Plângere contravenţională. Sentința nr. 997/2015. Judecătoria CAREI
Comentarii |
|
Sentința nr. 997/2015 pronunțată de Judecătoria CAREI la data de 07-09-2015 în dosarul nr. 684/218/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CAREI
-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 997/2015
Ședința publică din 07 Septembrie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Ț. I. R.
Grefier: M. R. A.
Desfășurarea procesului s-a efectuat prin mijloace tehnice audio potrivit art. 231 C.pr.civilă.
Pe rol fiind soluționarea plângerii formulată de petentul H. C., domiciliat in Tiream, nr. 429, jud. S. M., CNP_ împotriva procesului verbal . nr._, încheiat la data de 05.03.2015 de agentul constatator din cadrul intimatului I. S. M., cu sediul în S. M., .. 5/A, jud. S. M., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru petent av. G. G. potrivit împuternicirii avocațiale nr._ din data de 25.05.2015 (f. 33), lipsă fiind reprezentanții intimatului. Reprezentantul petentului solicită lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a da posibilitatea martorului să se prezinte.
Potrivit prevederilor art. 104 alin. 13 din regulamentul de ordine interioara a instanțelor judecătorești, instanța dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o noua strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale.
La apelul nominal făcut în ședința publica la a doua strigare, la sfârșitul ședinței de judecata se prezintă prezintă pentru petent av. G. G. potrivit împuternicirii avocațiale nr._ din data de 25.05.2015 (f. 33), lipsă fiind reprezentanții intimatului.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că prezenta cauză este la patrulea termen de judecată și este legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei stabilită potrivit dispozițiilor art. 19 (achitată cu chitanța . nr._ din data de 06.03.2015 emisă de Primăria Tiream (f. 3). Cauza a fost amânată în vederea administrării probei cu martori pe care reprezentantul petentului se obligă să îi prezinte fără citare în vederea audierii.
Instanța în baza art. 219, alin. 2 C.pr.civ constată că procedura de citare este îndeplinită potrivit dispozițiilor art. 229 alin. 1 C.pr.civ conform cărora prin înmânarea citației, sub semnătura de primire, personal sau prin reprezentant, pentru un termen de judecată, cel citat este prezumat că are în cunoștință și termenele de judecată ulterioare aceluia pentru care citația i-a fost înmânată.
Reprezentantul petentului arată că revine asupra probei cu martori în sensul că renunță la această probă raportat la lipsa repetată a martorului.
Instanța ia act că reprezentantul petentului, potrivit dispozițiilor art. 257 alin. 1 C.pr.civ. renunța la proba cu martor încuviințată și pune în discuție necesitatea administrării de noi probe în baza art. 390 C.pr.civ.
Reprezentantul petentului arată că nu înțelege necesară administrarea altor probe în cauză.
În baza art. 255 raportat la art. 258 C.pr.civ. instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei apreciind că este pertinentă și concludentă justei soluționării a cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat în cauză instanța închide faza cercetărilor judecătorești. În baza art. 392 C.pr.civ. deschide dezbaterile asupra fondului și acordă cuvântul în fond părților în ordinea prevăzute de art. 216 C.pr.civ.
Reprezentantul petentului, având cuvântul în fond, arată că raportat la întâmpinarea și raportul constatator depuse de intimat la dosarul cauzei prin care se arată că abaterea a fost filmată însă această filmare nu a fost preluată din lipsă de personal solicită admiterea plângerii având în vedere că fapta contravențională nu a fost dovedită cu consecința anulării procesului verbal atacat.
