Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 1465/2015. Judecătoria CAREI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1465/2015 pronunțată de Judecătoria CAREI la data de 11-11-2015 în dosarul nr. 1465/2015
Document finalizat
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CAREI
-
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1465/2015
Ședința publică de la 11 noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE – A. A.-G.
GREFIER – I. C.
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio potrivit art. 231 alin.2 C.pr.civ.
Pe rol, judecarea cererii intentată de reclamanta U.A.T. CAREI prin primar, cu sediul în Carei . nr. 40 jud.Satu M., împotriva pârâtei V. M. cu domiciliul în Carei .. 37/B jud.Satu M., având ca obiect transformarea amenzii în muncă în folosul comunității.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă c.j. I. V. în reprezentarea reclamantei, lipsind pârâtul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că această cauză este la primul termen de judecată; având poziția 23 pe lista de ședință; sesizarea este scutită de plata taxei judiciare de timbru.
În baza art. 43 N.c.proc. civ. grefierul de ședință a făcut verificări pe baza dosarului cauzei și a constatat faptul că judecătorul nu se află în vreunul din cazurile de incompatibilitate prev. de art. 41 N.c.proc.civ.
Conform art. 103 alin.1^1 din Hotărârea nr. 829 din 15.11.2011 pentru completarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor s-a verificat în sistemul ECRIS dacă există alte dosare formate ca urmare a unei cereri formulate de aceleași persoane, împotriva acelorași persoane și având același obiect, dovada fiind atașată dosarului cauzei.
Instanța își verifică competența în baza art. 131 alin.1 N.C.P.C. și stabilește că în baza art.126 din Constituție, art. 94 pct. 1 lit.j N.C.P.C., art. 107 N.C.P.C. este competentă general, material și teritorial să soluționeze această cauză.
Reprezentantul reclamantei susține acțiunea astfel cum a fost formulată și în scris învederând că alte probe nu mai are de administrat.
Nemaifiind alte probe de administrat instanța în baza art. 244 C.pr.civ. declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în fond.
Reprezentantul reclamantei, având cuvântul în fond, solicită admiterea acțiunii în sensul de a se dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în sumă totală de 20 lei aplicată prin procesul verbal de contravenție: . nr._ din 29.04.2010 în ore muncă în folosul comunității la Primăria mun.Carei.
INSTANȚA
Asupra cererii de față;
Prin cererea înregistrată sub dosar cu nr. arătat mai sus, reclamanta U.A.T. CAREI prin primar a chemat în judecată pe pârâta V. M. și a solicitat ca instanța să dispună înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în sumă totală de 20 lei aplicată prin procesul verbal de contravenție: . nr._ din 29.04.2010 în ore muncă în folosul comunității la Primăria mun.Carei.
În fapt se arată că pârâta figurează în evidențele fiscale ale reclamantei cu un debit în sumă totală de 20 lei reprezentând amendă contravențională, conform procesului verbal de contravenție anexat . Întrucât pârâta nu realizează venituri de nici un fel, nu există posibilitatea executării silite, astfel solicită admiterea sesizării.
În drept se invocă disp.art. 39 ind.1 din OG.2/2001 cu modificările și completările ulterioare.
În dovedirea sesizării s-au depus la dosar somația de plată și procesul verbal de contravenție .
Pârâta, nu a depus întâmpinare la dosar și nici nu s-a prezentat în fața instanței.
Din probele administrate în cauză rezultă că prin procesul verbal de contravenție de la dosar s-a aplicat pârâtei amenda contravențională în sumă de 20 lei, aceasta nu are bunuri urmăribile, nu realizează venituri motiv pentru care potrivit art. 39 ind.1 din OG.2/2001 cu modificările și completările ulterioare instanța va admite cererea reclamantei împotriva pârâtei și va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în sumă totală de 20 lei aplicată prin procesul verbal de contravenție: . nr._ din 29.04.2010 în 3 ore muncă în folosul comunității la Primăria mun.Carei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea reclamantei U.A.T. CAREI prin primar, cu sediul în Carei . nr. 40 jud.Satu M., împotriva pârâtei V. M. cu domiciliul în Carei .. 37/B jud.Satu M., prin urmare:
- dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în sumă totală de 20 lei aplicată prin procesul verbal de contravenție: . nr._ din 29.04.2010 în 3 ore muncă în folosul comunității la Primăria mun.Carei.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 11 noiembrie 2015.
PREȘEDINTEGREFIER
A. A.-G. I SZLI C.
C.I. 16 Noiembrie 2015
Red.AAG/Tehnored.IC
4 ex/18.11.2015
Emis 2 .>- 1 ex. U.A.T. CAREI
- - 1 ex. V. M.
Azi 18.11.2015
← Contestaţie la executare. Încheierea nr. 1102/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1513/2015.... → |
---|