art. 245 al 1 lit. c/1 CPP obliga intimata sa depună acțiune civila pentru desființarea înscrisurilor falsificate, Parchetului nu îi este acordat nici o posibilitate de apreciere asupra acestei obligații, din moment ce se dispune neînceperea urmării penale legat de infracțiunea de fals prevăzut de art. 290 Cod penal.
Toate interpretările, daca este loc de interpretări, atesta caracterul obligatoriu al textului de lege al art. 245 al 1 lit. c/1 C., caracter obligator a sesizării instanței civile, care este formulat expressis verbis in Decizia ICCJ nr. 2/2011 dat in RIL. Acest caracter obligatoriu obliga deci intimata sa facă ceva, in caz sa sesizeze instanța civila iar aceasta obligație este determinata expres in sarcina lui, fara posibilități de apreciere .
Pentru ca intimata P. Carei nu are drept de apreciere asupra obligației sale, privind sesizarea instanței civile, motivele invocate pana in prezent, care sunt aprecieri ale intimatei legate de oportunitatea exercitarea obligației sale legale, cuprinsa in art. 245 al 1 lit. c/1 C., sunt aprecieri ce depășesc cadrul legal. Iar in inexistenta posibilității de apreciere a oportunității a obligației, aceasta trebuie executata. Iar daca obligația legala nu este executata, intimata P. Carei, este pasibil de constrângere la executare a obligației sale civile de sesizarea a instanței civile cu desființarea înscrisurilor falsificate.
Modul de soluționare a problemei de M. P. P. de pe lângă Judecătoria Carei, - pana in prezent - aduce atingere dispozițiilor care prevăd obligația procurorului de a acționa pentru apărarea ordinii de drept, si restrânge nepermis rolul sau constituțional si legal.
În drept invocă disp. art. 131 Constituția României, art. 92 NCPC, art. 1164 NCC, art. 1516 NCC, art. 1073 CCV, art. 245 al 1 lit. c/1 CPP, art. 315 pct. 2 lit. d, C. nou, dec. nr. 2/2011 al CCJ RIL
În probațiune solicită încuviințarea probei cu înscrisuri și depune la dosarul cauzei copie cerere de reconstituire nr. 89/_ . copie declarație din_, comunicare P. Carei, in dos nr. 173/VIII/1/2013, Referat al Parchetului Carei in dos nr. 173/VI_ din_, comunicare P. Carei, in dos nr. 173/VI 1/2013, Referat al Parchetului Carei, din 23 sept.2013, comunicare P. de pe lângă Curtea de Apel Oradea dos 91/VI_, comunicare P. de pe lângă Curtea de Apel Oradea dos 91/VIII/1/2014, comunicare P. de pe lângă ICCJ nr. 537/2014 din_, copia Raportului de Constatare Tehnico Științifica întocmit de MAI Serviciul Criminalistic Satu M. in dos nr. 644/P/2010 a Parchetului Carei.
Solicită anexarea dos nr. 644/P/2010 a Parchetului Carei.
Pârâtul, legal citat a depus întâmpinare la dosarul cauzei (f. 53 – 58) prin care solicită respingerea acțiunii ca nefondată.
În motivare arată că în fapt, la data de 15.06.2010, reclamanta V. E. a depus o plângere penală la Poliția Municipiului Carei, împotriva autorilor necunoscuți, pentru comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, deoarece cererea de reconstituire a dreptului de proprietate și declarația surorii sale Osztricza R. din data de 19.03.1998 depusă la Comisia Comunală de aplicare a legii fondului funciar A., jud. Satu M., înregistrată cu nr. 89/19.03.1998 nu a fost scrisă și semnată de către persoana în cauză.
Totodată formulează plângere penală și împotriva făptuitorului R. G., având calitatea de secretar al Primăriei comunei Andrid, prin care solicită cercetarea acestuia sub aspectul săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă, întrucât acesta fiind audiat în calitate de martor în dosarul civil nr._ pe rolul Judecătoriei Carei, a declarat mincinos faptul că cererea și declarația numitei Osztricza R. din data de 18.03.0998 a fost scrisă și semnată de către persoana în cauză în fața acestuia, lucru care este neadevărat.
În urma cercetărilor efectuate în cauză s-au constată următoarele:
La data de 19.03.1998 numita Ostricza R. însoțită de fiul ei Ostricza I. P. senior, care o avea în grijă, și Gardo A. s-au prezentat la Primăria Andrid unde au depus o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate potrivit legii 18/1991 dând o declarație în legătură cu terenul reconstituit.