Instanța în baza art. 244 C.pr.civ coroborat cu art. 394 C.pr.civ declară dezbaterile închise și, față de cererea principală și înscrisurile depuse la dosarul cauzei, reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea de chemarea în judecată înregistrată la data de 09.03.2015, sub dosar număr_ al Judecătoriei Carei petentul H. C., în contradictoriu cu INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE S. M. împotriva procesului verbal . nr._, încheiat la data de 05.03.2015, ora 744 și prin care a fost sancționat cu amendă în sumă de 390 lei și s-a reținut permisul de conducere pe o perioadă de 30 de zile, pentru săvârșirea contravențiilor prev de art. 135 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 și sancționată de art. l00/3/b din OUG 195/2002, respectiv pentru motivul că nu a acordat prioritate de trecere pietonului angajat în traversarea străzii în zona marcajului pietonal solicită instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună în principal, anularea procesul verbal sus arătat și sancțiunile aplicate ca netemeinice și pe cale de consecință să dispună restituirea permisului său de conducere iar în subsidiar, dacă totuși instanța consideră că a adus o minimă atingere normelor legale, să modifice sancțiunile aplicate, prin înlăturarea acestora și aplicarea unui avertisment și înlăturarea măsurii complementare; fără cheltuieli de judecată.
În motivare arată că în fapt, la data de 5 martie 2015 circula cu autoturismul proprietate personală, când a fost oprit în trafic de un echipaj al Poliției Rutiere Carei, pe ., după solicitarea documentelor personale și ale autoturismului i-a comunicat că urmează să întocmească proces verbal de constatare și sancționare a contravenției, dat fiind faptul că ar fi comis o abatere la regimul circulației, privitor la neacordarea priorității pietonilor angajați în traversare.
Învederează instanței faptul că se afla în zona trecerii de pietoni de pe CA. Române, deplasându-se spre sensul giratoriu cu intenția de a ajunge la Spitalul Municipal Carei, întrucât transporta un cunoscut, bolnav.
În dreptul trecerii de pietoni, chiar pasagerul din dreapta sa l-a atenționat asupra prezenței echipajului Poliției Rutiere pe contrasens, sens în care a și ațintit privirea asupra vitezei de deplasare, constatând că aceasta este regulamentară, sub limită.
În măsura în care s-a apropiat de trecerea de pietoni, fiind și o oră mai aglomerată în ceea ce privește participanți la trafic, în momentul surprinderii marcajului pietonal, a zărit un pieton ce intenționa să treacă, întrucât a călcat marcajul, însă și acesta asigurându-se nu a fost convingător ezitând în a păși mai departe, oprindu-se astfel încât din inerție a continuat deplasarea.
În aceste condiții a săvârșit abaterea reținută în cuprinsul procesului verbal, petentul apreciind ca fiind minim pericolul social lezat, raportat și la intenția imprecisă a pietonului de a traversa.
În drept invocă disp. OG 2/2001.
În probațiune solicită încuviințarea probei cu înscrisuri și depune la dosarul cauzei procesul verbal de contravenție, solicitând și încuviințarea probei cu martori.
Fiindu-i comunicată acțiunea civilă și înscrisurile însoțitoare, intimatul a formulat întâmpinare (f. 13-14) prin care solicită instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună respingerea plângerii și menținerea în vigoare, în totalitate a procesului verbal și a sancțiunii contravenționale aplicate ca fiind temeinice și legale.
În motivare arată că petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 390 lei pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 135 lit. h din HG 1391/2006.
În fapt, la data de 05.03.2015, în jurul orelor 07:44 petentul a condus autoturismul marca Opel Astra cu nr. de înmatriculare_ pe C1 Armatei Române din mun. Carei neacordând prioritate de trecere unui pieton angajat regulamentar cu indicator și marcaj rutier.
După întocmirea procesului verbal de contravenție și aducerea la cunoștința petentului a conținutului acestuia, acesta a semnare procesul verbal declarând că nu are nici o obiecție față de procesul verbal.
Împotriva procesului verbal de contravenție petentul a depus plângere la Judecătoria Carei solicitând anularea procesului verbal de contravenție și depunerea de către intimat a probelor tehnice din care rezultă comiterea faptei.
