Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 1020/2015. Judecătoria CAREI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1020/2015 pronunțată de Judecătoria CAREI la data de 08-09-2015 în dosarul nr. 1287/218/2015
Document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CAREI
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1020/2015
Ședința publică de la 08 septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. S. M.-președintele instanței
GREFIER: T. C.
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio potrivit art. 231 alin.2 C.pr.civ.
Pe rol judecarea cererii petentei P. C. SUPUR, cu sediul în comuna Supur, ., ., județul Satu M., prin reprezentantul sau legal, Stet V. A., primarul comunei, împotriva intimatei M. E. cu domiciliul în com. Supur, ., .. 2, jud. Satu M., având ca obiect reexaminarea sancțiunii contravenționale - înlocuirea amenzii cu muncă în folosul comunității.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că se află la primul termen de judecată cauza și este scutită de plata taxei judiciare de timbru, petentul a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Conform art. 103 alin.1^1 din Hotărârea nr. 829 din 15.11.2011 pentru completarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor s-a verificat în sistemul ECRIS dacă există alte dosare formate ca urmare a unei cereri formulate de aceleași persoane, împotriva acelorași persoane și având același obiect, dovada fiind atașată dosarului cauzei
În baza art. 43 N.c.proc. civ. grefierul de ședință a făcut verificări pe baza dosarului cauzei și a constatat faptul că judecătorul nu se află în vreunul din cazurile de incompatibilitate prev. de art. 41 N.c.proc.civ.
Instanța își verifică competența în baza art. 131 alin.1 N.C.P.C. și stabilește că în baza art.126 din Constituție, art. 94 pct.4 și art. 32 alin.2 din OG 2/2001 rep este competentă general, material și teritorial să soluționeze această cauză.
Președintele completului de judecată declară închise dezbaterile în baza art. 395 N.C.P.C. în vederea deliberării și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Asupra cererii de față;
Prin cererea înregistrată sub dosar cu nr._ din 20.05.2015, petenta P. C. SUPUR, prin reprezentantul sau legal, Stet V. A., primarul comunei a chemat în judecată pe intimata M. E., solicitând ca instanța să dispună înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, în conformitate cu prevederile art.39 ind.1 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001,cu modificările și completările ulterioare..
În fapt se arată de către petent că, intimatul figurează în evidențele fiscale cu debite de natura amenzi de circulație/ contravenționale pe anul 2010-2015 în suma totala de 360 lei. Intimatul nu realizează venit, ca urmare nu exista posibilitatea executării silite.
În probațiune, s-au depus: Proces verbal nr._/30.09.2010 întocmit de Politia mun. Satu M., Somația nr. 1012/21.11.2012 întocmita de P. Supur, Somația nr. 1515/20.10.2014 întocmita de P. Supur și Somația nr. 151/23.02.2015 întocmita de P. Supur.
În drept, invocă disp.: art. 391 din OG nr. 2/2001.
Deși legal citat intimatul nu s-a prezentat în fața instanței.
Analizând actele și lucrările aflate la dosarul cauzei instanța constată că intimatul figurează în evidențele fiscale cu debite de natura amenzi de circulație/contravenționale pe anul 2010-2015 în suma totala de 360 lei. Intimatul nu realizează venit, ca urmare nu exista posibilitatea executării silite.
Având în vedere cele arătate mai sus, instanța va admite cererea petentului, aceasta fiind întemeiată și drept urmare în baza art. 9 alin 3 și art.39 ind.1 din Ordonanța 2/2001 actualizată va transforma amenda contravențională în cuantum total de 360 lei aplicată intimatei prin, Proces verbal nr._/30.09.2010 întocmit de Politia mun. Satu M., Somația nr. 1012/21.11.2012 întocmita de P. Supur, Somația nr. 1515/20.10.2014 întocmita de P. Supur și Somația nr. 151/23.02.2015 întocmita de P. Supur,într-un număr total de 50 ore de muncă în folosul comunității.
Activitățile în folosul comunității se vor desfășura pe raza comunei Supur conform Hotărârii Consiliului Local privind stabilirea domeniilor și serviciilor publice și a locurilor în care contravenienții prestează activități în folosul comunității.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de petenta P. C. SUPUR, cu sediul în comuna Supur, ., ., județul Satu M., prin reprezentantul sau legal, Stet V. A., primarul comunei, împotriva intimata M. E. cu domiciliul în com. Supur, ., .. 2, jud. Satu M. înlocuirea amenzii cu muncă în folosul comunității,prin urmare:
-transformă amenda contravențională în cuantum total de 360 lei aplicată intimatei prin, Proces verbal nr._/30.09.2010 întocmit de Politia mun. Satu M., Somația nr. 1012/21.11.2012 întocmita de P. Supur, Somația nr. 1515/20.10.2014 întocmita de P. Supur și Somația nr. 151/23.02.2015 întocmita de P. Supur,într-un număr total de 50 ore de muncă în folosul comunității.
Activitățile în folosul comunității se vor desfășura pe raza comunei Supur conform Hotărârii Consiliului Local privind stabilirea domeniilor și serviciilor publice și a locurilor în care contravenienții prestează activități în folosul comunității.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de a declara apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 08.09.2015
PREȘEDINTE,GREFIER,
C. S. M. T. C.
Red C.S.M.
Tehnored. T.C.
4 ex/09.09.2015
2com. / 09.09.2015
1 ex. . petenta P. C. SUPUR, cu sediul în comuna Supur, ., ., județul Satu M.
1 ex. intimata M. E. cu domiciliul în com. Supur, ., .. 2, jud. Satu M.
T.C. 08 septembrie 2015
← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 1019/2015.... | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 1058/2015.... → |
---|