Secretarul comisiei i-a înmânat două formulare de cerere și declarație care au fost completate și depuse pentru a fi înregistrate în registrul de evidență. S-a stabilit că întrucât numita Ostricza R., fiind o femeie în vârstă și cu probleme de vedere, formularele celor două acte au fost completate de către fiul acesteia care o însoțea la primărie.
După predarea celor două acte secretarul a semnat formularul „Declarație„ la mențiunea „D. în fața noastră „.
În cursul proceselor civile, numitul R. G., în calitate de secretar al comisiei de aplicarea fondului funciar, a fost audiat ca martor și a declarat că cererea a fost depusă de numita Ostricza R. și a semnat în fața sa având în vedere că solicitanta a fost prezentă în incinta primăriei, i-a dat formularele necesare dar nu a urmărit cine le-a scris întrucât a avut reprezentarea că completarea și semnarea actelor reprezintă voința titularei dreptului de proprietate.
În cauză s-a efectuat un Raport de constatare tehnico-științifică criminalistic, din care rezultă că semnăturile olografice de pe cererea și declarația numitei Osztricza R. depuse la Primăria comunei Andrid la data de 19.03.1998 nu au fost executate de către același scriptor care a depus și semnăturile olografice pe procura specială încheiată între Osztricza R. și V. A. R., aceste semnături fiind imitație servilă.
In urma audierii martorilor Osztricza I. P., Gardo A., Osztricza A. I., V. A. R., M. G. și R. G., rezultă faptul că numita Osztricza R. însoțită de fiul ei Osztricza loan P. care o îngrijea la vremea respectivă, de nepotul ei Osztricza loan P. și Gardo A. s-au prezentat la data de 19.03.1998 la Primăria comunei Andrid, unde aceasta a depus la Comisia comunală pentru aplicarea fondului funciar, o declarație și o cerere în vederea reconstituirii dreptului de proprietate pentru suprafața de 47 ha teren arabil cu nr. 89/19.03.1998, acte care au fost completate posibil și semnate de către Osztricza loan P., pentru a-și ajuta mama, ținând cont de faptul că mama sa avea o vârstă respectabilă, probleme de vedere și alte afecțiuni medicale.
Prezenta numitei Osztricza R. la Primăria comunei Andrid a fost confirmată și de martorii audiați în cauză, Osztricza loan P., Gardo A., M. G., și P. T. care în calitate de referent a înregistrat cererea acesteia în ordine cronologică în registrul special.
În ședința comisiei comunale Andrid din data de 23.05.2000, a fost pusă în discuție și cererea nr. 16/16.01.1998 depusă de către persoana vătămată V. E. la care au fost conexată și soluționată în același timp cererea nr. 89/19.03.1998 depusă de către Oszticza R., unde comisia locală a aprobat celor două surori suprafața de 40 ha teren, ulterior fiind întocmite anexele corespunzătoare în care au fost înscrise toate persoanele îndreptățite la reconstituire, care prin procesul verbal nr. 1466/2002 din data de 06.06.2002, au fost afișate la sediul Primăriei Andrid, în vederea consultării de către persoanele interesate și formulării unor eventuale contestații, după care prin adresa nr. 1670/08.07.2002 toată documentația întocmită de Comisia comunală Andrid a fost înaintată la Prefectura Județului Satu M., înregistrată sub nr. 4148/09.07.2002.
Comisia Județeană a validat toată documentația, ocazie cu care în cursul lunii august 2002, în baza unui proces verbal, cele două surori V. E. și Osztricza R. prin persoana mandatată V. A., au fost puse în posesie cu suprafața de 40 ha teren arabil, care au semnat procesul verbal, au fost puse în posesie și s-a emis titlu de proprietate nr. 31-7031 pe numele celor două surori, ce a fost ridicat de la Primăria comunei Andrid de către numitul Gardo A., pe baza de semnătură ca reprezentant al A.F. Gardo cu care aveau încheiat un contract de arendare pentru suprafața de 25 de ha din data de 23.12.2002 pe o perioadă de 5 ani, înregistrat la Consiliul local Andrid, cu opțiunea de prelungire, contractul de arendare fiind prelungit la expirarea termenului, doar de numita Osztricza R..