Față de susținerile petentului, învederează instanța că fapta contravențională a fost constată de agentul constatator cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate, omologare și verificate metrologic.
Menționează că momentan nu dispun de materialul video și clișeele foto întrucât agentul Serviciului Rutier ce are în sarcina sa punerea la dispoziție a acestor dovezi indubitabile se află în concediu de odihnă.
De asemenea, săvârșirea faptei rezultă din înscrisurile pe care le depune în probațiune: raportul agentului constatator, buletin de verificare metrologică a aparatului radar și atestatul operatorului radar.
Cinemometrele utilizate de I. S. M. sunt moderne și posedă ambele variante de utilizare: staționare și/sau mișcare. Sunt montate pe autoturisme destinate și sunt atestate și avizate metrologic fără a exista posibilitatea interschimbării acestora fără ca în prealabil să fie din nou atestate metrologic.
În temeiul art. 315 alin. 1 C.pr.civ. se opun la audierea ca martori a unor persoane care sunt rude cu petentul sau au interes în cauză.
Pe cale de consecință solicită respingerea plângerii deoarece apreciază că argumentele petentului sunt lipsite de suport legal.
Solicită potrivit art. 223 C.pr.civ. judecarea și în lipsă și solicită acordarea unui termen cât mai îndelungat pentru depunerea clișeelor foto și a materialului video.
Petentul a depus răspuns la întâmpinare (f. 28) prin care solicită instanței admiterea plângerii, ținând cont și de întâmpinarea intimatei de unde rezultă că, contrar susținerilor potrivit cărora abaterea ar fi fost filmată video, nu s-au putut prelucra înregistrările, respectiv aceste dovezi indubitabile menționându-se că nu dispun momentan de materialul video, pe considerentul faptului că agentul serviciului rutier este în concediu.
În această situație, pe de o parte solicită admiterea, pe de altă parte solicită instanței să revină cu o adresă la intimată cu solicitarea de a depune aceste mijloace de probă, deși a avut termen 25 de zile, fiind greu de crezut că și la ora actuală agentul ce se ocupă de prelucrarea acestora să fie în concediu.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările aflate la dosarul cauzei instanța constată următoarele:
Potrivit procesului verbal . nr._, încheiat la data de 05.03.2015 de agentul constatator din cadrul intimatului I. S. M. – Poliția Municipiului Carei petentul a fost sancționat cu amendă de 390 lei în temeiul art. 135 alin. 1 lit. h din ROUG 195/2002 repub. și art. 100 alin. 3 lit. b din OUG 195/2002 repub. reținându-se că în ziua de 05.03.2015, ora 07:44, îm timp ce conducea autoturismul_ pe . din Carei nu a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat regulamentar în traversarea străzii pe trecerea de pietoni prevăzută cu indicator și marcaj rutier.
În înscris se mai menționează că abaterea a fost filmată video.
Totodată, agentul constatator a dispus și sancțiunea complementară de suspendare a dreptului de a mai conduce pe drumurile publice timp de 30 de zile.
Plângerea a fost depusă la instanță la 09.03.2015, în termenul de 15 zile prev. de art. 118 alin. 1 din OUG 195/2003 repub.
Sub aspectul temeiniciei procesului verbal, deși O.G. nr. 2/2001 nu prevede nicio dispoziție cu privire la forța probantă a procesului verbal de contravenție, există o prezumție de legalitate și realitate a actului, având în vedere că este vorba de un act administrativ. În aceste condiții, se prezumă că situația de fapt menționată în cuprinsul procesului verbal de constatare a contravenției este conformă realității, prezumție care poate fi răsturnată de petent prin proba contrarie.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului în măsura în care statul respectă limitele rezonabile, având în vedere importanța scopului, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku vs. Franța, hotărârea din 07 Octombrie 1988, paragraf 28, cauza Vastberga taxi Aktiebolag și Vuli vs. Suedia, hotărârea din 23 Iulie 2002, paragraf 113). Forța probantă a rapoartelor și a proceselor verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni vs. Franța, hotărârea din 07 Septembrie 1999).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31 – 36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căreia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a păstra limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. vs. România, hotărârea din 4 Octombrie 2007).
