Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 405/2015. Judecătoria CAREI

Sentința nr. 405/2015 pronunțată de Judecătoria CAREI la data de 17-03-2015 în dosarul nr. 50/218/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CAREI

-

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 405/2015

Ședința publică de la 17 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: A. C.

Grefier: ȘORIAN M.

¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤

Desfășurarea procesului s-a înregistrat prin mijloace tehnice audio potrivit art. 231 alin. 2 C.pr.civilă.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile formulată de petenta Primăria comunei Săcășeni, cu sediul în comuna Săcășeni, ., județ Satu M., prin reprezentantul său legal Primar F. L. Z., în contradictoriu cu intimatul V. C., având C.N.P._, cu domiciliul în ./B, județ Satu M., având ca obiect „înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității”.

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită, după care:

În temeiul art. 43 C.pr.civ. în urma verificărilor făcute de grefier pe baza dosarului cauzei, se constată că judecătorul nu se află în vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de art. 41.

Conform art. 103 alin.1^1 din Hotărârea nr. 829 din 15.11.2011 pentru completarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor s-a verificat în sistemul ECRIS dacă există alte dosare formate ca urmare a unei cereri formulate de aceleași persoane, împotriva acelorași persoane și având același obiect, dovada fiind atașată dosarului cauzei.

Instanța potrivit art. 104 pct. 13 din R.O.I., lasă cauza la a doua strigare, pentru a da posibilitatea părților să se prezinte în instanță.

Fiind reluată cauza la a doua strigare instanța constată din nou lipsa părților.

Instanța, verificându-și din oficiu competența în baza art. 131 alin. 1 C.pr.civ., stabilește că în baza art. 9 alin. 3 coroborat cu art. 391 din O.G. nr. 2/2001 este competentă general, material și teritorial să soluționeze această cauză.

În baza art. 258 C.pr.civ., raportat la art. 255 C.pr.civ. instanța încuviințează petentei proba cu înscrisurile care au fost anexate cererii.

Nemaifiind alte cereri formulate, excepții invocate și nici alte probe de administrat, instanța, în baza art. 394 C.pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza spre deliberare și pronunțare potrivit art. 395 C.pr.civ.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub dosar nr._ la data de 07.01.2015, petenta Primăria comunei Săcășeni, în contradictoriu cu intimatul V. C., a solicitat instanței să dispună înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării intimatului la prestarea unei activități în folosul comunității.

În motivarea cererii, petenta a arătat că intimatul figurează în evidențele sale cu un debit în sumă de 1.000 lei reprezentând amenzi contravenționale.

Petenta a mai arătat că intimatul nu realizează venituri, prin urmare nu există posibilitatea executării silite.

În drept, petenta a invocat dispozițiile art. 391 din O.G. nr. 2/2001.

În susținerea cererii, petenta a depus în copie conform cu originalul: Titlul executoriu nr. 33/2013 (f.3); procesul-verbal . nr._/31.05.2013 (f.4); somație nr. 2175/25.10.2013 (f.4 verso).

Intimatul, legal citat, nu a formulat întâmpinare până la închiderea dezbaterilor.

În cauză, a fost administrată proba cu înscrisurile depuse de petentă.

Analizând cererea de față prin prisma motivelor invocate și a materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție .-verbal . nr._/31.05.2013 (f.4) i s-a aplicat intimatului sancțiunea contravențională a amenzii în cuantum de 1.000 lei, fiind emis Titlul executoriu nr. 33/2013 (f.3), iar prin Somația nr. 2175/25.10.2013 (f.4 verso), intimatului i-a fost comunicat că figurează în evidența fiscală cu un debit în sumă de 1.000 lei, reprezentând amenzi contravenționale neachitate.

Conform verificărilor efectuate de petentă, intimatul nu realizează venituri, neexistând astfel posibilitatea executării silite.

Potrivit art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările ulterioare, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul de specialitate al unității administrativ-teritoriale prevăzut la art. 39 alin. (2) lit.a) în a cărui rază teritorială domiciliază contravenientul va sesiza instanța judecătorească în a cărei circumscripție domiciliază acesta, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.

Prin urmare, pentru admisibilitatea unei astfel de cereri este necesar să fie îndeplinite următoarele condiții cumulative: contravenientul să nu fi plătit amenda prevăzută în procesul-verbal de contravenție în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și să nu existe posibilitatea executării silite a acestuia, condiția existenței acordului expres al contravenientului pentru înlocuirea sancțiunii amenzii cu prestarea activității în folosul comunității fiind abrogată implicit prin declararea acesteia ca neconstituțională de către Curtea Constituțională.

Instanța reține că în cauza de față sunt îndeplinite condițiile sus-menționate, în sensul că intimatul nu a achitat integral amenda contravențională aplicată prin procesul-verbal de contravenție în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunilor și nu există posibilitatea executării silite a acestuia.

Conform art. 1 al. 1 din H.G. nr. 1091/2014 „începând cu data de 1 ianuarie 2015, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 975 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 de ore în medie pe lună în anul 2015, reprezentând 5,781 lei/oră”, astfel încât, prin raportare la cuantumul amenzii contravenționale neachitate și la valoarea minimă a unei ore de muncă la data pronunțării hotărârii, pentru amenda contravențională aplicată intimatului în cuantumde 1.000 lei prin procesul-verbal de contravenție . nr._/31.05.2013 corespund 172 ore de activitate în folosul comunității. Având în vedere că potrivit art. 391 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității se face pe o durată maximă de 50 de ore, instanța va avea în vedere această limită maximă legală în privința amenzii aplicate intimatului.

Față de cele de mai sus, văzând și dispozițiile legale sus-menționate coroborate cu art. 15 și următoarele din O.G. nr. 55/2002 cu modificările ulterioare, instanța va admite cererea și va dispune înlocuirea sancțiunii amenzilor contravenționale aplicate intimatului prin procesul-verbal . nr._/31.05.2013 cu sancțiunea obligării acestuia la prestarea unei activități în folosul comunității pe o durată de 50 ore.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de petenta Primăria comunei Săcășeni, cu sediul în comuna Săcășeni, ., județ Satu M., prin reprezentantul său legal Primar F. L. Z., în contradictoriu cu intimatul V. C., având C.N.P._, cu domiciliul în ./B, județ Satu M..

Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale în sumă de 1.000 lei aplicată intimatului prin procesul-verbal de contravenție . nr._/31.05.2013 cu sancțiunea obligării acestuia la prestarea unei activități în folosul comunității pe o durată de 50 ore, activitatea urmând să fie prestată pe raza loc. Săcășeni, județ Satu M..

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se va depune la Judecătoria Carei.

Pronunțată în ședință publică, azi, 17.03.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

A. C. ȘORIAN M.

M.Ș. 18 Martie 2015

Red. A.C.

Tehnored. M.Ș./A..C.

4 ex./19.03.2015

Emis 2 .

1 . Săcășeni

1 .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 405/2015. Judecătoria CAREI