Fiind audiat făptuitorul R. G., declară că în data de 19.03.1998 a preluat de la numita Osztricza R. cererea care este posibil să fi fost scrisă și semnată de fiul ei Osztricza I. P. care o însoțea, dar datorită timpului îndelungat de atunci nu-și mai amintește dacă cererea a fost semnată pe loc la rubrica „Prezenta declarație s-a dat în fața noastră„ fiind posibil să fi fost semnată de acesta ulterior, fără a putea preciza o dată anume, posibil în perioada martie 2008-septembrie 2009. De asemenea declară că în conformitate cu prevederile Legii 169/1997, declarațiile depuse pe linia fondului funciar, nu se prevede obligativitatea să cuprindă mențiunea arătată mai sus, decât mențiunea cu suprafața reconstituită / constituită anterior, cererile fiind obligatoriu să cuprindă doar numele și prenumele persoanei, domiciliu, calitatea și suprafața de teren solicitată, fără obligativitatea să cuprindă semnătura sau aceasta să fie scrisă personal de către persoana solicitată, fapt confirmat și de către Tribunalul Satu M., prin decizia civilă nr. 218/R/20.04.2010 în dosar nr._, iar existența sau inexistența mențiunii respective pe declarația depusă de către Osztricza R., nu a influențat în nici un fel modul de soluționare al cererii, mai mult nici cererea depusă de persoana vătămată V. E. sub nr. 16/16.01.1998 nu cuprinde aceste mențiuni, lucru care nu a împiedicat soluționarea acesteia în mod favorabil, conform prevederilor legale.
Făptuitorul R. G. recunoaște că în data de 01.12.2009, fiind audiat ca martor la Judecătoria Carei, a declarat faptul că „Declarația cerută de lege cu privire la suprafețele reconstituite a fost scrisă de către Osztricza R. și semnată de către aceasta în fața mea în 19.martie 1998" și datorită timpului îndelungat din momentul depunerii cererii și cel al audierii ca martor în fața instanței de judecată, nu-și mai amintește exact, este posibil ca acesta să fie scrisă de fiul acesteia Osztricza I. P. care o însoțea. Totodată susține că cele declarate de el nu au fost date cu rea credință în vederea inducerii în eroare a instanței de judecată sau urmărind un scop anume, ci datorită faptul că în aceea perioadă avea un volum foarte mare de muncă.
Conform normelor de drept comun și legilor fondului funciar, cererea de reconstituire a dreptului de proprietate are ca efect general investirea autorităților publice competente și obligarea lor la declanșarea procedurii legale, iar ca efect special, repunerea în termenul de opțiune succesorală a celor care nu renunță anterior, în mod expres la moștenire.
Pentru a produce efecte juridice, manifestarea de voință a persoanei îndreptățită trebuie să îmbrace forma scrisă cu modificările și completările ulterioare, reglementate prin art. 9 din Legea 18/1991, rep. precum și prin Regulamentul de aplicare a legii fondului funciar aprobat prin H.G. nr. 131/1991 în vigoare la data înregistrării cererii care a fost contestată în cauză. Aceasta nu înseamnă că cererea trebuie scrisă și semnată în întregime de titular, sub sancțiunea nulității absolute, legea neinstituind aceleași exigențe ca în cazul testamentului olograf . Potrivit art. 9 alin.4 din Legii 18/1991 rep. în cazul în care cererea nu cuprinde semnătura persoanei, primarul sau secretarul consiliului este obligat să o primească și să o înregistreze.
În cazul de fața s-a apreciat că efectuarea unei expertize grafologice nu este pertinentă și utilă, deoarece lipsa semnăturii nu atrage nulitatea absolută a cererii, ci anulabilitatea, ceea ce înseamnă că poate fi confirmată, ratificată ulterior, iar pe de altă parte chiar dacă semnătura și cererea s-ar fi realizat de o altă persoană pentru a o ajuta pe numita Osztricza R., aceasta fiind nevăzătoare în gradul confirmat prin certificatul de încadrare în grad de handicap, este evident, în temeiul probelor administrate, că solicitarea scrisă și înregistrată în condițiile art. 9 din lege, reprezintă manifestarea, exteriorizarea consimțământului numitei Osztricza R., însăși la încheierea actului juridic, constând în cererea de reconstituire a dreptului de proprietate.
Pe baza acelor anterior descrise, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei a dispus în dosarul cu numărul 644/P/2010, neînceperea urmăririi penală față de R. G., pentru comiterea infracțiunii de mărturie mincinoasă, prev. și ped. de art. 260 alin. l cod penal și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ apreciind că fapta acestuia nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, și neînceperea urmăririi penală față de OSZTRICZA I. P., pentru comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. și ped. de art. 290 alin. l cod penal, întrucât a intervenit decesul făptuitorului.
