Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 421/2015. Judecătoria CAREI
Comentarii |
|
Sentința nr. 421/2015 pronunțată de Judecătoria CAREI la data de 18-03-2015 în dosarul nr. 38/218/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CAREI
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 421/2015
Ședința publică de la 18 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE – A. A. G.
GREFIER – I. C.
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio potrivit art. 231 alin.2 C.pr.civ.
Pe rol, judecarea sesizării înaintată de petenta PRIMĂRIA COMUNEI SĂCĂȘENI –SERVICIUL FINANCIAR contabil cu sediul în Săcășeni . jud.Satu M., împotriva intimatei S. V. cu domiciliul în Săcășeni nr. 596 jud.Satu M., având ca obiect înlocuirea amenzii cu muncă în folosul comunității.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că această cauză este la primul termen de judecată, având poziția 16 pe lista de ședință, acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru .
În baza art. 43 N.c.proc. civ. grefierul de ședință a făcut verificări pe baza dosarului cauzei și a constatat faptul că judecătorul nu se află în vreunul din cazurile de incompatibilitate prev. de art. 41 N.c.proc.civ.
Conform art. 103 alin.1^1 din Hotărârea nr. 829 din 15.11.2011 pentru completarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor s-a verificat în sistemul ECRIS dacă există alte dosare formate ca urmare a unei cereri formulate de aceleași persoane, împotriva acelorași persoane și având același obiect, dovada fiind atașată dosarului cauzei.
Instanța își verifică competența în baza art. 131 alin.1 N.C.P.C. și stabilește că în baza art.126 din Constituție, art. 94 pct. 1 lit.a N.C.P.C., art. 107 N.C.P.C. este competentă general, material și teritorial să soluționeze această cauză.
Președintele completului de judecată declară închise dezbaterile în baza art. 395 N.C.P.C. în vederea deliberării și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Asupra cererii de față;
Prin sesizarea înregistrată sub dosar cu nr. arătat mai sus, petenta PRIMĂRIA COMUNEI SĂCĂȘENI a chemat în judecată pe intimata S. V. și a solicitat ca instanța să dispună înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale de 2.500 lei aplicată intimatei prin procesele verbale de contravenție: . nr._/16.07.2013 – 500 lei – 50 ore; . nr._/16.06.2013 – 1.000 lei – 50 ore și . nr._/16.06.2013 – 1.000 lei – 50 ore; în prestarea unei activități în folosul comunității la Primăria Săcășeni.
În fapt se arată că intimata figurează în evidențele fiscale ale petentei cu un debit în sumă totală de 2.500 lei reprezentând amenzi contravenționale, conform proceselor verbale de contravenție anexat . Întrucât intimata nu realizează venituri de nici un fel, nu există posibilitatea executării silite, astfel solicită admiterea sesizării.
În drept se invocă disp.art. 39 ind.1 din OG.2/2001 cu modificările și completările ulterioare.
În dovedirea sesizării s-au depus la dosar somația de plată și procesul verbal de contravenție .
Intimata, deși legal citată, nu s-a prezentat în fața instanței și nici nu a depus întâmpinare la dosar.
Din probele administrate în cauză rezultă că prin procesele verbale de contravenție de la dosar s-au aplicat intimatei amenda contravențională în sumă totală de 2.500 lei, aceasta nu are bunuri urmăribile, nu realizează venituri motiv pentru care potrivit art. 39 ind.1 din OG.2/2001 cu modificările și completările ulterioare instanța va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale de 2.500 lei aplicată intimatei prin procesele verbale de contravenție: . nr._/16.07.2013 – 500 lei – 50 ore; . nr._/16.06.2013 – 1.000 lei – 50 ore și . nr._/16.06.2013 – 1.000 lei – 50 ore; în prestarea unei activități în folosul comunității la Primăria Săcășeni în total de 150 ore.
Fără cheltuieli de judecată
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea petentei PRIMĂRIA COMUNEI SĂCĂȘENI –SERVICIUL FINANCIAR CONTABIL cu sediul în Săcășeni . jud.Satu M., împotriva intimatei S. V. cu domiciliul în Săcășeni nr. 596 jud.Satu M., prin urmare:
- dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale de 2.500 lei aplicată intimatei prin procesele verbale de contravenție: . nr._/16.07.2013 – 500 lei – 50 ore; . nr._/16.06.2013 – 1.000 lei – 50 ore și . nr._/16.06.2013 – 1.000 lei – 50 ore; în prestarea unei activități în folosul comunității la Primăria Săcășeni în total de 150 ore.
Fără cheltuieli de judecată
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 18 martie 2015.
PREȘEDINTEGREFIER
A. A.-G. I. C.
C.I. 23 Martie 2015
Red.AAG/Tehnored.IC
4 ex/24.03.2015
Emis 2 .>- 1 ex. PRIMĂRIA COMUNEI SĂCFĂȘENI
- 1 ex. S. V.
Azi 24.03.2015
← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 405/2015.... | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... → |
---|