Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 799/2015. Judecătoria CAREI

Sentința nr. 799/2015 pronunțată de Judecătoria CAREI la data de 09-06-2015 în dosarul nr. 934/218/2015

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CAREI

-

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 799/2015

Ședința publică de la 09 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: A. C.

Grefier: ȘORIAN M.

¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤

Desfășurarea procesului s-a înregistrat prin mijloace tehnice audio potrivit art. 231 alin. 2 C.pr.civilă.

Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect „înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității” formulată de petenta U. Administrativ Teritorială Carei, prin reprezentantul său legal Primar K. E., în contradictoriu cu intimatul T. R. A..

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită, s-a depus de către petentă cerere de renunțare la judecată, după care:

Instanța, verificându-și din oficiu competența în baza art. 131 alin. 1 C.pr.civ., stabilește că în baza art. 9 alin. 3 coroborat cu art. 391 din O.G. nr. 2/2001 este competentă general, material și teritorial să soluționeze această cauză.

Față de cererea de renunțare la judecată formulată de petentă și depusă la dosar prin serviciul de registratură, la data de 08.06.2015, instanța rămâne în pronunțare cu privire la aceasta.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub dosar nr._ la data de 08.04.2015, petenta U. Administrativ Teritorială Carei, prin reprezentantul său legal Primar K. E., în contradictoriu cu intimatul T. R. A., a solicitat instanței să dispună înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării intimatului la prestarea unei activități în folosul comunității.

În motivarea cererii, petenta a arătat că intimatul figurează în evidențele sale cu debite reprezentând amenzi contravenționale în sumă de 2.000 lei.

Petenta a mai arătat că intimatul nu realizează venituri, prin urmare nu există posibilitatea executării silite.

În drept, petenta a invocat dispozițiile art. 9 alin. 3 și art. 391 din O.G. nr. 2/2001.

În susținerea cererii, petenta a depus în copie conform cu originalul următoarele înscrisuri: somație nr._/21.01.2015 (f.3-4); adrese (f.5-9).

Intimatul, legal citat, nu a formulat întâmpinare până la închiderea dezbaterilor.

La data de 08.06.2015, petenta a depus prin serviciul de registratură cerere de renunțare la judecată (f.20).

Analizând cererea de renunțare la judecată formulată de către reclamantă, instanța reține următoarele:

Procesul civil pornește la inițiativa reclamantului care fixează prin actul de sesizare obiectul și limitele procesului, iar asupra acestuia, în condițiile legii, are un drept de dispoziție, drept reglementat prin dispozițiile art. 9 C.pr.civ., manifestat inclusiv prin posibilitatea reclamantului ca, potrivit art. 406 alin. (1) C.pr.civ., să renunțe la judecarea cauzei oricând, în tot sau în parte, verbal în ședința de judecată ori prin cerere scrisă.

Instanța reține că, în cauză, petenta a formulat în scris, la data de 08.06.2015, cerere de renunțare la judecarea întregii cereri de chemare în judecată, aceasta fiind depusă la fila 20 din dosar.

Întrucât consfințirea acestui drept nu este condiționată în cauză de acordul celeilalte părți, conform art. 406 alin. (2) C.pr.civ., deoarece cererea de renunțare fost făcută după comunicarea cererii de chemare în judecată către intimat, dar înainte de primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, instanța va da efect actului de dispoziție al părții, pronunțând o hotărâre potrivit art. 406 alin. (6) C.pr.civ.

Instanța constată că intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Ia act că petenta U. Administrativ Teritorială Carei, prin reprezentantul său legal Primar K. E., renunță la judecarea cererii de chemare în judecată formulată împotriva intimatului T. R. A., având C.N.P._, cu domiciliul în mun. Carei, ., județ Satu M..

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de recurs se depune la Judecătoria Carei.

Pronunțată în ședință publică, azi, 09.06.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

A. C. ȘORIAN M.

M.Ș. 10 Iunie 2015

Red.A.C.

Tehnored.M.Ș./A.C.

4 .

Emis 2 .

1 . Teritorială Carei

1 . A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 799/2015. Judecătoria CAREI