Procurorul nu a sesizat Judecătoria Carei cu privire la anularea unor înscrisuri false întrucât din chiar motivarea soluției de neîncepere a urmăririi penale față de numitul Ostricza I. P., nu se poate discuta de un înscris fals, atâta timp cât acesta exprimă voința autorului prezumtiv, numita Ostricza R.. Există un motiv obiectiv pentru care înscrisul întocmit în numele acesteia nu este semnat de aceasta - Ostricza R. era nevăzătoare.
Soluția procurorului a fost menținută de prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei și de Judecătoria Carei, toate plângerile formulate de petenta V. E. fiind respinse ca neîntemeiate.
Nemaiavând alte căi de atac la dispoziție și dorind probabil să intre și în posesia suprafeței de teren cu privire la care s-a reconstituit în mod just și legal dreptul de proprietate surorii sale Ostricza R., reclamanta V. E. a formulat numeroase memorii adresate Procurorului General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de apel Oradea, prim procurorului Parchetului de pe lână Judecătoria Carei, solicitând ca procurorul să sesizeze instanța civilă în vederea anulării înscrisurilor considerate de aceasta false.
Aceste memorii au fost respinse cu motivarea reținută în ordonanța procurorului de scoatere de sub urmărire penală din dosar cu numărul 644/P/2010.
Examinând prezenta acțiune, apreciază că se impune a fi respinsă de către instanță. Solicită acest lucru, raportat la faptul că, reclamanta are la îndemână o acțiune în constatarea nulității înscrisurilor considerate de acesta false.
Reprezentanții Ministerului P. nu pot promova în fața instanței civile o acțiune pentru anularea unor înscrisuri pe care în mod evident nu le consideră false ci, ca emanând și exprimând voința autoarei lor, Ostricza R., în ciuda faptului că nu sunt scrise de aceasta.
Raportat la aceste aspecte solicită respingerea acțiunii formulate de reclamata V. E. ca nefondată.
Întemeiază întâmpinarea pe prevederile art. 205 c.pr.civ.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri și au fost atașate DS 644/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei și DS_ al Judecătoriei Carei prin care a fost soluționată plângerea petentei împotriva Ordonanței din 10.04.2012 dată în dosar nr. 644/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei.
Analizând actele și lucrările aflate la dosarul cauzei instanța constată următoarele:
Prin Ordonanța din 10.04.2012 dată în DS 644/P/2010 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorul Osztricza I. P. pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 alin. 1 VCP întrucât a intervenit decesul făptuitorului.
Obiectul plângerii petentei l-a constituit săvârșirea infracțiunii de fals cu privire la cererea de reconstituire nr. 89/19.03.1998 și declarația din 19.03.1998, ambele înscrisuri depuse la Comisia Locală Andrid de aplicare a Legii Fondului Funciar.
Împotriva acestei soluții petenta a formulat plângere susținând că această soluție este greșită deoarece în cauză a intervenit prescripția răspunderii penale, plângere respinsă prin Ordonanța din 22.05.2012 din DS 63/II/2/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei.
Soluțiile procurorilor au fost atacate cu aceeași motivare sub DS_, plângerea petentei fiind respinsă prin SP 210/2012 din 03.07.2012.
Contrar celor afirmate de reclamantă în prezenta acțiune civilă, prin Ordonanța din 10.04.2012 dată în DS 644/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei nu se constată că cele două înscrisuri sub semnătură privată sunt falsificate ci faptul, după cum se arată și în întâmpinare potrivit normelor de drept comun și legilor fondului funciar, cererea de reconstituire a dreptului de proprietate are ca efect general investirea autorităților publice competente și obligarea lor la declanșarea procedurii legale, iar ca efect special, repunerea în termenul de opțiune succesorală a celor care nu renunță anterior, în mod expres la moștenire.