Prin urmare, procesul verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului în măsura în care contravenientului i se asigură accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil.
Față de starea de fapt reținută în procesul verbal contestat, instanța observă că această contravenție reținută în sarcina petentului, a fost constatată personal de către agentul constatator.
Procesul verbal de contravenție beneficiază de forță probantă proprie în ceea ce privește constatările personale ale agentului constatator, care sunt prezumate a fi reale cât timp procesul verbal atacat a fost întocmit cu respectarea condițiilor de formă impuse de prevederile art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001, iar petentul nu face dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea reținută prin procesul verbal atacat.
Deși petentul contestă fapta reținută în sarcina sa de către agentul constatator, instanța observă că acesta a semnat procesul verbal de contravenție fără obiecțiuni.
Este evident că semnarea procesului verbal de contravenție cu aceste mențiuni nu conferă o prezumție irefragabilă de recunoaștere a faptelor, însă persoana semnatară are obligația de a justifica atitudinea substanțial diferită, materializată prin contestarea ulterioară, în fața instanței, a împrejurărilor reținute în procesul verbal.
În cauza dedusă judecății, instanța reține că petentul nu a făcut dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea reținută în sarcina sa în procesul-verbal de contravenție, din însăși motivarea plângerii „am văzut un pieton ce intenționa să treacă, întrucât a călcat marcajul, însă și acesta asigurându-se, nu a fost convingător, ezitând în a pași mai departe, oprindu-se, astfel că din inerție am continuat deplasarea” rezultând că sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției de neacordare a priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului.
Instanța a încuviințat proba cu martorul propus de către petent care a fost citat pentru termenul din 22.06.2015 când reprezentantul petentului a învederat instanție că acesta este plecat din țară, obligându-se în același timp să îl prezinte în vederea audierii.
În acest scop instanța a mai acordat trei termene de judecată, la ultimul termen 07.09.2015 reprezentantul petentului renunțând la proba propuse.
Față de cele mai sus expuse, instanța apreciază că neprezentarea materialului video de către intimat nu reprezintă o cauză de netemeinicie a procesului verbal atacat.
Din actele și lucrările dosarului rezultă că nu a fost răsturnată prezumția de veridicitate cu privire la situația de fapt reținută în procesul-verbal de contravenție de către agentul constatator, fapta săvârșită de acesta întrunind elementele constitutive a contravenției prevăzute de art. 135 alin. 1 lit. h din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 rep. aprobat prin H.G. nr. 1391/2006.
În consecință în baza art. 34 din OG 2/2001 instanța va respinge plângerea petentului H. C., domiciliat in Tiream, nr. 429, jud. S. M., CNP_ împotriva procesului verbal . nr._, încheiat la data de 05.03.2015 de agentul constatator din cadrul intimatului I. S. M., cu sediul în S. M., .. 5/A, jud. S. M. – Poliția Municipiului Carei ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea petentului H. C., domiciliat in Tiream, nr. 429, jud. S. M., CNP_ împotriva procesului verbal . nr._, încheiat la data de 05.03.2015 de agentul constatator din cadrul intimatului I. S. M., cu sediul în S. M., .. 5/A, jud. S. M. – Poliția Municipiului Carei ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Carei.
Pronunțată în ședința publică din 07 Septembrie 2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Ț. I. R. M. R. A.
MRA 08 Septembrie 2015
Red.Ț.I.R.
Tehnored. MRA
4 ex./10.09.2015
emis 2 .
1 .
1 . M.
← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Fond funciar. Sentința nr. 998/2015. Judecătoria CAREI → |
---|