Pentru a produce efecte juridice, manifestarea de voință a persoanei îndreptățită trebuie să îmbrace forma scrisă cu modificările și completările ulterioare, reglementate prin art. 9 din Legea 18/1991, rep. precum și prin Regulamentul de aplicare a legii fondului funciar aprobat prin H.G. nr. 131/1991 în vigoare la data înregistrării cererii care a fost contestată în cauză. Aceasta nu înseamnă că cererea trebuie scrisă și semnată în întregime de titular, sub sancțiunea nulității absolute, legea neinstituind aceleași exigențe ca în cazul testamentului olograf . Potrivit art. 9 alin.4 din Legii 18/1991 rep. în cazul în care cererea nu cuprinde semnătura persoanei, primarul sau secretarul consiliului este obligat să o primească și să o înregistreze.
În cazul de fața s-a apreciat că efectuarea unei expertize grafologice nu este pertinentă și utilă, deoarece lipsa semnăturii nu atrage nulitatea absolută a cererii, ci anulabilitatea, ceea ce înseamnă că poate fi confirmată, ratificată ulterior, iar pe de altă parte chiar dacă semnătura și cererea s-ar fi realizat de o altă persoană pentru a o ajuta pe numita Osztricza R., aceasta fiind nevăzătoare în gradul confirmat prin certificatul de încadrare în grad de handicap, este evident, în temeiul probelor administrate, că solicitarea scrisă și înregistrată în condițiile art. 9 din lege, reprezintă manifestarea, exteriorizarea consimțământului numitei Osztricza R., însăși la încheierea actului juridic, constând în cererea de reconstituire a dreptului de proprietate.
Pe baza acelor anterior descrise, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei a dispus în dosarul cu numărul 644/P/2010, neînceperea urmăririi penală față de R. G., pentru comiterea infracțiunii de mărturie mincinoasă, prev. și ped. de art. 260 alin. l cod penal și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ apreciind că fapta acestuia nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, și neînceperea urmăririi penală față de OSZTRICZA I. P., pentru comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. și ped. de art. 290 alin. l cod penal, întrucât a intervenit decesul făptuitorului.
Procurorul nu a sesizat Judecătoria Carei cu privire la anularea unor înscrisuri false întrucât din chiar motivarea soluției de neîncepere a urmăririi penale față de numitul Ostricza I. P., nu se poate discuta de un înscris fals, atâta timp cât acesta exprimă voința autorului prezumtiv, numita Ostricza R.. Există un motiv obiectiv pentru care înscrisul întocmit în numele acesteia nu este semnat de aceasta - Ostricza R. era nevăzătoare.
Așadar în cauză nu sunt aplicabile dis part. 245 alin. 1 lit. c ind. 1 VCPP, instanța reținând și faptul că prin . 17.03.2014 dată în DS_ a fost respinsă plângerea petentei V. E. având ca obiect desființarea și anularea ca fiind false a înscrisurilor cererea de reconstituire nr. 89/19.03.1998 și declarația din 19.03.1998, ambele înscrisuri depuse la Comisia Locală Andrid de aplicare a Legii Fondului Funciar, hotărâre definitivă prin respingerea apelului potrivit DC 294/. a Tribunalului Satu M..
În consecință instanța va respinge acțiunea civilă înaintată de reclamanta V. E., cu domiciliul în Carei, ., nr. 2, . M. împotriva pârâtului M. P. PRIN P. DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA CAREI, cu sediul în Carei, .. 1, jud. Satu M. având ca obiect obligarea pârâtului la sesizarea Judecătoriei Carei cu acțiune civilă pentru desființarea înscrisurilor falsificate respectiv cererea de reconstituire nr. 89/19.03.1998 și declarația din 19.03.1998, ambele înscrisuri depuse la Comisia Locală Andrid de aplicare a Legii Fondului Funciar ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea civilă înaintată de reclamanta V. E., cu domiciliul în Carei, ., nr. 2, . M. împotriva pârâtului M. P. PRIN P. DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA CAREI, cu sediul în Carei, .. 1, jud. Satu M. având ca obiect obligarea pârâtului la sesizarea Judecătoriei Carei cu acțiune civilă pentru desființarea înscrisurilor falsificate respectiv cererea de reconstituire nr. 89/19.03.1998 și declarația din 19.03.1998, ambele înscrisuri depuse la Comisia Locală Andrid de aplicare a Legii Fondului Funciar ca neîntemeiată.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Carei.
Pronunțată în ședința publică din 16 Martie 2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Ț. I. R. M. R. A.
MRA 16 Martie 2015
Red.Ț.I.R.
Tehnored. MRA
4 ex./19.03.2015
emis 2 .
1 .
1 . PRIN P. DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA CAREI
← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 403/2015.... | Fond funciar. Sentința nr. 434/2015. Judecătoria CAREI → |
---|